MECANISMUL DEIE

MECANISMUL DEIE

1. Proiectia in viziunea lui S. Freud Termenul de « proiectie » a fost utilizat in diverse moduri de catre Freud si alti autori care i-au urmat. Vom prezenta unele dintre sensurile intalnite in opera lui Freud. Intr-un sens general, acest termen semnifica pentru Freud tendinta de a cauta o cauza exterioara si nu o cauza interioara. El afirma acest lucru in 1895, remarcand faptul ca scopul bolii (paranoia) este de a se apara de o reprezentare inacceptabila pentru eu, proiectandu-i continutul in exterior. In acest context, proiectia este considerata ca o « deplasare ». Freud vorbeste aici de utilizarea eronata a mecanismului de proiectie, drept aparare . Mai tarziu, el avu tendinta sa considere proiectia ca pe un mecanism de aparare propriu-zis : atribuirea defensiva, altei persoane, de ganduri, dorinte si diverse continuturi psihice devenite intolerabile pentru subiect. Referintele sale privesc in principal paranoia si gelozia. Freud separa si opune, inca de la inceputul operei lui, gandirea nevrotica, care conserva, si gandirea psihotica, care expulzeaza (dovada a unei lipse de elaborare psihica). Dar timp de mai multi ani, proiectia este pentru el o forma de refulare, iar halucinatia un mod de « mutare » a intoarcerii refulatului. Doar in 1911, in analiza sa asupra cazului Schreber, Freud propune o teorie care scoate psihoza din campul refularii. In mecanismul paranoic, "[.] este evidenta inainte de toate acea trasatura pe care o putem denumi proiectie. O perceptie interioara este reprimata, iar ca inlocuitor al ei apare continutul sa, dupa ce a cunoscut o anumita deformare, devenind constient ca o perceptie din exterior". Asadar, proiectia este un refuz - negare, ca si o reatribuire a ceea ce este negat in interior. Totusi, Freud inlocuieste aceasta prima formulare cu o a doua : « Nu a fost corect sa spunem ca sentimentul reprimat in interior a fost proiectat in afara ; acum ne dam seama, ceea ce a fost suspendat interior se reintoarce din exterior ». Aceasta conceptie asupra fenomenului delirant ne ofera o imagine in care, departe de a fi stapanul jocului, subiectul apare ca jucaria unui proces ale carui efecte nu le percepe decat indirect, prin reflexele acestora in constiinta - asa precum percepe Schreber sfarsitul lumii, de fapt proiectia catastrofei sale interne . Astfel, topografia frontierei inauntru - inafara pare supusa unui determinism mai complex decat opozitia placere/realitate, pe care o gasim in prima articulare a conceptului de proiectie, exprimata clar de Freud in Pulsiuni si destine ale pulsiunilor, odata cu notiunea de « eu-placere pur » : « Sub dominatia principiului placerii [subiectul] primeste in Eul sau obiectele oferite, in masura in care sunt surse de placere, le introiecteaza [] si alunga pe de alta parte de la sine ceea ce devine pentru el prilej de neplacere in propriul sau interior (Vezi mai incolo mecanismul proiectiei) ». Freud trimite aici la articolul nescris sau distrus din Metapsihologie, consacrat proiectiei. Sa amintim ca eul-placere pur nu are sens decat raportat la un eu-realitate 'care a demarcat interiorul de exterior pe baza unui criteriu obiectiv', putand sa se sustraga stimulilor externi prin fuga ; « Din eficienta activitatii musculare a vietuitoarei, substanta ei perceptiva a castigat astfel un punct de sprijin pentru a separa un "exterior" de un "interior" ». In