INSUFICIENTA DIHOTOMIEI SAUSSURIENE

INSUFICIENTA DIHOTOMIEI SAUSSURIENE

1.1. O a doua serie de sugestii despre posibilitatea si nece­sitatea de a distinge intre norma si sistem, ca si despre locul unde trebuie sa stabilim aceasta distinctie, ni le ofera chiar lucrarea in care apare opozitia fundamentala intre limba si vorbire, anume Cursul lui Saussure. Extraordinara opera postuma a invata­mantului genevez contine, si sub acest aspect, idei pretioase si in­tuitii susceptibile de a fi dezvoltate - in sens pozitiv sau negativ -,

asa cum contine embrionul si samanta atator doctrine si atitudini ale lingvisticii actuale. intr-adevar, asa cum s-a putut vedea si din notele la capitolele precedente, aproape toate enunturile cu privire la limba si vorbire reprezinta parafrazari, dezvoltari sau interpretari, adesea unilaterale, ale punctelor de vedere saussuriene. Se cuvine, prin urmare, sa ne intoarcem la opera lui Saussure, pentru a descoperi originea dificultatilor, a contra­dictiilor si incoerentelor semnalate in enunturile amintite, ca si pentru a gasi potentiale sugestii in vederea unei solutionari mai acceptabile a problemei.

1.2. Diversi critici, intre care Schuchardt si Rogger, au semnalat contradictii, incoerente, lacune si puncte obscure chiar in conceptia lui Saussure⁶⁷. Faptul ca in Cursul lui Saussure exista o multime de sugestii susceptibile de dezvoltari contradictorii ni se pare evident si dovedit. Dar n-am indrazni sa deducem din aceasta o incoerenta fundamentala a doctrinei saussuriene, caci, daca este adevarat ca 'multor teze ale maestrului genevez li se pot opune antiteze deduse chiar din opera sa', la fel de adevarat este ca interpretarilor unilaterale si contradictorii li se pot opune interpretari coerente mai organice si, in mod obiectiv, mai justificate, asa cum a demonstrat Henri Frei, in replica sa la unele critici ale lui E. Buyssens⁶⁸. Ceea ce trebuie intr-adevar sa admitem este ca conceptia lui Saussure prezinta dificultati de interpretare; ca - din cauza caracterului de "notite luate la curs' in care a fost publicata opera sa -multe aspecte raman in ea obscure sau insuficient elaborate, ori nu sunt bine fondate; ca unele solutii apar in cartea sa numai schitate sau abia sugerate, iar anumite dificultati nu sunt rezolvate; ca, in multe privinte, Saussure, ganditor legat in parte de mentalitatea epocii sale, ramane la jumatatea drumului deschis chiar de el. Poate ca tocmai din

acest motiv descoperim in cartea sa - asa cum remarca Biihler⁶⁹ - ceva nou de fiecare data cand o consultam.

Care este opozitia fundamentala la Saussure? Vorbirea (parole) se identifica, in mod evident, la el cu activitatea lingvistica concreta sau, cel putin, cu o mare parte din aceasta: este "fonatiune', "producere de imagini acustice' si, mai mult chiar, intreaga "activitate a subiectului vorbitor'; este "partea individuala a limbajului', "ceea ce este accesoriu si mai mult sau mai putin accidental', o realitate psihico-fizica ce se opune reali­tatii pur psihice a limbii; este "suma a tot ceea ce oamenii spun' si cuprinde "combinatii individuale, depinzand de vointa vorbi­torilor' si "acte de fonatiune, de asemenea voluntare, necesare pentru realizarea acestor combinatii'. Nu exista in vorbire "nimic colectiv', "manifestarile sale sunt individuale si momentane'⁷⁰.

Vom vedea ca acest concept de vorbire, "ne-colectiva, individuala, accidentala si momentana', este, in lumina aceleiasi doctrine saussuriene, unilateral si insuficient. Dar sa examinam mai intai conceptul sau de limba. in realitate, se pot distinge la Saussure nu unul, ci trei concepte de limba: a) "avere' lingvistica; b) institutie sociala; c) sistem functional.

a) Limba este o realitate psihica si cuprinde semnificatii si imagini acustice⁷¹, este "un sistem gramatical, existent in mod virtual in fiecare creier, sau, mai exact, in creierele unui grup de indivizi'⁷²; este "o suma de amprente depuse in fiecare creier, aproape ca un dictionar, ale carui exemplare, identice, ar fi impartite intre indivizi'⁷³.Limba "este ansamblul de deprinderi

lingvistice care permit individului sa inteleaga si sa se faca inteles'⁷⁴, iar "asociatiile ratificate prin consensul colectiv, al caror ansamblu constituie limba, sunt realitati care isi au sediul in creier'⁷⁵.

