Catre un model psihosociologic: grupuri "colectie' si "agregat'

Catre un model psihosociologic: grupuri "colectie' si "agregat'

Conceptia noastra asupra articularii componentelor personale si colective ale iden­titatii individuale acorda o mare importanta pozitiei grupurilor de apartenenta in structura sociala. Asa cum am mai spus, anumite lucrari recente din cimpul cognitiei sociale exprima si necesitatea de a articula studiul proceselor privitoare la cognitiile individuale cu maniera in care indivizii isi reprezinta raporturile dintre grupuri in structura sociala. Astfel, in mai multe studii, Fiske, Haslam si Fiske (1991) au aratat, utilizind o paradigma de reamintire analoaga celei utilizate de noi (Lorenzi-Cioldi, 1993), ca subiectii tind sa confunde mai mult intre ei pe indivizii care ocupa pozitii sociale asemanatoare si aceasta indiferent de apartenenta lor. Pe deasupra si in concordanta cu propriile noastre rezultate, autorii considera ca erorile de identificare a persoanelor sint mai frecvente atunci cind ele sint comise de membrii unor grupuri cu un statut inalt si se refera la cei cu un statut scazut. in alti termeni, un statut mai bun ar fi legat de mai multa personalizare in grup, fara ca beneficiile obtinute de indivizi datorita acestei apartenente privilegiate sa fie diminuate.

Statutul actioneaza asupra felului in care indivizii isi reprezinta grupul, asupra felului in care ei se concep si ii concep pe ceilalti, asupra raporturilor pe care grupul lor le intretine cu alte grupuri. El intareste interdependenta grupurilor si contribuie la modelarea a doua feluri de a fi diferite ale indivizilor in grupurile lor. Antagonismul personal/colectiv in identitatea individuala nu trebuie redus la opozitia intre eu -individual, autentic - si grup, intre ceea ce tine de varietate, idiosincrasie si ceea ce tine de apartenentele uniformizante. Neglijind raportul social, modelele curente ale identitatii au ajuns, recent, la formulari culturaliste proslavind separarea dintre eurile independente (carora cultura occidentala le-ar oferi suportul) si eurile interdependente (cultura orientala) (cf. Markus & Oyserman, 1989; Markus & Kitayama, 1991; pentru o discutie asupra acestor notiuni, v. Lorenzi-Cioldi, 1994).

Conceptele de grupuri colectie, grupurile dominante, si agregat, grupurile domi­nate (Lorenzi-Cioldi, 1988) se insereaza tocmai intr-un model al identitatii care cuprinde impactul statutului social asupra relatiilor intergrupuri. Aceste apartenente nu exclud citusi de putin exaltarea sau, dimpotriva, anihilarea specificitatilor indi­viduale in grup. O pozitie dominanta in raportul intergrupuri favorizeaza elaborarea

unei reprezentari a apartenentei in termeni de colectie de individualitati distincte si bine diferentiate. Opusul, o pozitie dominata ii face pe indivizi sa se defineasca prin caracteristicile ce deosebesc grupul de apartenenta in ansamblul lui de out-group. Pe planul identitatii sociale, membrii unei colectii vor proslavi calitatile personale, apa­rent extra sau precategoriale si trasaturile idiosincrasice, in timp ce membrii grupului dominat isi vor fauri identitatea in jurul proprietatilor globale, definind mai direct grupul ca atare. Pe de o parte, identitatea apare drept autonoma, interna, caci decurge dintr-un proces care se vrea indiferent fata de influenta colectivului. Pe de alta parte, ea apare drept eteronoma, externa, nediferentiata, profund afectata de colectiv si absorbind, in definitiv, specificitatea individuala. Sa ne gindim, de pilda, la un grup de "artisti', sau "cadre' sau de "patroni de intreprinderi', asa cum sint descrisi de Bourdieu si De Saint Martin (1978; cf. cadrul nr. 4).