textul freudian, exista opozitia a doua modalitati de intelegere a fenomenului proiectiv. Conform uneia, formatiunea deliranta isi obtine coerenta si forta de convingere din coluziunea cu dorinta inconstienta supusa principiului placerii - formatiune narcisica, fantasmatica, dereala. Conform celeilalte, ea reprezinta invazia constiintei de catre ceea ce a fost abolit inauntru si care revine dinafara, asa ca la « presedintele Schreber ». Aceasta ultima formula va servi drept punct de sprijin pentru teoria lacaniana a forcluderii psihotice. In 1922, Freud traseaza alte cateva piste, in Despre cateva mecanisme nevrotice in gelozie, paranoia si homosexualitate, unde el constata, realizand o remarcabila extindere-revizuire a primelor sale formulari : « [Gelozia] proiectata provine [] din propria infidelitate realizata in viata sau din impulsuri spre infidelitate care cad sub refulare []. Cel care le neaga la persoana sa, percepe totusi chemarea lor atat de puternic incat pentru usurarea lui, el apeleaza cu placere la un mecanism inconstient. [] proiecteaza propriile porniri intr-o infidelitate din partea celuilalt [] ». Dar Freud adauga ca gelosul, ca si paranoicul, in timp ce proiecteaza inafara, asupra altuia, ceea ce nu accepta in el insusi, se foloseste in proiectia sa de « materialul perceptiei, care deceleaza motivatiile inconstiente, analoge, ale celuilalt » : « Ni se pare ca descriem foarte nesatisfacator comportamentul paranoicului gelos, ca si al celui persecutat, atunci cand spunem ca ei proiecteaza in afara, asupra altora, ceea ce nu vor sa perceapa in propriul interior. Desigur ca ei fac aceasta, dar nu proiecteaza in vant, ca sa spunem asa, nu proiecteaza acolo unde nu se afla nimic asemanator, ci se lasa dusi de cunoasterea inconstientului si deplaseaza asupra inconstientului altora atentia pe care o retrag de la propriul inconstient ». Aceasta prezentare a dinamicii fenomenului proiectiv deplaseaza problema initiala. In aceste fragmente, Freud pune in evidenta factorul cantitativ implicat in proiectie : daca subiectul nu proiecteaza in aer, ci acolo unde exista un continut psihic asemanator cu al sau, atunci operatia de deplasare priveste mai degraba "gradul de atentie" si "cantitatea investitiei". O alta aluzie la factorul cantitativ este ideea ca subiectul, proiectandu-si propriile impulsuri in exterior, o face nu numai ca sa se debaraseze de anumite reprezentari, ci si ca sa scape de forta acestor impulsuri. Aici, Freud face din nou speculatii, ca si in alte texte, afirmand ca proiectia se raporteaza mai ales la principiul placerii si ca individul reactioneaza ca sa-si diminueze tensiunea interna, pastrand o stare interna placuta, corespunzatoare eului-placere pur. Acest aspect al gradului de atentie deplasat in proiectie va fi mentionat de Shapiro in legatura cu semnificatia pe care subiectul o atribuie lucrurilor percepute de el in lumea exterioara. Proiectia nu ar implica o ruptura in functionarea cognitiva, ci o atentie accentuata asupra realitatii si obiectului perceptiei. Distorsiunea realitatii pe care ea o introduce nu este o distorsiune perceptiva, ci are a face mai degraba cu ceea ce semnifica perceptia. Pornind de la convingerile si nevoile interne, lucrului perceput ii este atribuit o anumita semnificatie, iar proiectia nu modifica realitatea aparenta, ci semnificatia ei. Pe scurt, proiectia ar fi o forma de