Iarna de Vasile Alecsandri - comentariu

Iarna

de Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri este cel mai de seama reprezentant al generatiei pasoptiste.

El este cel care a introdus in literatura termenul de pastel( preluat din domeniul picturii), definind o poezie cu un continut liric, in care se zugraveste un tablou din natura, prin intermediul caruia poetul isi exprima in mod direct impresiile si sentimentele in legatura cu peisajul descris.

Ciclul "Pastelurilor" reprezinta partea cea mai valoroasa si durabila a creatiei lui Alecsandri. Valoarea lor a fost apreciata inca de la publicare, cand criticul Titu Maiorescu le numea "capodopera a literaturii romane", iar pe poet "cap al generatiei pasoptiste".

Desi avea o fire solara, preferand primavara si vara, Alecsandri a inchinat si iernii un numar apreciabil de poezii, ramanand neintrecut ca poet al acestui anotimp: Iarna, Miezul iernei, Gerul, Viscolul, Sania, Bradul, Sfarsitul iernei etc.

Titlul simplu al pastelului "Iarna"ne sugereaza tema poeziei. E o invitatie adresata cititorului de a privi in primul rand si apoi de a se lasa cucerit de avalansa de imagini vizuale care vor alcatui chipul feeric al tabloului alb.

Ca aproape toate pastelurile lui Alecsandri, si acesta este alcatuit din patru catrene. In primele trei natura este descrisa static, obiectiv (ai impresia ca poetul se afla la o fereastra si descrie cat cuprinde cu privirea, fara sa faca parte din peisaj), iar in ultima parte apare elementul de miscare(sania cu zurgalai).

In prima strofa se fixeaza dimensiunile spatiale ample ale acestui tablou care se intinde din vazduh pana pe pamantul tarii. Iarna apare personificata ("cumplita iarna), furioasa si dezlantuita, semanand asupra lumii un potop de zapada, nazuind sa acopere pamantul si cerul cu norii ei ce se framanta continuu ("cerne norii de zapada"). Atmosfera aceasta incanta si sperie in acelasi timp. Pentru ca dupa spectacolul maret si coplesitor totodata, apare o imagine tandra, linistita, gratioasa - cea a fulgilor de nea comparati metaforic cu "roi de fluturi albi".

Spectacolul alb continua, tabloul se intregeste. Printr-o repetitie de o mare forta de sugestie, poetul insista asupra abundentei si continuitatii acestui fenomen, care parca nu se mai sfarseste: "Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!" Semnul exclamarii asociat cu repetitia verbului la prezent sugereaza uimirea si spaima resimtite de poet in fata unei ninsori care pare sa inghita totul, ca la sfarsitul lumii. Multimea epitetelor ("zale argintie", "mandra tara", "soarele rotund si palid") surprind detalii ale peisajului abia luminat de soarele indepartat. Comparatia "ca un vis de tinerete printre anii trecatori" accentueaza atmosfera de tristete determinata de meditatia poetului asupra trecerii iremediabile a timpului.

Strofa a treia contureaza peisajul terestru pustiu si ingropat sub zapada. Culoarea alba stapaneste acum intregul orizont. Prin hiperbola si enumeratie poetul sugereaza alternarea planurilor apropiate cu cele indepartate: "Tot e alb, pe camp, pe dealuri, impregiur, in departare". Se contureaza astfel un spatiu imens, delimitat totusi de sirul de plopi ori de silueta caselor. Repetitia epitetului coloristic alb, ce devine laitmotiv, subliniaza culoarea dominanta a tabloului. Aproape toate cuvintele fac parte din aceeasi arie coloristica: zapada, troiene, fulgii, gheata, ninge, ninsoare, sau roi de fluturi albi, umeri dalbi, zale argintie, fantasme albe, clabucii albi de fum, oceanul de ninsoare.

Totul se pierde si se estompeaza in albul rece al omatului care starneste neliniste si teama. Doar fumul alb ne poarta cu gandul la caldura din vetre, singurul semn de viata care se pastreaza in pustiul de zapada.

Ultima strofa aduce o schimbare in peisajul de iarna, marcata la nivel sintactic de conjunctia adversativa "dar": "Dar ninsoarea inceteaza" . Aparitia soarelui, care acum "straluceste si dezmiarda oceanul de ninsoare metafora ce accentueaza inca o data imensitatea alba a zapezii),este un semn al triumfului vietii in acest tablou descurajant si ii aduce poetului echilibru, seninatate sufleteasca, speranta intr-o schimbare atat de dorita. Verbul "desmiarda" completeaza parca printr-o miscare plina de caldura umana sentimentul de duiosie, ca dupa o lunga despartire. Tabloul de iarna de pana atunci neclintit, lipsit parca de viata, se insufleteste la aparitia saniei cu zurgalai. Imaginile vizuale se impletesc cu cele de miscare si acum si cu cele auditive. E o armonie cosmica in care sentimentul de bucurie, de optimism al vietii triumfa.

Continutul ideatic al poeziei este sustinut de mijloacele poetice folosite: fiind o poezie descriptiva sunt folosite numeroase figuri de stil (epitetul- simplu, dublu, antepus sau postpus, personificarea, comparatia, repetitia, enumeratia, metafora); masura versului este ampla, de 15-16 silabe si contribuie la amplificarea dimensiunilor tabloului, la sugestia neclintirii acestuia. Rima imperecheata confera o muzicalitate discreta, iar ritmul trohaic reda miscarea monotona, leganata a zapezii care cade continuu