INTRODUCERE IN PSIHANALIZA

INTRODUCERE

In Romania PSIHANALIZA are statut neclarificat. Exista un decalaj intre stadiul de dezvoltare a psihanalizei in Romania si Occident.

Vorbim oare de un declin? Se spune ca psihanaliza astazi nu mai este foarte la moda. Ea ocupa - mai degraba - o pozitie foarte normala; este - inca - totusi - cea mai importanta.

Pentru Romania se pune insa problema de a asimila psihanaliza.

DEFINITIA PSIHANALIZEI

Psihanaliza este un sistem de discipline axat pe ideea de inconstient.[1] Descoperirea inconstientului de catre psihologi a fost un scandal; a demonstrat ca psihologia nu se reduce la constient ci ca aceasta psihologie a constientului trebuie completata cu o psihologie care se ocupa de functiile psihice care nu sunt accesibile in mod direct constiintei.

INCONSTIENTUL este un continent psihic la care constiinta nu are acces in mod direct.

DISCIPLINELE PSIHANALIZEI

1.      PSIHOTERAPIA - datorita careia Freud a descoperit existenta inconstientului.

Trebuie sa subliniem faptul ca descoperirea inconstientului se datoreaza unei experiente clinice; prin urmare aceasta TEORIE despre INCONSTIENT - care este PSIHANALIZA - nu s-a nascut din surse speculative, din alte teorii filosofice ci din experienta clinica.

COORDONATE ISTORICE ALE APARITIEI PSIHANALIZEI

Una dintre acuzatiile traditionale este aceea ca psihanaliza este un derivat al filosofiei burgheze a lui Nietzsche si Schopenhauer. Comunismul - care afirma acestea - este o pozitie ignoranta. Psihanaliza s-a nascut pe o baza clinica - dupa cum am mai precizat mai sus, oarecum intamplator, pentru ca Freud, nici el nu banuia ca va inventa psihanaliza, fiind un medic neurolog si cu activitate de laborator foarte performanta. Freud a devenit primul psihanalist al lumii. Avand in vedere disciplina riguroasa, a evoluat spontan prin fapte, dovada ca psihanaliza s-a nascut empiric.

Descoperirea inconstientului - in mod freudian - este un fenomen cu totul nou in istoria culturii, notiunea de inconstient nefiind insa descoperirea sa.

Despre inconstient vorbisera multi, personalitati ale gandirii, filosofi si oameni de cultura de orientare romantica; nici una dintre aceste abordari neavand baza clinica.

Simplist, Freud a descoperit inconstientul prin Breuer, prieten, In Viena. Pacienta Anna O. - in legatura cu care descopera metoda cathartica - se constata ca vorbea sub hipnoza de lucruri legate de simptomele ei (era isterica) si - facand legaturi - a constatat ca simptomele se remiteau. De unde rezulta ca ele au la baza forte psihice necontrolate de catre constient si ca - simptomele dispar- prin actiunea cuvantului - convorbiri intre pacient si terapeut. Acestea toate surveneau in conditiile vitrege in care, in psihiatria sfarsitului de secol al XIX -lea, se considera ca orice simptom are un substrat organic - adica are la baza un defect al creierului.

Se punea astfel baza unei noi viziuni ASUPRA DISFUNCTIILOR PSIHICE - baza PSIHOTERAPIEI.

In aceasta faza s-a petrecut si transferul - si descoperirea functiei de TRANSFER. Doamna O. s-a indragostit de Breuer; a suferit anumite emotii inconstiente - care veneau din copilarie. Breuer - povesteste sotiei sale despre doamna O. si crizele ei; apoi "da bir cu fugitii".

Freud merge mai departe; leaga NEVROZELE DE SEXUALITATE - ceea ce va provoca un adevarat scandal; tot el a formulat celebra teza ca nevrozele au etiologie sexuala.

Prin aceasta sexualitate nu trebuie inteleasa sexualitatea adulta; Freud se refera la sexualitatea infantila, tendinte sexuale ale primei copilarii, reprimate de cultura (educatie) si care devin continutul inconstientului; in anumite conditii ale vietii adulte (nu se pot manifesta) si astfel LIBIDO-UL regreseaza spre fazele INFANTILE ale sexualitatii, reactualizand conflictul copilariei care se rezolva in  simptome.

