Caracterizarea lui Costache Giurgiuveanu din romanul Enigma Otiliei

Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de George Calinescu. (Enigma Otiliei)

Caracterizarea lui Costache Giurgiuveanu (facuta de elev!)- poate fi inlocuita

Axul central al discursului narativ - istoria unei mosteniri - ne indreptateste sa-l consideram pe Costache Giurgiuveanu personajul central al romanului, intrucat, direct sau indirect, el hotaraste destinul celorlalte personaje.

Costache Giurgiuveanu intruneste, fara indoiala, atributele tipului de avar. Dar remarcam inventivitatea calinesciana an crearea personajului, care se distanteaza enorm de toti confratii sai din literatura romana si universala prin incercarea, sortita esecului, de a-si depasi conditia.

Mos Costache, cum este numit in intimitatea casei din str. Antim, este o aparitie bizara inca din primele pagini ale romanului. Cand Felix isi anunta sosirea prin "schelalaitul metalic" al unui clopotel, auzind scartaitul scarii isi imagineaza un om masiv "de o greutate extraordinara". Nu mica-i mirarea, cand ii apare, insa, in fata un m mititel, putin adus de spate, cu o chelie de portelan, cu fata spana, buzele galbene de prea mult fumat acoperind numai doi dinti, ca niste aschii de os, cu ochii clipind rar si moale.

Aspectul exteriorului si al interiorului casei paraginite, aflate in ruina, reactia in fata lui Felix, cand acesta intreaba de domnul Constantin Giurgiuveanu, cuprinsa in raspunsul precipitat care-l situeaza in domeniul absurdului : " nu-nu sta nimeni aici", constitue de la inceput indicii sigure asupra psihologiei avarului. Mos Costache se teme de un intrus dupa cum se teme de familia surorii sale, Aglae, care ii pandeste cu lacomie averea.

Demersul analitic al romanului cumuleaza nenumarate fapte, intamplari, vorbe, gesturi, care pun in lumina dorinta de a-si spori averea, ca si zgarcenia batranului. De la micile "ciupeli" fata de Pascalopol socotelile incarcate pentru intretinerea lui Felix pana la obtinerea unor mari castiguri anuale realizate prin inchirierea unor imoblie pentru studenti, localuri de restaurant, debite de tutun etc.; de la privatiuni de ordin personal(hrana, imbracaminte, ingrijire medicala) pana la planuri fantasmagorice de a-i construi Otiliei o casa cu materiale foarte ieftine obtinute din demolari, al carei plan arhitectural il construieste singur; de la vanzarea de manuale, seringi, instrumente medicale ontinute de la studentii medicinisti pana la vanzari de imobile de pe urma carora realizeaza sume considerabile de bani, pe care ii tine ascunsi in casa, caci depunerea la banca nu-i inspira siguranta.

In multe secvente narative, personajul evolueaza intr-un registru comic care evidentieaza zgarcenia sa. Tinuta lui vestimentara e ridicola: ghetele de gumilastic, ciorapi grosi de lana care de atatea purtari erau rosi si plini de gauri, nadragii largi de stamba colorata prinsi cu bucati de stofa care inlocuiesc sireturile, iar balbaiala si raguseala sunt arme de aparare care-i revin ori de cate ori cineva incearca sa-i ceara ceva din averea lui. Teama de a nu fi jefuit, simtindu-se pandit din umbra, suspiciunea permanenta, imposibilitatea de a ceda Otiliei o parte din banii si averea ce ise cuveneau etc., confera de asemenea peronajului statutul de avar.

Insa remarcabilul romancier creeaza un personaj care iese din tiparele comune ale avaritiei, Costache Gurciuveanu aflandu-se intr-un continuu proces al devenirii care-i imbogateste spiritualitatea. Costache Giurgiuveanu incearca sa-si depaseasca conditia, evoluand an registrul tragicului ultim, tocmai pentru ca vrea sa devina altul, pentru ca doreste o metafora a sinelui. Giurgiuveanu se zbate, deci, intre dorinta si obisnuinta, dar dorinta nu poate birui niste deprinderi ce devenisera automatisme. Dorinta lumineaza personajul care devine generos, tandru, protector al celor doi orfani, Otilia si Felix, pe ii iubeste sincer. Cand se imbolnaveste isi aduce in casa o femeie sa-l ingrijeasca, aduce preotul pentru sfintirea casei, spre a fi ferit de nenorociri. Se mai pot identifica si alte acte generoase la Costache Giurgiuveanu, dar nu trebuie sa ne lasam inselati. Ar putea fi vorba, in cazurile citate mai sus de un reflex de conservare, o necesitate pentru a putea supravietui, cu alte cuvinte de a-si perpetua modul de a fi. Generos in adevaratul sens al cuvantului, Giurgiuveanu nu putea fi decat cu Otilia. El intelege calea cea drepta: adoptarea Otiliei si intocmirea testamentului de mostenire pe numele fetei, dar ezita, actiunile sale fiind determinate de un mecanism de natura duala: avaritia care-l poarta in vartejul ametitor al unui carusel si generozitatea, o infima rotita care se misca odata cu roata mare, dar nu are puterea sa-i schimbe directia.

Astfel, batranul ajunge, intr-un sfarsit, in postura unei paiate careia i s-au taiat sforile prin care ii erau coordonate miscarile, devenind o biata papusa dezarticulata, asistand la cel mai tragic asalt asupra averii sale al celor care-i pandesc mostenirea. Plamaditi din acelasi lut ca el, victime ale aceleiasi puteri dominatoare a banului, membrii clanului Tulea(in care se include si Stanica), afland de imbolnavirea batranului, ocupa militareste casa spre a o supravegea si a nu lasa sa se instraineze ceva. Este in aceasta scena ceva din atacul unei haite de lupi asupra unuia de-al lor, ranit.

Intai, prea slab prin caracter(revenindu-si dupa primul atac al bolii, mos Costache totusi nu se hotaraste sa transfere Otiliei mostenirea), apoi distrus fizic(dupa al doilea atac), Giurgiuveanu rateaza ocazia de a deveni sublim, asa cum devenise unchiul lui Stefan Gheoghidiu din romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" al lui Camil Petrescu. Incercand sa-si smulga masca avarului, Costache Giurgiuveanu nu mai are puterea, in ultima instanta, de a pune o alta, infinit mai frumoasa.

George Calinescu creeaza astfel, dintr-o perspectiva moderna, un om cu o personalitate complexa, derutanta, care-l face pe cititor sa cumpaneasca in definirea tipului de personaj.