TEORII ALE PERSONALITATII

TEORII ALE PERSONALITATII

a. Abordarea psihanalitica a personalitatii (S. Freud)

b. Abordarea psihometrica (factoriala) a personalitatii (G. Allport,

R.B. Cattell, H. Eysenck, teoria Big Five)

c. Abordarea fenomenologica a personalitatii (C. Rogers)

In aproape toate manualele de psihologie din tara noastra insusirile de personalitate sunt grupate in cele 3 categorii despre care am vorbit anterior: aptitudini, temperament si caracter. Psihologii din tarile occidentale au elaborat alte teorii privind personalitatea. Acestea pot fi grupate in 5 categorii principale:

teorii psihanalitice;

teorii factoriale;

teorii fenomenologice sau umaniste;

teorii care privesc personalitatea din perspectiva biologica;

teorii care pun accentul pe invatarea sociala.

Despre teoriile care privesc personalitatea din punct de vedere biologic am vorbit atunci cand am vorbit despre temperament. Teoriile care explica formarea personalitatii prin invatarea sociala sunt studiate de psihologia sociala. In continuare vom vorbi despre celelalte trei teorii.

a.      ABORDAREA PSIHANALITICA A PERSONALITATII

(S. FREUD)

Teoria psihanalitica a fost elaborata la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, de catre Sigmund Freud. Desi a starnit multe controverse, totusi poate fi considerata cea mai complexa teorie, care a avut cea mai mare influenta nu numai asupra dezvoltarii psihologiei ci si asupra pedagogiei, medicinii, artei s.a.m.d.

Freud a fost medic neurolog si a incercat sa gaseasca metode eficiente pentru a trata bolnavii care sufereau de diferite nevroze: isterie, fobii, anxietate etc. El a folosit la inceput hipnoza, iar apoi a inventat metoda asociatiei libere. Freud cerea pacientilor sa spuna toate ideile care le veneau in minte, chiar daca aceste idei pareau inutile, ciudate sau erau neplacute. Analizand asociatiile verbale si visele bolnavilor, Freud a descoperit ca acestea de multe ori reflecta dorinte sau anxietati neconstientizate. Pornind de la aceste observatii Freud a ajuns la descrierea componentelor personalitatii. In conceptia sa personalitatea este compusa din trei parti: sinele (id), eul (ego) si supraeul (superego).

Sinele este partea inconstienta a personalitatii care exista de la nastere si care contine trebuintele fundamentale (foame, sete), pulsiunile sexuale si tendintele agresive. Sinele functioneaza pe baza principiului placerii, adica nu poate sa accepte nesatisfacerea imediata a pulsiunilor. Dar realitatea nu permite intotdeauna satisfacerea imediata a pulsiunilor: copilul trebuie sa astepte pana cand va fi hranit, el este pedepsit daca este agresiv etc. Datorita acestor restrictii incepe sa se formeze Eul.

Eul este acea parte a personalitatii care este in contact cu realitatea si incearca sa satisfaca dorintele sinelui luand in considerare si situatia externa. Eul functioneaza pe baza principiului realitatii si reprezinta viata psihica constienta si subconstienta (preconstienta).

Exemplu: in cele mai multe cazuri fratele mai mare nu se bucura de nasterea celui mic pentru ca nu vrea sa imparta dragostea parintilor cu acesta. In conformitate cu tendintele agresive ale sinelui si pe baza principiului placerii, el ar dori sa inlature acest rival. Dar intervine Eul care tine seama de realitate, adica de parerile parintilor, de posibilitatea de a fi pedepsit de parinti daca ar face ceva foarte rau celui mic. Tendintele agresive fie vor fi refulate, fie vor fi manifestate intr-o forma atenuata (il necajeste pe cel mic, il impinge, ii ia jucariile).

In jurul varstei de 5 ani incepe sa se formeze a treia componenta a personalitatii, Supraeul. Supraeul este inconstient ca si Sinele si are rolul de a aprecia faptele copilului ca fiind bune sau rele. Supraeul se formeaza prin interiorizarea normelor morale si a sistemului de valori caracteristice familiei. Parintii impun copilului anumite cerinte sau interdictii (trebuie sa saluti, nu e voie sa arunci mancarea pe jos etc). Sinele nu vrea sa respecte aceste cerinte. Eul in schimb isi da seama ca daca ele vor fi respectate, copilul va fi recompensat, iar in caz contrar parintii se supara si il pedepsesc. Cea mai grava pedeapsa ar fi pierderea afectiunii parintilor. Copilul se apara de acest pericol interiorizand aceste cerinte si interdictii. Dupa ce o cerinta a fost interiorizata, copilul o respecta chiar daca parintii nu sunt prezenti. Daca totusi incalca regula, devine anxios si are sentimente de culpabilitate. Aceste semne ale interiorizarii normelor de comportament sunt si semnele formarii Supraeului.

