Comunicarea in psihologia experimentala

COMUNICAREA IN PSIHOLOGIA EXPERIMENTALA

Studiile de psihologie experimentala privind comunicarea au permis intocmirea unui tablou de ansamblu, complex si sistematizat pentru fenomenele care fac parte din acest set de activitate umana - neinsemnand ca metodele, scopul si efectele sunt definitiv elucidate.

Studiul comunicarii presupune metodologic cel putin doua aspecte principale:

Ř abordarea globala a comunicarii intr-un grup;

Ř neglijarea detaliilor in procesele si mecanismele comuni-cationale cu avertizarea posibilei segmentari a procesului global.

Exista neindoielnic o interactiune intre diversii factori care influenteaza procesele si contextul social care influenteaza comunicarea. Chiar daca rezultatele obtinute in psihologia experimentala au valoare partiala, comunicarea poate fi studiata. In astfel de cercetari, factorii care influenteaza comunicarea au doar o importanta relativa. Ansamblul de structuri factoriale reprezinta in schimb nivelul la care trebuie abordata interactiunea factorilor care determina retele de comunicare. O serie de cercetatori din deceniul 5-6 al secolului nostru au sugerat abordarea structurii comunicarii atat din perspectiva grupurilor de munca cat si a grupurilor de discutii.

Metodele folosite ca si problemele comunicate in studiul comunicarii ne arata ca aceasta este una din constituentele vietii sociale, ea este in mod necesar prezenta in grup. Comunicarea apare aproape concomitent cu aparitia schimbului de informatii.

Prin natura sa sociala comunicarea are o situatie intermediara in secventele: scop, mijloace, efecte. Comunicarea este chiar un fenomen circular, efectele ei modificand situatia initiala care determina chiar procesul de interrelationare.

Consecintele metodologice ale teoriei comunicarii din perspectiva „retelelor de comunicare' se refera la:

Ř Limitarea sau restrangerea fenomenului comunicarii conform cu emisia vocalizatoare;

Ř Limitarea sau determinarea decupajului temporal al proceselor de comunicare;

Ř Limitarea sau determinarea efectelor comunicarii.

Dupa cum usor se poate observa in acord cu Scheriff si Fraisse comunicarea intre doi subiecti este conceputa in functie de numarul de unitati emise foniatric, la care se adauga segmentul temporal.

Procesul comunicarii presupune descompunerea ansamblului in unitati comunicationale si segventierea unitatilor abordate de fiecare membru al grupului sau de grup in ansamblu.

Unitatea de comunicare este mesajul sau discursul transmis de o persoana prin intermediul unui emitator.

In cercetarile de psihologie experimentala se tine cont de izomorfismul intre structura si mecanismele de comunicare, prezent in retelele de comunicare. Ca atare, procesele de comunicare sunt intelese ca fenomene intermediare care se diversifica conform cu anumite situatii, care la randul lor definesc scopuri diferite sau care cer comunicari de „intensitati' diferite.

Studiile privind conducerea (leadership) au pus adesea problema cercetarii fenomenului de comunicare. Teoria comunicarii nu poate fi decat o conexiune de relatii invariante intre situatii si

Fig. 1. Tipuri de retele liniare

Fig. 2. Tipuri de relatii circulare

scopuri sociale pe de o parte, iar pe de alta parte o relatie intre mijloacele capabile sa asigure realizarea scopurilor in situatii diferite. Faucheux, Moscovici au constatat ca grupurile au tendinta de comunicare centralizata, iar structura centralizata este cea mai puternica situatie limita.

Exista o orientare generica in psihologia experimentala de a determina raporturile, categoriile si situatiile de tip comunicare.

Categoriile comunicationale sunt definite in functie de raporturile stabilite intre persoanele aflate in intercomunicare.

Dupa Bales clasificarea comunicarii (inclusiv a mimicii care transmite aspecte comunicationale) are la baza o constructie logica si psihologica privind grupul.

Categoriile de comunicare si ale stilului de comunicare sunt raportate la emitatorul care se manifesta sau intra intr-un proces de comunicare.

Categoriile de comunicare sunt:

Emitatorul - manifesta solidaritate, da ajutor, ofera recompense si ridica moralul (statutul) altora;

Emitatorul manifesta scaderea tensiunii, vorbeste, rade, glumeste, exprima satisfactie.

Emitatorul isi manifesta acordul, accepta pasiv, se supune.

Emitatorul da o sugestie, o directie, implicand autonomia altuia.

Emitatorul da o parere, face o evaluare, o analiza, exprima chiar o dorinta sau un sentiment.

Emitatorul da o orientare, o informatie, repeta, clarifica si confirma.

Emitatorul cere o orientare, o informatie, o confirmare.

Emitatorul cere o opinie, o evaluare, o analiza, expresia unui sentiment.

Emitatorul cere o sugestie, o directie, o cale posibila de actiune.

Emitatorul isi manifesta dezacordul, refuza pasiv, retine ajutorul.

Emitatorul manifesta o tensiune, cere ajutor, se retrage dintr-o discutie.

Emitatorul manifesta antagonism, influenteaza negativ statutul altuia, dar se afirma el insusi.