Conduita asertiva: contrapusa comportamentelor de tip agresiv si pasiv

Asertivitatea promoveaza comportamentul interpersonal intr-o varianta prin care se incearca sa se creasca la maxim satisfactia personala, tinand totodata cont de nevoile altor oameni, postuland astfel respectul fata de sine si fata de altii. Apeland la asertivitate, recurgem in fapt la o comunicare deschisa, directa si onesta, care ne permite sa avem incredere in noi si sa castigam respectul prietenilor si colegilor; ea releva in acelasi timp abilitatea de exprimare a emotiilor si a gandurilor intr-un mod in care ne satisfacem nevoile si dorintele si le respectam pe cele ale interlocutorului nostru. Comportamentul asertiv contribuie la construirea si dezvoltarea identitatii personale si sociale, a adaptarii eficiente si a regasirii echilibrului psihic, fizic si emotional. Abordarea asertiva promoveaza si mentine relatiile interpersonale pozitive prin oferirea unui suport pentru rezolvarea constructiva si amiabila a conflictelor.

Reiese de aici faptul ca asertivitatea este recomandabila ori de cate ori se urmareste sa se faca fata situatiilor interpersonale tensionate. Ea vizeaza dezvoltarea efectiva a unei stategii care sa vina in intampinarea oamenilor astfel incat acestia sa manuiasca situatii in care nevoile lor sunt incompatibile cu cele ale altor persoane. Atitudinea asertiva recunoaste rolul adaptativ al luptei pentru indeplinirea propriilor nevoi si idealuri, dar impune deopotriva respectarea nevoilor celorlalti.

13.1. Aspectele verbale ale comportamentului asertiv, agresiv si pasiv

Asertivitatea, agresivitatea si pasivitatea reprezinta trei modalitati, calitativ diferite, de abordare a relatiilor interpersonale. Fiecare dintre acestea detine un set corespunzator de comportamente verbale si nonverbale.

Comportamentul verbal asertiv.

Asertivitatea e considerata a fi cea mai eficienta modalitate de rezolvare a diferentelor interpersonale, fiind caracterizata prin:

Comportamente verbale care reflecta posibilitatea de a lua in considerare doleantele si nevoile altora, concomitent cu incercarea de solutionare a propriilor dorinte. Deoarece asertivitatea ia in considerare atat propriile nevoi, cat si pe cele ale altor persoane, adesea apare sub forma unui compromis. Discutia din ambele directii rezulta intr-un acord bilateral de a modifica dorintele unuia sau chiar a ambelor persoane, astfel incat fiecare sa-si atinga macar partial scopurile (satisfacerea dorintelor), insa nici unul in totalitate.

Comportamente verbale care implica exprimarea directa a dorintelor si a sentimentelor asociate. Adica, ori de cate ori este posibil, se face o afirmatie clara si lipsita de ambiguitati referitor la ceea ce se urmareste.

Comportamente verbale care sunt considerate acceptabile din punct de vedere social.

Comportamentul verbal agresiv.

Acest tip de comportament reprezinta un model alternativ de comunicare care ne arata cum sa rezolvam neintelegerile interpersonale. Pe termen scurt poate fi la fel de eficient ca si asertivitatea, in incercarea de a obtine ceea ce-si doreste celalalt. Insa pe termen lung consecintele, de cele mai multe ori, sunt negative. La nivel verbal agresivitatea se releva prin:

Comportamente verbale care reflecta lipsa vreunui interes fata de dorintele si nevoile celorlalti, concomitent cu incercarea de a-si indeplini propriile doleante. Implica mai degraba o exprimare continua a ceea ce vrea persoana agresiva si incercarea de a-i determina pe ceilalti sa renunte la propriile nevoi si dorinte.

Comportamente verbale care pot, sau nu, sa implice exprimarea directa a ceea ce este dorit si a sentimentelor asociate.

Comportamente verbale care sunt adesea nepotrivite din punct de vedere social.

Comportamentul verbal pasiv

Comportamentul verbal pasiv e mai putin eficient decat asertivitatea atunci cand se doreste satisfacerea dorintelor unei persoane, cu toate ca uneori poate avea succes. Cu toate acestea, e ineficient in mentinerea satisfacatoare a relatiilor pe termen lung, fiind caracterizat de:

Comportamente verbale care reflecta subordonarea propriilor dorinte in favoarea doleantelor altor persoane.

