PREDAREA SI FORMAREA CA ACTIVITATI PSIHOPEDAGOGICE

PREDAREA SI FORMAREA CA ACTIVITATI PSIHOPEDAGOGICE

PREDAREA - ACTIVITATE PSIHOPEDAGOGICA

Predarea, ca notiune sau concept folosit in procesul de instruire, este inteleasa ca fiind actiunea de transmitere sau de expunere a informatiilor teoretice si practice specifice activitatii de educatie. Inteleasa in sensul transmiterii cunostintelor, predarea precede invatarea cel putin in etapa de initiere intr-o disciplina sau ramura sportiva. Ea consta in prezentarea continutului, explicarea aspectelor esentiale a notiunilor, introducerea in tainele cunoasterii unei discipline, a unei activitati. Procesul de predare este o activitate ce urmareste realizarea unor scopuri, obiective si finalitati prestabilite impuse de comanda sociala. Activitatea de predare trebuie inteleasa ca fiind o activitate ce are drept scop "modificarea comportamentului sportivului" prin implicarea acestuia in actiunea de perceptie, de cunoastere, de simtire, de executie, de rezolvare si de implicare.

Sorin Cristea (in Dictionar de termeni pedagogici, pagina 367) subliniaza ca predarea in faza initiala consta in "transmiterea cunostintelor necesare pentru declansarea activitatii de invatare a prescolarilor, elevilor, studentilor", definire ce corespunde intrucatva antrenamentului sportiv. Numai ca in acest caz, predarea are la baza "un tip de comunicare pedagogica speciala ce implica:

a)      definirea conceptelor fundamentale si operationale incluse in programele de antrenament esalonate pe categorii de varsta si de clasificare;

b)      expunerea continutului (informatii, deprinderi, strategii) in mod articulat si coerent in cadrul unei strategii stiintifice, bine delimitate;

c)      expunerea continutului prin diferite corelatii si explicatii". Acest al treilea punct este cel care realizeaza cele mai mari transformari ale comportamentului uman, intrucat dezvolta logica, rationamentul, analiza, capacitatea de intelegere a aspectelor sau situatilor aparute.

Mai nou, predarea nu mai este inteleasa in sensul simplu de transmitere a cunostintelor, ea trebuie inteleasa, asa cum este definita si in Dictionarul de pedagogie 1979, ca fiind ca "activitatea desfasurata de profesor, antrenor in cadrul lectiei spre a determina la elevi/sportivi activitatea de invatare, ambele activitati fiind in interactiune in sistemul pe care il constituie procesul de invatamant si implicit de sport de performanta". Practic procesul de predare in sportul de performanta si mare performanta se suprapune sau se realizeaza paralel cu cel de invatare si evaluare. Diferit fata de educatia fizica, in sportul de performanta, evaluarea este directa si de tip competitional, reprezentand treapta superioara de apreciere.

Procesul de predare se realizeaza la toate varstele in scopul invatarii, formarii comportamentului uman si perfectionarii personalitatii. In antrenamentul sportiv, unde se urmareste realizarea unui randament maxim posibil pentru un sportiv, in functie de particularitatile de evolutie a acestuia, predarea imbraca caracteristicii speciale determinate de caracterul sportului de performanta. Aceste caracteristici pot fi, comparativ cu cele din invatamant, structurate astfel:

Realizarea procesului instructiv-educativ in antrenamentul sportiv presupune transmiterea informatiilor, cunostintelor privind deprinderile motrice, activitatea de invatarea a acestora prin exersare repetata si evaluarea permanenta de catre profesor/antrenor si prin intermediul competitiilor.

Obtinerea si structurarea performantei sportive are la baza predarea ce presupune o anumita succesiune a evenimentelor, care se realizeaza in mod continuu. Ea asigura o buna invatare cand urmeaza un anumit demers, o anumita succesiune ce poate fi reprezentata ca in schema nr. 1:

favorizeaza

permite luarea

care are ca rezultat

Schema nr. 1. Demersul predarii in invatarea motrica

Conform acestei abordari, considerata ca fiind de baza in procesul de antrenament se poate aprecia ca rolul profesorului/antrenorului este acela de a concepe modul de realizare a instruirii pe parcursul lectiilor, de a pregati si organiza activitatea, de a conduce si valorifica acumularile inregistrate. Cele mai semnificative determinari obiective ale acestui demers tin de legea unitatii senzorialului si rationalului, de specificul cunoasterii, de legile pedagogice ale invatarii etc.

Predarea ca activitate ce asigura formarea rezultatului sportiv se realizeaza cu ajutorul metodelor de predare, imprumutate din procesul de invatamant si adaptate la specificul activitatii de performanta, dar si cu ajutorul metodelor ce vizeaza dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice si a calitatilor morale si de vointa.

Activitatea de predare a informatiilor, cunostintelor, ca parte componenta a procesului instructiv-educativ, are la baza operatia de comunicare si pe cea de ascultare.

Actul instructiv-educativ ca act de creatie si educatie a omului este produsul concomitent al factori ce interrelationeaza permanent (schema nr. 2): pe de o parte profesorul ce transmite informatiile si primeste permanent informatii, pe de alta parte sportivul ce executa ceea ce intelege din informatiile primite.

Schema nr. 2. Succesiunea si alternarea evenimentelor in predarea si invatarea motrica

Conform acestei abordari, considerata ca fiind de baza in procesul de antrenament se poate aprecia ca rolul profesorului/antrenorului este acela de a concepe modul de realizare a instruirii pe parcursul lectiilor, de a pregati si organiza activitatea, de a conduce si valorifica acumularile inregistrate. Cele mai semnificative determinari obiective ale acestui demers tin de legea unitatii senzorialului si rationalului, de specificul cunoasterii, de legile pedagogice ale invatarii etc. Predarea si invatarea ca actiuni ce asigura dezvoltarea rezultatului sportiv, ca proces bilateral, se realizeaza cu ajutorul metodelor de predare, imprumutate din procesul de invatamant si adaptate la specificul activitatii de performanta, dar si cu ajutorul metodelor ce vizeaza dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice si a calitatilor morale si de vointa.

