Limbaj si comunicare - copii

1.Cadrul teoretic general privind dezvoltarea limbajului

2.Evolutia teoriilor si perspectiva moderna cu privire la dezvoltarea limbajului

2.1.Controversa Skinner - Chomsky

2.2.Perspectiva moderna cu privire la dezvoltarea limbajului

3. Debutul competentelor de comunicare la copil

4. Etapele dezvoltarii limbajului

1.     Cadrul teoretic general privind dezvoltarea limbajului

Cercetarile privind achizitia limbajului in prima jumatate a sec. XX au fost mai mult descriptive cu scopul de a stabili norme de dezvoltare. Primele studii evidentiaza reperele care caracterizeaza cresterea si dezvoltarea copiilor in general, indiferent de limba pe care o vorbesc si indiferent de cultura din care provin: ganguritul din prima jumatate de an, rostirea primelor cuvinte intre 8 si 18 luni, combinatii de cuvinte la inceputul celui de-al trei-lea an de viata si constructii gramaticale in jurul varstei de 4-5 ani.

Regularitatea acestor achizitii indiferent de limba materna a copiilor conduc la ideea unui proces de maturizare similar cu rostogolitul, mersul sprijinit si mersul in picioare. Faptul ca o asemenea stadialitate este prezenta la toate culturile demonstreaza ca acele componente innascute ale limbajului sunt foarte specifice. Elementele innascute ale limbajului sunt atat de specifice incat copii parcurg traseul normal al achizitiei limbajului chiar si in conditiile in care mediul in care traiesc nu le ofera modele de vorbire (Atkinson, Atikinson, Smith, Bem, 2002 pag. 418). Contextul lingvistic de stimulare in care copii cresc ii determina sa acumuleze un limbaj, desi in acelasi timp limbajul pare ca poarte fi invatat sau insusit fara expunerea acestora la un limbaj vorbit, gandindu-ne aici la copii surzi din nastere sau la cei serios neglijati care nu achizitioneaza un limbaj verbal. ( McNeill 1970). Aceasta contradictie aparenta reprezinta baza dezbaterii dintre innascut si dobandit.

La sfarsitul anilor '50 doi cercetatori importanti au polemizat in acest sens. Aceasta polemica este depasita datorita faptului ca in acest moment idea ca omul se naste cu anumite dispozitii pentru a intelege si a vorbi o limba naturala, de asemenea faptul ca mediul lingvistic si extralingvistic joaca un rol esential in explicarea achizitiei limbajului, nu mai sunt doua pozitii disjuncte ci doua teorii care completeaza tabloul achizitiei limbajului.

2.Evolutia teoriilor si perspectiva moderna cu privire la dezvoltarea limbajului

2.1.Controversa Skinner - Chomsky

B.F.Skinner in cartea sa "Verbal behavior" publicata in 1957 abordeaza limbajul din punctul de vedere behaviorist la fel ca pe orice alt comportament care este insusit pe masura ce adultii aplica principiile recompensei la rostirile copiilor mici si prescolari. Incepand de la faza de gangurit spontan contactele cu parintii modeleaza rostirile copilului prin aproximatii succesive pana cand acestea se apropie de vorbirea unui adult.