b) Dar aceasta realitate psihica este totodata, pentru Saussure, o realitate sociala, un "produs' sau o "institutie sociala', cum sustinuse si Whitney, pentru ca limba nu este completa in nici un individ, "nu exista perfect decat in masa vorbitorilor'⁷⁶; este "in acelasi timp, un produs social al facultatii limbajului si un ansamblu de conventii necesare adoptate de corpul social pentru a permite exercitarea acestei facultati de catre indivizi'⁷⁷; este "un produs social depus in creierul fiecaruia'⁷⁸, "partea sociala a limbajului, exterioara individului, individ care nu poate, de unul singur, nici sa o creeze, nici sa o modifice; ea nu exista decat in virtutea unui fel de contract stabilit intre membrii comunitatii'⁷⁹.

c) Dar cel mai important este faptul ca aceasta realitate este una sistematica si functionala. Limba - care ne apare deja in mod independent de realitatea sa psihica si de determinarea sa sociala -reprezinta pentru Saussure "un sistem de semne distincte care corespund unor idei distincte'⁸⁰, este un "cod'⁸¹, un sistem in care "esentiala este numai uniunea dintre sens si imaginea acustica'⁸². Limba, ca realitate psihica, este pentru Saussure "un obiect de natura concreta'⁸³, dar acest ultim concept, eminamente

functional, il conduce foarte departe de tot ceea ce se poate numi concret. intr-adevar, conceputa in acest fel, limba "este o forma, nu o substanta'⁹⁴, este un "joc de opozitii'; 'unicul aspect esen­tial in ea este ca un semn nu se confunda cu altele'⁸⁵; "in limba nu exista decat diferente'⁸⁶; "un sistem lingvistic reprezinta o serie de diferente de sunete combinata cu o serie de diferente de idei'⁸⁷, si "intr-un stadiu de limba totul se bazeaza pe raporturi'⁸⁸. Aceste trei concepte, carora le corespund trei opozitii (realitate psiho-fizica - realitate psihica, aspect individual - aspect social, concret - abstract sau realizare - sistem), coincid, fara indoiala, in mare parte, dar nu sunt nicidecum identice si, mai ales, nu se stabilesc in acelasi plan, ci in trei planuri diferite, adica eviden­tiaza interferenta a trei puncte de vedere. in doctrina lui Saussure ele apar amestecate; nu au conturul clar definit si nici nu se sta­bilesc intre ele diferentele necesare; totusi, este vorba, dupa parerea noastra, nu de o incoerenta reala, ci, mai degraba, de o dezvoltare insuficienta; nu este vorba de adevarate definitii, ci, mai curand, de incercari de caracterizare a unei intuitii importante dar inca destul de imprecisa. in afara de aceasta, ni se pare evident faptul ca, desi cele trei concepte sunt prezentate concomitent, preferinta lui Saussure se indreapta, in mod categoric, spre al treilea concept, care este cel ce se aplica atunci cand se face distinctia intre lingvistica interna si cea externa⁸⁹ si, in general, cand se discuta problemele lingvisticii sincronice⁹⁰.

2.3. Insuficienta si imprecizia dihotomiei saussuriene apar mai evidente daca li se aplica noua schema propusa de Biihler⁹¹. Acest invatat observa ca, pentru a dobandi precizie si o baza mai solida, distinctiile in cadrul limbajului trebuie sa se faca din doua puncte de vedere: 1) din punctul de vedere al relatiei cu subiectul vorbitor (I - fenomene care se raporteaza la subiect; II - feno­mene nelegate de subiect); si 2) din punctul de vedere al planului de abstractizare considerat (a - fenomene considerate la un grad inferior de formalizare, practic fenomene concrete, si b - feno­mene considerate la un grad superior de formalizare, entitati abstracte). Combinand cele doua puncte de vedere - individual -extraindividual (sau, mai bine, interindividual ori intersubiectiv) si concret - abstract -, se disting urmatoarele patru concepte:

1) actiunea verbala (Sprechhandlung): este actiunea insasi de a vorbi, considerata in sine si in momentul sau de producere (individual / concret, I a);

2) actul verbal (Sprechakt): este actul prin care se atribuie o semnificatie unui mijloc lingvistic (individual / formal, I b);

3) produsul lingvistic (Sprachwerk), rezultat al actiunii ver­bale, considerat in afara producerii sale si a relatiei sale cu expe­rientele individului vorbitor (interindividual / concret, II a);

4) forma lingvistica (Sprachgebilde), acelasi produs, consi­derat in mod abstract, ca species sau "clasa de clase', adica in valoarea sa functionala si separat de circumstantele situatiei verbale concrete (interindividual / formal, II b).

