Perceperea timpului in unele boli psihice

PERCEPEREA TIMPULUI IN UNELE BOLI PSIHICE

Studiul timpului, intreprins inca din Antichitate, a oferit date si argumente cunoasterii medico-psihologice si edificarii curentelor filosofice. Perceperea subiectiva a timpului si conduita temporala in ansamblu sunt bulversate in toate tulburarile constiintei, precum si in dezorganizarile psihicului, intalnite in marile entitati nosografice psihiatrice.

A.    Perceperea timpului in schizofrenie

Boala psihica majora, ce implica o profunda clivare a personalitatii individului, precum si o disociere a relatiilor cu realitatea, schizofrenia determina mari anomalii in perceperea, estimarea si mai ales trairea timpului. Datorita acestei disocieri a psihismului, in schizofrenie se remarca si o disjunctie intre timpul eului si timpul faptelor sau intre timpul trait si timpul spatial. Unii psihanalisti considera aceasta boala ca o reintoarcere a pacientului in stadiul primitiv si nestructurat al primelor luni de viata embrionara. S-a constatat ca  bolnavii schizofreni prezinta o buna orientare temporo-spatiala si autopsihica, o relativ buna posibilitate de estimare a duratelor timpului fizic, de asemenea comprimarea duratelor de boala parcurse, tendinta de negare a faptelor si evenimentelor traite in timpul bolii, precum si incapacitatea atitudinii prospective si de proiectie in viitor.

Unii clinicieni au stabilit ca este vorba de o restrangere a campului temporal, care consta in reducerea pana la anulare a trecutului si mai ales a viitorului, in contrat cu ipostazierea prezentului.

B.     Perceperea timpului in psihozele delirante

In tulburarea deliranta, perceperea si trairea timpului se desfasoara intr-un mod asemanator cu schizofrenia, in sensul ca unitatile timpului fizic nu par modificare, ele fiind organizate si folosite in diverse activitati. Trairea timpului se desfasoara in viziunea deliranta a bolnavului, intrucat acesta traieste un delir a carei amplitudine are deseori un caracter fantastic sau oniric, fapt ce duce la modificarea timpului social si a raporturilor acestuia cu timpul personal.

In relationarea sociala, bolnavul neaga caracterul obiectiv si real al duratelor, mai exact pacientul neaga timpul in perspectiva delirului sau, dar ii recunoaste caracterul obiectiv si il apreciaza in mod realist in afara delirului. Spre deosebire de schizofrenie, tulburarea deliranta nu prezinta aspecte de clivare. Nu se poate vorbi de un timp al delirului si un timp al existentei sale sociale, acest lucru deoarece, in paranoia, delirul nu are caracter provizoriu ca in schizofrenie, nu se fala intr-o paralela cu bolnavul, ci este incorporat persoanei sale.

Bolnavul paranoic nu relateaza detasat si constatativ delirul, asa cum face pacientul schizofrenic. Pacientul paranoic nu este un bolnav care prezinta un delir, ci este un individ a carui intreaga existenta este un delir. Bolnavul cu tulburare deliranta apreciaza si traieste timpul in functie de continutul delirului sau, cu care se identifica.

Drept consecinta a trairii timpului in maniera deliranta, in paranoia duratele si evenimentele acestor durate sunt regrupate si subordonate axei pe care se cristalizeaza delirul. Astfel, in cazul starilor delirante, cu continut persecutoriu, bolnavul poate fi orientat mai mult asupra viitorului pe care-l supradimensioneaza, spre deosebire de prezent, pe care-l minimalizeaza.

C.     Perceperea timpului in psihozele afective

Se poate spune ca mania si depresia sunt afectiunile in care trairea timpului este cea mai intensa si mai evidenta. Episoadele de manie si depresie sunt legate de timp prin aparitia lor ciclica, la anumite intervale, fapt pentru care au primit denumirea de psihoze periodice. Psihozele expansive, caracterizate in mod esential prin exaltare afectiva si conduita polipragmatica, se  ipostaziaza si chiar se apoteozeaza clipa, momentul prezent. Desi prezinta o fragila insertie in realitate, bolnavul maniacal este focalizat asupra prezentului, acesta constituind pentru el un moment de referinta continua.

In afara prezentului, celelalte dimensiuni temporale sunt golite de continut, lipsite de semnificatie. Apreciat sub unghiul perceperii timpului, bolnavul maniacal are impresia de concentrare a duratelor si de accelerare a desfasurarii evenimentelor. In vivacitatea sa, bolnavul cu manie are impresia curgerii accelerate a timpului. Acest fapt este evidentiat si de unele aprecieri ale pacientilor, conform carora zilele trec prea repede si viata este prea scurta.

In psihozele depresive, starea psihica ce este opusa maniei confera alta perspectiva dimensiunilor temporale. Acestea ii apar bolnavului ca fiind dilatate, hiperbolizate intr-o desfasurare lenta sau chiar imobile. Pacientii depresivi par plonjati in timp si au fost denumiti chiar bolnavi ai timpului, intrucat la ei simptomele au o referinta si o raportare temporala.

Retragerea investitiilor afective, a initiativelor, limitarea activitatii la actiuni sau acte cu caracter stereotip sunt caracteristici ce concura la retinerea in plan subiectiv a prezentului care pentru bolnav se scurge exasperant de lent si in fata caruia, acesta se repliaza, refugiindu-se in trecut.

Spre deosebire de bolnavul maniacal care zbura prin timp, depresivul nu poate iesi din timp, care este perceput desfasurandu-se lent si uneori fiind oprit. Pacientul depresiv prezinta, de asemenea, o incapacitate prospectiva. Pentru el viitorul nu este nici asteptat, nici dorit si nici macar prospectat, fiind, de cele mai multe ori, ignorat sau anulat.

D. Starile confuzionale si perceperea timpului

Tulburarile constiintei sunt caracterizate in mod esential prin dezorientare in timp, in spatiu si cu privire la propria persoana. Aceste momente de bulversare a constientei retrimit la problema unitatii spatio-temporale intrucat, spre deosebire de celelalte situatii clinice, vizeaza nu numai perceperea timpului, dar si a spatiului, ilustrand ceea ce psihopatologia denumeste dezorientare spatio-temporala. Astfel, bolnavul confuzional nu are constiinta duratei, nu poate face aprecieri asupra dimensiunilor temporale. In starea de disolutie a constiintei, bolnavul are sentimentul neantizarii, al destructiei si pulverizarii timpului care, pentru el, este absorbit, incorporat in spatiu.