MOROMETII de Marin Preda - repere orientative

MOROMETII

de Marin Preda

repere orientative -

Marin Preda este cel mai important prozator roman din perioada postbelica. Aduce in proza sa o viziune proprie asupra lumii rurale.

1) Opera sa are in centru cateva aspecte :

un volum de schite si povestiri, Intalnirea din pamanturi ;

esentiale, insa, pentru opera sa sunt romanele : Morometii( vol. I - 1955, vol. al II-lea - 1967); Marele singuratic (1972), Delirul ( 1975), Cel mai iubit dintre pamanteni ( 1980) etc.

2) Contextul aparitiei romanului: problematica acestui roman este anticipata, pregatita de nuvelele din volumul Intalnirea din pamanturi; astfel, nuvelele Dimineata de iarna, O adunare linistita, In ceata sau schita Salcamul evidentiaza preocuparea scriitorului pentru a contura destinul taranului roman. Actiunea romanului, in cele doua volume, vizeaza soarta familiei Morometilor pe parcursul unui sfert de secol, timp in care cunoaste un adanc proces de destramare.

3) Temele romanului

Romanul are in centru, mai intai, drama unei familii de tarani, aceea a Morometilor, supusa unei irepresibile destramari ( tema familiei); pe de alta parte, familia Morometilor reprezinta in nuce ( in esenta, in miniatura) criza satului traditional care este desfiintat de o noua mentalitate a unei istorii necrutatoare (tema sociala a "derularizarii satului"); in al treilea rand, o alta tema ar putea fi aceea a non-comunicarii dintre Ilie Moromete si familia sa.

4) Specia romanului Morometii :

Acest roman este reprezentativ pentru realismul social si psihologic al prozei postbelice. Este, asadar, un roman realist, obiectiv ( doric), modern, cu o problematica rurala; este un roman "inchis", pentru ca este o structura cu un "inceput" si cu un "sfarsit", adica e o comunicare completa, suficienta prin ea insasi, care nu solicita o intregire din partea cititorului. "Deschiderea" si "inchiderea" romanului apartin unor aspecte temporale care imprima un aspect simetric romanului.

La inceput, timpul este rabdator - "timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte mari." Acest timp rabdator reprezinta o perceptie a eului contemplativ. Ritmul naratiei este lent, timpul se dilata, astfel incat un sfert din actiunea primului volum se petrece in intervalul de sambata seara pana duminica noaptea. Actiunea "sare" apoi peste un interval de timp si cititorul asista la seceris si treieris, iar dupa aceea, brusc, in final, timpul se comprima, nemaiavand rabdare, sintetizand cativa ani din viata lui Ilie Moromete. Acest timp necrutator si intolerant apartine istoriei.

5) Perspectiva narativa : Morometii este un roman obiectiv, doric, cu naratiune la persoana a III-a, cu o perspectiva narativa impersonala, cu un narator obiectiv care este, insa, dublat de perspectiva personajelor care au rolul de reflectori ( Ilie Moromete, in primul volum, si Niculae , in cel de-al doilea ) sau de informatori (personaje care sunt martore la anumite situatii pe care le relateaza, apoi, altora : Parizianu, care povesteste despre vizita lui Moromete la cei trei fii mai mari).

PRIMUL VOLUM

Actiunea primului volum se desfasoara cu trei ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, in campia Dunarii, fiind concentrata pe imaginea satului in centrul caruia se afla Ilie Moromete, un taran surprinzator prin profunzimea interioara. El este acela care priveste lumea cu un ochi patrunzator, descoperind in lucruri banale o lumina care pentru ceilalti nu se aprinde : "Tatal, noteaza scriitorul, avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scapau, pe care nu le vedeau." Astfel, pentru Moromete, satul devine un fel de imago mundi, un centru de observatie a umanitatii, caci, de pe stanoaga podistei, Ilie Moromete catalogheaza lumea si da verdicte.

Primul volum din Morometii este structurat in trei parti, fiecare dintre ele incepand cu o prezentare de ansamblu: prima parte debuteaza cu prezentarea cinei; a doua cu descrierea prispei pe care se afla insirati la adapost de ploaie membrii familiei; cea de-a treia parte este dominata de scena secerisului, precedata de pregatirea aproape mistica a plecarii la camp.

Conflictele exista mai multe conflicte care zguduie familia lui Moromete, conducand-o, in cele din urma, spre disolutie.

