Semiotica naratiunii

Semiotica naratiunii

Revalorizarea moderna a naratiunii

Filosofia contemporana (Paul Ricoeur, Mc Intyre) defineste omul ca animal à récits a carui unica certitudine consta in a fi narat (Notre seule certitude c'êst d'etre narré - Paul Ricouer).

Naratiunea a existat in orice societate; ca si metafora pare sa fie peste tot. Uneori activa si evidenta, alteori fragmentara si ascunsa, ea subintinde nu doar fictiunea literara sau conversatia, ci si proiectele cotidiene, planul unei intreprinderi, intriga cinematografica. Producerea de naratiuni este strategia care ne permite sa facem lumea inteligibila, fiind un model esential de organizare a datelor.

Intrebat fiind de o mama care dorea sa-si indrepte fiul catre cariera stiintifica ce gen de texte ar trebui abordate, Einstein ar fi raspuns: basme. Simpla butada, dar si afirmarea valorii euristice, de catalizator al imaginatiei pe care o poate asuma aceasta forma de naratiune.

"Eu cred ca pentru a povesti trebuie in primul rand sa construiesti o lume, cat mai mobilata posibil, pana in cele mai mici detalii. Daca as construi un fluviu si pe malul stang as instala un pescar, atribuindu-i un caracter irascibil si un cazier judiciar, as putea sa incep sa scriu, traducand in cuvinte ceea ce nu poate sa nu se intample"(U. Eco, 1985: 27) ca in proverbul indian "asaza-te pe malul unui fluviu si asteapta, cadavrul dusmanului tau nu va intarzia sa apara".

Intriga este deci generata pornind de la lumea posibila a naratiunii (actori si evenimente): Rem tene, verba sequentur, invers decat in poezia Verba tene, res sequenter - (U. Eco 1983: 28). Personajele sunt intr-un fel constranse sa actioneze dupa legile lumii in care traiesc(sceleratul balzacian Vautrin, martirul hugolian Jean Valjean sau asasinul orb Jorge din romanul lui Eco Numele trandafirului), iar naratorul devine "prizonier al premiselor sale", dupa cum lectorul devine "prada" textului, obiect al unei experiente de transformare induse de text, dincolo de dihotomia discutabila opere de consum/provocare sau narativitate de masa/elita.

A interesa un public larg si a-l face sa viseze nu inseamna neaparat a-l "lobotomiza" prin mass-media, ci poate a-l fascina si obseda.

"Criza studiilor literare" (criza institutionala a predarii/ invatarii literaturii) nu poate fi rezolvata decat prin renuntarea la instituirea textului literar elitist ca unic obiect al teoriei literare naratologiei etc. si acceptarea unui demers indisciplinar in campul discursului social "in complexitatea cacofonica a limbajelor sale, a schemelor sale cognitive si a migrarilor tematice "(M. Angenot, 1990: 33).

Revalorizarea moderna a povestirii incepe cu romantismul prin cercetarea basmelor populare, care permit intoarcerea la surse, la Ur-forme( "basmul fantastic, dublet facil al mitului si ritualului initiatic reia si prelungeste initierea la nivelul imaginarului" - M. Eliade, 1956: 887) si continua cu dezvoltare romanului ca forma literara totalizanta (M. Bakhtine, G. Lukàcs, René Girard), culminand cu analiza structurala a povestirii, infra 5.4 - 5.9.

Achizitiile naratologiei structurale a anilor '70 au fost reluate de psihologia americana preocupata de mecanismele memoriei si stocarii informatiei) psihologia cognitiva a confirmat de altfel ipotezele unui Propp si Greimas privind existenta constantelor narative).

Disciplinele care au contribuit la valorizarea actuala a naratiunii nu s-au interesat de acelasi tip de povestire: psihologia cognitiva privilegiaza naratiunea cotidiana, antropologia si     structuralismul - basmul si mitul, sociologia literara - romanul, iar psihiatria povestirea autobiografica.

Preluand ipoteza lui Michel Meyer conform careia orice text/discurs este un raspuns deghizat la o intrebare, A. Kibedi-Varga(1989: 74-84) postuleaza existenta a trei mari clase de interogari narative( questionnements narratifs):

actiunea    (LE FAIRE) tratata in romanul picaresc, povestirea fantastica, Bildungsroman, legendele urbane contemporane;

existenta (LE VIVRE) sub semnul lui "Cum sa dam sens vietii", evocata de biografii, autobiografii sau naratiuni psihiatrice;

existenta ca ÊTRE (fiintare) actualizata de seria metafizica a miturilor, basmelor, romanelor care se intreba si ne intreaba "de ce existam".

