Etiologia deficientei mintale

Etiologia deficientei mintale

Etiologia (gr."Aitia' = "cauza', ,£ogos' = stiinta') reprezinta o disciplina care studiaza cauzele unui fenomen (in speta, maladii), dezvaluind originile si evolutia sa.

Etiologia handicapului mintal consta in aceste stari de deficienta si/sau incapacitate mintala, care determina scaderea randamentului intelectual si adaptiv in cauza sub nivelul cerintelor minime ale contex­tului social dat. Se pune atunci intrebarea: in ce consta etiologia defi­cientei mintale?

Toti specialistii care, sub un aspect sau altul, au abordat aceasta problema subliniaza, in primul rand, caracterul complex si variat al etiologiei deficientei mintale. Factorii cauzali fundamentali se situeaza, insa, in acele sectoare de baza, care determina, in general, evolutia socio-umana a oricarui individ:

- zestrea genetica a individului (ereditatea), adica ceea ce el a mostenit de la predecesori;

~ mediul si influentele educative, adica ceea ce el dobandeste in interactiunea multipla dintre organismul propriu posesor al zestrei genetice si conditiile de existenta biologica si sociala.

Cauzele care stau la baza aparitiei deficientei mintale sunt extrem de variate, agentul patogen fiind un mozaic de factori. Luand in considerare criteriile de natura medicala, psihologica, epidemiologica, genetica in clasificarea cauzelor deficientei mintale, C. Paunescu si 1. Musu (1997) arata ca exista numeroase sistematizari ale factorilor -cauza. Cea mai frecventa clasificare este cea care imparte cauzele deficientei mintale in endogene si exogene, dupa criteriul localizarii factorului patogen in interiorul sau in afara individului. insa multi autori (ex.: J. De Ajuriaguerra) considera aceasta sistematizare pasibila de confuzii terminologice.

Etiologia starilor de handicap mintal se refera la problema mutatiilor genetice si a aberatiilor cromozomiale care stau la baza unor sindroame specifice ale deficientei mintale. Mutatiile genetice si aberatiile cromozomiale se pot produce spontan, prin interactiunea intamplatoare dintre organism si mediu. De exemplu, asemenea fenomene pot avea loc sub influenta unor radiatii - naturale sau produse de om - sau sub influenta altor factori. Prin cunoasterea aprofundata a acestor fenomene sau a altora cu efecte similare asupra dezvoltarii, se deschide calea controlului lor intr-un context de inginerie genetica, apta, in viitor, sa-si aduca o contributie majora la prevenirea unor mutatii negative si aberatii cromozomiale generatoare de deviatii, inclusiv in dezvoltarea intelectuala a anumitor copii.

Tot pe baza cunoasterii temeinice a fenomenelor la care ne referim si in conditiile unui consult de specialitate a celor in cauza, devine posibil sfatul genetic, oferit de specialisti (medici, psihologi) tinerilor aflati in preajma momentului de a-si intemeia o familie.

O clasificare a cauzelor deficientei mintale mai aproape de realitate este realizata de C. Paunescu si I. Musu (1997), autorii desprinzand trei mari categorii (grupe) de factori cauzali ai handicapului mintal:

a)         factori biologici (ereditari, genetici);

b)        factori ecologici;

c)            factori psihosociali.

a) Factorii genetici sunt impartiti la randul lor in factori genetici specifici si factori genetici nespecifici (poligenici). Acestia din urma, imposibil de individualizat clinic sau genetic, formeaza grupa cazurilor "aclinice' sau endogene (debilitatea endogena subculturala sau familiala), care include majoritatea deficientilor mintal lejer si de gravitate medie.

Evidentiind aceasta categorie de cauze se pun in lumina corelatiile dintre coeficientul de inteligenta al deficientului mintal si cel al rudelor sale.