distorsiune interpretativa a realitatii exterioare. Afirmatiile lui Shapiro seamana cu cele ale lui Freud privind abordarea clinica a proiectiei : "In tratamentul unui astfel de gelos [care isi proiecteaza propria infidelitate], trebuie sa evitam contestarea materialului pe care se sustine, putem dori doar sa ne hotaram la o alta apreciere a acestuia". Cu alte cuvinte, nu perceptia pacientului este discutabila, ci interpretarea sau semnificatia perceptiei sale. Totusi, in acelasi text, Freud descrie proiectia gelosului ca perceptia in exterior a motivatiilor inconstiente analoge la celalalt ( a "miscarilor inconstiente asemanatoare ale celeilalte parti"). Exista aici o nuanta care introduce o diferenta intre viziunea lui Shapiro si cea a lui Freud : in timp ce primul transfera problema distorsiunii de la perceptie la semnificatie si la interpretare - mentinand astfel, oarecum, ideea distorsiunii cognitive -, Freud pune accentul mai mult pe investirea perceptiei, care poate constitui insasi problema, fara nici o distorsiune cognitiva, nici de perceptie si nici de semnificatie a ei : "De fapt, anormalitatea lui [a subiectului gelos] se reduce la observarea cu ascutime a inconstientului sotiei sale si aprecierea acestuia mai bine decat ar fi facut-o altcineva". Nu trebuie sa uitam ca, daca perceptia subiectului este reala si constituie o cunoastere a inconstientului celuilalt, aceasta nu-l impiedica pe subiect sa utilizeze psihic aceasta cunoastere, ne spune André Green, pentru a o folosi drept ecran si a deveni orb la propria sa realitate psihica. In acelasi mod, perceptia lipsurilor si defectelor la cei apropiati poate fi reala, dar in acelasi timp avand rol de diversiune spre a evita autoreprosuri mult mai grave. Pentru Freud, proiectia avea si o importanta centrala in formarea fobiilor(vezi Micul Hans). Amenintarea pulsionala punand eul in pericol din interior, ea este "proiectata" in realitatea exterioara, unde poate fi controlata mai usor datorita evitarii fobice : "Mai devreme am atribuit fobiei caracterul unei proiectii, dat fiind ca ea inlocuieste pericolul pulsional interior cu un pericol perceput in exterior. Aceasta aduce avantajul ca ne putem proteja impotriva pericolului exterior prin fuga si evitare a perceptiei, in timp ce impotriva pericolului din interior fuga nu ne ajuta de fapt". Aceasta explicatie pare valabila si pentru psihodinamica delirului paranoic, in care subiectul negociaza cu pulsiunile interne dureroase sau intolerabile proiectandu-le asupra unor obiecte externe. In termeni economici, i-ar fi mai usor sa evite si sa fuga de o amenintare dureroasa provenita din exterior, decat sa evite o amenintare interna. In 1924, Freud articuleaza proiectia cu cea de a doua teorie a pulsiunilor, intr-o conceptie extinsa asupra raporturilor dintre individ, organism si mediul sau. Pulsiunea de moarte in exces, nelegata prin coexcitatia libidinala, trebuie expulzata sub forma sadismului. Proiectia, acum deflectare spre exterior a pulsiunilor distructive, devine foarte aproape de o investitie primara, ceea ce diversi autori numesc proiectie primara. In Problema economica a masochismului, tratand despre enigma (din punct de vedere economic) existentei tendintei masochiste in viata pulsionala si despre intalnirea dintre libido si pulsiunea de moarte in interiorul individului, el evidentiaza ca : "Libidoul are sarcina de a face inofensiva