Activitatea de predare a informatiilor, cunostintelor, ca parte componenta a procesului instructiv-educativ, se produce prin operatia de comunicare si prin cea de ascultare.

2. PREDAREA - PROCES BILATERAL

Predarea este o operatie a procesului instructiv-educativ ce se impune a fi analizata prin prisma bilateralitatii, ca activitate ce se desfasoara intre antrenor/profesor pe de o parte si sportiv/elev pe de alta parte, dar si ca bilateralitate privind comunicarea/transmiterea informatiilor si ascultarea/receptarea acestora. Rezultatul comunicarii si ascultarii poate fi perceput prin intelegere, care in sport si educatie fizica poate fi exprimat prin cuvinte sau prin executie practica.

Abordarea procesului de predare in antrenamentul sportiv si educatia fizica presupune prezentarea celor doua aspecte si anume comunicarea si ascultarea.

urmareste executa

verifica exerseaza

Feed-back

Schema nr. 3 Predarea - proces bilateral.

2.1 Comunicarea in antrenamentul sportiv

2.1.1. Comunicarea - operatie a predarii

Comunicarea umana se defineste ca fiind relatia prin care interlocutorii se pot intelege si influenta reciproc prin intermediul schimbului continuu de informatii, divers codificate, dar si ca proces de transmitere a informatiilor in scopul formarii reprezentarilor. Eficienta procesului de comunicare a cunostintelor, in formarea deprinderilor si priceperilor, se realizeaza de catre antrenorul bun in situatiile in care:

ii face placere sa transmita cunostinte;

trateaza sportivii cu multa intelegere si in mod egal;

face aprecieri permanente asupra executiei, incurajeaza reusitele si initiativele pozitive;

starneste interesul pentru practicarea unor ramuri, discipline sau probe sportive;

este intelegator cu problemele lor (sportivii socotiti razvratiti, neascultatori, obraznici);

are rabdare si acorda timpul necesar fiecarui sportiv pentru a asigura o cat mai clara intelegere si a crea o motivatie solida.

Comunicarea reprezinta un element de maxima importanta pentru procesul instructiv educativ intrucat eficienta executiilor depinde atat de antrenorii care transmit informatii cat si de sportivii care recepteaza, inteleg si executa ceea ce inteleg si ceea ce simt. Din acest punct de vedere se pune intrebarea "daca in timpul antrenamentului este important cum ne adresam sportivilor, cum transmitem cunostintele. ?

Antrenorul, pentru a preda in conditii avantajoase, trebuie sa creeze in incinta spatiului in care lucreaza o atmosfera pozitiva care sa favorizeze:

relatii sociale echilibrate in cadrul grupului, sau cu cei cu care se vine in contact;

comportare demna, civilizata a sportivilor in situatii dificile aparute in realizarea activitatilor;

respectarea autoritatii antrenorului si a factorilor responsabili;

increderea si aprecierea reciproca intre cadrul didactic si sportiv.

Comportamentul si comunicarea sunt forme esentiale de interrelationare si exprimare a personalitatii umane proprii, dar si de influentare pozitiva sau negativa a altor personalitati. Mijloacele utilizate sunt extrem de diverse si nuantate in functie de mesajul care se doreste a fi perceput si de caracteristicile individuale. Unii autori, printre care si E. Venzar, identifica patru tipuri de comunicare: verbala, gestuala, actionala si comportamentala. Alti autori de specialitate precizeaza ca exista doar trei: verbala realizata prin cuvant, pro-verbala realizata prin caracteristicile vorbirii: voce, pronuntie, intensitate, ritm, debit, intonatie etc. si non-verbala realizata prin gesturi mimica.

Un element important folosit in comunicarea non-verbala este limbajul trupului care poate da informatii suficiente despre moralul sportivilor. Umerii cazuti, capul plecat, privirea incruntata, etc., sunt semne care indica o gandire negativa. Baterea, trantirea picioarelor, bratele incrucisate, asociate cu o grimasa, sunt semne de nemultumire caracteristice antrenorilor. Aceste elemente pot conduce la o ineficienta a antrenamentului. Este importanta folosirea unei gandiri pozitive orientata pe comunicare deschisa si pregatirea cu grija a fiecarei etape de antrenament. Din punct de vedere non-verbal o expresie relaxata a fetei determina un raspuns asemanator si poate conta mai mult decat cuvintele dojenitoare sau de nemultumire. Se considera ca 60-80 % din comunicarea umana este non-verbala si 40-20 % verbala.

Comunicarea prin care o persoana (emitator) trimite un mesaj unei alte persoane (receptor) comporta 6 elemente:

hotararea/decizia de a trimite mesajul;

codificarea mesajului de catre emitator;

trimiterea mesajului catre receptor;

alegerea canalului prin care se transmite mesajul;

decodificarea mesajului de catre receptor;

raspunsul receptorului la mesaj

Antrenorul, pe parcursul studiilor si activitatii, trebuie sa se formeze pentru a stapani tehnicile de comunicare prin limbaj verbal si non-verbal, pe care sa le foloseasca in situatii diferite, pentru a transmite sportivilor cunostintele, motivatiile si interesele necesare formarii deprinderilor si priceperilor motrice si realizarii performantei sportive.

Realizarea unei comunicari poate fi influentata negativ, de o serie de aspecte:

bagajul scazut de experienta al emitatorului - conceptiile, atitudinile si personalitatea ce formeaza un cadru de referinta in trimiterea mesajului si poate constitui o sursa de distorsionare a acestuia;

deficiente ale emitatorului manifestate in codificarea mesajului (cum ar fi dificultatii in transpunerea gandirii in cuvinte, sau dificultati in pronuntia corecta);

canalul de comunicare este bruiat de diferite zgomote inclusiv cele ale emitatorului sau receptorului;

la nivelul receptorului, unde se produce decodificarea mesajului, exista un bagaj de experienta redus si chiar labil.

Pentru ca actiunea de predare sa-si atinga scopul este necesar ca "cel ce transmite informatii" sa indeplineasca anumite calitati :

gandurile si sentimentele, exprimate in activitatea de predare, sa fie pozitive;

sa incurajeze permanent sportivii;

spatiul si resursele materiale sa fie bine folosite;

sa tina cont de diferentierile intre executia fetelor si a baietilor, dar si de predispozitiile, placerile si motivatiile sportivilor;

sa asigure o disciplina impusa, dar si acceptata;

sa imprime o cursivitate buna a antrenamentului;

sa realizeze o evaluarea permanenta a muncii sportivilor.