In cadrul PSIHOTERAPIEI PSIHANALITICE trebuie precizate cateva NOTIUNI INTRODUCTIVE.

Definitoriu pentru psihoterapia psihanalitica este:

TRANSFERUL un fenomen cotidian, pe care psihanaliza l-a tematizat - l-a teoretizat - pentru prima data. Psihanaliza nu creeaza transferul, ci doar conditiile favorabile ca acesta sa se dezvolte si incearca sa-l utilizeze in scopuri terapeutice.

Definitia transferului

Transferul este - retrairea - in raport cu persoana psihanalistului - a unor sentimente, atitudini, ganduri pe care pacientul le-a avut in prima copilarie fata de personaje importante ale acestei perioade: parinti (inlocuitori), frati, surori, etc.

Trebuie remarcat ca psihanaliza nu este un demers intelectualist; in psihanaliza lucrurile nu stau astfel, in sensul ca pacientul povesteste vise iar analistul le interpreteaza ca un hermeneut fara ca ei sa se implice afectiv.

Transferul inseamna ca atat pacientul retraind aceste sentimente fata de psihanalist se implica foarte puternic afectiv in aceasta terapie de unde si pericolele psihanalizei.

Transferul - ca fenomen repetitiv - se manifesta in orice relatie umana, in orice psihoterapie.

Spre deosebire de psihanaliza, celelalte psihoterapii doar utilizeaza TRANSFERUL fara sa-l interpreteze.

In occident, In legea psihoterapeutului din Austria - 1992, se precizeaza ca orice psihoterapeut trebuei sa aiba o analiza personala indiferent de psihoterapia practicata; psihoterapeutul trebuie sa stie ce este pus in relatie, ce il impiedica sa comunice intelegerea, sau sa cunoasca.

In prezent, transferul - este o retraire concentrata a vietii timpurii in scop corectiv.

Interpretarea transferului

Interpretarile transferului urmaresc sa evidentieze caracterul anacronic al anumitor schimbari de comportament in raport cu situatiile actuale de viata. Noi tot repetam schimbari de comportament *produse foarte timpuriu, le reproducem daca nu vrem sa scapam. Interpretarea transferului in psihanaliza deschide posibilitatea unei existente creatoare iesite din sabloanele copilariei si ne ajuta sa fim noi insine.

Se considera ca psihanaliza este benefica pentru sanatosi mai mult decat pentru bolnavii psihotici; ea da rezultate foarte bune in a-I vindeca pe nevrotici: este vorba despre isterie, dar s-a constatat ca da rezultate foarte bune la persoanele sanatoase - fara simptome - dar cu blocaje existentiale  - cu dezvoltarea psihica blocata; rezulta o performanta mai buna in raport cu sine insusi.

In ceea ce priveste psihozele, in occident se poate spune ca ele intra in atentia psihanalizei din cauza faptului ca nevrozele - datorita psihanalizei - au inceput sa dea inapoi; acesta nu este si cazul Romaniei. Astfel, in prim plan trec cazurile - limita (aflate intre nevroza si psihoza). Se apreciaza ca astazi riscam sa ramanem fara obiect de activitate al psihanalizei in occident; astfel, psihanaliza se orienteaza si spre psihoze, neabordate psihanalitic de catre Freud. Ne putem intreba: sunt cazurile - limita noua paradigma a psihanalizei?

Exista incercari reusite astazi in abordarea psihozelor; aceasta abordare este - insa - foarte dificila. Rezultatele - in raport cu efortul investit - sunt mici. Se estimeaza ca - fara medicamente - bolnavul ajunge sa aiba singur grija de sine. Acest demers este foarte important stiintific dar mai putin practic; dureaza circa 10 ani si peste, putandu-se ajunge la cca. 17 ani, cu rezultate dar cu o investitie prea mare.