aceasta pulsiune distructiva, dispensandu-se de ea prin aceea ca indreapta in mare parte aceasta pulsiune, cu ajutorul unui anumit sistem organic, musculatura, spre exterior, spre obiectele lumii exterioare. Ea se numeste atunci pulsiune de distrugere, pulsiune de dominatie, vointa de putere. [] O alta parte nu participa la aceasta transferare in afara, ramane in organism si e legata acolo libidinal, cu ajutorul coexcitatiei sexuale amintite ; in ea trebuie sa recunoastem masochismul originar, erogen". Pe pagina urmatoare, intr-un context ce descrie formarea masochismului erogen secundar, apare termenul de "a proiecta" ca sinonim cu "a deplasa", "a intoarce", "a deriva spre exterior" : "[.] in anumite imprejurari, sadismul sau pulsiunea de distrugere proiectata, indreptata spre exterior, poate fi din nou introiectata, indreptata spre interior [.]". Pentru Freud, proiectia nu se afla numai in serviciul apararii impotriva angoasei si autodistrugerii, sau al necunoasterii realitatii. Independenta de vreun conflict intern, el o vede actionand in religie, ca mecanism antropomorfic de cunoastere si de adaptare la lumea exterioara. Intr-un mod general, el asociaza proiectia cu perceptia. In Totem si tabu, Freud scrie despre proiectie ca este vorba de "[.]un mecanism la baza caruia se subsumeaza, de exemplu, si perceptiile noastre senzoriale, care in mod normal detin cea mai mare parte in configurarea lumii noastre externe. [] si perceptiile interne ale unor procese afective si de gandire vor fi proiectate in exterior, la fel ca si perceptiile senzoriale, si vor fi folosite la configurarea lumii externe. [] oamenii primitivi au dezvoltat prin proiectia in exterior a perceptiilor interne o imagine a lumii exterioare, pe care trebuie sa o traducem din nou acum in psihologie printr-o perceptie constienta intarita". Din aceasta perspectiva, André Green remarca faptul ca proiectia, ca aparare, poate deveni patologica, deoarece ea antreneaza necunoasterea pulsiunilor subiectului. Pe de alta parte, ea ii ofera subiectului posibilitatea unei anumite cunoasteri a obiectului si, in mod indirect, a unei cunoasteri (prin constructie) de sine insusi : "Proiectia prin deplasare spre exterior a investitiilor subiectului conduce la o cunoastere a obiectului si, daca ea este tributara elementelor introduse de subiect, antrenand deci o perceptie deformata a acelui obiect, ea permite totusi o cunoastere reala a inconstientului obiectului respectiv. Aceasta cunoastere a inconstientului obiectului se realizeaza cu pretul necunoasterii radicale a inconstientului subiectului, dar ocolul prin cunoasterea obiectului constituie prin retroactiune o cunoastere implicita, oculta, a subiectului insusi [.]. Celalalt [.] nu apare decat prin intermediul oglinzii deformante pe care i-o ofera subiectul, dar care corespunde totusi, partial, cu o realitate, chiar deformata. Astfel, Freud recunostea ca orice delir este construit in jurul unui sambure de adevar [.]. Acest lucru presupune : a) ca intre subiect si obiect exista un raport de omologie sau izomorfie ; b) ca acest raport de cunoastere - necunoastere se stabileste prin intermediul unei constructii. Constructie in spatiul Celuilalt si a spatiului Celuilalt ca externalizare a spatiului intern al subiectului. Aceasta constructie este o constructie teoretica. O teorie a obiectului care trimite la teoria subiectului prin retroactiune".