Afirmatii care fie (a) esueaza in exprimarea propriilor dorinte, si a sentimentelor relationate, fie (b) exprima dorinte si sentimente in mod indirect.

Tabelul de mai jos reia contras aspectele verbale ale comportamentelor asertive, agresive si pasive.

Tabelul 1.

13.2. Componentele non-verbale ale comportamentului

asertiv, agresiv si pasiv

Atunci cand, in cadrul interactiunilor sociale, transmitem informatii modalitatea in care sunt ele transmise contribuie in mod semnificantiv la descifrarea a ceea ce intentionam sa comunicam. Componentele non-verbale luate in calcul includ contactul vizual, distanta dintre interlocutori, pozitia corporala, gesturile mainilor, expresiile faciale, miscarile capului dar si aspectele calitative ale vocii precum tonalitatea, volumul sau inflexiunile. Fiecare comportament non-verbal poate fi realizat pentru a sustine si clarifica componenta verbala a mesajului. Cu alte cuvine, comunicarea asertiva, agresiva si pasiva sunt definite fiecare in parte de catre un continut specific verbal si neverbal.

Comportamentul non-verbal asertiv

Afirmatiile asertive iau in considerare atat nevoile vorbitorului cat si pe cele ale auditoriului, iar comportamentele asertive non-verbale au acelasi efect. Atunci cand cineva isi priveste in fata interlocutorul, aceasta atitudine arata ca el este interesat de cele ce i se comunica, fara insa a-si diminua propria importanta. In timpul unui discurs, miscarile usoare si relaxate ale mainilor puncteaza cuvintele, iar vorbirea trebuie sa aiba o rata conversationala placuta, la un volum acceptabil pentru ceilalti. Vocea trebuie sa fie ferma si bine modulata, pentru a putea transmite afecte si pentru ca mesajul exprimat verbal sa para sincer.

In comunicarea asertiva, raspunsul din partea unei persoane la un mesaj verbal ar trebui sa aiba loc cu promptitudine, fara vreo intarziere sau ezitare. Pe de alta parte, raspunsul nu trebuie sa fie formulat nici foarte repede deoarece sugereaza o presiune asupra celeilalte persoane. Pentru a demonstra ca asculti pe cineva si ca te intereseaza dorintele acesteia, e foarte important sa astepti ca acea persoana sa termine de vorbit inainte ca tu sa-i raspunzi.

Referitor la proximitate sau distanta fizica optima dintre doua persoane, se pare ca aceasta este de 0.5 m pana la 1.5 m, asta cel putin in cultura europeana si cea nord americana.

Comportamentul non-verbal agresiv

Afirmatiile agresive iau in considerare doar doleantele vorbitorului, incercand sa le respinga pe cele ale altor persoane. Aceasta intentie este evidentiata in comportamentele non-verbale care le insotesc. Contactul vizual este unul fix, rigid si foarte tensionat. O postura corporala usor aplecata in fata poate parea agresiva si amenintatoare. Mainile sunt de regula inchise sub forma pumnilor, cu miscari care adesea constau din gesturi simetrice cu intermitente amenintari cu degetul. Toate aceste comportamente au scopul de a intimida, in ideea ca vorbitorul este dominant si ca dorintele celorlalti trebuie sa se subordoneze unei puteri superioare.

Comportamentul non-verbal pasiv

Afirmatiile pasive isi subordoneaza propriile nevoi si dorinte in favoarea celor apartinand altor persoane. Acest comportament include gesturi precum evitarea contactului vizual, postura corporala rigida. Miscarile mainilor, daca exista, sunt reduse ca amplitudine si foarte apropiate de corp.

Vorbirea are o rata conversationala foarte redusa, iar volumul e la fel, ca si cum acea persoana ar dori sa spuna ca n-are rost sa spuna ceva pentru ca oricum e lipsit de importanta, indiferent ce ar afirma. Exista intarzieri foarte mari in raspuns, demonstrand din nou ca mesajul pe care-l comunica cealalta persoana e mult mai important decat cel personal. Distanta fizica e mentinuta sub limita inferioara a celor 0.5 m de confort.

