O PATOLOGIE PSIHIATRICA "MAJORA' A CORPULUI

O PATOLOGIE PSIHIATRICA "MAJORA' A CORPULUI

Psihoza hipocondriaca unisimptomatica (P.H.U.) este o boala caracte­rizata de un delir centrat pe o tematica unica. Cu toate ca acest delir persista de-a lungul mai multor ani, are efecte minime in ceea ce priveste integritatea personalitatii si exista un grad minim de deteriorare psihica.

In afara de acest lucru ea are efecte devastatoare asupra pozitiei sociale a pacientului. Ea trebuie sa fie primara si sa nu fie atribuita unei psihoze "la limita' care sa fie dominata de aceste idei delirante.

in forma sa pura, P.H.U. nu este asa de rara precum s-a crezut, rapor-tandu-se din ce in ce mai multe cazuri.

Mai multe varietati ale P.H.U. au fost descrise dar doar trei se intalnesc in practica medicala:

delirul de parazitoza cutanata

delirul mirosului neplacut al corpului propriu

delirul defectului fizic

DSM-III-R clasifica si pune de acord tulburarile monohalucinatorii (paranoide) cu cele sase subtipuri, cu clasificarea Munro (1982), psihoza hipocondriaca monosimptomatica potrivindu-se bine cu subtipul somatic (American Psychiatric Association, 1987). Marea majoritate a articolelor referitoare la aceasta boala au aparut in occident si doar putine in tarile in curs de dezvoltare. Acest fapt nu semnifica neaparat un indicator al realitatii bolii in cadrul ultimelor societati.

O serie de cazuri au fost adunate pentru a fi comparate cu cazurile Munro. Liniile de stabilire a diagnosticului in psihoza hipocondriaca uni­simptomatica au fost trimise la trei mari spitale din Jeddah pentru a ajuta specialistii in medicina generala, chirurgie, dermatologie si stomatologi in a detecta aceste incipiente cazuri, iar noi ne vom referi la rezultatele lor.

Psihoza hipocondriaca unisimptomatica a fost descrisa ca un diagnos­tic rar. Munro (1982) a prezentat 50 de cazuri cu delir distinct, important si izolat, indicand ca aceasta boala este o entitate gnosologica distincta. EI adauga ca, psihopatologic, tulburarea este subtip al paranoiei si prezenta sa este relativ independenta de factori culturali.

Tabelul

De atunci, disputa nu a fost solutionata cu privire la pozitia nosologica de incadrare. Multi autori impartasesc parerea lui Munro si raporteaza ca­zuri care se conformeaza cu descrierea lui (Reilly si Batchellor, in timp ce altii o vad numai ca o manifestare a tulburarilor psihiatrice de tip borderline.

Toti pacientii care impartasesc convingerea ca emit un miros dezagrea­bil ce provine dintr-o zona particulara a corpului nu prezinta alte idei deli­rante raportate in literatura occidentala ca parazitoze, infectii sau uratenie fizica. Analiza pacientilor studiati identifica trei arii ale corpului implicate ca sursa de mirosuri "ofensive':

a)    zona genitala, predominent

b)    cavitatea bucala (halena)

c)    zona axilara

Doua puncte de vedere pot fi semnificative in psihopatologia a acestei tulburari in relatie cu factorii sociali si de mediu. Primul este ca pacientii se plang de miros "exagerat' ce emana dintr-o zona care poate mirosi si in anumite conditii obisnuite.

Al doilea punct de vedere este ca, emanand un miros patrunzator de la zone cu semnificatie speciala psihologica si sociala, mirosul se percepe ca indicator al saraciei si al lipsei de igiena personala intima, acestea din urma avand' un stigmat social cu mare incarcatura in tarile in curs de dezvoltare. Semnificatia puternica psihosociala a mirosului neplacut face ca oamenii sa fie mai sensibili si, depinzand de predispozitia individuala, poate duce la preocupari obsesionale si psihoza halucinatorie franca. Infestarea corpului si frumusetea fizica au un impact mare si o aceeasi semnificatie deosebita ca in tarile occidentale, iar mirosurile corpului, in Orient.