Daca parintii impun prea multe restrictii, copilul va avea un Supraeu rigid si din aceasta cauza la varsta adulta ar putea deveni anxios, inhibat, cu multe sentimente de culpabilitate. Daca ei impun prea putine interdictii, Supraeul va fi slab, nu va controla eficient comportamentul. Aceste persoane sunt dezinhibate si predispuse spre delicventa.

Eul este componenta care mentine echilibrul dintre Sine, realitate si Supraeu. Eul are si rolul de a impiedica constientizarea unor continuturi inconstiente. Aceasta se realizeaza cu ajutorul unor mecanisme de aparare care vor fi prezentate in capitolul urmator.

O notiune mult utilizata de Freud este cea de libido. Freud considera ca fiecare persoana dispune de o anumita cantitate de energie psihica numita libido, care are un rol esential in motivatie. Pentru Freud libidoul are o structura predominant sexuala. Daca energia psihica nu se poate descarca in mod direct, atunci se descarca prin actiuni compensatorii (sublimare) (Hayes, Orrell, 1997, p. 200).

Teoriile lui Freud au fost partial modificate de neofreudisti ca C.G. Jung, A. Adler, K. Horney, E. Fromm, E. Erikson, F. Dolto etc.

b. ABORDAREA PSIHOMETRICA (FACTORIALA) A PERSONALITATII (G. ALLPORT, R. B. CATTELL,

H. EYSENCK, TEORIA BIG FIVE)

Multi psihologi sustin ca oamenii nu pot fi impartiti in tipuri cum ar fi cele 4 tipuri temperamentale. Ei sustin ca personalitatea este formata dintr-un anumit numar de dimensiuni (trasaturi). Oamenii se deosebesc din punctul de vedere al intensitatii dimensiunilor cat si al modului in care sunt grupate (ierarhizate). Astfel de trasaturi sunt inteligenta, creativitatea, agresivitatea, stabilitatea emotionala s.a.m.d. In continuare vom vorbi despre 4 teorii factoriale : teoria lui Allport, Eysenck, Cattell si teoria Big Five.

G. Allport intelege prin dimensiune sau trasatura tendinta de a reactiona asemanator in numeroase situatii mai mult sau mai putin asemanatoare.

Exemplu: daca la cineva agresivitatea este o dimensiune (trasatura) dominanta, el va fi agresiv in familie, isi va critica frecvent subalternii, se va certa cu vanzatoarea daca i se pare ca nu e servit cum ar trebui etc.

Fiecare personalitate poate fi descrisa printr-un mare numar de dimensiuni. Dimensiunile nu au toate aceeasi importanta; unele influenteaza mai puternic comportamentul, altele mai putin. Dimensiunile care au rolul cel mai important in determinarea comportamentului se numesc trasaturi dominante. Fiecare om are una - doua trasaturi de acest fel. Oamenii mai au 5-10 trasaturi centrale, care se exteriorizeaza in multe situatii, si numeroase trasaturi secundare, care se manifesta numai in cazuri deosebite.

Exemplu: un om care are ca trasaturi dominante sociabilitatea si altruismul poate fi foarte ironic in relatiile sale cu o singura persoana. Aceasta dimensiune secundara se manifesta numai in relatiile cu acest om.

Allport si-a pus problema: care sunt cele mai importante trasaturi prin care se deosebesc oamenii. El a presupus ca acestea se regasesc in vocabularul limbii engleze. Studiind dictionarul, a gasit 18 000 de cuvinte care descriu insusiri psihice sau comportamentale. Eliminand sinonimele a ajuns la o lista cu 4 500 cuvinte.

Psihologul R.B. Cattell a grupat notiunile din lista lui Allport, a prelucrat dimensiunile obtinute prin metoda analizei factoriale si a ajuns la concluzia ca personalitatea poate fi descrisa cu ajutorul a 16 factori de personalitate. El a elaborat un chestionar cu care se poate realiza o descriere complexa a personalitati (chestionar cu care veti face cunostinta in anul III, la Psihodiagnostic).

