Eminescu si Veronica Micle - intre erotica epistolara si poetica

Eminescu si Veronica Micle - intre erotica epistolara si poetica

Stilul epistolar se individualizeaza ca specie literara in clasicism si romantism, sincronizandu-se literaturii in evolutia ei. El se diversifica in functie de anumite particularitati ce tin de natura comunicarii si fireste de talentul autorului, devenind uneori un produs literar independent. De mentionat ca proza noastra artistica apare si se dezvolta, in prima ei faza, sub semnul memorialisticii epistolare si de calatorie, si apartine momentului 1848, corespunzator literaturii premoderne si moderne.

Dar trebuie facuta delimitare necesara intre scrisoarea literara, ca specie bine definita, si cea cu destinatie speciala, de corespondenta directa, ferita initial de indiscretia literatilor, devenind, in timp, veritabile documente de viata. Aici se incadreaza si corespondenta Mihai Eminescu - Veronica Micle.

Corespondenta dintre Eminescu si Veronica a constituit pentru istoricii literari un material de o valoare inestimabila, acoperind numeroase spatii albe din biografia poetului, iar pentru critici, stabilirea unor punti de legatura cu creatia literara, erotica eminesciana atingand culmile cele mai inalte in poetica romaneasca. Ba mai mult, s-au creat si unele confuzii polemice legate de asimilarea creatoare a elementului biografic, stiut fiind faptul ca iubitele lui Eminescu au fost unice in frumusetea si suavitatea lor, spiritualizate intr-un chip blond, astral, adevarate intruchipari perfecte ale naturii. Chiar lui George Calinescu i-a trebuit ceva timp sa decida asupra rolului fast pe care l-a avut Veronica Micle in existenta poetului, constituind 'fiinta de fum menita sa invaluie in legenda viata simpla a lui Eminescu'. Spre deosebire de alti poeti, in erotica eminesciana prototipul feminin este sublimat in metafore rare, lasand libertatea cititorului, a cercetatorului, de a dezlega enigma.

Inainte de a ne ocupa de corespondenta sentimentala dintre Eminescu si Veronica Micle, sa amintim ca intaia experienta erotica juvenila, platonica, a lui Eminescu apartine perioadei Ipotesti, cand se simte sensibilizat intr-un peisaj bucolic, de Casandra a Lupului, disparut prematur, pe care o chema patetic langa simbolicul salcam din vale, moment evocat in capodopera 'Sara pe deal', intr-un fericit spatiu clarobscur, insotit de o dulce muzica a apelor, cu proiectii diafane si reverberatii mitice: 'ne-om razima capetele unul de altul si surazand vom adormi sub inaltul / Vechiul salcam?', dar si in 'Mortua est', in care aspectul biografic se topeste tragic: 'O, moartea-e-un haos, o mare de stele / Cand viata-i o bolta de vise rebele / O, moartea-i un secol cu sori inflorit / Cand viata-i un basm pustiu si urat?'

Cronologic si documentar, Veronica Micle este a doua mare iubire pasionala, in jurul celor doi tesandu-se un adevarat mit.

Eminescu s-a simtit legat pe viata de aceasta femeie, de apropierea careia si-a incalzit sufletul, cu toate ca au existat si numeroase discontinuitati 'picante' in aceasta lunga odisee erotica. Pe de alta parte, a vrut ca statuia ei sa creasca din cea a poetului, aspirand la nemurire prin nemurirea lui. Continuam sa credem ca viata si opera Veronicai Micle au fost un capitol eminescian de istorie literara.

Inainte de a urmari corespondenta celor doi poeti, sa vedem de unde descindea Veronica Micle, ai caror biografi coincid cu cei ai lui Eminescu. Ea se numea Ana Campean si s-a nascut la 22 aprilie 1850, fiind al doilea copil al cizmarului Ilie Campean, luptator sub flamurile lui Avram Iancu si al Anei, sotia acestuia. Cu numele alintativ de Veronica apare pentru prima data in cataloagele Scolii Generale din Iasi, terminand cu calificativul 'eminenta'. Din aceasta perioada scolara dateaza si fragmentul manuscris dintr-un poem abia inceput, intitulat 'Dante', care tradeaza un talent in devenire. La un examen din primavara lui 1863, deci la varsta de 13 ani, il tulbura pe unul dintre profesorii examinatori. Stefan Micle, viitor decan si rector, care avea 43 de ani. Cu toate ca va intra in inalta societate ieseana, admirata de o lume, nu a avut niciodata sentimentul implinirii amorului casnic, regretand momentul: 'Cand privesc inapoi' - noteaza poeta - 'vad cu groaza multimea ochilor dispretuitori'.

Nu se stie in mod exact cand s-au vazut prima oara, dar intr-o perioada epistola datata 20 august 1879, Veronica Micle mentioneaza: 'Cunoscandu-te la Viena, modestia si, mai ales, darul de a povesti vesele intamplari din viata marilor ganditori m-au facut sa-ti port respect. Sase ani, cat am stat in capitala austriaca, mi s-au parut sase zile'. Informatia este confirmata si de Slavici: 'aflam inca de la altii ca i-a fost recomandat unei doamne de la Iasi?

Apropierea dintre Eminescu si Veronica s-a produs firesc: 'doua inimi', scria poetul 'a mea urata si a ta alba si subtire, care, desi nu ritmau, s-au strans intr-o strofa de zece degete'. De aici incolo, fiorul dragostei sensibilizeaza creator efluviile erotice, trecand in extaz poetic, prin metafore care intruchipeaza chipul spiritualizat al femeii inspiratoare. De atunci poetul, student fiind, arata ca eroul din romanul: 'Geniu pustiu': 'frumos - de-o frumusete demonica. Asupra fetei palide, expresive, se ridica o frunte senina si rece, ca cugetarea unui filosof'. Este chipul pe care il imortalizeaza si astrala fotografie din perioada studentiei, executata la Praga, nu la Viena, asa cum declara poetul si o certificau investigatiile.