Modelarea silabelor gangurite in cuvinte si a cuvintelor in propozitii astfel incat copiii sa ajunga ca la varsta gradinitei sa produca forme gramaticale complexe si sa dobandeasca un vocabular activ de peste 14 mii de cuvinte este pentru foarte multi parinti o tinta aproape imposibila. Din aceasta cauza abordarea behaviorista a limbajului conform careia copilul raspunde la recompensele unui adult insistent nu mai este atat de acceptata. In cartea sa "Syntactic structures " (1959) Chomsky are un punct de vedere critic asupra teoriei lui Skinner, carte care a convins comunitatea stiintifica de faptul ca si copii cei mai mici isi asuma mare parte din responsabilitatea invatarii propriului limbaj. In plus fata de acesta Chomsky atrage atentia asupra altor aspecte ale teoriei lui Skinner inclusiv faptul ca o parte din cuvinte nu sunt propuse spre invatare copilului in mod intentionat. Astfel de cuvinte sunt autogenerate, sunt productii noi guvernate de o cunoastere activa a regulilor gramaticale. Alternativa propusa de Chomsky este teoria ineista. El accentueaza ca si alte specii de animale poseda sisteme de comunicare dar nici unul din sisteme nu se apropie de complexitatea si flexibilitatea limbajului uman. Chomsky considera capacitatea extraordinara de a ne exprima prin limbaj vorbit ca fiind o caracteristica umana unica dependenta de mecanisme innascute. Concentrandu-se pe realizarile gramaticale ale copiilor Chomsky considera ca structura limbii este prea complexa pentru a fi direct predata copiilor sau descoperita independent de un copil prescolar, imatur din punct de vedere cognitiv. Copii se nasc cu mecanism de achizitie a limbajului (LAD = Language Acquisition Device), o reprezentare gramaticala innascuta ce se afla la baza tuturor limbilor. Acesta permite copiilor imediat ce achizitioneaza un vocabular suficient sa combine cuvintele in rostiri noi dar constante gramatical si sa inteleaga semnificatia a ceea ce aud. Existenta acestui mecanism, este elementul care permite copiilor sa-si dezvolte limbajul atat de timpuriu si atat de repede.

El a propus teoria gramaticii transformationale pentru a explica cum un singur LAD poate fi considerat ca element de achizitie a unor diverse sisteme lingvistice existente in toata lumea. Teoria este complexa si pentru ca face distinctia intre structura de suprafata - ceea ce oamenii spun de fapt - si structura de adancime sau semnificatia de baza din spatele cuvintelor. Distinctia aceasta presupune ca atunci cand auzim o propozitie rostita, traducem gramatical de fapt diversele structuri de suprafata in sensurile comune sau obisnuite folosind niste reguli transformationale incluse in LAD. De exemplu urmatoarele 2 propozitii au din punct de vedere gramatical structuri de suprafata diferite: "Mihai ii da Mariei un cadou" si " Un cadou este dat Mariei de catre Mihai". Pentru ca putem aplica o regula transformationala care sa ne conduca de la 2 structuri de suprafata diferite la aceeasi structura de adancime, recunoastem imediat ca cele 2 propozitii au acelasi sens. Exemplul de mai sus se aplica intelegerii limbajului dar producerea limbajului functioneaza invers. Producerea limbajului incepe cu structura de adancime careia i se aplica reguli transformationale pentru a genera structuri de suprafata corecte gramatical ( Chomsky, 1957). Dezvoltarea limbajului este o chestiune de dobandire a usurintei de aplicare a acestor reguli transformationale in perioada copilariei timpurii. Pe copii nu ii invata nimeni cum sa foloseasca aceste reguli in schimb capacitatea acestora de a le folosi cunoaste o maturizare spontana prin simpla expunere intr-un mediu in care se vorbeste. Teoria lui Skinner si abordarea lui Chomsky au starnit multe polemici. Criticii accentueaza faptul ca nu este foarte clar care sunt regulile transformationale pe care le achizitioneaza copii. In prezent exista cel putin 4 gramatici transformationale elaborate de lingvisti diferiti, inclusiv Chomsky, schimband detalii ale teoriei sale initiale. Pentru ca aceste reguli transformationale nu sunt suficient de clar descrise abordarea lui Chomsky ofera foarte putine elemente definite si specifice privind modul in care se produce dezvoltarea limbajului. De asemenea o serie de cercetatori pun sub semnul intrebarii existenta psihologica a structurilor gramaticale de adancime ( Berk,1989, pag367). Exista suficiente dovezi care arata ca primele combinatii de cuvinte ale copiilor foarte mici nu se bazeaza pe o aplicare constanta a unor categorii gramaticale formale, respectiv relatia subiect - obiect - verb. In schimb copilul incepe mai intai sa utilizeze cuvinte care apartin aceleiasi clase gramaticale intr-un mode variabil si imprevizibil care nu se potrivesc cu niste cunostinte innascute de gramatica (Braine 1976, Maratsos si Chalkley1980)