H. Eysenck, utilizand de asemenea metoda analizei factoriale, a restrans si mai mult numarul dimensiunilor. El, in urma cercetarilor realizate, a ajuns la concluzia ca personalitatea poate fi descrisa cu ajutorul a doua dimensiuni: extraversiunea - introversiunea si stabilitatea - instabilitatea emotionala sau neuroticismul.

Notiunile de extraversiune - introversiune au fost folosite prima data de Jung. Aceasta dimensiune indica masura in care cineva se orienteaza spre lumea externa (extravertitii) sau spre interior, spre viata psihica (introvertitii). Persoanele puternic introvertite sunt mai retinute, mai putin sociabile si comunicative. Cele extravertite sunt sociabile, comunicative, interesate de tot ce se intampla in jur.

Neuroticismul este o trasatura emotionala. Cei stabili emotional sunt calmi si se adapteaza usor chiar si in situatiile dificile. Cei labili emotional sunt capriciosi, nelinistiti, anxiosi, se adapteaza greu.

Eysenck a incercat sa gaseasca baza fiziologica a personalitatii, adica particularitatile anatomice si fiziologice ale sistemului nervos care determina diferentele comportamentale dintre cei stabili / instabili emotional, respectiv dintre cei introvertiti si extravertiti.

Stabilitatea - instabilitatea emotionala pare sa fie in legatura cu functionarea sistemului nervos vegetativ. Ramura simpatica este responsabila de producerea modificarilor fiziologice care alcatuiesc starea de alerta (inima bate mai repede, tensiunea creste etc.); acestea sunt mai frecvente la cei instabili emotional. Ramura parasimpatica produce modificarile opuse.

Extraversiunea - introversiunea este in legatura cu modul de functionare a substantei reticulate. Creierul functioneaza bine daca nivelul de activare al scoartei cerebrale este mediu. La cei introvertiti substanta reticulata amplifica impulsurile nervoase care ajung la ea si in consecinta scoarta cerebrala atinge cu usurinta un nivel ridicat de activare. La cei extravertiti substanta reticulata nu intensifica atat de mult impulsurile si de aceea scoarta cerebrala se gaseste la un nivel mai scazut de activare. Extravertitii, pentru ca sa ajunga la nivelul optim de activare, cauta stimulari externe: distractii, compania altora, situatii care implica riscul. Cei introvertiti, pentru a reduce nivelul de activare al scoartei cerebrale, evita stimularea excesiva. De aceea ei evita distractiile zgomotoase si se simt mai bine singuri sau cu un numar redus de prieteni.

Introvertitii avand un nivel mai ridicat de activare al scoartei cerebrale, la ei reflexele conditionate se formeaza mai repede. Din aceasta cauza ei memoreaza si invata mai repede, dar tot din acelasi motiv la ei intalnim mai frecvent simptome nevrotice de tipul obsesiilor sau fobiilor. Acestea se pot forma in urma asocierii unor stimuli neplacuti cu niste reactii afective exagerate. (Ex. un obiect produce o sperietura puternica ceea ce poate sa stea la baza unei fobii). Persoanele extravertite nefiind asa de usor conditionabile si fiind in cautarea senzatiilor puternice, ajung mai usor la tulburari de comportament (consum de droguri, delicventa). Din acelasi motiv reeducarea lor este foarte dificila.

Particularitatile anatomo-fiziologice care stau la baza celor doua dimensiuni fundamentale ale personalitatii sunt innascute. Aceasta inseamna ca insusirile fundamentale ale personalitatii nu pot fi modificate prin educatie sau autoeducatie(Eysenck, 1998).

Teoria Big Five Cercetarea personalitatii este ingreunata de lipsa unui consens privind dimensiunile sale fundamentale. In urma studierii unui mare numar de teorii factoriale, psihologii au observat ca 5 dimensiuni pot fi regasite in majoritatea acestor teorii. Acest model al personalitatii, care sustine ca acestea sunt trasaturile esentiale, a fost numit Big Five (Marele Cinci). Cele 5 dimensiuni sunt (dupa Zlate, 1997, p. 240):

extraversia: tendinta personalitatii de a se orienta spre exterior, de a fi sociabil, de a se implica in actiune;

agreabilitatea: tendinta de a fi amabil, prietenos in societate;

constiinciozitatea se refera la modul in care isi indeplineste cineva sarcinile;

stabilitatea emotionala se refera la tendinta de a fi calm sau nelinistit, labil emotional;

cultura sau intelectul reprezinta nivelul de inteligenta si creativitate.

a.      ABORDAREA FENOMENOLOGICA (UMANISTA)

A PERSONALITATII (C. ROGERS)

Fenomenologia este studiul descriptiv al unui ansamblu de fenomene, asa cum se manifesta ele in timp si spatiu (DEX, p. 374). Cei care abordeaza personalitatea din punct de vedere fenomenologic sustin ca psihologii trebuie sa studieze modul in care individul intelege, simte, interpreteaza evenimentele vietii.