Mergand pe coordonatele paralelismului epistolar si poetic, ne oprim asupra perioadei 1877 - 1879, in care se incadreaza si poezia 'Te duci', cu variantele ei succesive, incorporate in editia princeps Maiorescu din 1883. Este anul mortii lui Stefan Micle, cand Eminescu, in discretia de pana atunci, va fi alaturi de nefericita vaduva cu doua fete (pentru care incepeau grijile materiale).

Nostalgia pentru perioada vieneza reinvie in sufletele celor doi si poetul ii declara intr-o epistola: 'Vazandu-te, am stiut ca tu esti singura fiinta in lume care in mod fatal? are sa determine intreaga mea viata'. Poezia surprinde un moment de despartire, cauzat de plecarea de la Iasi a muzei inspiratoare, in pofida rugamintilor fierbinti ale poetului, de a fi mereu impreuna, sovaind intre ura si dragoste, cu nadejdea spre o reintoarcere imediata. Te duci si ani de suferinta/ N-or sa te vaza, ochii-mi tristi/ Inamorati de-a ta fiinta/ De cum zambesti, de cum te misti'. Amintirile seducatoare - 'cand ma atingi, eu ma cutremur' - se amesteca cu protestul violent - 'si te uram cu-nversunare - 'poetul meditand la suferinta 'dureros de dulce'.

Iubita se ipostazia in dualitatea alternativa 'demon' si 'inger', concluzia fiind univoca: calea mantuirii de zbuciumi sufletesc trebuie cautata in iubire.

In finalul unei altei scrisori din aceasta perioada, poetul, dupa ce ii reproseaza starea de solitudine si ridicolul asteptarii, doreste o reintoarcere conditionata: 'Daca as sti ca ai o scanteie de iubire pentru mine, as astepta o suta de ani, dar stiind ca n-ai, de aceea conditia mea e cea mai grea posibila'. Cu pseudonimul obisnuit 'Tola nefericita', Veronica ii raspunde in limba franceza, chemandu-l 'de sarbatori la Iasi', cu juramantul de a fi tot timpul impreuna, constienta si tematoare de sinceritatea absoluta a poetului, ce-i poate altera dragostea 'tu esti prea inteligent, dar dragostea nu te lasa sa judeci?'

Tot de inspiratie 'veroniana' este si 'Lasa-ti lumea?', in care Eminescu ii cere iubitei, ca in scrisoarea din octombrie 1877, sa fie a lui 'oricum si oriunde', fapt ce nu se va putea intampla, deoarece pe de o parte nu voia sa-i creeze 'o viata penibila', pe de alta era spionata 'de oameni care ma inconjoara'. Poezia exprima un sentiment de fericire confuza, melancolia umbrind chemarea la fel de poetica precum in creatiile anterioare in acea trecere de la erotica juvenila ('Amorul unei marmure', 'Venere si Madona') la peisajul interiorizat boreal ca rezultat al unei arderi puternice, grabite.

Poema 'Lasa-ti lumea?' este construita pe baza unei invocatii ('Dorinta', 'Floare albastra') prin care poetul indragostit ii cere iubitei sa se smulga din platitudine si conventie, spre o traire erotica totala, lipsita de prejudecati. Poetul isi cheama iubita in codru, spatiu al freamatului metafizic necurmat detinator de taine, codrul - element erotomorfic care, din impreunarea cu poetul, are ca produs metaforic creatia, poezia, asa cum observa criticul Edgar Papu, plecand de la exegeza intaiului traducator in limba indiana, cercetatoarea Amita Bhose ('Eminescu: Kavita')

Codrul leaga prezentul insingurat cu trecutul mitologic, creand un imens plan cu rezonante indepartate: 'Vin cu mine rataceste / Pe carari cu cotituri/ Unde noaptea se trezeste /Glasul vechilor paduri'.

In privinta atitudinii erotice a lui Eminescu, exista doua pareri fundamentale. George Calinescu il considera pe Eminescu un senzual, un sentimental senzitiv; in schimb, Eugen Lovinescu il vede ca pe un angelic, un pur, insetat de ideal erotic spiritualizat. C ele doua opinii formeaza o unitate in complexitate, de la declaratiile si marturisirile epistolare 'te sarut dulce pe pleoape / sa simt fiorul strangerii in brate / pe veci pierduta, vesnic adorata/' ('Sonet III'), pana la impersonalizarea 'estetica': 'Femeia iubita', scria Maiorescu 'e copia unui ideal, in lumea cugetarii si a poeziei'. De aici rezulta dojana impotriva femeii marginite, impotriva 'cercului stramt', care era de fapt insasi lumea in care el a trait. Finalul poemului 'Luceafarul' - 'Traind in cercul vostru stramt / Norocu (iubirea) va petrece?' - se opune compozitional formulei incantatorii de la inceput, 'Cobori in jos luceafar bland / Alunecand pe-o raza?', anticipata de chemarea din 'Sonet III': 'Cobori incet ? aproape, mai aproape/ Te apleaca iar zambind peste a mea fata/ A ta iubire cu-n suspin arat-o?'. Viata si opera Veronicai Micle ne apar in continuare ca un roman ce infrumuseteaza si imbogateste existenta poetului, scrisorile si poeziile fiind dovada unei iubiri pline de feminitate si de puritate sentimentala, ca simbol al desavarsirii omenesti.