Alte consideratii

Atunci cand mesajele verbale sunt consistente cu cele non-verbale, comunicarea intentiilor asertive, agresive sau pasive se realizeaza fara dificultati. Cand insa nu sunt consistente, comunicarea este destul de confuza si e mult mai dificil sa se raspunda.

Un alt aspect foarte important care trebuie luat in considerare este cel cultural care, daca nu este luat in calcul, poate conduce la interpretari gresite ale anumitor comportamente.

Comunicarea non-verbala este de o importanta majora datorita omniprezentei sale (comunicam verbal doar din cand in cand, insa non-verbal transmitem mesaje tot timpul). Chiar mai mult, ontogenetic si evolutionist, comunicarea non-verbala este primordiala, precedand limbajul, fiind apanajul supravietuirii speciilor.

Reluam si de aceasta data, lapidar, aspectele nonverbale ale comportamentelor asertive, agresiv si pasiv, vezi tabelul 2.

Tabelul 2

13.3. Consecintele comportamentelor asertiv, agresiv si pasiv

E important sa aratam aici ca, in general, consecintele comportamentului asertiv sunt benefice, iar cele ale comportamentelor agresive si pasive nu. Fara dar si poate comportamentele agresive si pasive pot fi eficiente in recompensarea anumitor nevoi, in special pe termen scurt, motiv pentru care ar trebui intarite. Totusi, per ansamblu, probabilitatea ca pe termen lung dorintele si nevoile cuiva sa fie optim gratificate este sensibil mai mare in cazul comportamentului asertiv.

Un aspect mult mai important decat obtinerea imediata a satisfactiei concrete e reprezentat de consecintele sociale ale fiecarui stil comunicational amintit (asertiv, agresiv sau pasiv). Consecintele acestor stiluri comunicationale au un impact direct asupra dorintelor si expectantelor persoanelor implicate in actul comunicarii, asupra sentimentelor acestora, precum si asupra comportamentelor lor viitoare.

De asemenea, este esential sa se inteleaga de ce formele dezadaptative ale comportamentelor agresive si pasive se mentin de-a lungul timpului. Normal ar fi ca toata lumea sa invete sa fie sau sa devina asertiva, de indata ce a aflat si experimentat consecintele pozitive ale asertivitatii si cele negative ale agresivitatii si pasivitatii, insa stim ca lucrurile nu stau tocmai astfel. O prima explicatie ar fi urmatoarea: majoritatea oamenilor doresc sa se implice in relatii interpersonale reciproce din care sa primeasca si la randul lor sa poata oferi. Atunci insa cand interactioneaza cu o persoana agresiva sau pasiva, sunt satisfacuti sau rasplatiti doar partial, deoarece nu pot avea ambele aspecte indeplinite. Pe de alta parte, in interactiunea cu majoritatea oamenilor, o persoana agresiva sau pasiva isi va indeplini in totalitate doleantele. In fiecare interactiune, persoanele agresive isi ating toate obiectivele fara sa ofere nimic sau foarte putin, iar persoanle pasive au grija de altii, fara sa ia ceva in schimb. Astfel de interactiuni actioneaza sub forma unor intariri pentru persoanele agresive si pasive. In consecinta, aceste stiluri comportamentale sunt intarite, facand ca ulterior interactiuni similare sa fie cautate si chiar dorite.

Ca atare, intr-o interactiune interpersonala, o persoana comuna va fi cel mult recompensata partial, in timp ce o persoana agresiva sau pasiva va fi recompensata si satisfacuta in totalitate. Iar cand au loc mai multe interactiuni de-a lungul timpului, persoana obisnuita va cauta relatii mult mai satisfacatoare si recompensatorii si va incerca sa evite interactiunile viitoare cu personale agresive sau pasiv, tocmai datorita anticiparii insatisfactiei.

Astfel, o persoana agresiva va experimenta o izolare sociala si o pierdere a intaririlor care determina acea persoana sa creasca frecventa si intensitatea acestor modele de comportament. Acest efort de a-si indeplini doleantele face ca interactiunile sa devina si mai negative si sa creasca frecventa comportamentului evitant.