In ciuda deficientelor, teoriile lui Skinner si Chomsky au contributii importante la studiul dezvoltarii limbajului, desi achizitia limbajului nu se poate reduce la mecanismul de recompensa sau modelare, exista destule exemple care arata ca odata ce copilul a inteles o noua forma lingvistica, perfectionarea ei este facilitata de feed-back-ul din partea unui adult si de exemple. Principiile behavioriste continua sa-si pastreze valoarea practica in logopedie prin efortul specialistilor logopezi de a-i ajuta pe copii cu dizabilitati si intarziere de limbaj sa-si depaseasca problemele. Teoria lui Chomsky a lasat o mostenire durabila prin aceea ca astazi este unanim acceptat faptul ca copii sunt fiinte active, orientate spre reguli, care testeaza ipoteze si care achizitioneaza cea mai mare parte a limbajului din proprie initiativa. Mai mult teoria sa a deschis noi directii de cercetare. Credinta sa ca sistemul limbajului flexibil si complex din punct de vedere gramatical reprezinta o capacitate specifica si unica omului, serveste ca imbold pentru un numar mare de tentative de a invata primatele un limbaj de comunicare ( Berk, 1989, pag 367).

2.2.Perspectiva moderna cu privire la dezvoltarea limbajului

Noile teorii privind achizitia limbajului accentueaza faptul ca exista legaturi si interactiuni intre predispozitiile interioare si elementele de mediu inlocuind dihotomia generata de polemica Skinner - Chomsky Modele interactioniste accentueaza contextul social al invatarii limbajului. Un copil activ bine inzestrat pentru invatarea limbajului observa si se angajeaza in schimburi sociale cu ceilalti. Din aceasta experienta copilul isi construieste un sistem lingvistic care relationeaza forma si continutul limbajului cu sensul social al limbajului. Atat inzestrarile native cat si un mediu bogat in comunicare il ajuta pe copil sa descopere functiile si regularitatile limbajului (Bloom, Lahey 1978) desi acesti teoreticieni considera copilul ca fiind o fiinta activa si comunicativa de la nastere, nu exista inca un consens privind natura exacta a abilitatilor innascute ale copilului ( Berk, 1989). Alte teorii privind dezvoltarea limbajului s-au axat pe interactiunea intre copil si cel care-l ingrijeste spre deosebire de cele axate pe invatarea limbajului cum erau cele dezvoltate de Skinner sau Chomsky.

Un reprezentant al acestei orientari este J.S.Bruner ( 1978). Pentru Bruner este mai important cu cine vorbeste copilul decat ce vorbeste copilul. Aceasta schimbare de paradigma accentueaza asupra intentiei comunicative ( cea a locutorului si a interlocutorului). In acest context se discuta despre acte de limbaj mai curand decat despre enunturi. Se prezinta astfel aspectul social al actului comunicativ. Pentru ca un copil sa invete sa vorbeasca el are nevoie sa achizitioneze sintaxa deoarece el trebuie sa fie capabil sa enunte fraze in conformitate cu regulile gramaticale dar mai trebuie ca ceea ce spune el sa aiba un sens, ceea ce presupune aspectul semantic al limbajului ( aceasta invatare a refera la legatura intre obiect si cuvant). Aceste aspecte se construiesc chiar de la primele schimburi nonverbale intre copil si mama, se construiesc concomitent si nu pot fi disociate. Mama si copilul creeaza un tip de scenariu previzibil ceea ce Bruner numeste LASS ( Language Support System) adica un sistem de suport pentru achizitionarea limbajului. Prin sistemul de suport de care vorbeste Bruner se realizeaza asocierea intre limbaj si intentia comunicativa. LASS nu este exclusiv lingvistic ci si fundamentat social. Bruner situeaza originea limbajului in primele schimburi interactive ale copilului cu mama sa si subliniaza continuitatea intre aceasta perioada nonverbala si preverbala cu perioada verbala ulterioara. Aceasta continuitate este asigurata de LASS prin formate sau scenarii (modele standardizate de interactiune) familiale sau de rutina ( care corespund jocurilor repetitive) in care copilul poate face repetitii in baza acestor elementelor ce apar regulat in scenarii. LASS are rolul de a ajuta trecerea intre lingvistic si nonlingvistic, focalizand atentia copilului mai ales asupra elementelor variabile ale situatiei ( pentru ca cele care se repeta formeaza fondul), si asupra functiei comunicarii (Tourrette si Guideti, 2002, pag. 68).

