ANALIZA PSIHOLOGICA A ACTULUI INFRACTIONAL

1. FAZELE ACTULUI INFRACTIONAL

Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezinta rezultatul interactiunii dintre factorii ce structureaza personalitatea individului si factorii externi, de ambianta. In ceea ce priveste factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta in structura sa un nucleu central mai mult sau mai putin favorabil comportamentului infractional, conturand sau nu o personalitate criminala. Ambianta, conditiile si imprejurarile exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile dezvoltarii acestui nucleu in plan infractional. Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate structurile si functiile psihice incepand cu cele cognitiv-motivationale si terminand ce cele afectiv-volitive, implicate fiind si activitatile ca si insusirile psihice. Actul infractional este generat de tulburari de ordin emotional si volitiv, sustinute de lipsa sentimentului responsabilitatii si al culpabilitatii, a incapacitatii de a renunta la satisfacerea imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei pedepse. Trecerea la actul infractional constituie un moment critic, nodal. Aceasta trecere reprezinta o procesualitate care cunoaste multe inconstante in desfasurarea ei.

In savarsirea unei infractiuni, autorul acesteia participa cu intreaga sa fiinta, mobilizandu-si pentru reusita intregul sau potential motivational si cognitiv-afectiv. Punerea in act a hotararii de a comite infractiunea este precedata de o serie de procese de analiza si sinteza, de lupta motivelor, deliberarea si actele executorii antrenand profund intreaga personalitate a acestuia. Acest lucru face ca actul infractional sa nu ramana o achizitie intamplatoare, periferica a constiintei infractorului, ci sa se integreze in ea sub forma unei structuri informationale stabile, cu continut afectiv-emotional specific, cu un rol motivational bine diferentiat (Aionitoaie & Butoi, 1992). Pana la luarea hotararii de a comite infractiunea, psihicul infractorului este dominat de perceperea si prelucrarea informatiilor declansatoare de motivatii ale caror polaritate se structureaza dupa modelul unor sinteze aferent-evolutive, servind deliberarilor asupra mobilului comportamentului infractional. In calitate de pas initial al formarii mobilului comportamental infractional se situeaza trebuintele a caror orientare antisociala este de o importanta fundamentala, intrucat prin prisma acestora se percepe situatia externa. Din punct de vedere psihologic trebuintele se manifesta in constiinta individului ca mobil al comportamentului posibil si, in cazul unui concurs de imprejurari, pot determina luarea unor decizii pentru savarsirea infractiunii.

In faza preinfractionala se constituie premisele subiective ale savarsirii faptei, determinate atat de predispozitiile psihice ale faptuitorului, cat si de imprejurarile favorizante cu valente declansatoare. Aceasta faza se caracterizeaza printr-un intens consum launtric, ajungand chiar la un grad inalt de surescitare, problematica psihologica fiind axata atat asupra coeficientului de risc, cat si asupra mizei puse in joc. Capacitatea de proiectie si anticipare a consecintelor influenteaza, de asemenea, in mare masura actul decizional.

Procesele de analiza si sinteza a datelor despre locul faptei si de structurare a acestora intr-o gama de variante concrete de actiune (comportament tranzitiv de alegere a variantei optime) se declanseaza in faza a doua a actului, faza infractionala propriu-zisa. Planul de actiune, in desfasurarea sa (timpul de savarsire, succesiunea etapelor, mijloacele de realizare etc.), este reprezentat mental.

Odata definitivata hotararea de a comite infractiunea, latura imaginativa a comiterii acesteia este sprijinita de actiuni concrete cu caracter pregatitor. Astfel, daca in faza deliberarii comportamentul infractorului este de expectativa, dupa luarea hotararii acesta se caracterizeaza prin activism, realizarea actelor preparatorii presupunand apelul la mijloace ajutatoare, instrumente, contactarea de complici, culegerea de informatii, supravegherea obiectivului. Rezultanta acestui comportament poate fi, dupa caz, fie concretizarea in plan material a hotararii de a comite fapta prin realizarea conditiilor optime reusitei ei, fie desistarea, amanarea, asteptarea unor conditii si imprejurari favorizante.

