Foc de artificii - Profira Sadoveanu

Foc de artificii

Profira Sadoveanu

-Casa-

Aici, la Copou si casa si gradina imi erau inca straine, ostile chiar. Usa cea mica taiata in perete imi prindea degetul, muscandu-mi-l.Obloanele nu voiau sa se inchida.

Parchetul scartaia, noaptea, de parca toti cei care locuisera in casa se intorceau ca s-o mai vada. Mobilele trosneau, sobele scoteau fum sigur, dumneavoastra zambiti, pentru ca nu credeti, ca mine, ca fiecare casa isi are personalitatea ei,e oarecum vie, deosebindu-se radical de semenele ei, fiid plina de tot ce-au lasat cei care trecusera prin ea. Asta imi aduce aminte o poveste pe care mi-a spus-o o englezoaica, ce am cunoscut-o la Londra, anii trecuti. Povestea ea ca era in Italia si ca fusese cazata intr-un castel dintr-un orasel oarecare, nu importa numele, si noaptea n-a putut sa inchida ochii. Ii venea sa planga, simtea o spaima si o durere cumplita, auzea gemete, tipete, ori i se parea ca aude. Abia a asteptat sa se faca ziua, ca sa-si ia bagajele si sa plece. Ei, si apoi a aflat ca acel castel fusese, in vremea ocupatiei germane, un fel de inchisoare unde erau torturati detinutii Si zidurile acelea, tavanul, podeaua, toate pastrasera acele gemete si plansete, asa cum ar ramane o vopsea pe perete ori un miros patrunzator sau un colb prin colturi.

N-aveti decat sa nu ma credeti, dar eu sunt tentata sa cred ca pana si cheia care se ascunde prin locuri tainice, si pe care nu poti s-o gasesti uneori ani de zile, e tot vie si-si bate joc de noi. N-ati observat, de pilda, cum cade radiera rotunda de la masina de scris , in salturi se da de-a dura ca o rotita si dispare fara urma ? O cauti zadarnic. Parc-a intrat in pamant. Dar ea sta undeva, intr-un cotlon si rade de tine. Sta si-asteapta acolo, neclintita, sa dai de ea din intamplare