Bruner ( 1978) arata ca mama in interactiunea cu copilul altereaza paternul limbajului in concordanta cu nivelul de intelegere al copiilor. Mama are rol de profesor, fara a intentiona acest lucru si asta se intampla deoarece ea cauta mijloacele cele mai potrivite pentru a regla distanta intre complexitatea limbajului propriu si capacitatea de intelegere a copilului. In stadiile urmatoare ale dezvoltarii limbajului, rolul mamei este din ce in ce mai pregnant. Ele tind sa foloseasca fraze mai scurte, mai simple si le repeta adesea, cu alte cuvinte comportamentul fiind unul de simplificare.

Teoria lui Bruner se intalneste aici cu cea a lui Vigotsky. Lucrarea sa "Gandire si limbaj" publicata la putin dupa moartea sa (1935) a fost tradusa in limba engleza abia in anii '60 iar in franceza in 1984, fapt pentru care circulatia ideilor sale nu a avut anvergura meritata de valoarea teoriei. Vigotsky identifica cuvantul ca fiind unitatea de baza a gandirii si limbajului aratand ca dezvoltarea limbajului si a gandirii sunt strans interrelationate. Limbajul are functia de a organiza perceptiile si procesele de gandire fapt care ii confera o mare importanta in structurarea gandirii. Comparativ cu Piaget, Vigotsky pune mai mult accent pe importanta dezvoltarii limbajului, desi subliniaza faptul ca acesta trebuie vazut in contextul culturii din care individul face parte ( A. Birch, 2000, pag. 111). Vigotsky a comentat si criticat opera lui Piaget in prefata la traducerea rusa a primelor doua carti ale psihologului elvetian. Conform teoriei sale, interiorizarea activitatilor concrete in activitati mentale din ce in ce mai complexe este asigurata de cuvinte , interiorizare care sta la baza formarii conceptelor. In contradictie cu teoria lui Piaget, Vigotsky arata ca limbajul copilului nu numai ca nu este "egocentric" dar are chiar un caracter social, joaca un rol de mediator in dezvoltarea si functionarea gandirii si se transforma progresiv in limbaj interior.

Ca si Bruner, Vigotsky considera comportamentul adultilor fata de copii "programat" aproape inconstient in asa fel incat sa sprijine progresul copiilor. Bruner vorbeste despre un patern de limbaj al mamei care este destinat prin acuratete si simplitate sa sprijine copilul in invatarea limbajului . Vigotsky descrie o zona proximala de dezvoltare ca o potentialitate a copilului de a trece intr-un stadiu superior in consecinta sprijinului primit din partea unui adult.

3.Debutul competentelor de comunicare la copil

Cercetarile pun in evidenta o competenta de comunicare timpurie a copiilor care pare a fi pregatita biologic. Comunicarea ca schimb de informatii de maniera verbala sau nonverbala face ca expresia verbala sa fie doar una din componentele comunicarii. Primele incercari de comunicare ale copilului sunt de natura nonverbala si se produc in secvente interactive intre copil si un adult (Tourrette si Guideti, 2002, pag. 64). Componentele interactive sunt social orientate si reciproc adresate fie natura lor verbala sau nonverbala. De foarte timpuriu copii pot initia interactiunea cu adultul prin contact ochi in ochi si la fel o pot incheia prin evitarea privirii. Inca de la 4 luni copii urmaresc traseul privirii mamei si foarte repede transforma comportamentul de observare in comportament preverbal de comunicare. Mama si copilul sunt uniti de foarte devreme intr-un comportament comun sau impartasit de comunicare demonstrat de desele comentarii verbale ale mamei privind ceea ce copilul observa (Bruner, 1974).

