Postmodernismul poetic romanesc

Postmodernismul poetic romanesc

În lucrarea Postmodernismul romanesc, Mircea Cartarescu preciza: "Despre o atitudine explicit si constient postmoderna se poate vorbi insa in lumea romaneasca abia dupa 1980 [ . ] Putem constata doar ca este primul concept teoretic important, denumind un curent literar, intrat in limbajul critic romanesc dupa ultimul razboi si ca frecventa folosirii lui, pozitive sau negative, este in continua crestere. Deja termenul pare sa fie atasat solid promotiilor '80 si '90 din literatura romana si e folosit cu o anumita constanta si in muzica si artele plastice."

Autorul sus-citat sustine ideea ca postmodernismul, in adevaratul sens al cuvantului, s-a dezvoltat subteran si lent inca din anii '50 - '70, izbucnind in 1980, cand se impune ca realitate artistica a epocii noastre ( scriitorii anilor '60 au redescoperit valorile estetice ale literaturii, iar generatia '70 este mai pronuntat estetica si mai refractara la indoctrinare ).

Postmodernismul este asadar orientarea literara manifestata incepand cu Generatia optzecista si pana in actualitate, constand in promovarea unei atitudini fata de traditie cu totul diferite de aceea a modernismului, caruia ii urmeaza (postmodernism=dupa modernism). Daca modernismul se caracterizeaza prin criza, ruptura, postmodernismul recupereaza traditia la modul ironic, parodic, presupunand un spirit livresc prin excelenta. În acest sens, intertextualitatea este unul dintre cele mai utilizate procedee literare, iar pastisa si parodia sunt specii predilecte ale scriitorilor postmoderni. Scriitorul postmodern isi asuma, in primul rand, statutul de cititor, iar opera lui jongleaza cu citate, referinte, aluzii la textele care constituie traditia, obligand-o in felul acesta sa capete noi sensuri, sa i se apropie. Spiritul ludic este astfel definitoriu pentru literatura postmoderna. (Anca Dumitrescu)

Generatia ʼ80 se caracterizeaza printr-un pregnant spirit unitar. Scriitorii au constiinta unei identitati estetice de grup, care se raporteaza polemic la literatura anterioara. Caracterul organic al miscarii optzeciste, unitatea de viziune si de conceptie estetica rezida in publicarea unor volume colective: Aer cu diamante (1982), Desant (1983).

Numita si generatie in blugi, gruparea optzecista, cu nucleul reprezentat de Cenaclul de luni, condus de Nicolae Manolescu, este considerata cea mai culta generatie postbelica (Gheorghe Craciun), avandu-l drept reprezentant de seama pe poetul, prozatorul si teoreticianul Mircea Cartarescu. Alti reprezentanti ai acestui curent literar sunt Alexandru Musina, Mircea Nedelciu, Matei Visniec, Traian T. Cosovei, Nichita Danilov, Mariana Marin s.a.

Esteticii postmoderniste ii sunt proprii urmatoarele trasaturi:

a.      atractia pentru prozaism, pentru ludic, pentru sarcasm ori pentru aducerea cotidianului in poezie, in absenta oricarui sentimentalism; privirea ludica asupra lumii darama miturile si determina o atitudine detasata si ironica; ironia postmodernista nu coincide cu aceea romantica; nereprezentand o persiflare a valorilor autentice ale trecutului, ironia nu este distructiva, ci salveaza poezia de la imbatranire prin cliseizare, rutina si monotonie;

b.     valorificarea cotidianului, a realitatii imediate in operele lirice; se scrie o poezie a realului sau una care coboara in strada; spectacolul citadinului, evenimentul banal, derizoriu, anodin, chiar propria biografie costituie materia pe care poetul o valorifica in propriile creatii; prin transcrierea lucida si critica a evenimentului cotidian si prin refuzul stilului inalt, abstract, ermetic, impresonal, noua poezie manifesta inclinatie catre demistificare, catre desolemnizare a discursului liric, afirmand, in acelasi timp, postulatul autenticitatii;

c.      deplasarea interesului de la o poetica a romanului, la aceea a prozei scurte;