In primul rand, divergentele dintre Ilie Moromete si fiii sai mai mari, Achim, Paraschiv si Nila, care provin dintr-un mod diferit

de a percepe lumea; lui Moromete nu-i place negustoria, iar banii ii produc o furie neputincioasa. In schimb, cei trei au o pofta nemasurata de bani si-si exprima nemultumirea fata de inabilitatea sociala a tatalui lor; ei il au ca model pe vecinul Tudor Balosu, dorind sa converteasca totul in bani.

Presat de "fonciire" si de banca, dupa lungi ezitari, Moromete accepta sa-l lase pe Achim sa plece cu oile la Bucuresti pentru a castiga bani si a-i trimite tatalui sa achite datoriile familiei. Dar banii nu vin si, dupa o vreme, Ilie afla de la un consatean ca baietii sai vor sa-l jefuiasca si sa-l paraseasca. Este momentul care declanseaza declinul personajului, caci fragmentarea familiei duce la prabusirea lui morala. Lumina pe care o vedea altadata in faptele si intamplarile vietii se stinge, linistea il paraseste si, fara ea, existenta nu mai este o incantare, ci o povara.

Drama lui Moromete provine dintr-un inalt simt al paternitatii ranite, considera Eugen Simion, caci nu faptul de a-si pierde o parte din lotul de pamant il intuneca, ci ideea de a-si pierde fiii si linistea sufleteasca. Momentul culminant al crizei se desfasoara la hotarul lotului de pamant, cand, inchis in lumea gandurilor, Ilie Moromete supune unei aspre judecati lumea nevazuta care i-a salbaticit copiii.

Scena confruntarii finale este magistral construita: stapanirea de sine este arma redutabila a lui Moromete; pana in ultima clipa el spera sa-si recastige fiii. Discursul, bataia cu parul nu pot opri plecarea haotica a lui Paraschiv si Nila; cei doi sparg lada de zestre a fetelor, iau banii si covoarele si fug cu cei doi cai. Moromete bate in poarta lui Tudor Balosu si vinde o parte din pamantul familiei, ramanand "indepartat si nepasator". Paraseste stanoaga podistei, nu mai raspunde la salut, nu mai este auzit povestind, fantezia lui se inchide si omul "creator" este invins de omul social.

- Al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina, sotia lui. Moromete vanduse, in timpul secetei, o parte din lotul sotiei, promitandu-i ca va trece casa pe numele ei. Dar, de teama fiilor mai mari, care-si urau mama vitrega, Moromete amana indeplinirea promisiunii, iar femeia se indeparteaza din ce in ce mai mult de el, gasindu-si, deocamdata, refugiul in credinta. Criza izbucneste in cel de-al doilea volum, cand Catrina afla ca Moromete s-a dus la Bucuresti la cei trei baieti , rugandu-i sa se intoarca acasa. In acest moment, separarea este definitiva si ireversibila.

- Un alt conflict are loc intre Moromete si sora sa, Guica, care isi uraste cumnata, pe Catrina, si noua familie a fratelui sau. Ea ar fi dorit ca acesta sa nu se mai recasatoreasca si astfel casa sa-i ramana ei, dupa ce ar fi avut grija de gospodarie si de cei trei copii ramasi fara mama. Ura care o macina este transmisa lui Achim, Paraschiv si Nila pe care ii incurajeaza in lovitura care le va distruge tatal.

- Un conflict secundar este acela dintre Ilie Moromete si fiul sau mai mic, Niculae. Copilul vrea sa mearga la scoala, incurajat fiind de mama lui si dispretuit de fratii sai, iar tatal il ironizeaza, considerand ca invatatura nu-i aduce niciun beneficiu. Mai tarziu, in volumul al doilea, frustrarea il va determina pe Niculae sa se indeparteze definitiv de tatal sau pe care nu-l va ierta niciodata pentru ca nu l-a lasat sa mearga la scoala, obligandu-l, impotriva vointei lui, sa aiba grija de oi pe camp.

Toate aceste conflicte il au in centru pe Ilie Moromete si familia sa, a caror viata formeaza principalul plan narativ al romanului. Planurile secundare completeaza caracterul de fresca sociala a romanului: boala lui Botoghina, revolta taranului sarac, Tugurlan, familia bogatului Tudor Balosu, vecinul lui Moromete, dragostea dintre Polina, fiica lui Tudor, si Birica, taranul sarac - prototipul, pana la un punct, al lui Ion, discutiile din poiana lui Iocan care individualizeaza statutul si autoritatea de care se bucura Moromete in cadrul comunitatii satului.