In tarile in curs de dezvoltare, parazitozele si infestarea corpului nu sunt atat de iesite din comun, sunt tratate ca boli si nu au aceeasi semnificatie negativa psihosociala.

Frumusetea fizica si atractia nu sunt ridicate la rang standard in tarile in curs de dezvoltare ca in tarile vestice.

Psihoza hipocondriaca monosimptomatica poate fi o tulburare care afecteaza populatia cu dispozitie constienta a propriului eu sub influenta factorilor de mediu si sociali. Acestia se pare ca joaca un rol important in capacitatea de percepere a senzatiilor unui pacient si in determinarea naturii, calitatii si intensitatii iluziei.

Cu toate acestea, Munro a indicat ca afectiunea este relativ independenta de factorii culturali; cercetarile scandinave au identifi­cat patru grupari de factori cu semnificatie in aprecierea acestor pacienti. Acestea sunt:

factori de mediu

trasaturile personalitatii

factori psihologici adversi

boli prezente sau trecute

Toti acesti factori au semnificatie in aprecierea pacientilor nostri si contribuie la initiere precum si la determinarea tipului si severitatii simpto-melor.

Durata lunga a simptomelor, de la debut pana la prezentarea in clinica de psihiatrie, ridica intrebari in ceea ce priveste siguranta si validitatea cule­gerii (recunoasterii) acestor convingeri si in a aprecia calitatea si intensitatea lor. Chiar si pe o durata de trei ani tinuti sub observatie este foarte dificil sa determini calitatea si intensitatea acestor convingeri (idei). In multe ipostaze am simtit ca sunt prevalente idei ce fluctueaza in intensitate si nu sunt in mod necesar legate de convingerea absoluta de cresterea nivelului iluziei. Thomas arata in mod expres importanta diferentierii necesare datorita impli­catiilor terapeutice si prognostice.

Multe din caracteristicile acestor pacienti pe care Munro accentueaza ca in crize multe dintre caracteristicile acestor pacienti sunt mai aproape de idei prevalente decat de idei delirante (halucinatii). Ideile preva­lente tind sa se dezvolte pe o personalitate predispusa unor trasaturi excesiv obsesionale .si nevrotice, adesea in afara unei experiente adverse care ar putea declansa un raspuns afectiv puternic. Toti pacientii care au fost depistati ca psihoza hipocondriaca unisimptomatica au avut aceste caracteristici.

Parerea incepe de obicei ca o preocupare obsesiva declansata de un eveniment trivial in "asezarea psihologica potrivita in predispozitia umana', si poate deveni idee prevalenta cu o componenta puternica afectiva si emo­tionala care determina pacientii sa apeleze la consulturi repetate nu numai pentru a beneficia de tratament, ci si pentru confirmarea diagnosticului pe care de altfel ei il cunosc foarte bine Munro

Cazurile de psihoza hipocondriaca unisimptomatica sunt subevaluate in tarile in curs de dezvoltare. Pacientii acestia au tendinta de a repeta consulturile clinicienilor in diferite specialitati si sa nu accepte interventia psihiatrului. Ei formeaza un lot important de cazuri obisnuite in morbiditatea psihiatrica, in societatea tarilor in curs de dezvoltare.

Interventia rapida si timpurie in punerea diagnosticului este importanta pentru un diagnostic corect, tratament si prognostic. Este o afectiune ce se poate trata cu neuroleptice, antidepresivele triciclice si in unele cazuri psiho­terapia (Andrews).

Este imperios necesara o mai stransa colaborare intre psihiatrii si medicii de alte specialitati care de obicei iau primii contact cu acesti pacienti. Diag­nosticul precoce si trimiterea acestor pacienti la psihiatru pentru tratament este esentiala in prevenirea si minimalizarea procentului de cazuri care se cronicizeaza.