Avem, prin urmare:

- din punctul de vedere al relatiei cu vorbitorul: 1) in plan concret: actiune verbala, A (fenomen subiectiv) si produs lingvis­tic, P (fenomen intersubiectiv); 2) in plan formal: act verbal, A_o

(fenomen subiectiv) si forma lingvistica, F (fenomen inter-subiectiv):

- din punctul de vedere al gradului de formalizare: 1) in plan individual: actiune verbala (fenomen concret) si act verbal (entitate formala); 2) in plan interindividual: produs lingvistic (fenomen concret) si forma lingvistica (entitate formala).

Rezulta schema urmatoare:

in realitate, Biihler nu depaseste aici dihotomia saussuriana, ci pur si simplu o combina - si acest fapt se dovedeste a fi extrem de profitabil - cu cealalta dihotomie faimoasa, stabilita de Humboldt: energeia (Tatigkeit) si ergon (Werk).

intr-adevar, distinctia fundamentala la Saussure se stabileste, cum am vazut (al treilea concept de "limba'), intre concret si abstract sau formal (ideal, functional), si aceasta in ciuda afir­matiei ca si limba ar fi "concreta' (probabil, ar trebui sa traducem prin "reala'). Caci pentru Saussure este vorbire (parole) atat actiu­nea individuala momentana (Sprechhandlung), cat si produsul asistematic al unei serii de astfel de actiuni (cf. formula saussu­riana a vorbirii: 1 + 1' + 1' + 1 '')⁹², adica ceea ce Buhler nu­meste Sprachwerk; este, in schimb limba (langue) sistemul de forme lingvistice (Sprachgebilde; cf. formula sa 1 + 1 + 1 + 1 = I)⁹³, asa cum ar trebui sa fie fapt de limba, prin caracterul sau formal, ceea ce Buhler numeste Sprechakt. Adica, opozitia care apare la

Saussure se stabileste, fundamental, pe directia orizontala din schema lui Buhler.

Distinctia care apare la Humboldt se stabileste, in schimb, intre individual si interindividual, intre activitate si produs. Pentru el ar fi energeia (am spune, aici, vorbire) ceea ce Buhler numeste Sprechhandlung si Sprechakt; ar fi ergon (limba) ceea ce Buhler numeste Sprachwerk si Sprachgebilde⁹⁴. Adica, opozitia humboldtiana se stabileste, fundamental, pe directia verticala din schema lui Buhler.

Cele doua opozitii se situeaza, deci, in felul urmator:

concret

formal

individual subiectiv

actiune verbala

act verbal

ENERGEIA    | ERGON Humboldt

"extraindividual' intersubiectiv

produs lingvistic

forma lingvistica

PAROLE

LANGUE

Saussure

Buhler pare sa considere ca, dupa Saussure, parole ar cores­punde numai actiunii verbale (cf. interpretarea lui Jespersen); dar formula insasi pentru parole data de maestrul genevez indica faptul ca ea contine si produsul lingvistic. Schema opozitiei saussuriene ar trebui sa fie, asadar, urmatoarea:

PAROLE

LANGUE

Dar Saussure adauga la opozitia sa fundamentala (concret-abstract) o distinctie secundara individual-social (adica, indi-vidual-interindividual), eliminand din "limba' tot ceea ce nu este "forma lingvistica' (entitate abstracta, functionala, intersubiec-tiva), adica atat ceea ce este actiune individuala concreta si momentana (actiune verbala) si respectivul rezultat asistematic (produs lingvistic), cat si ceea ce este formal, dar in acelasi timp, subiectiv (act verbal). Cu aceasta, shema sa devine:

PAROLE

actiune verbala

produs lingvistic

act verbal

forma lingvistica

LANGUE

in afara de aceasta, Saussure ignora, in mod aproape constant, tot ceea ce este formal (act verbal), opunand, astfel, actiunea verbala - produsul lingvistic {vorbire) sistemului de forme lingvistice {limba):

PAROLE

actiune verbala | produs lingvistic

forma lingvistica

LANGUE

in sfarsit, dupa ce a dat formula vorbirii, lasa de o parte parole ca produs lingvistic si opune, in mod normal, forma lingvistica numai actiunii verbale. Prin urmare, conceptia sa ar putea fi reprezentata schematic astfel:

PAROLE    _c

B

D

LANGUE

Este evident ca, in aceasta ultima schema, distinctia poate sa se stabileasca atat pe directia liniei fundamentale A-B (concret-abstract), cat si pe directia liniei secundare C-D (individual-social, energeia-ergon). Acest fapt ne explica de ce, in conceptia saussuriana, "limba' apare asa de separata de

"vorbire', in ciuda afirmatiei privind interdependenta dintre ele⁹⁵ (relatia se stabileste prin "actul verbal', care lipseste din schema), si de ce Saussure identifica concretul si asistematicul cu individualul, iar formalul si sistematicul cu socialul, si, de asemenea, de ce multi invatati au considerat opozitia saussuriana ca fiind identica cu cea stabilita de Humboldt (in realitate, identitatea apare numai pe directia liniei C-D)⁹⁶.

In ciuda tuturor acestor fapte, distinctia a fost, dupa cum se stie, extrem de fructuoasa. insemnatatea sa, chiar atunci cand nu a avut solide fundamente teoretice, s-ar putea demonstra sub aspect pragmatic, prin importanta rezultatelor obtinute de stiinta lingvistica. in general, doctrina lui Saussure a dat un nou si extraordinar impuls studiilor sincronice. Iar, in particular, au aparut orientari dintre cele mai semnificative in lingvistica actuala. Scoala geneveza, plecand de la distinctia langue-parole, a dezvoltat, tocmai, acea lingvistica a vorbirii a carei constituire maestrul o indicase numai ca posibila (Bally, Sechehaye, Frei). Scoala de la Paris, urmand si sugestii anterioare, indeosebi pe cele ale lui Breal, a luat ca baza opozitia individual-social, ocupandu-se de limba ca institutie sociala (Meillet). in sfarsit, lingvistii in sensul cel mai strict saussurieni, anume fonologii de la Praga si Scoala de la Copenhaga, au luat ca baza distinctia fundamentala intre concret si formal, dezvoltand noua lingvistica structurala si functionala. De asemenea, in fonologie s-a realizat, prin N.S. Trubetzkoy, intalnirea intre doctrina saussuriana si cea psihologista a lui J. Baudouin de Courtenay. Dar este simptomatic, in ceea ce priveste valorificarea adevaratei originalitati a lui F. de Saussure, ca nici Scoala de la Praga-Viena, nici cea de la Copenhaga nu pastreaza nimic din psihologismul lui Saussure (cum nu se pastreaza acest aspect nici de la Baudouin de Courtenay) si ca, in ceea ce priveste opozitia social-individual, structuralistii si functionalistii se limiteaza sa o mentioneze ca principiu in enuntarea tezelor lor initiale, dedicandu-se apoi in intregime cercetarii limbii ca sistem.

Totodata, daca unele stiinte lingvistice nu s-au dezvoltat in lingvistica post-ssausuriana, acest fapt nu este, fara indoiala, independent de insuficientele schemei lui Saussure. Astfel, de exemplu, daca nu exista inca o semantica a vorbirii cu un obiect si cu metode lingvistice riguroase, aceasta situatie este determinata, dupa parerea noastra, de absenta unei teorii organice a "actului verbal'. Pe baza aceluiasi concept al "actului verbal' s-ar fi constituit o

2.4. Ultima schema demonstreaza coerenta ideilor celor mai constante la Saussure: evident, unei langue conceputa ca entitate generala, ideala, abstracta, extraindividuala i se poate opune, in mod diametral, numai o parole conceputa ca momentana si ocazionala, materiala, concreta, individuala. Dar aceeasi schema indica totodata si carentele unei dihotomii atat de nete si de rigide, care este departe de a cuprinde si de a epuiza intreaga realitate a limbajului.

3.1. Prima insuficienta consta in identificarea initiala intre individual si concret, intre social si formal (functional), intr-adevar, schema mai cuprinzatoare imaginata de Biihler pune in evidenta faptul ca opozitia nu este atat de neta, dat fiind faptul ca, pe de o parte, fenomenele concrete pot sa fie luate in consideratie ca separate de subiect sau ca intersubiective, adica "sociale', in terminologia saussuriana (produs lingvistic), dupa cum, pe de alta parte, fenomenele subiective pot sa fie luate in consideratie intr-un plan superior de formalizare (acte verbale).