Cerghit, cu privire la emitator si receptor, face precizarea "ca orice forma de comunicare s-ar folosii, eficacitatea ei depinde de calitatile transmisiei, adica de structura logica a continutului, de claritatea, precizia si plasticitatea exprimarii (demonstratiei), aspecte care tin in buna parte de personalitatea profesorului, de relatiile profesor-elev, de contextul psiho-social (al carui rol in procesul educatiei fizice este deosebit de important"), calitatii valabile si in antrenamentul sportiv..

In alta ordine de idei, eficacitatea comunicarii depinde de nivelul dezvoltarii psihice a receptorului, de participarea lui activa (esentiala in sportul de performanta), de nivelul sau lingvistic, motiv ce presupune formarea unui vocabular adecvat antrenamentului sportiv. Momentul optim al invatarii/instruirii se produce atunci cand sportivii sesizeaza sensul unei comunicarii. In absenta cunoasterii sensului cuvintelor pot aparea diferente de percepere, intelegere si reprezentare din partea sportivilor, si ca urmare, executii incorecte.

Comunicarea reprezinta un element de maxima importanta pentru procesul instructiv educativ intrucat eficienta executiilor depinde atat de antrenorii care transmit informatii cat si de sportivii care recepteaza, inteleg si executa ceea ce inteleg si ceea ce simt. Din acest punct de vedere se pune intrebarea "daca in timpul antrenamentului este important cum ne adresam sportivilor, cum transmitem cunostintele. ?

Antrenorul, pentru a preda in conditii avantajoase, trebuie sa creeze in incinta spatiului in care lucreaza o atmosfera pozitiva care sa favorizeze:

relatii sociale echilibrate in cadrul grupului de lucru, sau cu cei cu care se vine in contact;

comportare demna, civilizata a sportivilor in situatii dificile aparute in realizarea activitatilor;

respectarea autoritatii antrenorului si a factorilor responsabili;

increderea si aprecierea reciproca intre cadrul didactic si sportiv.

In ceea ce priveste comunicarea non-verbala sau prin limbaj corporal, Dragnea, A., scoate in evidenta ca "educarea expresivitatii corporale, prin utilizarea limbajului non-verbal se realizeaza pe baza de reguli la fel de stricte ca cele ale comunicarii verbale. El subliniaza de asemenea ca "prin mijloace specifice se dobandeste competenta de executie si competenta de creatie" Competenta de executie presupune: parametrizarea exacta a miscarii, respectarea amplitudinii si supletei, economicitate si corectitudine in repartizarea energiei pe parcursul desfasurarii miscarii, ritmicitatea si fluenta miscarilor, coordonarea sau disocierea miscarilor si chiar lipsa greselilor. Competenta de creatie presupune: capacitate de imitatie si improvizare, capacitate de memorare si comunicare, capacitate de imaginare.

Dragnea A., 1999, evidentiaza ca "o conditie esentiala a formarii expresivitatii corporale o reprezinta existenta a 15 variabile responsabile de diversitatea actiunilor motrice in sfera exprimarii corporale, ce sunt grupate in patru clase: a) corp - spatiu - timp (pozitiile corpului, utilizarea segmentelor, orientarea in spatiu si ambi-lateralitatea, moduri de deplasare, dinamica miscarilor), b) accente (ritmul, scoaterea in relief a anumitor aspecte ale miscarii, realizarea grupurilor expresive), c) mijloace de expresie (sunete, obiecte, senzatii, emotii degajate de miscare, personaje, situatii, dans, teatru, pantomima), d) elemente de prezentare (efecte scenice, montarea unei manifestari artistico-motrice). Aceste variabile sunt predate in modalitati diferite chiar si in cazul aceluiasi profesor/antrenor, in functie de disponibilitatile de moment si caracteristicile continuturilor.

Modalitatea de transmitere a informatiilor poate sa imbrace forma negativista, avand repercusiuni negative, exprimate prin refuzul de a exersa sau comentarii de nemultumire, sau forma pozitivista avand urmari pozitive exprimate prin cresterea motivatiei pentru exersare.

Antrenorul, pe parcursul studiilor si activitatii, trebuie sa se formeze pentru a stapani tehnicile de comunicare prin limbaj verbal si non-verbal, pe care sa le foloseasca in situatii diferite, pentru a transmite sportivilor cunostintele, motivatiile si interesele necesare formarii deprinderilor si priceperilor motrice si realizarii performantei sportive.

Pentru sporturile in care conteaza performanta individuala de tipul cine alearga mai repede, cine sare mai departe ori mai sus sau cine arunca mai departe, sau cea pur tehnica gen tenis, predarea se realizeaza direct, comuniunea dintre sportiv si antrenor este directa, simpla in comparatie cu cea specifica jocurilor sportive colective dominata de subtilitati si interventii derivate.

Un element important folosit in comunicarea non-verbala este limbajul trupului care poate da informatii suficiente despre moralul sportivilor si antrenorilor . Umerii cazuti, capul plecat, privirea incruntata, etc., sunt semne care indica o gandire negativa. Baterea, trantirea picioarelor, bratele incrucisate, asociate cu o grimasa, sunt semne de caracteristice nemultumire. Aceste manifestari produc ineficienta si discontinuitate in procesul de pregatire al sportivilor. Folosirea unei gandiri pozitive orientata pe comunicare deschisa si pregatirea cu grija a fiecarei etape de antrenament este sarcina fiecarui antrenor ce se respecta. Din punct de vedere non-verbal o expresie relaxata a fetei determina un raspuns asemanator si poate conta mai mult decat cuvintele dojenitoare sau de nemultumire. Se considera ca 60-80 % din comunicarea umana este non-verbala si 40-20 % verbala.