TRANSFERUL - REPERE ISTORICE

In timpul lui Freud, la inceputuri, la descoperirea TRANSFERULUI, Freud l-a valorizat negativ - ca pe o piedica in desfasurarea terapiei. In "Studii asupra isteriei", Freud arata ca se desfasoara discutii, pacientul vorbeste despre simptome si asociaza liber cu aceste simptome, analistul interpretand simptomele si ajungand la elementul inconstient patogen. S-a constatat ca simptomul dispare si apare pe alt loc daca se concentreaza pe simptom. Astfel s-a recurs la analiza intregii personalitati.

Freud considera ca relatia pacient - psihoterapeut este unilaterala. Psihanalistul este un ecran alb pe care pacientul isi proiecteaza filmul vietii; ecranul nu este afectat; el trebuie sa pastreze impartialitatea, sa nu trimita inapoi decat ce comunica pacientul, dar intr-o forma mai clara.

Nu este atat de simplu. Cu timpul, s-a considerat ca si psihanalistul are transfer si contratransfer; si el se implica afectiv in aceasta terapie. Impotriva TRANSFERULUI ANALISTULUI antidotul este analiza personala. Nimeni nu poate deveni psihanalist fara analiza personala ( *exista o lege in acest sens inca din 1924 -  ceea ce apare si in Statutul societatii Romane de Psihanaliza.)

Impotriva transferului - contrapartea analizei pacientului este analiza personala care permite psihanaliztului sa se cunoasca la nivelul inconstientului - al trecutului - si astfel sa inteleaga de ce reactioneaza astfel fata de pacient.

Pentru pacient, psihanalistul poate sa-I trezeasca sentimente fata de mama, prieteni, etc.; pacientul poate trezi in analist tendinte inconstiente; analistul le domina prin analiza personala.

O alta notiune si fenomen foarte important astazi este:

CONTRA-TRANSFERUL este reactia incipienta a psihanalistului la transferul pacientului; psihanalistul nu este impartial; nu este cel care studiaza detasat obiectul de cercetat, ci o persoana care are reactii emaotionale la pacienti.

REPERE ISTORICE PRIVIND CONTRA-TRANSFERUL

La inceputuri, contratransferul (Freud - 1939) era valorizat negativ considerandu-se ca impiedica psihanaliza; astazi insa contra-transferul a devenit unul dintre cele mai importante instrumente de lucru ale psihanalistului. Aceasta schimbare s-a petrecut prin anii '50, in raport cu inceputul s-a petrecut foarte tarziu, considerandu-se ca - in esenta - contra-transferul este indus de pacient si este un mijloc esential de a cunoaste inconstientul pacientului.

Acest fenomen (contra - transferul) s-ar datora interventiei unei modalitati de comunicare arhaice (asemanatoare cu ceea ce survine la copil si este numita identificare proiectiva). Descoperit de Melanie Klein, nu este bine -cunoscut nici astazi. Contra -transferul este considerat un fel de comunicare de la inconstient la inconstient. La copilul mic, identificarea proiectiva este o modalitate preverbala de comunicare. Contra-transferul presupune anumite sentimente - *induse de psihanalist prin identificare proiectiva - care sunt considerate un mijloc de cunoastere a inconstientului pacientului. Dar cum isi cunoaste psihanalistul aceasta reactie? Antidotul fata de contra -transfer il reprezinta o practica de supervizare. Practica supervizarii: este acea practica - avuta in vedere in cazul psihanalistului incepator care este obligat sa discute (sa prezinte) in fata supervizorilor sai formatori diverse cazuri; supervizarea este axata pe constientizarea contra -transferului.

Contra- transferuri se produc in orice relatie umana dar si in orice psihoterapie; de obicei nu sunt cunoscute si utilizate.

CADRUL nu este o amenajare intamplatoare ci urmareste anumite scopuri, fiind in stare sa creeze pacientului posibilitatea de a se desprinde de problemele curente, de a interioriza si - de asemenea - este astfel alcatuit incat sa stimuleze dezvoltarea transferului. Situatia analitica este data de spatialitatea cabinetului si de setul de reguli care reglementeaza relatia psihanalist - pacient.

Este un fenomen - in aparenta paradoxal. Pacientul - client care solicita ajutorul psihanalistulul se comporta pe parcursul psihanalizei cu totul surprinzator in raport cu cererea initiala care a declansat psihanaliza. La acest comportament, ciudat este faptul ca - in pofida cererii de ajutor - pacientul opune rezistente directe desfasurarii procesului analitic, adica pare a avea dificultati in a comunica ce simte in momentul in care se afla in psihanaliza.