De aceea, daca se afirma ca este "limba' ceea ce se considera ca fiind separat de subiect, trebuie sa admitem ca "produsul lingvistic' este la fel de "extraindividual' ca "forma lingvistica', intr-adevar, 1 + 1 + 1 continua sa insemne act individual + act individual + act individual, adica nu reprezinta ceva "mai social' decat simplul produs lingvistic (1 + 1' + 1'), numai ca, in loc sa fie fapt concret + fapt concret + fapt concret, este forma + forma + forma, sau aspect comun + aspect comun + aspect

stilistica precum cea a lui Grober (si a lui Vossler, la inceputurile sale), avand ca obiectiv sa distinga, intr-un text, ceea ce este originalitate, noutate, element cu adevarat inedit, de ceea ce este repetitie, uz lingvistic al comunitatii etc. in schimb, nici o stiinta nu se poate intemeia pe conceptul de "produs lingvistic', luat in consideratie in mod nesistematic, al carui domeniu apartine, mai degraba, operatiei prealabile de culegere a materialului.

comun, adica isoglosa. Apare aici un conflict intre punctul de vedere social si punctul de vedere formal, caci, daca ceea ce este "social' este langue, atunci "produsul lingvistic' nu poate inca­pea in parole, iar daca, in schimb, "produsul lingvistic' este parole, atunci parole nu se identifica cu aspectul exclusiv indivi­dual al limbajului. intr-adevar, opozitia intre "produs lingvistic' si "forma lingvistica' se intemeiaza nu pe antiteza individual-so-cial, ci pe antiteza asistematic-sistematic, concret-abstract.

Totodata, daca langue reprezinta ceea ce este formal, atunci nu se poate exclude din acest concept "actul verbal', care in­seamna formalizare a actiunii verbale concrete, si daca, in schimb, "actul verbal' este parole, atunci aceasta parole nu este in intre­gime concreta, ci contine si elemente formale. Adica, ne aflam din nou in fata aceluiasi conflict mentionat anterior, pentru ca aici Saussure nu mai face distinctia in raport cu opozitia con­cret-abstract, ci in raport cu opozitia individual-social.

Prin urmare, in timp ce, ca punct de plecare, avem la F. de Saussure o opozitie bilaterala intre concret si abstract, asistematic si sistematic, se ajunge, prin elaborarea conceptului de sistem, la o opozotie multipla intre "individual asistematic + social asis­tematic + individual formal' (parole), pe de o parte, si "so-cial-formal' (langue), pe de alta parte, desi aspectele social-asis-tematic si individual-formal din parole raman in penumbra. Dar, daca langue reprezinta numai ceea ce este social si, in acelasi timp, formal, acest fapt vrea sa spuna ca, dupa acelasi Saussure, exista in limbaj elemente sociale si elemente formale care nu sunt langue, nu sunt sistem (sistem functional). Asta inseamna ca ori se respinge opozitia fundamentala dintre concret si abstract, ori trebuie abandonata identificarea socialului cu formalul.

3.2. A doua insuficienta a dihotomiei saussuriene in forma sa ultima consta in faptul ca este prea rigida, in sensul ca ignora punctul in care "limba' si "vorbirea' se intalnesc si se imbina,

anume "actul verbal'. Aceasta provine din faptul ca Saussure nu s-a situat in domeniul concret al limbajului, adica in prima sec­tiune a dihotoniei lui Humboldt, in energeia, sau actul lingvistic, intr-adevar, numai situandu-ne in planul actului lingvistic, vom putea distinge ceea ce, in vorbitul insusi, este "actiune verbala' de ceea ce este, in schimb, "act verbal', forma, adica, intr-un fel, fapt de limba. ii revine lui Gardiner meritul de a fi observat, pe buna dreptate, ca in vorbitul concret trebuie sa vedem nu numai fapte de vorbire, facts of speech, ci si fapte de limba, facts of language, fapte care apartin sistemului (cf. si W. von Wartburg, Bally); iar Gardiner adopta, tocmai, punctul de vedere al actului lingvistic. Abstractizarea ne va conduce, fara indoiala, la "forma lingvistica', dar sa nu uitam ca aceasta reprezinta chiar "actul verbal' considerat ca fiind separat de subiect. Iar faptul ca deja unii interpreti ai lui Saussure au vazut in vorbire (vorbit) ceva care apartine limbii (sistemului) ni se pare foarte important, pentru ca reprezinta terenul unde se intalnesc conceptiile dualiste si cele moniste (cf. Jespersen). Punctul de plecare pentru o conceptie unitara si coerenta va trebui sa fie, asadar, acest aspect din langue care exista in parole, in actul lingvistic, care este in acelasi timp Sprechhndlung si Sprechakt sau, mai bine, Sprachakt.