2.1.2. Comunicarea - pozitiva si negativa

Abordarea psihopedagogica a pregatirii in sporturile individuale, in care conteaza performanta individuala (gen cine alearga mai repede sau cine sare mai departe, mai sus) sau cea pur tehnica (gen tenis) si in care sa faci fata atitudinii cuiva care are aceleasi interese si poate aceleasi obiective, are la baza orientarea spre invingerea adversarului prin fortele proprii, prin puterea de daruire. Capacitatea de a invinge, de a castiga de a te impune prin fortele proprii, este cea bazata pe perseverenta, munca si incredere in fortele proprii si pe comunicarea verbala si nonverbala. In sporturile de echipa, in care conteaza performanta colectiva, iar actiunile proprii depind de actiunile coechipierilor, dar si de cele ale adversarilor, ritualul de desfasurare are la baza de obicei gesturi formale. Orientarea pregatii sportivilor pentru a face fata situatiilor de conlucrare este impletita cu aceea de a face fata si contracara actiunile adversarului care nu va fi un partener in disputa tehnica la concurenta, ci va fi un adversar care va incerca "sa descopere →anihileze → descurajeze → invinga → distruga capacitatile fizice pe care le are fiecare echipa si fiecare membru al acesteia, avansand formula 'cine e mai bun sa castige'

Procesul psihopedagogic de transmitere a informatiilor influenteaza modalitatea de implicare a sportivului in activitate, din aceasta cauza, trebuie sa creeze o relatie pozitiva, atat intre antrenor si sportivi cat si intre sportivii insisi. In activitatea de pregatire a performantei umane exista multe momente grele, care trebuie depasite cu delicatete si rabdare si cu multe incurajari. Un om matur accepta un comentariu negativ si chiar o pedeapsa, daca acestea nu devin stereotipe si daca nu urmaresc sa umileasca persoana respectiva. Antrenorul in fata sportivului este un om puternic, dar el trebuie sa stie ca "puterea fara caracter este un adevarat blestem" si nu are dreptul sa faca rau atat lui cat si sportivului.

POZITIV- in comunicare

Expresiile pozitive determina o concentrare mai mare, mai constructiva. De asemenea transmiterea de mesaje clare despre ceea ce se doreste, evitandu-se sublinierea a ceea ce nu se doreste este o abordare foarte potrivita pentru antrenament atunci cand se doreste obtinerea unui rezultat mai bun din partea sportivilor. Antrenorul chiar si atunci cand lucrurile nu merg prea bine, daca se doreste obtinerea unui rezultat mai bun din partea sportivilor, trebuie sa gaseasca cuvinte mobilizatoare de genul: " Cred ca o pauza scurta ar fi necesara", "Ce crezi? vei face mai bine data viitoare?", "Hai, stiu ca poti mai mult", "Esti multumit de prestatia ta?". Folosirea sau actionarea in sensul "mergi sau crapa", des folosita in antrenamentul sportiv, este cea mai aspra metoda si cea mai neindicata. In activitatea de pregatire a performantei umane exista multe momente grele, care trebuie depasite cu delicatete si rabdare.

Transmiterea informatiilor, sugestiilor prin expresii pozitive determina o concentrare mai mare mai constructiva. O prezentare clara a ceea ce se doreste, evitandu-se sublinierea a ceea ce nu se doreste, este o abordare foarte potrivita pentru antrenament.

Folosirea sau actionarea in sensul 'ori mergi ori renunti', des folosita in antrenamentul sportiv, este cea mai aspra metoda si cea mai neindicata. Folosirea expresiilor dure in antrenament are efecte negative, de cele mai multe ori sedimentate in subconstientul sportivului si cu repercursiuni negative atat in obtinerea performantei.

Formularea unei critici, unei corecturi presupune o atentie crescuta privind subtilitatile limbajului verbal si mai ales a celui non-verbal, care de foarte multe ori transmit si ceea ce nu se intentioneaza sa se puncteze prin cuvinte. Daca raspunsul primit de la sportiv este de neatentie, de indiferenta sau de neintelegere, se insista cu prezentarea observatiilor intr-o alta formulare. Daca se produce o reactie negativa, cu un repros, in sensul, ca pretentiile sunt foarte mari, se incearca sa se motivez fie printr-o demonstratie informationala, fie printr-o demonstratie motrica. Daca raspunsul din partea sportivului e pozitiv, desi e vorba de o critica, se comenteaza tare si de bine succesul, astfel incat sa realizeze o stimulare atat pentru cel care a acceptat corectarea, cat si pentru colegi ori partenerii lui. Atitudinea pozitiva este indicata si in momentul unei infrangeri, a unei loviri, care nu este usor de suportat si dupa care trebuie sa reiei pregatirea, dar si strategia competitionala. Educarea sportivilor in spiritul gandirii pozitiv, atat in ceea ce priveste adversarul, cat si in ceea ce priveste posibilitatile de reusita, este un atu care poate creste nu numai eficienta antrenamentului, ci poate usura stresul invingerilor.

Castigatorul e frecvent admirat si apreciat de prieteni, si chiar de adversari care il intreaba "cum de poti face atatea?, din ce iti tragi energia?, ce te determina sa doresti sa castigi?. Ce simti cand castigi?etc. Castigatorul poate raspunde: toate acestea sunt din pricina "neastamparului ascuns", framantarilor interne, dorintei de afirmare si mai ales "dorintei de castig" , sau ar pute da alte raspunsuri surprinzatoare..

Atitudinea pozitiva este indicata si in momentul unei infrangeri, a unei loviri, care nu este usor de suportat si dupa care trebuie sa o iei de la capat cu pregatirea, dar si cu strategia competitionala. Educarea sportivilor in spiritul gandirii pozitive, atat in ceea ce priveste adversarul, cat si in ceea ce priveste posibilitatile de reusita, este un atu pozitiv care poate creste atat eficienta antrenamentului, dar care poate si usura stresul invingerilor.

Toata viata lui, sportivul se pregateste pentru succes dar si pentru a invinge un adversar, care la randul lui se pregateste pentru aceeasi idee. E important ca adversarul sa afle de el si sa fie obligat sa recunoasca valoarea, dar mai important este ca de fiecare data sa ramana si ceva necunoscut.

