Abordarea psihologica si semiotica a procesului de insusire a cunostintelor tehnologice

UNIVERSITATEA 'POLITEHNICA' DIN BUCURESTI

CATEDRA DE PEDAGOGIE

R 318-319

Abordarea psihologica si semiotica a procesului de insusire a cunostintelor tehnologice

Abordarea psihologica si semiotica a procesului de insusire a

cunostintelor tehnologice

La varsta copilariei, omul este capabil sa asimileze cu o mai mare usurinta informatiile, este lipsit de conservatorism (este foarte curios, prezinta un dinamism in activitatea de invatare). Aceasta trasatura se datoreaza faptului ca tot ceea ce il inconjoara este nou pentru el, intregul sau comportament fiind directionat in sensul aflarii a cat mai multe despre lumea inconjuratoare.

Continuitatea societatii umane este asigurata de aceste trasaturi, tot ceea ce omenirea a asimilat de-a lungul existentei sale este transmis mai departe generatiilor urmatoare. Insa, cunostintele, prin complexitatea si nivelul relativ elevat al lor, nu pot fi transmise intr-un mode intamplator, ele necesitand a fi structurate dupa diverse criterii. De asemenea, aceasta activitate este intreprinsa de anumite institutii mai mult sau mai putin orientate spre aceasta activitate. Printre ele se enumera scolile (cu toate variantele posibile), diverse institutii de pregatire tehnico-stiintifica, departamentele de instruire tehnico-profesionale din cadrul firmelor, etc.

Obiectivul declarat al acestora fiind transmiterea, perfectionarea si (sau) dezvoltarea cunostintelor. Cunostintele reprezinta un procedeu prin care se inlocuiesc obiectele activitatii practice prin semnificati ideale". Ele sintetizeaza in semne (iconografice, lingvistice, logice si matematice), experienta umana trecuta incorporand, in insasi semnificatia acestora, norme si procedee ale activitatii practice si de cunoastere intr-un anumit domeniu (cunostinte de matematica de mecanica de economie, etc.).

Cunostintele sunt o permanenta a universului uman. Informatia constituie punctul de plecare in elaborarea cunostintelor, daca o consideram in aspectul ei absolut. Cunostintele sunt rezultatele informatiei trecute printr-un proces de prelucrare, practic cunoasterea este procesul, cunostintele sunt rezultatele, iar informatia este interfata.

Copilul, in contact cu universul inconjurator, va obtine informatia considerata in aspectul ei absolut, daca adultul nu intervine in vreun fel in cadrul acestei interactiuni. In mod obisnuit insa, copilul receptioneaza informatiile prin intermediul altor persoane. Intervine aici comunicarea-context in care informatia este considerata in aspectul ei relativ. In acest context cunostintele deja insusite se constituie in informatii si stau la baza elaborarii unor cunostinte noi, de un grad mai ridicate de abstractizare.

Prelucrarea informatiilor si alinierea la un anumit nivel care corespunde structurii intelectuale a elevului se face prin itermediul operatiilor. Acestea sunt moduri de aliniere, de corelare a informatiei la nivelul uman de itelegere, desprinzandu-i acesteia semnificatia.

Desi au ca punct de pornire mecanisme ereditare, functiile psihice (initial primitive) se diferentiaza de acestea prin folosirea individuala a experientei, ele instituindu-se treptat prin activitatea organismului, printr-o permanenta echilibrare a asimilarii si acomodarii. Functiile psihice fundamentale se intalnesc ,printr-o forma sau alta, la toate nivelele dezvoltarii intelectuale, dezvoltandu-se si desavarsindu-se prin activitatile pe care individul le intreprindre. Un pas important in dezvoltarea intelectuala a inividului este aparitia limbajului, care transpune actiunea intr-un alt plan, intr-un alt gen de activitate care este gandirea.