Principalele secvente narative:

- Scena cinei este memorabila pentru organizarea foarte stricta a membrilor familiei Moromete, asezati in jurul mesei joase si vegheati de tatal lor ca de un veritabil pater familias dur si justitiar. Toti membrii respecta acest ritual statornicit care dezvaluie, in acelasi timp, si relatiile adevarate dintre ei.

Paraschiv, Nila si Achim nu-si iubesc mama vitrega, intrind in conflict cu ea si intretinand permanent acest conflict. Felul in care se asaza la masa, spre partea din afara a tindei, anticipeaza evadarea lor de sub autoritatea paterna, pentru a-si construi un alt mod de existenta decat cel traditional si acceptat de tatal lor.

Niculae Moromete, cel care nu mai are loc la masa rotunda si joasa, se individualizeaza in aceasta familie ca un membru care are alte preocupari decat ceilalti, fiind tratat cu indiferenta si dispret de acestia, mai putin de Catrina, mama sa, mereu preocupata de treburile gospodaresti. Asezarea lui, direct pe pamant, este o sugestie a faptului ca, mai tarziu, se va rupe si el de familie intr-un mod violent si definitiv, desi tocmai el, Niculae, este acela care se aseamana cel mai mult cu tatal. De remarcat, de asemenea, calmul si detasarea lui Ilie Moromete chiar si atunci cand Achim ii aduce in atentie problema plecarii cu oile la Bucuresti.

- Scena taierii salcamului este simbolica pentru inceputul declinului familiei Moromete. Salcamul strajuia imprejurimile si constituia punctul de atractie a tuturor copiilor din sat; taierea acestui axis mundi (centrul lumii), care era salcamul, pentru a plati o parte din datoriile familiei, reprezinta desacralizarea lumii Morometilor si prefigureaza, in acelasi timp, destramarea iluziilor lui Ilie Moromete si prabusirea satului traditional.

- Scena din poiana lui Iocan este reprezentativa pentru modul in care este vazut Moromete in sat. Poiana lui Iocan este ca o universitate in aer liber in care Moromete si prietenul sau, Cocosila, secondati de ceilalti, discuta aprins situatia tarii. Lectura ziarelor este un prilej pentru tarani de a-si exprima liber gandurile, de "a pune la cale tara". Simpatia spontana cu care este intampinat Moromete, faptul ca discutiile nu incep in absenta lui, greutatea cuvantului sau dovedesc ca prestigiul sau este real si recunoscut. Sociabilitatea, inteligenta, ironia, umorul, darul de a vedea dincolo de lucruri, fantezia, bucuria contemplatiei fac din Moromete un taran neobisnuit, un observator si un moralist.

- Scena discutiei cu Jupuitu evidentiaza una dintre trasaturile esentiale ale lui Ilie Moromete , respectiv disimularea. Personajul lui Preda este un disimulat, stapaneste arta de a-si desincroniza in mod intentionat gandurile si vorbele, de a mima gesturi si opinii false pentru a sonda partenerul de discutie si pentru a se distra pe seama acestuia, sau pur si simplu pentru a se ascunde pe sine. Semnificativa in acest sens este comedia jucata in fata agentilor fiscali, care-i deranjasera placuta lui discutie de duminica.

Intrand in curte, trece pe langa cei doi agenti ca si cum acestia n-ar exista, striga suparat la o Catrina invizibila, aflata, de fapt, la biserica, si la un Paraschiv inexistent. Dupa ce-i innebuneste bine pe cei doi prin aceasta manevra de ignorare, se intoarce spre ei si le striga: "N-am!". Apoi se potoleste brusc si cere o tigara, lasandu-l in pace pe agent sa taie chitanta. Dupa ce o primeste in mana, o rasuceste meticulos pe toate partile si o asaza incetisor pe prispa, tragand linistit din tigara : " - Hai, nea Ilie! Hai, nea Ilie!, se grabi Jupuitu. - Pai nu ti-am zis ca n-am?! zise Moromete nevinovat. Ce sa-ti fac eu daca n-am? De unde sa dau? N-am!" si jocul continua, spre cumplita enervare a agentilor care vor sa-i ridice lucrurile din casa, sa-i ia caruta si caii. Cand amenintarile sunt gata sa se realizeze, Moromete intervine impaciuitor: " De ce nu vrei sa intelegi ca n-am? Ia ici o mie de lei si mai incolo asa, mai discutam noi. Ce, crezi ca noi fatam bani?"