Totusi, in anumite circumstante, oamenii pot mentine relatii neechilibrate. O persoana poate fi implicata intr-o relatie in care circumstantele exterioare si nu intaririle relatiei tin oamenii impreuna. Este posibil, de asemenea, ca o pereche constand dintr-o persoana agresiva si una pasiva sa mentina stabil o relatie datorita stilurilor lor complementare. Insa, o astfel de relatie ar fi lipsita de respect mutual devenind relatie problematica, in special daca persoana pasiva dezvolta o dorinta puternica pentru autosatisfacerea dorintelor.

In concluzie, comportamentele agresive si pasive pot fi dezvoltate si mentinute prin recompense si intariri pe termen scurt. Pe termen lung insa, reusesc sa indeparteze persoanele care isi doresc o relatie mutuala, bivalenta. Acest proces izoleaza persoanele agresive sau pasive sau le implica in relatii disfunctionale mentinute artificial de factori precum casatoria sau legaturile de sange, insa lipsite de respect mutual.

Comportamentul asertiv.

Consecinte sociale.

Intr-o situatie conflictuala, conduita asertiva place interlocutorilor, deoarece acestia realizeaza ca dorintele si sentimentele lor sunt luate in considerare. Interlocutorul unui mesaj asertiv va tinde sa evalueze pozitiv si cu respect persoana care comunica acest mesaj. Empatia si autorespectul exprimate prin comunicarea asertiva genereaza dorinta interlocutorului sa trateze persoana asertiva in acelasi mod. Prin demonstratii repetate ale comportamentului asertiv, altii isi dezvolta expectanta ca acea persoana se va comporta cooperativ, sensibil, sincer si respectuos. Atrasi de aceste calitati si motivati sa-si trateze interlocutorii in conformitate, celelalte persoane dezvolta relatii cooperative si sincere.

Efecte asupra dorintelor si expectantelor.

Datorita comportamentului asertiv din partea celorlalti si a evaluarii pozitive precum si a prieteniei, se dezvolta convingerea ca lumea este una "prietenoasa". Asertivitatea conduce astfel la credinta ca dorintele pot fi indeplinite si ca rezultatele pot fi controlate. Expectanta controlului este un fenomen care aparent are un impact puternic asupra starii de bine a unei persoane, deoarece lipsa controlului este asociata cu depresia si o serie de alte probleme.

Consecinte emotionale

Expectanta cooperarii celorlalti si capacitatea de a indeplini dorintele celorlalti il ajuta pe un individ sa obtina sentimentul fericirii. Dorinta de a avea relatii sociale pozitive, de a fi capabil sa-ti exerciti influenta asupra vietii unei persoane si de a te vedea implinit, toate acestea se realizeaza, alaturi de sentimentul fericirii.

Consecinte comportamentale.

Datorita dezvoltarii relatiilor sociale pozitive, dorintele sunt indeplinite mult mai frecvent, rezultand un sentiment general de fericire, iar oamenii repeta cu o mai mare probabilitate comportamentele asertive, abordand pozitiv relatiile sociale. Aceste consecinte pozitive ale comportamentului asertiv vor creste in viitor probabilitatea unor noi comportamente asertive. Asertivitatea este deci mentinuta sau intarita de catre efectele pe care ea le produce.

Comportamentul agresiv

Consecinte sociale

Din moment ce unicul scop al comportamentului agresiv este acela de a se concentra asupra propriilor dorinte si de a le nega pe cele ale altor persoane, treptat se dezvolta sentimentul competitiei si al furiei. Deoarece nevoile lor nu sunt luate in considerare, cei din preajma vor alege la randul lor sa nu le pese de dorintele persoanei agresive. Repetandu-se astfel de episoade, ceilalti ajung sa priveasca persoana agresiva cu neincredere, si cauta sanse de a se razbuna sau motive pentru a evita interactinuile sociale. Astfel, comportamentul agresiv va duce la izolarea sociala a agresivului.

Efecte asupra dorintelor si expectantelor.