Rezistenta se traduce pri urmatoarele comportamente:

Pacientul tace - desi regula ar fi sa spuna ce-I trece prin minte; este vorba despre regula asocierii libere.

Pacientul poate avea un discurs foarte bogat dar care se cantoneaza doar in prezent, refuzand sa coboare in trecut ca si cum legatura ar fi fost rupta.

Pacientul intarzie; I se reduce durata sedintei.

Pacientul lipseste de la analiza; analizele la care se absenteaza se platesc deoarece exista necesitatea din partea ambilor de a continua analiza; chiar daca nu este acolo, pacientul se gandeste - astfel - la motive.

Intreruperea terapiei; care face imposibil demersul terapeutic.

ALIANTA TERAPEUTICA desemneaza nivelul rational, constient, al relatiei dintre cei doi. cei doi au scopuri comune si isi asuma - de comun acord - setul de reguli de colaborare. Stabilirea unei bune aliante terapeutice depinde de forta EULUI PACIENTULUI.

Pacientii cu un eu suficient de coerent si puternic pot stabili o alianta terapeutica buna, propice desfasurarii psihanalizei.

Rolul psihanalistului este de a traduce inconstientul pacientului intr-un limbaj comunicabil care sa permita pacientului sa integreze inconstientul in constient.

Actiunea principala a psihanalizei merge in directia extinderii constiintei astfel incat persoana respectiva sa detina un control mai extins asupra personalitatii proprii - motivational, comportamental.

DIFERENTIERI FATA DE TRECUT

La inceput, psihanaliza punea accent pe interpretarea de continut, comunicand catre pacient semnificatia simbolurilor din discursul sau;

Ulterior, accentul s-a mutat asupra interpretarii transferului.

Dintre interpretari unele sunt MUTATIVE - adica produc schimbari importante in personalitatea pacientului.

APRECIERI GENERALE ASUPRA PSIHANALIZEI CA PSIHOTERAPIE

PSIHANALIZA face parte dintre terapiile cauzale si nu simptomale.

PSIHANALIZA nu este o psihoterapie directiva, in sensul ca nu transmite valori; ci rolul psihanalizei este de a-l ajuta pe pacient sa-si gaseasca propriile valori de realizare in mod specific.

PSIHANALIZA - prin actiunea ei eficienta - demonstreaza autonomia psihicului; in masura in care toate psihoterapiile actioneaza prin mijloace psihice asupra pacientului, psihicul se dovedeste a fi autonom; el are legi proprii.

2.      PSIHOPATOLOGIA - este rezultatul teoretizarii experientei clinice, care se obtine in cadrul terapiei psihanalitice. Ideea centrala a psihopatologiei psihanalitice este ca la baza simptomatologiei nevrotice se afla actiunea patogena a inconstientului psihic.

Ca psihoterapie, psihanaliza freudiana este o psihoterapie a CONFLICTULUI. NEVROZELE sunt (dupa Freud) provocate de un conflict inconstient intre anumite tendinte ale naturii umane si cerintele culturale.

Initial, acest CONFLICT era conceput de Freud ca fiind axat pe problematica sexualitatii infantile.

Aceasta conceptie a suferit MODIFICARI pe parcursul evolutiei psihanalizei chiar daca nu si-a pierdut complet valabilitatea.

Adler a subliniat (in 1912) ca simptomele pot fi provocate si de alte conflicte: de conflicte care tin de existenta sociala a omului, de vointa de putere a fiecaruia si de reguli sociale care cenzureaza aceste tendinte omenesti.

Exista orientari contemporane in psihanaliza care poate ca au originea in aceste teorii; psihanaliza occidentala americana care pune accentul pe conflictele provocate de agresivitate si socializarea ei.

Astazi, in psihanaliza anglo-saxona s-a dezvoltat o noua directie legata de patologia borderline - de limita, care pune accent pe problema deficitului si nu a conflictului adica in psihanaliza a inceput sa intre o noua patologie si problematica legata de prima perioada de viata - in jurul varstei de 1 an si de relatia cu mama in acea perioada.