Disimularea lui Moromete nu este doar o reactie defensiva, ea ii devine o a doua natura, pentru ca, desi este un tip sociabil, de o mare curiozitate intelectuala, constructiv in intentii, are un comportament bizar, mascat. Adevarata lui fire trebuie dedusa din reactii si gesturi care o contrazic. Celor din jur le apare ca "un om sucit, cu toane, imprevizibil, inchis intr-o meditatie a sa obscura si impenetrabila." ( Ov.S.Crohmalniceanu).

VOLUMUL AL DOILEA este mai dens si cu o problematica mai ampla decat primul. Acest volum este structurat in cinci parti si prezinta viata satului intr-o perioada de un sfert de veac, timp in care cunoaste un violent proces de destramare. Din roman al unui destin (volumul I), Morometii devine romanul unei colectivitati, al unei civilizatii sanctionate de istorie (volumul al II-lea). Acest volum are in prim plan doua evenimente devastatoare pentru viata satului: reforma agrara din 1945 si transformarea "socialista" a agriculturii dupa 1949, fenomen abuziv si violent. Acum se infrunta doua mentalitati: una traditionalista, individualista si alta noua, colectivista.

Ilie Moromete trece oarecum pe un plan secund, in volumul al doilea, cu toate ca romanul e dominat de dialogul dintre el si Niculae. Autoritatea lui Moromete nu mai are asupra cui sa se exercite: fiii mai mari refuza sa se intoarca, atunci cand Ilie, cu chimirul plin de bani, merge la Bucuresti si-i roaga sa se intoarca si sa ramana tarani, asa cum a fost si el. Niculae, dupa ce nu mai este lasat sa se duca la scoala, pe motiv ca nu-i aduce acest lucru niciun beneficiu lui Ilie Moromete, pleaca si el, urmand o scoala de activist de partid.

In sufletul Catrinei, care afla de intentia lui Moromete de a-si aduce fiii acasa, se naste o ura feroce impotriva sotului, pe care, pana la urma, il paraseste si se duce sa locuiasca la Alboaica, fiica din prima casatorie.

Simtindu-se vinovat ca nu l-a lasat pe Niculae sa mearga la scoala, Moromete incearca sa stabileasca un dialog cu fiul sau, pe care Niculae il refuza. Ca filosofie a existentei, considera Nicolae Manolescu, Niculae este un antimorometian. Urmele conflictului dintre tata si fiu pot fi descoperite din primul volum; ruptura se produce in cel de-al doilea. Acest conflict dintre Niculae si tatal sau simbolizeaza discrepanta dintre doua conceptii despre taran: pe de-o parte, Niculae reprezinta o mentalitate colectivista, dogmatica, socialista, devenind adeptul " unei noi religii a binelui si a raului"; pe de alta parte, Moromete, "cel din urma taran", cum il numeste Manolescu, este reprezentantul unei societati libere, traditionale, neacceptand ideea ca taranul trebuie "sa dispara". Tocmai din aceasta cauza, Moromete si Niculae devin "reflectori": motivatiile lor launtrice intereseaza nu numai ca expresie a adaptarii sau dezadaptarii spontane la o lume, ci ca filosofie de existenta.

Noua lume care il infurie pe Moromete este populata de figuri noi, precum: Matei Dimir, Giugudel, Nae Cizmaru, Costache al Joachii, Ouabei, Adam Fantana, Isosica, Plotoaga, Mantarosie, Zdroncan etc. Satul pare acum "o groapa fara fund din care nu mai incetau sa iasa atatia necunoscuti".

Evenimentele din acest volum sunt supuse unei analize necrutatoare, demitizate, sugerand drame obscure uneori, alteori profunde, care insotesc trecerea unei categorii umane spre o alta forma de existenta. Ilie Moromete continua sa apere vechea ordine a satului, dar este depasit de evenimente si-si intelege , intr-un sfarsit, drama. Absurdului istoriei el ii opune echilibrul ratiunii, coerenta logicii, incompatibile cu arbitrarul noii ordini. Continuand sa apere lumea valorilor traditionale, Moromete are un cod etic bazat pe increderea in om, in coeziunea familiei, atasamentul fata de sat si comunitate. Toate acestea intra in contradictie cu realitatile tulburi ale unei epoci de tranzitie care demonteaza, bulversand, o intreaga lume.