Cadrul 4. (Grupuri colectie: patronii de intreprinderi, Bourdieu si De Saint Martin, 1978, pp. 33-34)

Specific "elitelor' din societatile "democratice' este sa se defineasca statistic si sa fie delimitate prin frontiere statistice care nu iau niciodata forma liniilor de demarcatie stricta: () nu toti membrii unui grup poseda toate proprietatile ce definesc in mod particular grupul si, la fel cu limita unui nor sau a unei paduri, limita unui grup este o linie (sau o suprafata) imaginara, asa cum densitatea indi­vizilor (picaturi condensate, copaci sau patroni) este, pe de o parte, superioara, iar, pe cealalta, inferioara unei anumite valori. Vedem imediat toate efectele ideologice decurgind din aceasta proprietate. Astfel, putem exhiba numarul mic de indivizi exemplari care cumuleaza toate proprietatile si toate titlurile dind drept de aparte­nenta si, in acelasi timp, putem intretine iluzia deschiderii si a egalitatii sanselor punind in evidenta toate cazurile de indivizi posedind toate proprietatile in afara de una singura. Dar asta nu-i totul: faptul ca diferitii membri ai grupului sint, daca nu incomparabili, macar de neinlocuit, adica asa incit sa nu-i putem identifica pe unii cu altii sub toate aspectele si sa putem opune intotdeauna exceptiile oricaror definitii, produce iluzia subiectiva a misterului "persoanei' indefinibile si a gru­pului care, fiind fondat pe miracolul alegerii, nu-i nimic mai mult decit o suma de indivizi "exceptionali' sau, cum se spune, de "personalitati'.

Asa cum ilustreaza Bourdieu si De Saint Martin (cadrul nr. 4), reprezentarile de sine si ale celuilalt, rezultate din apartenenta colectie, sint organizate in jurul unui prototip si, mai exact, in jurul citorva individualitati particulare, exemplare percepute drept "inclasabile', ireductibile la posedarea de insusiri comune. in schimb, repre­zentarile legate de apartenenta agregat sint mai puternic integrate intr-o eticheta care denota grupul in globalitatea lui si restringe cimpul variatiilor individuale. Sa notam ca, intr-o manipulare experimentala a statutului grupurilor, din pacate prea izolata, Thibaut (1950) ii depersonaliza pe membrii unui grup cu statut scazut, atribuindu-le un simplu numar de cod, in timp ce pe membrii unui grup cu statut inalt ii desemna prin prenumele lor.

Distinctia grupurilor in functie de statutul lor social permite o reinterpretare a teoriilor curente ale identitatii sociale, in particular a continuumului eu-grup (la Tajfel), a nivelurilor de categorizare (la Turner) si a unor euri culturale, "conectate' si "independente'. Aceste dihotomii, in contextul nostru, nu mai descriu trecerea -ce ar avea o natura antagonica - de la un tip de identitate tinind de individ la un altul tinind de grup. Diversii poli, niveluri, euri desemneaza de acum incolo doua

reprezentari sociale distincte, mai intim legate de existenta indivizilor in grupuri: grupuri dominante (eul ca pol, nivel de categorizare personal si eu independent) si grupuri dominate (grupul ca pol, nivel de categorizare grupal si eu conectat).

Aceasta tipologie de grupuri dominante si dominate este un punct de plecare co­mod pentru a initia verificari experimentale. Astfel, intr-o serie de studii, am gasit omologii intre efectele apartenentei subiectilor la grupuri de barbati si femei si cele decurgind din mai multe manipulari experimentale de apartenente colectie si agregat. Pe deasupra, efecte de omologie cu apartenenta sexuala apareau si atunci cind indu­ceam relatii interpersonale de individualism sau de fuziune in grup (Lorenzi-Cioldi, 1988). in aceste studii, subiectii erau repartizati in functie de raspunsurile la o sarci­na prealabila, care ii facea sa creada ca insertia lor intr-un grup era bazata pe caracte­risticile specifice fiecaruia (personalitatea, gustul artistic, preferintele lor muzicale etc.) sau ca grupul rezuma caracteristicile comune tuturor. in anumite studii, apartenenta decurgea, pentru o parte dintre subiecti, din exprimarea unui gust muzical (grupul de apartenenta purtind numele compozitorului preferat - colectia), in timp ce pentru o alta parte a lor, ea era in functie de un criteriu extern, de exemplu, o hotarire a experimentatorului (grup "X' - agregatul). in alte studii, subiectii erau repartizati intr-un grup de "diferiti' si de "asemanatori', in functie de gradul de eterogenitate (foarte ridicat sau foarte scazut) al raspunsurilor lor la o sarcina prealabila de descriere de sine. Apoi, subiectii trebuiau sa distribuie puncte intre ei insisi si ceilalti (alti membri ai grupului lor sau ai out-group-ului) si trebuiau sa-si atribuie trasaturi lor insile, celorlalti, ca si grupurilor. Consemnele experimentatorului accentuau fie soarta comuna a membrilor grupului (fuziunea lor), fie identitatea personala (indi­vidualismul).