Finalitatea majora catre care trebuie sa tinda invatarea scolara este aceea ca subiectul sa devina capabil analizeze constient si deliberat, cele mai diverse probleme pe care le intalneste. Functiile psihice, implicate in elaborarea structurilor gandirii, devin elemente constitutive ale celor mai diverse operatii operatiile logice, operatiile matematice, operatiile stiintifice, operatiile lingvistice, operatiile semantice, operatiile tehnice, etc.

In cazul in care continutul diverselor operatii este constituit din purtatori de informatie absoluta (obiecte, fenomene concrete), operatiile sunt concrete, in cazul in care se desfasoara asupra unor continuturi constituite din purtatori de informatie relativa (notiuni, semne) operatiile sunt logice. De asemenea se poate intalni situatia in care acestea se desfasoara asupra structurilor logice, caz in care acestea sunt logico-formale.

In activitatea scolara importanta este comunicarea semnifcatiei cunostintelor, ea se realizeaza pe doua directii

formarea notiunilor (conceptualizarea)

formarea capacitatilor de folosire a acestora.

Daca profesorul actioneaza asupra continuturilor in sensul stimularii elevului de a desprinde semnificatia de a face analize subtile in scopul intelegerii notiunilor, el va apela la explicatii, deci functia comunicarii este indubitabila in acest caz. De asemenea functia comunicarii are un rol hotarator si in cazul in care profesorul indruma actiunile practice si intelectuale ale elevului. Se considera ca are loc comunicare atunci cand se produce un transfer de informatie, iar atunci cand ambii interlocutori sunt fiinte umane, conditia siene qua non a comunicarii este semnificarea, care este functia primordiala procesului de invatare.

In procesul de invatamant prezentarea semnificantilor ca atare nu constituie o dificultate, dificultatea intervine atunci cand se urmareste deprinderea explicatiei, adica in procesul explicativ.

De aceea este esential ca in acest cadru sa se gaseasca cea mai potrivita actiune, procedura, modalitate prin care destinatarul (elevul) asociaza semnificantii cu reprezentari ale semnificatiei lor. De cele mai multe ori exmplele mai apropiate de preocupararile si interesele elevului, care au chiar un oarecare grad de inedit, care sunt cat mai neasteptate, care odata cu introducerea notiunii respective vor fi privite dintr-un cu totul alt punct de vedere sunt cele mai potrivite in acest sens.

La acest nivel elevul, isi formeaza si reprezentari si notiuni pe baza semnificatiilor insusite anterior, pe baza explicatiilor profesorului. Practic la acest nivel activitatea elevului rezida in corelarea, reorganizarea si integrarea semnificatiilor si a noilor date faptice, in noi semnificatii.

Spunem ca elevul intelege semnificatia unui continut de invatare (fenomenele si conceptele fundamentale) atunci cand este capabil sa stabileasca in mod nearbitrar legaturile, relatiile dintre parametrii care determina fenomenul in plan obiectiv (planul realitatii si notele prin care este definita notiunea in plan logic). Actiunile si operatiile sunt mijloacele prin acre elevul pune in relatie cele doua planuri (logic si ontologic).

Invatarea, prin preocuparea concomitenta pentru construirea semnificatiei si pentru constientizarea si insusirea metodelor si procedeelor care conduc la semnificatie , depaseste frontierele de cunoaste intrand in drepturile sale legitime. Rolul profesorului apare in cazul care elevul este pus pentru prima data in contact cu un continut de invatare, prin directionarea , pentru a desprinde semnificatia, spre constientizarea cailor, a procedeelor prina care se construieste aceasta. De fiecare data cand constata ca elevul nu stapaneste semnificatia unei notiuni, va reface procesul, reluand actiunile prin acre au fost desprinse semnificatiile respective. Este deci evidenta necesitatea intrebarilor care verifica intelegerea semnificatiei unei notiuni, precum si a procesului logic de explicare a acesteia, si legatura ei cu alte notiuni adiacente.