Acest curent se deosebeste mult de behaviorism, care studiaza numai comportamentul, dar si de psihanaliza sau psihologia cognitiva, care studiaza modul in care fenomenele psihice - fie inconstiente, fie constiente - influenteaza comportamentul.

Unii reprezentanti ai acestui curent denumesc teoriile lor "teorii umaniste" deoarece ei pun accentul pe acele aspecte ale vietii psihice prin care omul se deosebeste de animale. Reprezentanti ai acestui curent sunt Carl Rogers, A. Maslow (despre teoriile caruia am vorbit la motivatie), G. Kelly.

In centrul teoriei lui C. Rogers despre personalitate se afla ideea ca fiecare om are o nevoie (trebuinta) innascuta de autorealizare, de autoactualizare, adica de a-si valorifica potentialitatile si de a se dezvolta. Evenimentele vietii sunt evaluate prin raportarea lor la aceasta trebuinta. Evenimentele care ajuta autoactualizarea sunt apreciate ca fiind pozitive, placute, cele care o impiedica sunt resimtite ca fiind neplacute (dupa Hayes, Orrell, 1997, p. 210).

O alta trebuinta fundamentala a omului este necesitatea de a fi pretuita de alte persoane. Pretuirea se poate manifesta prin dragoste, afectiune, apreciere, respect.

Un om este pretuit de cei din jur daca are anumite calitati si comportamente (ii ajuta, ii intelege pe cei din jur s.a.), deci pretuirea este legata de anumite conditii. Dar pentru ca cineva sa se poata dezvolta si sa-si poata valorifica la maximum potentialitatile, aceasta pretuire conditionata nu este suficienta. El are nevoie de pretuirea neconditionata a catorva persoane care tin la el indiferent de comportamentul sau. Fiecare om trebuie sa stie ca exista cateva persoane (parinti, frati, sotul / sotia, copiii) care tin la el, il inteleg, il apara, il ajuta in orice situatie. Aceste persoane ofera un sprijin pe care se poate baza oricand, chiar si in situatia in care face unele greseli. Aceasta convingere ii da siguranta de care are nevoie pentru a face incercari si pentru a progresa.

Unii parinti fac greseala de a conditiona tot timpul afectiunea, dragostea lor de comportamentul copilului. ("daca nu esti cuminte, nu te mai iubesc"). Acesti copii sunt foarte preocupati de efectele comportamentelor lor asupra parintilor. Ei nu au curajul sa faca incercari, pentru ca le este teama ca in caz de esec ar putea sa piarda afectiunea parintilor. Din aceasta cauza ei nu vor putea reusi sa progreseze.

Pentru Rogers doua notiuni fundamentale pentru intelegerea personalitatii sunt "sinele" si "sinele ideal".

Sinele cuprinde toate ideile, parerile pe care o persoana le are despre propria persoana (este imaginea pe care o are cineva despre sine). Aceasta imagine influenteaza atat comportamentul, cat si modul in care interpretam lumea. (daca o persoana se considera foarte inteligenta se comporta altfel decat daca se considera mai putin inteligenta).

Sinele nu reflecta in mod necesar realitatea. Cineva se poate considera mai putin inteligenta si poate avea esecuri din cauza aceasta, desi in realitate poate ca este foarte inteligenta, dar abordeaza problemele fara incredere in sine. Oamenii incearca sa mentina o concordanta intre comportamentul lor si imaginea de sine. Discordantele creeaza sentimente de culpabilitate, anxietate, tensiune interna. (Ex. daca cineva se percepe ca fiind un om bun si din greseala produce suferinta unei alte persoane, atunci va avea sentimente de vinovatie).

Sinele ideal este imaginea despre ceea ce dorim sa devenim. Daca sinele ideal se deosebeste foarte mult de sinele real, persoana devine nemultumita de sine, anxioasa, nefericita.

Teoria lui Rogers a avut o mare influenta asupra psihoterapiei, cat si asupra activitatilor de consiliere psihologica si educationala.