Comportamentul preverbal este esafodajul pe care se cladeste comportamentul lingvistic. Comunicarea preverbala se bazeaza printre altele pe receptivitatea copiilor la sunetele vocii umane. Cercetarile au pus in evidenta faptul ca sugarii sunt capabili de a diferentia intre sunetele limbii vorbite mult mai bine decat adultii. Exista ipoteza conform careia aceasta abilitate este cea care ajuta la spargerea codului lingvistic al limbii vorbite in preajma lor ( Berk, 1989, pag. 374). Cu timpul , in jurul varstei de 10/11 luni aceasta abilitate se diminueaza pe masura ce copilul este axat pe producerea limbajului. Dar producerea limbajului nu arata o imagine completa a cea ce poate copilul in zona comunicarii si a limbajului. Majoritatea studiilor privind limbajul se axeaza pe ceea ce produce copilul de la sunete pana la cuvinte. Este insa necesara o distinctie intre ceea ce copii inteleg din limbaj ( comprehensiune) si ceea ce copii produc ( limbajul pe care ei il folosesc). Cercetarile au demonstrat ( Goldin - Meadow, Seligman, 1976) diferenta intre masa vocabularului folosit de copii si cel inteles de acestia, respectiv, copii inteleg semnificatia unui cuvant mult inainte de a fi capabili sa-l si pronunte sau utilizeze. Deoarece producerea cuvintelor este mult mai dificila si mai complexa esecul in a produce cuvinte nu demonstreaza lipsa intelegerii cuvantului. Copii pot raspunde unor instructiuni complicate ca de exemplu: "Adu-mi jucaria ", "Pune jucaria pe masa " mult inainte de a fi capabili sa construiasca singuri propozitiile respective sau chiar inainte de a pronunta acele cuvinte fie si separat. Aceasta atrage atentia in evaluarea competentelor de limbaj ale copilului sa fie luate in consideratie ambele aspecte atat cel al producerii limbajului cat si cel al comprehensiuni care poate cuprinde decalaje foarte mari la unii copii care manifesta in mod spontan o mai mare rezerva sau precautie in a pronunta cuvinte.

4. Etapele dezvoltarii limbajului

1.     Lalatiunea - Pregatirea prelingvistica

Intre 3 si 6 luni copilul incepe sa produca sunete asemanatoare silabelor. Debuteaza perioada ganguritului in care copilul isi va exersa capacitatile de expresie cu o bucurie din ce in ce mai clara timp de aproape un an si jumatate. Chiar si dupa pronuntare primelor cuvinte, lalatiunea continua, ceea ce sugereaza cercetatorilor faptul ca aceasta etapa este una importanta, de pregatire a producerii limbajului. De asemenea, evidentele referitoare la lalatiunea copiilor surzi proveniti din parinti cu surditate, arata ca aceasta este cu siguranta o etapa importanta in deprinderea limbajului( A.Birch,2002,pag.153). Pe de alta parte, progresul lalatiunii la copil este dependent de abilitatea de a auzi sau de a produce sunete a copilului. Observatiile asupra lalatiunii au aratat ca spre varsta de 7/8 luni cam inainte de producerea primelor cuvinte lalatiunea contine sunete din limba vorbita a maturilor, lucru care nu se petrece decat mult mai tarziu in cazul copiilor cu deficiente de auz. In cazul copiilor cu surditate totala lalatiunea pare sa nu capete aceasta apropiere de limba vorbita. Ceea ce pare destul de sigur este faptul ca se produce (la copii fara deficiente) o maturare continua a lalatiunii iar dezvoltarea fonetica a ganguritului pastreaza un patern universal ( L. Berk, 1989, pag. 375).