Rezultatele indica puternice interactiuni intre apartenenta experimentala si sexuala a subiectilor. Examinarea mediilor (cf. Lorenzi-Cioldi, 1988, pp. 82-89; Lorenzi--Cioldi & Doise, 1990, pp. 79-86) face sa rezulte ca efectele clasic prezise, identi­ficarea cu grupul de apartenenta si discriminarea intergrupuri, apar la barbati atunci cind apartin unui grup colectie sau cind sint in situatia de individualism, iar la femei atunci cind apartin unui grup agregat sau cind sint in situatie de fuziune.

Accentuarea specificitatii individuale - in acest caz, apartenenta la un grup co­lectie sau situatia de individualism - poate sa-i conduca pe indivizi la a sublinia apartenenta lor colectiva si contrastul fata de un out-group. Aici triumful singularitatii si al eterogenitatii se sprijina pe insertia intr-un grup.

Concluzie

Riscam, la capatul acestui capitol, sa introducem confuzie in teorii si modele expli­cative care, conform obiectivelor demersului stiintific, se bazeaza pe putine postulate si inteleg sa formuleze propozitii generale. Cu toate acestea, ideea de reprezentari ale apartenentei la grup, legate de statutul social, pare in masura sa ofere un punct de ancorare pentru mai multe modele ale identitatii sociale a caror trasatura comuna este exacerbarea antagonismului personal/colectiv.

Statutul social al grupurilor uneste deja traditii de cercetare mult timp separate, cognitia sociala si relatiile intre grupuri. Sa luam cu titlu de exemplu ipotezele formu­late de Mullen in legatura cu conflictul dintre teoriile categorizarii in prototipuri si in exemplare:

"Au fost conceptualizate doua mari clase de reprezentari cognitive: reprezen­tarile in prototipuri si cele in exemplare. Dupa modelele in prototipuri (), o categorie este reprezentata prin prototip, un fel de "medie' sau membrul cel mai tipic al categoriei. Cazurile intilnite sint identificate drept membri ai unei categorii daca sint mai asemanatoare prototipului acestei categorii decit al oricarei alte cate­gorii. Dupa modelele in exemplare (), o categorie este reprezentata prin acu­mularea de informatii (nu numaidecit veridice) care se raporteaza la exemplarele cunoscute ale categoriei. Cazurile intilnite sint identificate drept membri ai unei categorii daca sint asemanatoare reprezentarii pe care au generat-o aceste exemplare cunoscute. Desi modelele in prototipuri si in exemplare au fost tratate in trecut ca fiind incompatibile, dovezi recente indica faptul ca ambele reprezentari pot contri­bui la analiza informatiei despre membrii unei categorii.' (Mullen, 1991, p. 311)

Distinctia dintre grupuri colectie si agregat ancoreaza aceasta dihotomie cognitiva intr-o analiza a relatiilor intre grupuri. Ea permite sa se repereze mai bine conditiile care actualizeaza fiecare din aceste procese.

in final, se dovedeste ca diferentierile intre grupuri si in interiorul grupurilor nu sint numai procese guvernate de legi de natura psihofizica, asa cum au fost ele descrise initial de Tajfel (1959, a). Diverse functionari cognitive intervin in functie de diferitele conditii studiate de catre sociocognitivisti. Dar si reprezentarile sociale contrastante, precum si cele referitoare la grupuri colectie sau agregat, trebuie sa fie invocate pentru a explica diferitele manifestari ale identitatilor sociale si personale.