NEGATIV - in comunicare

Formularea unei critici, unei corecturi presupune o atentie crescuta privind subtilitatile limbajului verbal si mai ales a celui nonverbal, care de foarte multe ori transmite si ceea ce nu intentionam sa punctam prin cuvinte. Daca raspunsul primit de la sportiv este de neatentie, de indiferenta sau de neintelegere, se insista cu prezentarea observatiilor printr-o alta formulare. Daca se produce o reactie negativa, cu un repros, ca pretentiile sunt foarte mari, incerc sa motivez fie printr-o demonstratie informationala, fie printr-o demonstratie fizica. Daca raspunsul din partea sportivului e pozitiv, desi e vorba de o critica, comentez tare si de bine succes, astfel incat sa realizeze o stimulare atat pentru cel care a acceptat corectarea, cat si pentru colegi sau parteneri.

Cuvinte negative de genul: "nu te straduiesti, nu va straduiti deloc sa . ", "nu esti/sunteti in stare de nimic" sau "nu poti/puteti sa realizati . ", "incerc/incercam acest lucru dar nu stiu/stim daca o sa reusesc/reusim" etc., nu isi au rostul la un antrenament si nu au un efect pozitiv asupra starii generale de spirit al celor implicati in antrenamentul sportiv. Pentru psihicul sportivului, pentru momentele grele (pentru unii dintre sportivi) este foarte important sa se foloseasca cuvinte mobilizatoare care au ca scop depasirea posibilitatilor si chiar a propriile limite.

Limbajul verbal, sau non-verbal, folosit de antrenor/profesor nu trebuie sa arate permanent si des nemultumirea cand sportivii nu reusesc sa prezinte tehnica de executie corecta, intrucat aceasta modalitate de adresare poate avea efecte negative asupra prestatiei. Nemultumirea poate fi redata intr-un mod stimulativ, incurajator, prin sublinieri care sa accentueze modalitatile de intelegere si realizare a actiunilor motrice, a efortului in general. Sportivul trebuie educat de asa maniera incat sa aiba "curajul " sa spuna, sa comunice ceea ce simte, ceea ce intelege pentru a realiza aceea comuniune intre el/ei si antrenor/antrenori. Antrenorul nu trebuie sa fie perceput de catre sportiv ca un "dictator neinduplecat" ce nu accepta critica convorbirea, ci trebuie sa fie perceput ca "un sprijin" pe care te poti baza in orice moment.

Antrenorul, ca dirijor al formarii performantei sportive nu se poate transforma intr-un judecator deplin. Judecatile critice, au importanta deosebita, dar ele nu pot fi transformate in obiceiuri continue. Pedepsirea prin vorbe sau din gesturi, care sa duca la corectarea unui obicei prost, nu trebuie sa sublinieze toate aspectele negative odata. O astfel de abordare este ineficienta intrucat sportivul nu va stii la ce sa se opreasca, la ce sa se concentreze mai intai.

In termeni de psihopedagogiei, un om va accepta o pedeapsa, o observatie sau un comentariu negativ daca ele nu devin stereotipe si daca nu vizeaza sa umileasca in mod direct persoana respectiva.

De multe ori apar neintelegeri intre sportivi si antrenori, neintelegeri ce se soldeaza cu ruperi de conlucrari, cu despartiri uneori dramatice. Sa nu uitam ca intre antrenor si sportiv se realizeaza o legatura sufleteasca deosebit de puternica, ce poate fi asemanata cu "simtul proprietatii", cu "o familie". De cele mai multe ori cand apar "despartiri", ce sunt provocate de 'jigniri, reprosuri, neintelegeri, raniri, ce nu mai pot fi tolerate". Cineva " ne-a ranit cand noi nu puteam raspunde in nici un fel, nu ne-a inteles in momentele grele'. Acel cineva este antrenorul, omul de langa mine, care ma cunoaste in momentele mele bune si rele, cel care trebuie sa dirijeze activitate, astfel incat sa creeze confortul si dispozitia necesara sustinerii "stresului de antrenament si de competitie", persoana care ar trebui "sa gaseasca justificare si explicatie reala pentru orice neputinta, nerealizare, orice cedare".

Se intampla deseori ca antrenorul, "omul care trebuie sa ne sustina" sa atribuie " vorbe de ocara" tocmai cand se produce un rezultat bun s-au cand reusit o executie de exceptie. Antrenorul, colegul de antrenament, sau adversarul provoaca (constient sau inconstient) cu strigate de tipul 'slabanogule, prostule, impiedecatule, neispravitule' frustrari ce lasa urme si influenteaza producerea performantei sportive. In explicatia pedagogica, frustrarea si cei 'vinovati' de ea - parintii, colegii, adversarii, antrenorul, presedintele de club - contribuie la nereusita, la insucces si uneori la ruperea relatiilor si retragerea din sportul de performanta.

Activitatea sportiva de performanta nu trebuie confundata sau transformata in "lupta pe viata si pe moarte bazata pe diminuarea capacitatilor fizice sau pe distrugerea psihica" in care ori cedezi/mori tu, ori cedeaza /moare adversarul. Ea trebuie privita, inteleasa, acceptata ca o activitate ce are drept scop formarea personalitatii umane pentru a produce performanta de tip distractiv, recreativ, estetic, social. Performanta nu trebuie sa devina un tel ce trebuie realizat prin orice mijloace. Succesele nu trebuie considerate ca trepte ale puterii si afirmatiei care-ti dau drepturi depline si insuccesele ca umilinte derivate din neputinta, din desconsiderare.

Plecand de la ideea ca performanta sportiva este munca de ieri, rezultatul de azi si sacrificiul de maine, dar si bucuria de a fi mai bun intr-un anumit moment al vietii, nu trebuie uitat faptul ca antrenamentul este un proces instructiv-educativ subordonat obtinerii rezultatelor pentru care sportivul se antreneaza si este supus unei violente fizice si psihice, care de multe ori apare atat in procesul de dezvoltare a performantei (pregatire) cat si in cel competitional. Ideea obtinerii performantei sportive nu trebuie privita ca un ideal de vita, ca promovarea vanitatii umane, mai presus de orice, si nici ca un apendice, un condiment al C.V. cuiva, sau ca un "rezultat de succes" si care iti da drepturi depline, ci ca o modalitate de afirmare, ca o posibilitate de existenta, influentata de o serie de factori, ca "o stare de bine".