O agresiune promoveaza acest comportament si la altii, iar persoanele agresive sunt de parere ca lumea este ostila si periculoasa. Se asteapta ca altii sa profite de ei, fiind astfel tot timpul foarte vigilenti. Vor sa lupte pentru anumite lucruri care le apartin de drept, deoarece se asteapta ca altii sa fie competitivi si egoisti. De fapt, persoanele agresive percep o realitate aparte, creata de ei insisi. Ceilalti vor actiona egoist si ostil drept raspuns la acelasi tratament primit de la agresivi.

Consecinte emotionale.

Asteptandu-se sa trebuiasca sa lupte pentru tot ceea ce-si doresc, in timp ce ceilalti ii evita, persoanele agresive pot deveni usor furioase. Dorinta lor pentru apropiere si sens in relatii nu e satisfacuta, si treptat ajung sa creada ca nu se va indeplini vreodata. Daca speranta e pierduta, aceasta poate duce la tristete si depresie. Cu fiecare noua interactiune sociala, acestia se asteapta la un conflict pe care adesea il si gasesc, astfel ca teama le invadeaza toate interactiunile sociale.

Consecinte comportamentale.

Datorita instrainarii, ajung sa creada cu certitudine ca ceilalti cu siguranta nu le vor indplini dorintele. Teama si furia consecventa duc la cresterea frecventei si a intensitatii abordarii negative si a comportamentelor evitante.

Comportamentul pasiv.

Consecinte sociale.

Atunci cand oamenii actioneaza ca si cum nevoile lor ar fi lipsite de importanta comparativ cu alte persoane, demonstreaza lipsa respectului de sine. Ceilalti invata sa nu se preocupe de dorintele persoanelor pasive si ii trateaza in mod agresiv sau se retrag din interactiune datorita lipsei de interes. Ceea ce ofera aceste persoane isi pierde valoarea si este perceput ca fiind neimportant. Deoarece scopul principal al persoanelor pasive este acela de a le face pe plac altora, nu sunt considerate a fi persoane de incredere, astfel ca nu se pot construi relatii stabile decat cu o foarte mare dificultate. Unele persoane pot avea un sentiment de mila fata de persoanele pasive, ofeindu-le astfel neconditionat si fara a fi rugati ceea ce considera de cuviinta. Pe termen lung, unii ajung sa priveasca persoanle pasive cu suspiciune si dezgust, evitand interactiunile cu acestea.

Efecte asupra dorintelor si expectantelor.

Deoarece comportamentul pasiv implica neluarea in considerare a propriilor dorinte, acestea minimalizeaza controlul expectat asupra rezultatelor. Persoana care in mod regulat se comporta pasiv, treptat va dezvolta o expectanta a lipsei de control. Asociata cu devalorizarea dorintelor de catre sine si ceilalti este perceptia de sine ca fiind nepotrivit, iar lumea una ostila si nepasatoare. Persoana se comporta ca si cum ceilalti ar fi mult mai capabili in luarea deciziilor, dezvoltandu-se astfel credinta ca acest fapt este adevarat. Persoanele pasive se asteapta intotdeauna sa fie incapabili sa ia decizii in mod independent. Deoarece nevoile lor sunt intotdeauna ignorate, acestia anticipeaza intotdeauna rezultate negative. Lumea este una amenintatoare si neprevizibila si va continua sa fie astfel din moment ce atingerea propriilor scopuri este conditionata de altii.

Consecinte emotionale.

Pe masura ce isi ignora propriile dorinte si nevoi si permit si altora sa procedeze la fel, treptat se dezvolta sentimente de furie si tristete. Se dezvolta de asemenea o expectanta generala cum ca dorintele nu le vor fi indeplinite si ca rezultatele negative oricum vor aparea, determinand astfel o continua stare de teama si anxietate in situatii sociale. Adesea, comportamentul pasiv este asociat cu depresia, caz in care persoana in cauza pierde speranta de a obtine vreodata rezultate sociale pozitive.

Consecinte comportamentale.