2. Pozitia schizo-paranoida Vom prezenta cateva aspecte din asa numita "pozitie schizo-paranoida", teoretizata de M. Klein, deoarece ea se refera, in esenta, la mecanismele psihotice bazate pe proiectie. Intr-un articol al sau despre identificarea proiectiva, Klein citeaza un comentariu al lui Freud asupra cazului Schreber : 'Trebuie sa stabilim instalarea dispozitiei pentru aceasta psihoza [schizofrenia] intr-un moment anterior celui cand se decide paranoia, undeva la inceputul dezvoltarii, in timpul trecerii de la autoerotism la iubirea obiectala'. In 1946, Klein utilizeaza expresia 'pozitie paranoida', desi ea cunostea deja termenul lui Fairbairn, 'pozitie schizoida', si conceptia acestuia. In 1952, ea combina cei doi termeni si obtine 'pozitie schizo-paranoida', semn ca ideile lui Fairbairn erau mai importante pentru ea decat s-ar fi crezut - si ne gandim mai ales la ideile care revizuiau teoria freudiana asupra structurii psihice si asupra pulsiunilor. Care sunt caracteristicile pozitiei schizo-paranoide? Este vorba de o faza care precede pozitia depresiva la copil si in care exista relatii de obiect partiale, angoase de persecutie si mecanisme schizoide. Melanie Klein foloseste drept cadru teoretic distinctia freudiana intre pulsiunile de viata si pulsiunile de moarte. Dupa Freud, organismul amenintat de pulsiunea de moarte o deviaza pe aceasta inspre exterior, printr-un mecanism mai degraba biologic decat psihologic. Dupa Klein, aceasta deviere devine o proiectie, deoarece entitatea in cauza este eul primitiv, care are deja mecanisme de aparare, care resimte anxietate si care este capabil sa fantasmeze relatii de obiect. Astfel, sub amenintarea propriei sale dezintegrari, eul proiecteaza pulsiunea de moarte intr-un obiect care devine persecutor. Pentru a proiecta pulsiunea de moarte, eul trebuie sa se cliveze (un alt mecanism de aparare) intr-o parte distructiva si o parte libidinala, ultima fiind proiectata pentru crearea unui obiect ideal pe care eul sa-l poata introiecta (idealizarea si introiectia sunt alte doua mecanisme primitive de aparare). Melanie Klein considera ca acest tip de functionare are loc in timpul primelor luni de viata a sugarului, fapt ce l-a determinat pe Winnicott sa afirme ca a-l crede pe bebelus atat de sofisticat este o exagerare. Dar daca Klein tinea la ideea lui Freud ca schizofrenia isi are radacinile in perioada dinaintea iubirii obiectale (in termeni kleinieni, dinaintea relatiei de obiect intreg), ea trebuia sa plaseze aceste mecanisme la un nivel extrem de timpuriu al dezvoltarii. Realizand acest lucru, ea vine in contradictie cu conceptia lui Abraham, dupa care prima faza orala a sugarului este preambivalenta, adica lipsita de ura sau de teama fata de sanul matern. Asadar, dupa Klein, angoasa de a fi distrus din interior, prezenta de la inceputul vietii, apare in principal din actiunea pulsiunii de moarte si se ataseaza ulterior la un obiect, fiind resimtita ca angoasa de persecutie. Aceasta angoasa primitiva mai are doua alte surse: trauma nasterii (angoasa de separare) si frustrarea nevoilor corporale care, desi percepute initial ca provocate de obiecte exterioare, devin surse persecutorii interne prin introiectie, participand la teama de dezintegrare si fiind reproiectate odata cu pulsiunea distructiva. Discutand despre necesitatea ca eul sa administreze angoasa, Melanie Klein ne aminteste ca, dupa Freud, o parte a pulsiunii de moarte care nu a fost deviata in exterior este legata de catre libido in interiorul organismului. Autoarea ii citeaza pe Ferenczi si Winnicott, care sugerau ca integrarea eului sugarului - deci si gestionarea angoasei - depinde esentialmente de conditiile exterioare (ingrijirea de catre mama). Ne pare important de observat ca acest articol arata in numai cateva pagini62 unul dintre aspectele esentiale ale viziunii kleiniene : in vreme ce este constienta de influenta mediului asupra proceselor psihice si nu uita sa ne informeze asupra acestui punct, Klein alege in mod deliberat sa traduca orice element exterior in termenii realitatii interne. Din acest punct de vedere, ea ii ramane fidela lui Freud, teoria sa avand o aparenta atat de complicata tocmai in scopul pastrarii realitatii psihice ca termen unic de referinta. De exemplu, jocul pe care ea il prezinta deseori ca avand loc intre procesul de proiectie si cel de introiectie pare echilibrat, dar exista intotdeauna un accent final pe proiectie, adica pe natura subiectiva a perceperii lumii externe. In operele kleiniene exista o buna coerenta cu privire la acest aspect.