Nu "trebuie" sa ai succese in orice ai face, e inevitabil sa "trebuiasca" si sa obtii succese sau cu ajutorul cuiva. In fond lumea e tot atat de mare cat era de la aparitie, dar oameni sunt mai multi si tot mai multi si cantitatea de succes pe cap de locuitor ca atare devine mica. Toata viata lui sportivul se pregateste pentru succes, dar si pentru a invinge un adversar, care la randul lui se pregateste pentru aceiasi idee. Este important ca adversarul sa afle "ca existi ca valoare sportiva", sa recunoasca valoare, dar mai important este ca de fiecare data sa ramana si ceva necunoscut.

12-18 ani de sudori in sala de sport pentru a ajunge "campion olimpic" pentru ati face o cariera sportiva este greu de suportat fizic si psihic. A realiza ca sportiv si ca antrenor acest lucru nu este usor, cere de multe ori sacrificii pe care nu toata lumea le intelege si ce este mai trist nu intotdeauna aduc bucurii si realizari.

Acestea sunt doar cateva din aspectele care caracterizeaza comunicarea si care contribuie la "bucuria obtinerii"performantei sportive, dar si la formarea acesteia.

2.2. Ascultarea - operatie a predarii

Ascultarea este o operatie considerata esentiala de care depinde eficienta procesului de predare si evolutia personalitatii sportivului. Capacitatea de ascultare depinde de capacitatea de atentie si concentrare si este o atitudine de care are nevoie atat sportivul cat si profesorul, si ea poate fi educata prin aplicarea tehnicilor de ascultare activa. Ascultarea activa implica si modalitatea de prezentare prin propriile cuvinte a celor spuse de vorbitor, sau de reamintire a informatiilor, asa cum au fost ele intelese. Pentru a aprecia capacitatea de ascultare, reprezentata de atentia cu care se urmareste transmiterea informatiilor se folosesc intrebarile si analizele executiilor practice. Cei care asculta pot avea nevoie si de informatii suplimentare pentru a lamuri unele aspecte care nu au fost intelese corect. Ascultarea activa (inteleasa ca "ascultare atenta") poate fi imbunatatita prin folosirea mijloacelor de comunicare nonverbala, cum ar fi: schimbarea pozitiei corpului, mimica fetei etc. In situatiile, in care mesajul transmis este inteles, ascultarea activa presupune trimiterea unui feed-back despre ceea ce s-a inteles din mesajul primit si mai ales din cel receptionat. Sportivul isi face cunoscuta intelegerea mesajului transmis, prin reactia pe care o manifesta. Feed-back-ul astfel transmis trebuie sa fie clar, sincer, imediat si concis.

Imbunatatirea tehnicilor de ascultare, reprezentata prin cresterea capacitatii de atentie este o necesitate permanenta ce se realizeaza prin respectarea urmatoarelor cerinte:

ascultatorul trebuie sa faca eforturi de a intelege trairile vorbitorului, aspect denumit empatie;

ascultarea nu este eficienta daca evaluarea mesajului se face de catre ascultator chiar in timpul transmiterii sale de catre vorbitor - aspect ce presupune deschiderea mentala;

ascultatorul, daca nu este suficient de pregatit, va evita discutiile, asupra subiectului aspect ce necesita dispozitia mentala;

educarea capacitatii de concentrare a atentiei;

vorbitorul va fi apreciat/judecat pe baza continutului mesajului transmis;

studierea gesticii vorbitorului in timpul transmiterii mesajului;

urmarirea modalitatii de transmitere a ideilor principale si mai putin a faptelor minore;

folosirea unui vocabular conform capacitatii de intelegere si de ascultare;

eliminarea surselor de perturbare a atentiei;

educarea si punerea in practica a tehnicilor de ascultare trebuie sa ramana o preocupare permanenta;

profesorul sa stie exact, in caz de nereusita, cu ce sa intervina pentru a o inlatura.

In antrenamentul sportiv, cand transmiterea informatiilor si perceperea acestora, sunt vitregite de conditiile exterioare (asa zisa "galagie", acel "freamat specific orei de antrenament", care se propaga pe parcursul intregii ore) e necesar ca atat modalitatea de transmitere cat si modalitatea de ascultare sa se depuna un efort substantial de catre cei doi factori - antrenorul care transmite si sportivul care asculta. Intre comunicare si ascultare exista o relatie de interconditionare ce influenteaza schimbarile comportamentale. Asa cum se observa din schema de mai jos, antrenorul transmite informatii sportivului care este in acelasi timp si executant. Executantul prin modul de exprimare (verbala, non-verbala, practica) produce la randul sau informatii pe care le preia emitatorul/antrenorul. Acest circuit de informatii are traseu inchis.

Feed-back

Schema nr.     Realizarea miscarii pe baza comunicarii si ascultarii, in antrenament sportiv si educatie fizica

3. STILURILE DE PREDARE

Antrenorul poate fi vazut si apreciat de catre sportivi in mod diferit. Stilul de comportament abordat de catre fiecare cadru didactic in parte depinde de temperament, de educatie, de maiestria pedagogica formata , dar si de particularitatile sportivilor.

Stilul de predare abordat, consta in modalitatea personala de realizare a predarii in conformitate cu achizitiile ce urmeaza a fi realizate. Conform opiniei lui L. Vlasceanu, L., 1984, "stilul este asociat comportamentului si se manifesta sub forma unor structuri de influenta si actiune cu o anumita consistenta intima, stabilitate relativa, fiind rezultatul permanentizarii principiilor si normelor ce definesc activitatea formativa".

Exista afirmatii de genul "nu-mi place atletismul / gimnastica s/ handbalul", afirmatii ce sunt determinate de cele mai multe ori de instalarea unei antipatii provocate de stilul dur sau nepotrivit de predare, de greutatea/dificultatea disciplinei abordata, de alegerea nepotrivita a modalitatii de predare, de selectionarea neinspirata a sistemelor de actionare sau de neselectionarea sportivilor in concordanta cu predispozitiile si motivatiile personale.