Datorita credintei persoanei ca nu poate controla rezultatele, comportamentul pasiv are tendinta de a persista mult timp. Dupa mai multe repetari ale acestui comportament, furia acelei persoane se intensifica datorita esecului continuu de a-si indeplini dorintele. La un anumit punct, intensitatea furiei e mai mare decat teama si depresia, fiind foarte probabil sa aiba loc o izbucnire agresiva. Odata afisata agresivitatea, furia dispare, iar teama si depresia ating punctul culminant de indata ce persoana isi percepe actul ca si un rau irevocabil cu pierderi sociale inerente si se asteapta la mai multe raspunsuri negative din partea celorlalti.

Se poate concluziona ca persoanele agresive sau pasive sunt prinse intr-un cerc vicios de intariri pe termen scurt combinate cu un efect pe termen lung, instrainarea celorlati. Consecintele comportamentului asertiv sunt deci mult mai favorabile decat cele ale comportamentelor agresive sau pasive, indiferent din ce punct de vedere am privi problema.

13.4. Strategii eficiente de solutionare a conflictelor in interventia politiei

Modalitatile cele mai frecvent utilizate in solutionarea conflicetlor sunt: medierea, rezolvarea de probleme si gestionarea problemelor. Acestea reprezinta metode neconventionale de rezolvare a conflictelor si disputelor, care pot fi aplicate in mod practic in contextul interventiei politiei, pentru eficientizarea actiunilor acesteia. Deoarece politistii adesea nu au timp sa analizeze lucrurile in mod analitic, adesea nu reusesc sa utilizeze deprinderi neconventionale de rezolvare a conflictelor si disputelor, precum medierea. Ideea centrala nu e aceea de a transforma politistii in asistenti sociali sau sociologi, ci de a perfectiona ceea ce politistii au facut dintotdeauna-rezolvarea conflictelor.

Alaturi de cele trei metopde mai sus mentionate in depasirea situatilor de criza mai intervin: negocierea de catre o a treia persoana, facilitarea, reconcilierea, consilierea si arbitrajul.

Este evident ca institutia politieneasca trebuie nu doar sa creasca frecventa de utilizare a metodelor neconventionale, ci si sa perfectioneze maniera in care sunt folosite aceste metode si deprinderi alternative. Utilizarea unor atari metode ar avea un caracter mult mai sistematic daca departamentele de politie:

ar oferi programe de pregatire profesionala focalizate pe tehnici neconventionale de rezolvare a conflictelor si disputelor.

oficilaizarea utilizarii strategiilor neconventionale de rezolvare a conflictelor si disputelor.

ar oferi recompense pentru utilizarea acestor metodologii.

ar beneficia de mai mult personal cu pregatire superioara.

Tabelul 3. Consecinte ale comportamentelor asertive, agresive si pasive.

Medierea

Conform definitiei, termenul de mediere presupune asistenta oferita de o persoana neutra in rezolvarea unui conflict declansat intre doua sau mai multe persoane care isi disputa o anumita problema. In mod specific, mediatorul nu impune luarea unei decizii, ci asista disputantii in gasirea unei variante acceptabile printr-un proces de facilitare. Rolul ofiterului de politie este acela de a stabili stadiul de mediere, de a asculta doleantele disputantilor si de a-i ajuta sa exprime cat mai adecvat aspectele vizate. De asemenea, trebuie sa directioneze scopul medierii si sa asiste participantii in modelarea propriei rezolvari, astfel incat medierea sa fie privita drept un proces din care toata lumea iese invingatoare. Procesul medierii este unul de tip castig-castig, adica benefice bilateral. Cand mediarea este incununata de succes, toata lumea castiga, avand posibilitatea sa-si modeleze propriile acorduri. Evident ca exista situatii in care unul dintre participanti paraseste scena conflictului fara a fi obtinut in totalitate ceea ce si-a dorit. Spre a nu se face o grava confuzie, trebuie de la bun inceput specificat faptul ca rolul politistului nu este acela de a impune o anumita decizie unuia dintre participanti, ci de a ajunge la un acord comun ales de catre participantii la conflict.

Pentru ca medierea unui conflict sa fie cea mai potrivita situatiei, ar fi util sa se tina seama de urmatoarele criterii:

sa existe probabilitatea ca partile disputante sa doreasca sa colaboreze la mediere

cel putin doua persoane participa la disputa

comportamentul manifestat pana la intreventia mediatorului nu a implicat violenta fizica intre participantii la conflict.