d.     valorificarea anumitor procedee, precum: colajul (compunerea discursului din elementele altor discursuri), intertextualitatea (trimiterea la coduri culturale cunoscute de scriitor si cititor), metatextualitatea (sondarea si infatisarea procedeelor de constituire a textului; textul nu judeca numai lumea din afara, ci se judeca si pe sine, prin construirea la vedere a textului); fragmentele culturale sunt recuperate si resemnatizate; mimesis-ul este respins, preferandu-se colajul de sintagme, teme, motive emblematice din epoci literare apuse;

e.      amestecul de narativitate si lirism in poezie; liricul este epurat de reflexiv;

f.      metafora, orficul, oracularul sunt inlocuite cu notatia prozaica; este valorificata inventia lexicala a strazii;

g.     spiritul polemic fata de zeii mari ai literaturii; scriitorii postmoderni cer revizuirea canonului literar romanesc;

h.     aspiratia la cuprinderea diversitatii realului (a totului);

i.       schimbarea relatiei dintre autor si lector: acesta din urma devine martor si colaborator in redactarea textului;

j.       renuntarea la ortografie si punctuatie.

Constienti de faptul ca tot ce e valoros s-a scris pana la ei, scriitorii psotmoderni recupereaza o intreaga traditie literara cu armele care le sunt la indemana - ironia, parodia, sarcasmul, spiritul ludic si pmafletar - acestea fiind puse in slujba salvarii literaturii la la perimare.

Cateva poezii postmoderniste

Cand am stat prima data fata-n fata cu Nichita Stanescu (ma simteam de parca as fi stat la masa cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Cosovei. Am fost atunci atat de intimidat de ochii albastri, foarte departati, ai lui Nichita, incat vreo jumatate de ora n-am putut scoate o vorba, lucru pe care el l-a luat drept o tacere ostila.

'Batrane, gata!' mi-a spus pana la urma. 'Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume. Dar hai sa stam de vorba, totusi, si sa ciocnim un pahar ca doi prieteni.' 'Dar dimpotriva', i-am raspuns, 'am tacut fiindca va respect prea mult' 'Haide, lasa-l pe va si pe dumneavoastra. Zi-mi tu, batrane!' 'Iertati-ma, dar nu pot' Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. 'Asculta, tu esti credincios?' 'Da, bineinteles.' 'Si te rogi cateodata lui Dumnezeu?' 'Da, uneori.' 'Si cum ii spui lui Dumnezeu cand te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastra, Doamne?' 'Tu', i-am raspuns zambind, pentru ca mi-am dat seama brusc ce vroia sa spuna. 'Si-atunci, daca lui Dumnezeu ii spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastra? Hai, batrane, zi-mi Nichita, si sa fim sanatosi'

De-atunci, in putinele momente in care ne-am mai vazut, m-am straduit sa-i spun pe nume: tu, Nichita.

(Mircea Cartarescu, Tu, Nichita )

intr-o zi chiuveta cazu in dragoste
iubi o mica stea galbena din coltul geamului de la bucatarie
se confesa musamalei si borcanului de mustar
se planse tacamurilor ude.
in alta zi chiuveta isi marturisi dragostea:
- stea mica, nu scanteia peste fabrica de paine si moara dambovita
da-te jos, caci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice si sunt pline de becuri
te risipesti punandu-ti auriul pe acoperisuri
si paratraznete.
stea mica, nichelul meu te doreste, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cantece pentru tine, cum se pricepe si el
vasele cu resturi de conserva de peste
te-au si indragit.
vino, si ai sa scanteiezi toata noaptea deasupra regatului de linoleum
craiasa a gandacilor de bucatarie.

dar, vai! steaua galbena nu a raspuns acestei chemari
caci ea iubea o strecuratoare de supa
din casa unui contabil din pomerania
si noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
asa ca intr-un tarziu chiuveta incepu sa-si puna intrebari cu privire la sensul existentei si obiectivitatea ei
si intr-un foarte tarziu ii facu o propunere musamalei.
candva in jocul dragostei m-am implicat si eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus aceasta poveste.
am iubit o superba dacie crem pe care nu am vazut-o decat o data
dar, ce sa mai vorbim, acum am copii prescolari
si tot ce a fost mi se pare un vis.

(Mircea Cartarescu, Poema chiuvetei)