Totodata, situandu-ne in domeniul fenomenului lingvistic considerat independent de subiect (produs lingvistic + forma lingvistica), vom descoperi ca exista elemente care nu sunt unice sau ocazionale, ci sunt sociale, adica normale si repetate in vorbitul unei comunitati, si care, totusi, nu apartin sistemului functional al formelor lingvistice, ceea ce inseamna ca, pe baza asa-numitului "produs lingvistic', se poate stabili un sistem normal, diferit de sistemul functional care se stabileste in planul superior de abstractizare, cel al "formelor lingvistice'.

3.3. in al treilea rand, dihotomia saussuriana se dovedeste a fi prea rigida si prin conceptia despre individ pe care o are

Saussure, un individ complet separat de societate si care nu ar fi el insusi "colectivitate' (cf. Gardiner, Jespersen, Otto, Pagliaro): in acea parole individuala nu ar exista, dupa Saussure, nimic "colectiv'. Dar daca ar fi asa, daca ar exista in mod real aceasta prapastie intre societate si individ, atunci cum ar putea subzista acea intima interdependenta intre langue si parole pe care Saussure insusi o recunoaste? Cum s-ar putea realiza sistemul social prin individ? Daca, in schimb, este evident ca sistemul social se realizeaza in activitatea individuala, sa nu existe, atunci, nimic social, nimic intersubiectiv in aceasta activitate? Saussure face o distinctie prea rigida intre "individual' si "social' sau, mai bine spus, identifica conceptul de "social' cu cel de "interindividual', de "intersubiectiv', in timp ce, daca se ia in consideratie un individ real, care este totdeauna social, atunci conceptul de "social' este mai larg si cuprinde atat individualul cat si interindividualul.

Trebuie sa constatam, asadar, socialul in individual, in actele lingvistice ale subiectului. Si, dat fiind ca socialul este, cum am vazut deja, sistem normal si sistem functional, cele doua aspecte vor putea sa fie constatate in actele individuale, pe langa aspectul care apartine exclusiv individului.

3.4. Aceasta observatie nu apare nici la Biihler. intr-adevar, putem fi de acord cu el ca "limba' {Sprachwerk si Sprachgebilde) este tot ceea ce se considera a fi in afara subiectului vorbitor, desi "produsele' reprezinta, in sinea lor, numai materialul asistematic pe baza caruia se constituie "limba', ca norma si sistem. Nu putem insa accepta ca ar fi vorba de fenomene "extraindividuale' sau independente de indivizii vorbitori: trebuie sa reamintim faptul ca un asemenea punct de vedere este o conventie; ca "produsele' si "formele' nu exista ca atare, ci reprezinta abstractiuni ale observatorului, elaborate pe baza realitatii lingvistice concrete si, in special, pe baza a ceea ce, in aceasta realitate concreta, este re-creatie, repetitie a unui model anterior; ca fiecare

"actiune verbala' (Sprechhandlung) este, in acelasi timp, Sprechakt (act verbal) si Sprachakt (act de limba), deoarece contine o "forma lingvistica' ce se concretizeaza in ea (cf. Wartburg); sau ca in actul lingvistic se evidentiaza asa-numitele "fapte de limba' (Gardiner: facts oflanguage), adica isoglosele intre actul considerat si actele lingvistice anterioare, ale aceluiasi individ sau ale altor indivizi, care au fost luati drept model. Totodata, nu trebuie sa uitam ca, in aceste modele anterioare fiecarui act lingvistic, nu totul este "forma lingvistica', nu totul este functiune: modelele contin si ceva care este normal, repetat intr-o comunitate, si care, fara indoiala, nu incape in respectivul sistem functional, nu priveste "structura' respectivei limbi.

4.1. Acum, ne intrebam daca F. de Saussure a ignorat, in reali­tate, toate aceste aspecte. Este adevarat ca in Cursul sau nu ne spune nimic explicit in acest sens. Totusi, credem ca exista in Curs cateva enunturi extrem de semnificative in aceasta privinta.

in primul rand, de ce afirma Saussure ca limba este concreta⁹⁷, in ciuda faptului ca spune, apoi, ca este un sistem de pure opozitii formale? Sa fie oare aceasta asertiune o simpla eroare de expri­mare, sau o "deviere nefericita', un atac la adresa propriei teze a "idealitatii < caracterului ideal al> obiectului limba', asa cum i se pare lui Buhler⁹⁸, sau contine ea unul din acele adevaruri care sunt numai sugerate, fara sa fie dezvoltate in Cursl