Medierea de catre politist a unui conflict poate lua doua forme, si anume:

a)               managementul conflictului sau a disputei (conflictul e adus la un nivel acceptabil)

b)               rezolvarea definitiva (vizeaza cazurile in care politistul utilizeaza medierea pentru a rezolva in totalitate conflictul). Spre deosebire de managementul conflictului, situatiile in care conflictul manifest este singurul aspect vizat, rezolvarea substantiala implica solutionarea conflictului manifest, precum si a celui bazal (de culise).

Medierea este extrem de utila in disputele de natura episodica (cate un singur eveniment), fara sa aiba vreo istorie anterioara; in mod specific, in asemena situatii nu exista probleme latente in conflict. Rolul politistului este acela de a asista participantii in descoperirea unei cai de rezolvare acceptabile, relativ la problema manifesta. Aceasta reprezinta aspectul principal al conflictului.

La polul opus, exista dispute care au aspecte profunde (la care se poate face referire sub denumirea de istoric), insa sunt episodice si nu necesita o rezolvare substantiala din partea politistilor.

Cel mai des intalnite sunt situatiile de criza (e.g. situatii haotice), motiv pentru care managementul sau medierea conflictelor reprezinta singurele finalitati ce pot fi obtinute. Medierea este astfel o metoda pe care politistii o pot utiliza foarte eficient daca disputantii doresc sa se implice, si daca mediatorii isi pastreaza calmul.

Un politist ar trebui sa fie deprins cu calmarea situatiilor tensionate si asistarea participantilor in conflict, in vederea adoptari de catre acestia a unei gandiri rationale. Mai exista de asemenea cazuri in care unul dintre participanti detine controlul si are o putere net superioara celuilalt, situatii in care o buna mediere echilibreaza balanta.

Strategia focalizata pe problema vizeaza conflictele care presupun doar interactiuni sociale, si include doua metode:

a)   rezolvarea problemelor.

b)   managementul problemelor.

Aceasta abordare difera de mediere prin aceea ca include o varietate de alte metode neconventionale de rezolvare a conflictelor. Abordarea focalizata pe problema e axata pe situatii si conflicte care necesita o atentie si o rezolvare pe termen lung. Criteriile acestei abordari implica un grup mare de participanti, dintre care multi nu sunt identificabili cu usurinta.

Rezolvarea problemei reprezinta acea metoda prin care se atinge o solutionare completa a conflictului. Finalitatea acesteia e caracterizata de o rezolvare bazata fie pe transformare (relatia partilor disputante e transformata intr-una pozitiva), fie pe o intelegere (prin intermediul unei terte persoane-politistul).

Managementul problemei implica faptul ca problema n-a fost solutionata, insa este gestionata, politia fiind o parte integrala a unui armistitiu. Spre deosebire de aceasta, medierea conflictului permite politistilor sa se "spele pe maini" prin renuntarea le solutionarea acelui episod conflictual sau prin plasarea disputantilor la o alta sectie.

Bibliografie selectiva pentru ambele capitole.

Cloninger, R, C. 1998. Temparament and Personality. In Findings nad Current Opinion in Cognitive Neuroscince, ed Larry R. Squire & Stephen. M. kosslyn

Bedell, J., R.& Lenox, S,. S. (1996) Handbook for comunicatin and problem solving skills training. Wiley & Sons, Inc, New York.

Friedman, C. (2000). Psihiatrie. Ex Ponto, Constanta.

Lelord, F. & Andre, C. (1996) . cum sa ne purtam cu personalitatile dificile. Editura Trei, Iasi.

Opre. A. (1999). Personalitatea: modele teoretice si instrumente diagnostice. Casa de editura a ASCR. Suport de curs.

Opre, A Evidence for biological bases of personality ( In English). In Benga, O., & Miclea, M. (Eds). Development and Cognition, University Press, Cluj-Napoca, (2001).

Pervin, L, A. 1996. Theories of personality. New York.

Zuckerman, M. 1991. Psychobiology of personality. Cambridge, England: Cambridge University Press.