2.     Dezvoltarea fonologica

Cronologia dezvoltarii fonologice indica faptul ca unele foneme apar putin mai tarziu ca altele cu precadere consoanele constrictive (s,z,f,j,l,r etc) chiar daca copilul le discrimineaza cu mult timp inainte articularea lor este mai dificila. Pronuntia corecta este un proces complicat care depinde de capacitatea copilului de a controla aparatul fonoarticulator, de continua imbunatatire a capacitatii de a urmarii secvente fonologice complexe, de capacitatea de a-si monitoriza si corecta productiile eronate pentru a fi cat mai aproape de vorbirea adulta. Intre 1 si 4 ani copii fac un remarcabil progres in acest sens. De la faza lalatiunii la vorbirea propriu-zisa comportamentul copilului se afla intr-un continuu efort de incercare si eroare in pronuntarea cuvintelor iar rezultatele se descriu in aceeasi maniera, unele cuvinte sunt pronuntate cu o surprinzatoare acuratete fata de altele care sufera unele "transformari". Joaca cu sunetele poate fi considerata o perioada in sine, ea produce o mare bucurie copilului si este de fapt momentul unui continuu exercitiu al capacitatilor sale fonologice. In aceasta perioada apare jargonul extins care deriva din lalatiune si cuprinde cuvinte ale limbii vorbite in jurul copilului dublate de o mimica dedicata, totul pe un fond clar al intentionalitatii comunicarii ( Menyuk, Menn, &Silber, 1986). Pronuntia copiilor se imbunatateste simtitor in perioada prescolara ca urmare a maturarii aparatului fonoarticulator si a exercitiilor active ale copilului. La intrarea in scoala pronuntia copilului este aproape corecta in cele mai multe cazuri.

3.     Dezvoltarea codului lingvistic cuprinde :

-dezvoltare semantica

dezvoltarea sintactica

Dezvoltarea semantica presupune realizarea corespondentei intre concept si eticheta verbala. Copii sunt angajati intr-un efort cognitiv considerabil constand in conectarea conceptelor cu etichetele lor verbale dupa o foarte scurta familiarizare cu intelesul acestora. Ordinea achizitiilor verbale arata o conexiune importanta intre dezvoltarea cognitiva si cresterea vocabularului. Ca urmare, obiectele sunt printre primele etichetate verbal in timp ce actiunile si atributele persoanelor sau obiectelor ajung mai tarziu sa fie numite.

Dezvoltarea sintactica priveste achizitiile vorbirii corecte din punct de vedere gramatical. Primul episod al acestei dezvoltari este stadiul cuvantului fraza sau propozitie cel al holofrazelor. Cercetatorii care sustin existenta acestui moment ca distinct in dezvoltarea limbajului considera ca fraza -cuvant transmite un inteles de sine statator. Acest cuvant-fraza este de cele mai multe ori insotit de o mimica aferenta si de o anume intonatie. Alti cercetatori (Bloom, 1973) resping idea cuvantului-fraza argumentand prin lipsa elementelor de sintaxa din repertoriul copilului. Primele cuvinte combinate in propozitii sunt in consecinta primul pas spre sintaxa. Vorbirea telegrafica, concisa si eliptica este cea a propozitiilor de tipul "tata sus", "masina merge", "mama apa" unde lipsesc articolul, verbul si/sau alte elemente ale constructiei gramaticale. Exercitiul propozitiilor din doua cuvinte este avanpremiera gramaticala caci copilul pare sa incerce sa descifreze formula de asezare a cuvintelor. Langa acelasi subiect "mama" el stie acum sa aseze o multime de cuvinte producand alte propozitii. Vorbirea complexa apare intre 2 si 3 ani prin aparitia propozitiilor simple. Propozitia de tipul substantiv+verb+atribut caracteristica pentru limba engleza s-a demonstrat, printr-un studiu intercultural ca nu este tipica (Maratsos, 1983), copii folosind ordinea cuvintelor caracteristica pentru limba la care sunt expusi in mediu.

4.       Dezvoltarea capacitatilor metalingvistice apare relativ tarziu la copii si se refera la capacitatea de a privi dinafara si de a reflecta asupra limbajului ca sistem. Aceasta capacitate presupune cunoasterea explicita a limbajului la diferite nivele, respectiv la nivel fonetic ( de exemplu despartirea in silabe), la nivel semantic ( intelegerea sinonimiei), la nivel sintactic (judecatile gramaticale.) desi copilul devine capabil de a enunta propozitii simple inainte de a le putea evalua corectitudinea gramaticala. Activitatea metalingvistica este asociata activitatii scolare si se exerseaza in acest context.