Factorii genetici specifici determina sindroame numeroase, insa rare, cum ar fi:

aberatiile cromozomiale (care stau la baza sindroamelor Tumer, Klinefelter, Down etc);

ectodermozele congenitale (care duc la aparitia sindromului Sturge Weber etc);

dismetaboliile (ce determina sindroame de genul idiotiei amaurotice, sindromului Hunter etc);

anomaliile craniene familiale (microcefalia, sindromul Apertt);

disendocriniile (care determina aparitia cretinismului endemic, hipotiroidismul etc).

b) Factorii ecologici sunt factori extrinseci, fiind la randul lor de trei feluri, in functie de momentul (perioada) cand actioneaza: factori prenatali (in timpul sarcinii), factori perinatali (in timpul nasterii) si factori postnatali (dupa nastere, mai ales in primii 3 ani de viata ai copilului).

Dintre factorii prenatali care cauzeaza deficienta mintala amintim:

factori infectiosi si parazitari (rubeola, sifilis, toxoplasma provo­cata de un parazit care depaseste bariera fetoplocentara, gripe repetate);

factori umorali (incompatibilitate sanguina a factorului Rh intre mama si copil);

factori toxici - de natura exogena (substante chimice adminis­trate mamei, intoxicatii alimentare, cu alcool, intoxicatii profesionale acute sau cronice, utilizarea de medicamente cu actiune teratogena);

iradierea fatului;

icterul nuclear;

lezarea sistemului nervos central al fatului ca urmare a unor trau­matisme cranio-cerebrale contactate (cauzate de traumatismele fizice ale gravidei);

factorii stresanti si oboseala exagerata a gravidei;

factori de natura socio-economica (prin neasigurarea alimenta­tiei suficiente si adecvate, provocand carente alimentare, malnutritii etc);

hemoragiile gravidei (mai ales in primele doua luni de sarcina);

tentativele de avort.

Factorii perinatali (neonatali) sunt reprezentati de:

traumatisme cerebrale ale fatului (prin interventii obstretice neadecvate, agresive - forceps);

asfixia fatului prin strangulare cu cordonul ombilical (asfixia alba si asfixia albastra), cand se produce fenomenul de hipoxie;

prematuritatea nou-nascutului (nascut inainte de termen - sub 9 luni sau subponderal - sub 2,5 kilograme);

hemoragiile puternice;

hipoglicemiile;

ingrijirea perinatala deficitara a nou-nascutului;

Factorii postnatali care actioneaza in primii ani de viata ai copilului (mai ales in primii 3 ani) sunt:

bolile infectioase grave de tipul meningitei sau encefalitei;

bolile primei copilarii (netratate corespunzator sau la timp -rujeola, rubeola etc);

infectiile nutritive ale copilului;

traumatismele cranio-cerebrale postnatale cauzate de accidente (lovituri, caderi);

intoxicatiile (cu plumb, CO, alcool);

vaccinurile nefacute la timp sau nefacute deloc;

c) Din categoria cauzelor psihosociale ale deficientei mintale enumeram:

un mediu familial nefavorabil (ostil, agresiv sau indiferent-pasiv);

carente educative si afective accentuate (copilul fiind privat mai ales din punct de vedere afectiv, fapt ce afecteaza dezvoltarea sa psihica ulterioara);

tipul mediului de apartenenta (exista studii care arata ca incidenta fenomenului deficientei mintale este mai mare in mediul rural decat in cel urban);

marimea familiei (existand o mare probabilitate sa apara cazuri de deficienta mintala in familiile cu multi copii);

conditiile socio-economice defavorabile.

Mediul, ca factor al dezvoltarii umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interactioneaza. direct sau

indirect, pe parcursul dezvoltarii sale. Desi apare ca principal furnizor al materialului ce stimuleaza potentialul ereditar, actiunea mediului, pe ansamblu aleatoare, poate fi in egala masura o sansa a dezvoltarii (un mediu favorabil), dar si o frana sau chiar un blocaj al dezvoltarii (un mediu substimulativ, ostil, insecurizant sau alienant).

O asemenea situatie, cand mediul reprezinta o frana sau un blocaj in calea dezvoltarii, cand un eventual potential ereditar pozitiv nu este valorificat la nivelul sau real, copilul ramanand mult in urma parametrilor obisnuiti ai dezvoltarii pentru varsta data, o intalnim, frecvent, in cazul copiilor cu pseudodeficienta mintala. in astfel de situatii, datorita limitelor pe care le impune un mediu familial si/sau institutional viciat -generator de stres si frustrari afective permanente - copiii respectivi nu-si valorifica suficient un posibil genotip favorabil, dezvoltarea lor fiind distorsionata si evoluand intr-o directie, mai mult sau mai putin apropiata de cea pe care o determina o ereditare tarata si/sau o afectare patologica a sistemului nervos central.