Identificarea patternurilor narative universale pare sa ne vorbeasca

nu doar despre literatura, ci si despre natura cognitiei (nature of mind) si trasaturile universale ale culturii (cf. si E. Branigan, 1992: 10). Emblematica pentru istoria individului( conceperea de catre Ricoeur a identitatii personale ca identitate narativa) si istoria umanitatii, povestirea prin "imensa sa capacitate mitica da experientelor individuale un sens general care le depaseste"(cf. si A. Kibedi-Varga, 1989: 72).

Modelul sintagmatic al basmului. Vladimir Propp

In lucrarea devenita clasica Morfologia basmului(1928, trad rom. De Radu Niculescu, Bucuresti, Univers, 1970) Vladimir Propp centreaza analiza asupra functiei inteleasa ca actiune a personajului si definita din punctul de vedere al semnificatiei sale pentru desfasurarea basmului considerat ca intreg("ceea ce fac personajele este important; cine face un anumit lucru este o chestiune secundara").

Supunand analizei 100 de basme din culegerea lui Afanasiev, Propp stabileste 31 de functii susceptibile sa dea seama de actiunea tuturor basmelor. Aceste functii se concateneaza intr-o sintagmatica ideala, dupa cum urmeaza:

Prologul - care defineste situatia initiala(de fapt nu e vorba inca de functie);

Absenta - unul dintre membri familiei este absent sau paraseste casa;

Interdictia - o interdictie adresata eroului;

Incalcarea - interdictia nu este respectata;

Divulgarea - obtinerea acestor informatii;

Viclesugul - cel rau izbuteste sa-si insele victima;

Complicitatea involuntara - lasandu-se pacalita, victima isi ajuta inconstient dusmanul.

Aceste prime sapte functii constituie un fel de secventa pregatitoare; actiunea propriu-zisa incepand odata cu functia a opta:

Prejudicierea - raufacatorul face un rau sau aduce o paguba unuia dintre membrii familiei;

Mijlocirea, momentul de legatura - nenorocirea sau lipsa sunt comunicate; eroului i se adreseaza o rugaminte sau o porunca, este trimis undeva;

Contraactiunea incipienta- eroul se hotaraste sa inceapa contraactiunea;

Plecarea - eroul pleaca de acasa;

Prima functie a donatorului - eroul este pus la incercare(atacat, iscodit etc.), pregatindu-se astfel inarmarea lui cu unealta zdravana sau cu ajutorul magic;

Reactia eroului - la actiunea donatorului;

Transmiterea obiectului magic - eroul intra in posesia uneltei, armei nazdravane;

Deplasarea - eroul este adus - in zbor, calare, pe jos - la locul unde se afla obiectul cautarii sale;

Lupta - eroul si raufacatorul se lupta;

Marcarea, insemnarea - eroul este insemnat;

Victoria - raufacatorul este invins;

Remedierea - nenorocirea sau lipsa initiala este remediata;

Intoarcerea eroului

Urmarirea eroului

Salvarea - eroul scapa de urmarire;

Sosirea incognito - eroul se intoarce acasa sau in alta tara si nu este recunoscut;

Impostura - falsul erou formuleaza pretentii intemeiate;

Incercarea grea - eroul este pus in fata unei grile de incercari;

Indeplinirea - incercarea este trecuta cu succes;

Recunoasterea - eroul este recunoscut;

Demascarea - raufacatorul sau falsul erou este demascat;

Transfigurarea - eroul capata o noua infatisare;

Pedepsirea - raufacatorul este pedepsit;

Casatoria - eroul se casatoreste si se inscauneaza imparat.

Moment de rascruce atat pentru folcloristica, cat si pentru naratologie, modelul lui Propp a insemnat triumful structurii asupra tematicii, basmul fiind in opinia lui Propp o "naratiune construita pe o corecta succesiune a functiilor", o matrice actionala in care ceea ce conteaza este stereopia predicatelor si variabilitatea agentilor, executanti ai acestor predicate.

Reluand distinctia lui Aristotel din Poetica dintre personaje si actiuni, Propp inverseaza relatia ierarhica a acestor doua instante constitutive ale povestirii; daca in discursul literaturii culte personajele sunt esentiale conform postulatului esentialist-umanist al acestui tip de discurs, la Propp actiunile devin fundamentale: "functiile sunt foarte putine la numar, iar personajele sunt foarte multe. Ceea ce explica de ce basmul poate fi pe de o parte uimitor de divers pitoresc si colorat, iar pe de alta parte, tot atat de uimitor prin stereotipia, prin repetabilitatea sa . Functiile personajelor constituie elementele fixe, stabile ale basmului, independent de cine si in ce mod le indeplineste. Ele sunt partile componente fundamentale ale basmului"(V. Propp, 1970: 25-26).