Sa deschidem din nou Cursul: Saussure ne spune ca limba poate fi "localizata in portiunea determinata a circuitului [unui act lingvistic] unde o imagine acustica se asociaza cu un con­cept'⁹⁹. Dar acest circuit, fiind circuit al unui act lingvistic, trebuie sa fie, pentru Saussure, o parte din parole, dat fiind ca pentru el in­treaga "executie' a limbii este parole. Atunci, trebuie sa spunem

ca "limba' ca obiect concret se "localizeaza' in vorbire, adica se concretizeaza in vorbire, si, prin urmare, e sesizabila in vorbire.

in afara de asta, Saussure spune ca, "separand limba [ca sistem] de vorbire, se separa in acelasi timp: 1) ceea ce este social de ceea ce este individual; 2) ceea ce este esential de ceea ce este accesoriu si mai mult sau mai putin accidental'¹⁰⁰. Si apoi: "Definitia pe care am dat-o limbii presupune faptul ca noi inlaturam din ea tot ceea ce este strain organismului ei, sistemului ei'¹⁰¹. inseamna aceasta ca esentialul se identifica cu socialul? Nu ni se pare. Credem mai degraba ca, pentru Saussure, "esential' se identifica cu "intern', iar "intern este tot ceea ce schimba sistemul intr-o anumita masura'¹⁰². Acum, distingand "lingvistica externa' de "lingvistica interna', Saussure elimina din aceasta din urma tot ceea ce este strain sistemului¹⁰³, adica si deter­minarea sociala; intr-adevar, "lingvistica interna' trebuie sa stu­dieze limba in sine, si este evident ca ceea ce se poate studia "in sine' este numai sistemul functional, si nu norma, care depinde de diversi factori ce opereza in comunitatea considerata. in alt loc Saussure arata ca o idee despre "limba' o pot oferi, intr-un mod destul de fidel, o gramatica si un dictionar¹⁰⁴; si aici, in mod evident, nu mai este vorba despre limba inteleasa ca "sistem lingvistic', ci este vorba de un concept mai larg, dat fiind ca gramatica si dictionarul nu contin numai opozitiile sistematice ale unui limbi, ci tot ceea ce este normal in expresiile utilizate intr-o comunitate.

in sfarsit, Saussure nu ignora independenta sistemului fata de norma: "limba este un sistem care nu cunoaste decat propria sa

ordine'¹⁰⁵. Dar, in legatura cu acest aspect, exista o prezentare inca mai explicita si extrem de semnificativa: "dandu-ne seama de faptul ca semnul trebuie sa fie studiat din punct de vedere social, nu retinem decat trasaturile limbii care o leaga pe aceasta de celelalte institutii, cele care depind mai mult sau mai putin de vointa noastra; si, in felul acesta, nimerim alaturi de tinta, prin faptul ca neglijam trasaturile caracteristice care apartin numai sistemelor semiologice in general si limbii in particular. Caci sem­nul scapa intodeauna, intr-o anumita masura, vointei individuale sau sociale, si tocmai in aceasta consta caracterul sau esential; dar exact acest lucru apare cel mai putin la prima vedere'¹⁰⁶ [subl. n.]. Ni se pare, asadar, ca exista la Saussure - desi abia sugerata - o opozitie intre cele doua concepte de "limba', care in doctrina sa par, aproape totdeauna, ca se identifica: "limba' ca "institutie sociala', legata de alte institutii sociale, si care contine si elemente nefunctionale {norma), si "limba' ca sistem abstract de opozitii functionale {sistem).

4.2. Dar mai este ceva: de ce spune Saussure ca individul nu poate schimba limba, ca ea i se impune, pentru a afirma mai apoi ca, totusi, o schimba? Sa fie asta o simpla contradictie, un simplu paradox, sau inseamna ca in "limba' (inteleasa in sens larg) exista ceva ce se impune individului si ceva ce este, in schimb, liber? Credem ca intalnim la Saussure intuitia flexibilitatii, a relativei libertati a sistemului: sa se vada, de exemplu, ceea ce spune el despre legile sincronice¹⁰⁷, a caror ordine "este precara pentru ca nu este imperativa'¹⁰⁸. Daca interpretarea noastra este exacta, atunci Saussure, in aceasta privinta, a luat-o inaintea acelora dintre continuatorii sai care considera ca sistemul se impune individului

intr-un mod rigid si absolut. De asemenea, ni se pare ca Saussure nu ignora conceptul de "limba' ca sistem aposteriori de izoglose, opus "limbii' considerate ca fiind anterioara vorbirii {norma sau sistem de opozitii functionale): a se vedea, in legatura cu aceasta, paginile referitoare la dialecte si limbi privite din punct de vedere geografic¹⁰⁹. Si, cu aceasta, se iese din sincronia pura si se poate concepe, asa cum face Pagliaro, o "limba' ca entitate istorica obiectiva, a carei unitate se defineste prin doua dimensiuni: cea spatiala si cea temporala.