Este foarte important de stiut ca o interventie timpurie, in sensul normalizarii conditiilor de mediu, in primul rand ale mediului socio-familial, poate determina revenirea spre o stare obisnuita si spre o adaptare eficienta a copiilor cu abateri initiale de la traseul normal al acestui proces.

Un rol hotarator in procesul dezvoltarii timpurii a copilului revine contactului permanent dintre acesta si mama sa, ca factor central, catalizator, al mediului familial, contact care, pentru a fi eficient, trebuie sa se realizeze in multiple planuri: in plan fizic - prin luarea copilului in brate, prin hranirea la san, prin sprijinirea la primii pasi si conducerea de mana, prin participarea nemijlocita la jocurile de miscare ale copilului etc; in plan verbal -prin cuvintele adresate copilului din primele zile, iar, mai tarziu, prin povestirea unor istorioare accesibile, prin invatarea unor poezioare simple, prin raspunsuri la numeroasele intrebari puse de copil, prin conversatie concreta, prin dirijarea verbala a activitatii copilului etc; in plan afectiv - prin raspuns la surasul si zambetele copilului, prin tonalitatea calda a vocii, prin manifestarea corespunzatoare la adresa copilului a celor mai variate emotii si sentimente.

Mama este prezenta in viata copilului si indirect, ea fiind, de regula, personajul central in jurul caruia se cladesc relatiile de familie. Si chiar daca, in acest proces, in anturajul copilului apar - si trebuie sa apara,

in perspectiva unei dezvoltari normale - o serie de alte persoane, mai ales tatal, fratii si surorile, bunicii, chiar daca cu trecerea primilor ani se produce o anumita indepartare (pur fizica), mult timp persoana mamei ramane totusi centrala, nu numai prin sine, dar si prin tot ce-1 inconjoara pe copil. Patul in care doarme copilul, camera sa, casa parinteasca, imprejurimile acesteia, primele deplasari mai indepartate si multe altele sunt toate strans legate de prezenta mamei. in mod obisnuit, mama revine, adesea, in prim plan si in contact direct cu copilul pe tot parcursul dezvoltarii acestuia, ea ingrijindu-1 cand este bolnav, ea conducandu-1 la gradinita sau, in primele zile, la scoala etc. Prin prezenta sa directa, mama este cea care asigura copilului un sentiment de securitate, un echilibru afectiv.

Privarea copilului de contactul sistematic cu mama sa, fie din motive obiective - deces, despartire fortata, fie din motive subiective -abandon, indiferenta mamei, suprasolicitarea acesteia in activitati profesionale sau de alt gen - poate avea consecinte nefaste asupra dezvoltarii copilului in continuare. Aceasta mai ales atunci, cand, datorita unor afectiuni suferite in perioada prenatala, in momentul nasterii sau in primii ani de viata, copilul este expus pericolului unei dezvoltari anormale. in cazul in care unii copii cu deficiente, inclusiv cu deficiente mintale accentuate, sunt internati de timpuriu intr-o unitate specializata de asistenta si educatie terapeutica, lipsa influentelor pozitive exercitate de mama va duce, inevitabil, la accentuarea manifestarilor negative specifice deficientei respective.

Cel de al treilea factor care influenteaza dezvoltarea este educatia. Practic, educatia nu poate fi izolata de conditiile de mediu, ea reprezentand elementul activ, care dinamizeaza, organizeaza si orienteaza actiunea mediului asupra individului in cauza.

O educatie precara - intelegand prin aceasta si o instruire prost
conceputa - poate perturba activitatea psihica. Cu alte cuvinte, educatia
precara, instructia conceputa in afara dezideratului si a individualizarii
pot deveni, la un moment dat, surse complementare (daca nu chiar
determinante) de handicapare.

Alte cauze ale deficientei mintale sunt reprezentate de varsta prea frageda sau prea inaintata a parintilor si de scaderea functiei de procreatie a tatalui.