In antrenamentul sportiv ca si in educatia fizica exista mai multe modalitati de manifestare a antrenorului in procesul complex de predare - invatare - dezvoltare/obtinere de performanta. Modalitatile de manifestare a antrenorului se realizeaza in functie de caracteristicile intime ale personalitatii, dar si in functie de caracteristicile sportivului / sportivilor, date de particularitatile de varsta, sex si inzestrare aptitudinala ale acestuia.

Antrenorul se poate comporta in procesul pedagogic in mod diferit, incadrandu-se intr-un stil de instruire care poate fi: democratic, autoritar, neglijent.

Stilul democratic, considerat ca fiind cel mai acceptabil, este un stil cooperant, afectiv, apropiat, amabil, dar in acelasi timp sever. Se bazeaza pe o colaborare desavarsita intre antrenor si sportiv, pe o stimulare permanenta a initiativei sportivilor, dar si pe o realizare a unei motivatii temeinice prin aprecieri pozitive, argumentate temeinic. Acest stil de instruire are cea mai mare eficienta intrucat formeaza increderea reciproca intre sportiv si antrenor. Increderea se castiga de-a lungul timpului, pe baza cunoasterii si sprijinirii reciproce, prin acomodarea antrenorului si sportivului cu specificul activitatii. Comunicarea continuturilor de instruire se realizeaza intr-o forma explicita, clara, scurta, bazata in principal pe preocuparea antrenorului de a gasi modalitatea cea mai eficienta in realizarea intelegerii si executiei corecte a miscarii combinata cu depunerea unui efort specific. Aceasta abordare a procesului de instruire se bazeaza pe capacitatea antrenorului de a sesiza ambele posibilitati ale instruirii: neacomodarea din cauza sportivului (lipsa disponibilitatilor personale, nivelul scazut al conditiei fizice) si neacomodarea din cauza antrenorului (lipsa capacitatii de obiectivitate si sociabilitate). A considera ca neinsusirea, neformarea deprinderilor motrice si nedezvoltarea aptitudinilor psihomotrice se datoreaza intotdeauna sportivilor, nu si a antrenorului, este o idee gresita si acceptata de antrenorii "slabi", dezinteresati, sau fara experienta didactica.

Instruirea din antrenamentul sportiv este o activitate complexa ce trebuie perceputa ca un sistem de actiuni bilaterale ce presupun explicarea, demonstrarea si executia unor deprinderi /priceperi motrice (bazate pe perceptia, gandirea, judecata, memoria, analiza, daruirea de sine, vointa si motivatia) in lupta directa cu oboseala. Instruirea trebuie perceputa ca ceva placut, stimulativ, usor de inteles si de executat, o activitate ce schimba comportamentul oamenilor, dar care aduce si satisfactii deosebite. Analiza cauzelor neacomodarii (determinate de cele mai multe ori de indisponibilitatea si nemotivarea sportivilor, dar si de indisponibilitatea antrenorului), poate imbunatati procesul instruirii in sensul cresterii performantelor sportive. Nu trebuie sa se neglijeze nici un moment faptul ca instruirea trebuie sa se adreseze sportivului (care poate fi: copil, adolescent sau matur) sau grupului de sportivi din momentul respectiv, tinand cont de perceptia si gradul de atentie, gandire, judecata si nivel de pregatire. Nu se transmit informatii, nu se predau deprinderi de dragul de a preda, ci pentru a fi intelese, executate, invatate, pentru a produce modificari in comportamentul uman care sa permita realizarea de performante sportive. Instruirea se adreseaza sportivilor care suporta un efort si o solicitare fizica si psihica mare, de aceea antrenorul trebuie sa fie calm, receptiv, dezinvolt, placut, deschis, bine dispus, interesat de ceea ce face sportivul. Antrenorul care adopta un astfel de stil incurajeaza implicarea sportivilor in procesul exersarii independente si creative, coopereaza si conlucreaza cu sportivii in organizarea situatiilor de invatare, se comporta ca un membru al grupului cu care lucreaza, fapt ce face sa creasca increderea in el. Formarea increderii depline in personalitatea antrenorului in posibilitatile acestuia, de a realiza un proces instructiv de mare calitate, este o conditie esentiala in antrenamentul de performanta. Antrenamentul sportiv este un proces ce se suporta cu greutate de catre sportivi si chiar antrenori, intelegerea si prietenia, stimularea si buna dispozitie sunt conditii ce pot marii eficienta.

Stilul dictatorial, socotit ca fiind neeficient, este un stil abordat in principal de antrenorii infumurati, de cei increzuti, dominatori si fara predispozitia de autoinstruire, de cei care au impresia ca totul este sub control, ca sportivul nu este altceva decat "instrumentul prin care se realizeaza performanta, care nu are drept la replica". Acest stil consta in transmiterea cunostintelor in mod autoritar, distant sau ursuz si nu permite realizarea unui dialog intre sportiv si antrenor, nu se poate realiza o comuniune intre cei doi factori. Vina neinvatarii, neprogresarii, in acest caz, este data in totalitate asupra sportivilor care sunt considerati lenesi, rai, neinteresati, obraznici, impertinenti care nu sunt capabili sau nu vor sa lucreze, ceea ce este fals. Antrenorul care abordeaza un astfel de stil nu incurajeaza initiativele, critica, sanctioneaza orice abatere fara sa tina cont de nimic, nu face parte din grupul cu care lucreaza, pastrand o anumita distanta si raceala fata de sportivii cu care lucreaza. Pentru acest stil de lucru, el nu este apreciat si nici iubit, preferat de sportivi.

Stilul neglijent apreciat ca fiind neindicat in activitatea de performanta, denumit si "laissez-faire" este stilul abordat in principal de antrenorii care au ocupat un loc de munca pentru care nu au chemarea specifica, nu sunt facuti. Acestia sunt neinteresati de rezultatele muncii, s-au incadrat din motive neprofesionale (dorinta de a avea un loc de munca platit, indemnul parintilor sau prietenilor) si sunt lipsiti de atractia si dragostea pentru sport, pentru sportivi, pentru miracolul progresului si conceperii performantei sportive. Antrenorul care abordeaza un astfel de stil, are in cadrul antrenamentelor un rol pasiv, accepta cu usurinta deciziile si sugestiile sportivilor, nu manifesta exigenta, nu face aprecieri pozitive sau negative privind comportamentul elevilor, favorizeaza nivelul slab al pregatirii si deci obtinerea unor rezultate sub posibilitatile reale. In lectiile de antrenament este preocupat mai mult de ceea ce se intampla in jur decat ce se intampla cu sportivii proprii, nu-l intereseaza problemele specifice antrenamentului sau problemele personale ale sportivilor.