5.1. Pentru a lamuri mai bine natura distinctiei dintre sistem normal si sistem functional (in ascest sens folosim termenii norma si sistem), putem recurge la celebra analogie saussuriana cu jocul de sah¹¹⁰, desi noi avem in vedere adevarata "gramatica' a jocului, adica regulile lui, si nu numai numarul pieselor. Evident, intre "codul' jocului si realizarea sa intr-o partida sau alta putem stabili anumite miscari, anumite aspecte constante, care nu modifica regulile, "sistemul', dar care, totusi, caracterizeaza felul de a juca al unui individ sau al unui grup mai mare sau mai mic de indivizi, reprezentand trasaturi normale ale realizarii "codului' de catre individul sau indivizii luati in consideratie.

O alta analogie este aceea care aseamana un sistem lingvistic cu un tren. Este evident ca "expresul de Paris de ora 8 si 20', pastrand anumite caracteristici functionale (de a pleca la o anu­mita ora, de a sosi la Paris la o anumita ora, de a opri in anumite statii etc.), este intotdeauna acelasi tren, chiar daca se schimba numarul, ordinea, forma si culoarea vagoanelor, si chiar vagoa­nele, personalul de serviciu etc. Totusi, cei care calatoresc cu expresul stiu ca elementele nefunctionale nu sunt toate indiferente si ocazionale, de exemplu faptul ca trenul are totdeauna zece

vagoane, ca vagoanele D, E, A, B apar mereu in aceasta ordine, ca al doilea si al cincilea vagon, numarand de la locomotiva, sunt todeauna de clasa intai, ca in fiecare sambata personalul de serviciu schimba tura etc. Adica, ei cunosc o intreaga serie de trasaturi care caracterizeaza expresul de Paris, chiar daca nu au valoare functionala, si li s-ar parea anormal un tren care nu ar prezenta aceste trasaturi: si aici, intre trenul abstract, ca functie, si trenul concret pe care domnul X 1-a luat ieri sau il va lua maine, se interpune o "realizare' normala si mai mult sau mai putin constanta a trenului insusi.

Diferenta intre aspect normal si aspect functional se poate face cu o si mai mare claritate prin analogia cu cheia, analogie folo­sita de Martinet¹¹¹. intr-adevar, este adevarat ca, intr-un sir de chei, unele elemente sunt functionale sau "pertinente' (cele care permit cheilor sa descuie anumite usi, si le clasificam dupa usile pe care le deschid), iar altele sunt, in schimb, accesorii si "nepertinente' (forma inelului, metalul folosit etc.)¹¹². Dar este adevarat si faptul ca elementele "nepertinente' nu sunt toate indi­ferente si ocazionale; asa, de exemplu, cheile au, de obicei, un inel, se fac, in general, din metal si nu din lemn, sticla sau diamant etc.

in toate analogiile invocate se pot totdeauna distruge trei serii de caracteristici, in functie de gradul de abstractizare sau de formalizare: 1) caracteristicile concrete - variate si variabile la nesfarsit - ale obiectelor observate; 2) caracteristicile normale, comune, si mai mult sau mai putin constante, nedepinzand de functia specifica a obiectelor (primul grad de abstractizare); 3) caracteristicile indispensabile, adica functionale (al doilea grad de abstractizare). Este vorba despre aceeasi distinctie ce se poate stabili intre toate sentintele particulare care reprezinta

aplicarea unei legi, regulamentul care indica felul cum trebuie aplicata legea, si legea insasi, ca sistem de dispozitii abstracte. 5.2. Nu pretindem, fireste, sa intalnim deja la Saussure si in lingvistica strict saussuriana, conceptul de norma, opus in mod explicit conceptului de sistem. Ni se pare, numai, ca conceptul de limba ca sistem abstract de opozitii functionale implica dezvoltarea conceptului de norma (abstractiune intermediara) si ca putem gasi chiar la Saussure premisele pentru structurarea acestui concept, precum si importante sugestii privind natura sa.