Ceea ce conteaza este deci sintagmatica naratiunii, fluxul actiunii, programatic evidentiat de Propp insusi: "nu ceea ce vor sa faca personajele este important, nu sentimentele care le insufletesc ci, actele lor ca atare definite si evaluate din punctul de vedere al semnificatiei pentru erou si al desfasurarii intrigii"(V. Propp, 1970: 26).

Ceea ce evidentiaza Propp este o matrice generativa, un model narativ susceptibil de a fi recombinat ad libitum pe baza unor conflicte, functii invariabile si aplicabil doar literaturii folclorice apsihologice: "metodele noastre sunt utile acolo unde ne gasim in fata unor repetari la scara mare, asa cum se intampla in limba sau in folclor. Dar cand arta devine campul de actiune al unui geniu irepetabil, folosirea metodelor exacte va da rezultate pozitive numai daca studierea elementelor repetabile va fi insotita de studierea a ceea ce este unic, lucru la care noi privim pana acum ca la manifestarea unui miracol incognoscibil"(V. Propp, apud C. Segre, 1986: 108).

Modelul proppian a insemnat indiscutabil un salt din perspectiva generalizarii si clasificarii basmelor ( nu este lipsit de interes faptul ca reactualizarea modelului proppian coincide cu asaltul gramaticilor generative, ambele evidentiind o matrice generativa fundamentala. Totusi notiunea de functie nu este unicul component al basmului(C. Bremond, infra 5.5).

In Franta, analiza structurilor narative a optat(ca urmare a adoptarii modelului proppian) pentru stabilirea unui model generativ, ale carui transformari produc suprafata discursiva, "textura". Unitatile narative profunde ale acestui model "de competenta" se refera la actiuni tipice precum: "Plecare", "Pedeapsa", "Recompensa" etc. O inlantuire a acestor unitati functionale (atomi narativi) genereaza secvente elementare, in care pot fi introduse alte secvente elementare(dupa sistemul papusilor rusesti - cf. basmele Seherezadei). De fapt, in orice proces narativ trei functii sunt absolut obligatorii: introducerea, realizarea si concluzia, aceasta din urma insemnand neaparat un deznodamant fericit(fara acest happy-ending basmul si-ar pierde "eticheta", dar si ratiunea de a fi, pentru ca nu exista povesti nefericite). "Basmul trebuie sa pregateasca totul pentru reusita eroului sau, ba chiar o face si mai exemplara, intarziind-o prin mii si mii de necazuri si obstacole neprevazute. Deci, sfarsitul povestii este literalmente finalitatea sa(ea nu are nimic altceva de spus decat acest triumf amanat dupa plac), acesta fiind scopul si sensul demonstratiei sale"(M. Robert, 1983: 103).

In orice caz, pornind pe de o parte de la un asemenea model foarte general, iar pe de alta parte de la proprietatile stabile si numarul finit al elementelor combinabile in basme, rezulta trei domenii de cercetare proprii analizei povestirii(analyse des récits):

analiza tehnicilor povestirii (cf. R. Barthes);

analiza legilor sau regularitatilor care guverneaza universul narativ (C. Bremond), a logicii actiunii (T. Todorov) si a relatiilor posibile intre personaje(E. Souriau, A.J. Greimas);

analiza relatiilor dintre unitatile narative si manifestarea lor discursiva (raportul histoire-récit-discours).

Autorul Morfologiei basmului incepe prin a disocia functiile. Altfel spus segmentele recurente de actiune, personajele pentru a defini povestirea doar prin cocatenarea functiilor. In momentul restituirii unitatii sintactice a lantului sintagmatic se va lua in considerare si rolul jucat de personaje a caror lista (agresorul, donatorul, auxiliarul, persoana cautata, mandatorul, eroul si falsul erou) nu este independenta de cea a functiilor: "Numeroasele functii se grupeaza dupa anumite sfere. Aceste sfere corespund personajelor care indeplinesc functiile."(V. Propp, 1970: 96). Aceasta corelare intre povestirea evocata si personaj, postulata deja de Aristotel in poetica sa, va fi reluata in Temps et Récit in ipoteza genezei reciproce dezvoltarea caracterului/ desfasurarea istoriei narate, caci dezvoltarea unui caracter este direct proportionala cu cantitatea de fapte, intamplari relatate.