Pentru notiunile fizice de exemplu este foarte important ca elevul sa inteleaga semnificatia acestora, dimensiunile uzuale, sa inteleaga unde apar si din ce motive.

Un bun exemplu este compararea formulelor fortelor, de atractie universala si electromagnetica, prin identificarea unor componente care desi diferite, au aceeasi semnificatie. Acelasi lucru este valabil si la intelegerea rolului unei diode varicap la acordul circuitelor de receptie, prin compararea comportamentului acestei componente cu un condensator plan, al carui rol in circuitele mai sus mentionate este mai usor de inteles.

Construirea semnificatiilor si constientizarea cailor prin care se desprinde semnificatia reprezinta o suita de preocuari in procesul conceptualizrii, al formarii notiunilor.

In cadrul acestui proces, obiectivele obligatorii pentru oricare disciplina de invatamant sunt cele care urmaresc sa-l determine pe elev sa preia corect modul de a observa de a actiona practic si intelectual, de a aborda continutul invatamantului. Este mentionabil faptul ca un rol preponderent in aceasta etapa il detine asigurarea feed-back-ului invatarii.

Trecerea de la o forma de activitate la alta si de la o forma de existenta a proceselor psihice, la o alta forma de existenta se realizeaza prin intermediul exercitiului.

Mecanismul interiorizarii exercitiul este totalitatea actiunilor repetate de modificare transformare si reorganizare a continutului invatarii.

Dezvoltarea    functiilor si a proceselor psihice, formarea operatiilor si constituirea de semnificatii, desi rezultate esentiale, totusi ele sunt rezultate partiale ale acestei ativitatii de invatare.

Modul particular prin care se combina la un moment dat cunostintele, operatiile functiile si procesele psihice , configuratia legaturilor dintre ele sunt date de natura si scopul realizarii, de motivele care stau la baza realizarii (formarea capacitatii de a executa o piesa dupa o schita, a capacitatii de a elabora, compune un plan) si mecanismul realizarii structurilor interioare in sisteme operante este constituit tot de exercitiul.

Elementele constitutive ale oricarei capacitati umane rezida in calitati ale functiilor si proceselor psihice (acuritatea vizuala, mobilitatea centrarii, decentrarii, concentrarea atentiei, distributivitatea, coordonarea motrica, fidelitatea, memoria, flexibilitatea, fluiditatea verbala, originalitatea gandirii, s.a.), operatii (logice, formale), cunostinte, atitudini.

Deprinderile si priceperile intelectuale sunt capacitati care se constituie in obiective ale procesului instructiv-educativ, inca de pe primele trepte de pregatire si formare a personalitatii elevilor.

Deprinderile intelectuale sunt componente automatizate ale activitatii de de gandire si intelegere. Genetic ele sunt actiuni interiorizate transpuse in plan mintal, organizate in sisteme care determina structurile intelectuale ale elevului si se constituie de fapt in operatii.

Ele se pot clasifica dupa gradul de complexitate in deprinderi elementare si deprinderi de nivel superior.

De exemplu deprinderea de a masura este o deprindere pe care elevul o detine inca din clasele elementare, folosind diverse instrumente de masura. Pe baza acestor deprinderi se formeaza si deprinderea de masurare indirecta, de apreciere a distantelor, volumelor, curentilor fara folosirea instrumentelor.

Ulterior pe masura parcurgerii unui anumit volum de cunostinte de fizica, si pe baza unei anumite experiente, masurarea unor anumite marimi fizice determinate va fi invatata ca masurare indirecta prin corelarea indirecta a marimilor (densitate, masa, volum, acceleratie, forta, greutate, etc.) ceea ce echivaleaza cu constituirea operatiilor intelectuale specifice gandirii in fizica.

Este interesant de precizat faptul ca pe masura ce elevul isi formeaza deprinderile intelectuale de diverse niveluri, pe masura ce creste nivelul organizarii acestora creste posibilitatea elevului de e le combina multiplu de a le introduce in structuri simple si mobile.