Trecerea la indeplinirea actului se asociaza cu trairea unor stari emotionale intense. Teama de neprevazut, criza de timp, obiectele, fiintele sau fenomenele percepute in timpul comiterii faptei (instrumente de spargere, arme, victima, martori, context spatio-temporal al desfasurarii faptei etc.), in functie de proprietatile lor fizico-chimice (intensitate, forma, marime, culoare, dispozitie spatiala etc.) amplifica aceste stari emotionale. Lipsa de control asupra comportamentului in timpul operarii, o caracteristica a unei activitati normale, poate genera o serie de erori, lacune (pierderea unor obiecte personale in campul faptei, uitarea unor obiecte corp delict sau omiterea stergerii unor categorii de urme, renuntarea la portul manusilor, diverse accidentari etc.), care ulterior, fiind exploatate, vor contribui la identificarea autorului.

Elementul caracteristic psihologiei infractorului dupa savarsirea faptei este tendinta de a se apara, de a se sustrage identificarii, invinuirii si sanctiunii. Faza postinfractionala are o configuratie foarte variata, continutul sau este determinat in buna masura de modul in care s-a desfasurat faza anterioara.

Comportamentul infractorului in aceasta etapa este reflexiv-actional, intreaga lui activitate psihica fiind marcata de viziunea panoramica a celor petrecute la locul faptei. Practica a demonstrat in aceasta directie existenta unui registru de strategii de contracarare a activitatilor de identificare si tragere la raspundere penala a autorilor. In acest sens, o serie de infractori isi creeaza alibiuri care sa convinga autoritatile ca era imposibil ca ei sa fi savarsit fapta. Strategia utilizata este, de regula, aceea de a se indeparta in timp util de locul infractiunii si de a aparea cat mai curand in alt loc, unde, prin diferite actiuni cauta sa se faca remarcati pentru a-si crea probe, bazandu-se pe faptul ca, dupa o anumita perioada va fi dificil sa se stabileasca cu exactitate succesiunea in timp a celor doua evenimente. Alteori, infractorul apare in preajma locului unde se desfasoara cercetarile, cautand sa obtina informatii referitoare la desfasurarea acestora, si actionand ulterior prin denunturi, sesizari anonime, modificari in campul faptei, inlaturari de probe, disparitii de la domiciliu, internari in spital sau comiterea unor actiuni marunte pentru a fi arestat. Toate aceste actiuni intreprinse au scopul de a deruta ancheta in curs si implicit, identificarea lui. Fuga de la locul unde s-a produs o infractiune si grija de a-si procura un "alibi" nu este intotdeauna un indiciu cert al culpabilitatii. Se cunosc cazuri cand persoane care intamplator au asistat sau au descoperit o infractiune, nu raman la locul faptei, pentru a nu fi suspectate sau citate ca martor. Asemenea comportare este tipica recidivistilor, care in urma antecedentelor penale ar fi usor invinuiti.

In urmarirea scopului, infractorii nu ezita in a intrebuinta orice mijloc care i-ar putea ajuta: minciuna, perfidia, atitudini variate pornind de la ideea de a inspira compatimire pentru nedreptatea ce li se face sau pentru situatia in care au ajuns "siliti de imprejurari" si pana la aroganta fata de anchetator sau chiar intimidarea acestuia.

Procesarea informatiilor referitoare la evenimentele petrecute, determina, la nivel cerebral aparitia unui focar de excitatie maxima, cu actiune inhibitorie asupra celorlalte zone, si in special asupra celor implicate in procesarea acelor evenimente care nu au legatura cu infractiunea, iar la nivel comportamental actioneaza conform legii dominantei defensive (este in defensiva, se ascunde tot timpul).