Ideea majora a lui Propp este ca functia se defineste prin consecintele sale(A este A pentru ca ii urmeaza un anume B); deci modelul sau este "esentialmente sintagmatic"(M. Tutescu, 1980. 88). Importanta ramane descoperirea logicii povestirii, a relatiilor de presupunere intre functii, altfel de spus modelului arhetipal al basmului.

Destinul unui clasic

Ion Creanga

NICOLAE MANOLESCU

Singurele personaje negative din opera lui(daca notiunea ca atare n-ar fi cu totul nepotrivita) sunt acelea care contrazic natura, ca, de exemplu, omul span sau omul ros. "- Numai tine bine minte sfatul ce-ti dau, spune Craiul din Harap Alb feciorului mai mic, la plecarea in lunga aventura: in calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai si de buni, dar sa te feresti de omul ros, iar mai ales si de rai, si de buni, dar sa te feresti de omul ros, iar mai ales de cel span . "

Creanga e un Ochila genial:

"Iaca, zice el cu gura acestuia: toate lucrurile mi se par gaurite ca sitisca si stravezii ca apa cea limpede; deasupra capului meu vad o multime nenumarata de vazute si nevazute; vad iarba cum creste din pamant; vad cum se rostogoleste soarele dupa deal, luna su stelele cufundate in mare, copacii cu varful in jos, vitele cu picioarele in sus si oamenii umbland cu capul intre umere; vad, in sfarsit, ceea ce n-as mai dori sa vada nimene, pentru a-si osteni vederea: vad niste guri cascate uitandu-se la mine si nu-mi pot da seama de ce va mirati asa, mira-v-ati de frumusete-va!"

Creanga e altceva, nici narator taran, nici folclorist, culegator, prelucrator, basmele lui nu sunt rescrise, impodobite, alterate in structura lor (ca ale lui Slavici). Fara a iesi din schemele basmului popular, fara a inventa nimic esential, Creanga retraieste cu ingenuitate intamplarile povestite. Geniul humulesteanului este aceasta capacitate extraordinara de a-si lua in serios eroii, de a le retrai aventurile, de a pune cu voluptate in fiecare propriile lui aspiratii nerostite, slabiciuni, vitii, tulburari si uimiri, adica de a crea viata.

Cel mai complex basm, nu cel mai bun, e Harap Alb. Primele pagini nu sunt cu nimic peste modelul folcloric. Mai determinat e feciorul cel mic al Craiului, un fel de Fat-Frumos juvenil si inexperimentat, mai mult ajutat de altii decat viteaz(e inca dependent de parinti), cam slab de inger, plin de ingenuitati(spune Spanului ca l-ar lua bucuros de ajutor, dar ca n-ar voi sa iasa din vorba tatalui, care l-a sfatuit sa n-aiba de-a face cu omul span). Spanul traieste cu adevarat in replici(actele lui sunt conventionale). La masa lui Verde Imparat, cand paserea intrata pe geam plange soarta fetei Imparatului Ros, Spanul, prinzand un zambet ciudat al lui Arap Alb, nu-si poate stapani ciuda si izbucneste:"- Asa . , sluga vicleana ce-mi esti!" foarte vii sunt fabulosii tovarasi de drum ai eroului si cateva scene, cum ar fi aceea din casa de arama, sunt memorabile. Gerila prinde de veste ca li se pregatise un cuptor incins si intra primul, sufland usurel din buze. Dar pe urma i se pare ca s-a sacrificat pentru ceilalti si incepe sa-i bodoganeasca:"- Numai din pricina voastra am racit casa, caci pentru mine era tocmai buna, cum era. Dar asa patesti, daca te iei cu niste bicisnici. Las' ca v-a mai pali el berechetul acesta de altadata". "- Ia taca-ti gura, mai Gerila! Zic ceilalti si se pun bine sa-l judece". "- Ei, apoi! Vorba ceea(sare ars Gerila): fa bine si-ti auzi rau. Daca nu v-am lasat sa intrati aici inaintea mea, asa mi se cade". "Gerila, vazand ca toti ii stau impotriva, se manie si unde nu tranteste o bruma pe pereti, de trei palme de groasa, de au inceput a clantani sui ceilati de frig, de sarea camesa de pe dansii". Personajele nu ies nici o clipa din schematismul lor, insa, retraind in fiecare, Creanga umple schema de viata.