In procesul de invatare, insa, intervine si un proces selectiv, de alegere a anumitor variante de combinare, cu amplitudine mai mare sau mai stransa, variante care nu tin numai de predare , ci si de inzestrarea aptitudinala a elevului, pentru ca atunci cand un elev este inzestrat cu o serie de calitati native ale activitatii nervoase superioare (dispozitii) procesul de permanenta combinare, structurare si restructurare interioara are loc cu o mai mare usurinta.

Se desprinde din cele afirmate anterior concluzia ca activitatea cu care elevul desfasoara activitatea de pregatire din cadrul unei discipline este dependenta atat de experienta sa cat si de aptitudinile sale native.

Extrapoland, afirmatia este adevarata pentru orice activitate desfasurata. Aceasta iscusinta, abilitate a elevului pentru un anumit domeniu poarta denumirea de pricepere. Datorita genezei lor, este greu de stabilit cu exactitate o granita prin care se poate delimita in mod transant unde sfarsesc deprinderile, operatiile si unde incep priceperile.

Este greu de delimitat strict "teoreticul" de "practic", cind analizam procesul de pregatire tehnic, de insusire a cunostintelor de formare a deprinderilor si priceperilor tehnice, deoarece ambele moduri de interactiune a elevului cu realul, se presupun, se implica si se creaza reciproc. Este foarte dificil sa precizam pana la ce nivel consideram necesara insusirea cunostintelor pentru a asigura condtii optime pentru formarea deprinderilor si priceperilor tehnice

In cazul deprinderilor tehnice, actiunea practica nu este numai punctul de pornire, nu este numai o etapa a procesului de formare, ci un mediu permanent in care acestea se consolideaza si se perfectioneaza (actiunea practica nu este numai mijloc, este si scop al formarii).

Orice activitate didactica din invatamantul tehnic urmareste atat pregatirea teoretica (adica cunoasterea tehnica), cat si pe cea practica, adica desavarsirea deprinderilor tehnice.

Din cele afirmate mai sus putem spune ca pentru ca procesul de invatare sa poata sa aiba loc trebuie ca elevul sa dispuna de un anumit nivel de dezvoltare a functiilor si proceselor psihologice, care sa ii permita sa analizeze logic, sa construiasca semnificatii pe care sa stie    sa le coreleze. Capacitatile insesi se formeaza nu obligatoriu dupa ce elevul a atins niveluri de superioare in dezvoltarea psihica.

Rezultatele ce se urmaresc prin activitatea de invatare se concretizeaza, in ultima analiza, intr-un ansamblu de capacitati care privesc rezolvarea unor sarcini de ordin teoretic si practic. Aceste acticitati necesare activitatii socio-profesionale, de integrare in vita sociala nu sunt numai de ordin cognitiv, ci si de ordin psiho-motor si sfectiv.

In aceste conditii invatamantul scolar cuprinde toate tipurile de invatare fundamentate de psihologie: invatarea afectiva, cognitiva, perceptiva, psiho-motorie, sociala, etc.

Invatarea scolara trebuie privita in calitate de proces a carui functie este de a genera structurile intelectuale si comportamentale pentru toate tipurile de activitati uname.

Incercind sa inchei voi sublinia ca pe parcursul activitatii scolare asistam la o permanenta evolutie, redimensionare a capacitatilor. Un bun profesor trebuie sa descifreze, sa cunoasca aceasta dinamica, aceasta permanenta restructurare dialectica a achizitiilor pe care le dobandesc elevii, in cadrul unei discipline de invatamant, sa stabileasca succesiunea performantelor, pornind de la un minim acceptabil si pana la un maxin posibil in conditiile date.

Bibliografie

"Fundamente ale educatiei permanente si profesoinalizarii tehnologice

Lucia Vladulescu