DEPRESII PSIHOGENE

DEPRESII PSIHOGENE

La baza acestora se afla disfunctii de socializare, evenimente psihotraumatizante, ce provoaca decompensari la persoanele cu vulnerabilitate crescuta.

Dupa Kielholz, depresiile psihogene se impart in:

depresia nevrotica

depresia de epuizare

depresia reactiva

Aceste forme pot fi inhibate sau, dimpotriva, se poate manifesta o neliniste psihomotorie si revolta impotriva destinului.

In prezent, depresiile psihogene sunt incluse in DSM-IV la "Tulburari de adaptare", avand ca element esential reactia dezadaptativa la unul sau mai multi stresori psihosociali identificabili, care survin in mai putin de 3 luni dupa actiunea stresorului si nu persista mai mult de 6 luni.

Din categoria altor termeni care vin sa defineasca unele forme particulare ale depresiei reactive amintim:

- depresia reactiva de descarcare - descrisa de Shulte in 1951 - prizonierii de razboi intorsi acasa manifestau "descarcari" urmate sub imperiul evenimentelor situationale de noi "incarcari si descarcari" de tip depresiv. Aceasta forma depresiva particulara se poate intalni si la indivizi aflati in concediu, la care, in urma unor descarcari profesional-conflictuale, se instaleaza depresia.

La o parte din bolnavii studiati, instalarea depresiei s-a facut dupa 1 an si chiar mai mult de la evenimentele psihotraumatizante, a caror inlaturare a necesitat timp si eforturi mari, ceea ce a facut ca la scurt timp dupa depasirea lor, la aparitia unor factori stresanti nesemnificativi, sa apara depresia, ca efect secundar al epuizarii si erodarii homeostaziei afectiv-psihosomatice.

- depresia reactiva la mutare - a fost conturata de Lange in 1928 la subiectii care din diferite motive au trait in mod nedorit evenimentul unei mutari mai mult sau mai putin spontane.

- depresia reactiva de dezradacinare - Burger-Prinz (1967) - are o psihogeneza legata de destramarea relatiilor psihosociale, cu o evolutie asemanatoare depresiilor endoreactive, cu tendinte de cronicizare.

- in diagnosticarea depresiilor de doliu - prezenta unor simptome care nu sunt caracteristice unui doliu normal, ne pot ajuta in deosebirea starii de doliu de episoade depresive:

culpabilitate pentru neingrijirea si nefolosirea unor lucruri si masuri luate in timpul vietii, care ar fi prevenit decesul

ideea mortii - ar fi fost mai bine sa moara el in locul fiintei pierdute

idei si preocupari ascunse de suicid

momente de inhibitie psihomotorie

disconfort functional intern si relational

experiente halucinatorii, in afara gandului ca ar auzi vocea sau ar vedea imaginea persoanei decedate

Din cele de mai sus reiese ca intre tristetea reactiva de doliu si depresia de doliu exista diferente mari, atat in intensitate cat si in durata, dublate uneori si de preocupari suicidale, ideile autodistructive fiind influentate de multi factori, putand varia pe parcursul evolutiei, mai frecvente in perioada dezinhibitiei motorii cand se cere precautie in vederea prevenirii lor.

Clasificarea tulburarilor afective

Notiunea de tulburare afectiva denumeste un grup de modificari, de tip depresiv sau maniacal, ale afectivitatii, a caror simptomatologie este dominanta.

Clasificarile internationale moderne ignora aspectul etiopatogenic, acceptand in schimb logica clasificarii simptmatologic-sindromatologice.

Pentru a tine cont si de aspectele etiopatogenetice, trebuiesc respectate 3 aspecte in clasificarea depresiilor:

clasificare sindromologica

clasificare conform dinamismului in timp

clasificare etiopatogenetica

Tulburarile afective sunt impartite in:

tulburari depresive (depresia monopolara)

tulburari bipolare

tulburarea afectiva datorata unei conditii medicale generale

tulburarea afectiva indusa de o substanta

Tulburarile depresive (tulburarea depresiva majora, tulburarea disptimica si tulburarea depresiva fara alta specificatie) se disting de tulburarile bipolare prin faptul ca nu exista istoric de episod maniacal, mixt sau hipomaniacal.

Tulburarile bipolare (tulburarea bipolara I, tulburarea bipolara II, ciclotimia si tulburarea bipolara fara alta specificatie) implica prezenta (sau istoric) de episoade maniacale, mixte sau hipomaniacale, acompaniate de regula de prezenta (sau istoric) de episoade depresive