Referitor la stadiile de formare profesionala conform A., Underhill, 1991, citat de Gh., Dumitriu si C., Dumitriu in 2003, pag 228, exista patru etape de dezvoltare personala sau de existenta a profesorului, etape ce se manifesta si in evolutia profesionala a antrenorului:

etapa de "incompetenta inconstienta", in care antrenorul nu este constient de alternativa educationala, de posibilitatile multiple de realizare a procesului instructiv-educativ, de responsabilitatile ce-i revin, si nu a si-a gasit inca "personalitatea de profesor sau drumul";

etapa de "incompetenta constienta," in care antrenorul stie, cunoaste ca exista multiple metode mai eficiente, in procesul de instruire, dar nu foloseste, din comoditate sau lipsa de imaginatie, decat anumite metode. Este un aspect ce poate genera o schimbare in modalitatea de abordare a realizarii procesului de instruire, daca acesta s-ar stradui,s-ar trezi la realitate sau ar prinde drag de meserie "peste noapte";

etapa de competenta constienta, in care antrenorul depune eforturi, in mod constient, pentru a realiza o comuniune stransa si agreabila cu sportivii cu care lucreaza, pentru a gasi cele mai bune si eficiente abordari potrivite momentului si situatiilor;

etapa de competenta inconstienta, in care antrenorul nu depune eforturi deosebite pentru a deveni sau a se comporta ca un adevarat profesionist. Pentru aceasta etapa, centrarea atentiei pe sportivi reprezinta un lucru cat se poate de normal, o modalitate de comportare naturala, simtita din interiorul personalitatii profesionale.

Antrenorul, inca de la inceputul activitatii didactice, poate sa se manifeste intr-una din aceste etape, poate sa treaca de la o etapa la alta si poate sa se perfectioneze. Ca sa ajunga la a patra etapa depinde de competentele profesionale si idealurile fiecarui antrenor, de vointa si puterea de auto convingere a fiecaruia in parte, dar si de interiorul personalitatii

In functie de stilurile prezentate si etapele de evolutie, antrenorul este apreciat de catre sportiv ca fiind bun si atunci sportivul prefera sa lucreze cu el sau poate fi apreciat ca necorespunzator si pleaca sa lucreze cu alt antrenor.

Antrenorul, omul care dirijeaza procesul de instruire, omul care conduce procesul de creatie a performantei sportive este persoana cea mai apropiata de sportivul care se straduieste sa realizeze un rezultat sportiv de valoare.

Mentalitatea actuala a antrenorului cu privire la conduita lui didactica a suferit modificari determinate de schimbarile sociale, care au facut din sport o afacere profitabila, rezultatele sportive fiind evaluate si platite in functie de valoare. Noua mentalitate are la baza rigoarea si precizia proiectarii stiintifice, bazata pe analiza si cunoasterea celor mai noi rezultate ale cercetarii stiintifice.

DINAMICA PROCESULUI DE PREDARE IN ANTRENAMENTUL SPORTIV

Metodologia procesului de predare in antrenamentul sportiv

Antrenamentul sportiv, considerat ca parte componenta a educatiei are caracter informal formal si nonformal si se integreaza ca modalitate de rezolvare in tiparele instruirii.

Noua tendinta a procesului de pregatire in vederea obtinerii performantei sportive este aceea de a transforma pregatirea de tip informativ-aplicativ, centrata pe sportiv ca obiect de lucru, in pregatire de tip formativ-aplicativ, centrata pe sportiv ca partener al activitatii de obtinere a rezultatelor sportive si in acelasi timp beneficiar al muncii si sacrificiului depus.

Obiectivele instruirii in sportul de performanta reprezinta formulari generale si specifice privind finalizarile in ceea ce priveste invatarea deprinderilor motrice si dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice la incheierea unui sezon competitional. Aceste formulari sunt consemnate in scris si cuantificate in valori cand este vorba de aptitudini psihomotrice sau in precizari, cand este vorba de deprinderi motrice.

Pentru fiecare sezon competitional, perioada, etapa de pregatire sau lectie de antrenament in functie de analiza evolutiei anterioare se stabilesc obiectivele viitoare ce vor viza trei aspecte:

performanta in termeni clari si masurabili (exemplu: 11"3 intr-o alergare pe 100 m sau 15 marcari la cosul de baschet de la o distanta de 5 m din 20 incercari etc.);

precizarea conditiilor in care se va realiza performanta respectiva (exemplu: la 100 m startul va fi de jos, se va alerga pe pista sintetica cu adversar, sau la baschet se va arunca de pe loc cu adversar semiactiv);

precizarea standardului ce influenteaza evaluarea (tehnica de executie si nivelul aptitudinilor psihomotrice).

La fiecare inceput de sezon sau etapa, obiectivele de instruire ce urmeaza sa fie urmarite pe o anumita perioada de timp, se discuta cu sportivul/sportivii sau echipa respectiva. Trebuie realizata o concordanta intre propunerile antrenorului si dorintele sportivilor care realizeaza performanta. Obiectivele propuse intereseaza in mod direct nu numai antrenorii si sportivii ci si conducatorii clubului, federatiei, membrii familiei si celelalte persoane implicate in obtinerea performantei sportive etc.

Asa cum s-a subliniat, predarea este inteleasa ca fiind procesul de transmitere sau de expunere a cunostintelor. In esenta ea reprezinta toate actiunile desfasurate de catre profesor, in cadrul lectiei / perioadei de pregatire, cu scopul de a "determina sportivii sa munceasca". Importanta in predare este capacitatea profesorului/antrenorului de a atrage, a captiva si de a sadi in mintea si sufletul sportivilor dorinta de invatare si de miscare.

In cadrul predarii in antrenamentul sportiv se disting doua aspecte distincte: instruirea si transformarea.

Instruirea consta in transmiterea cunostintelor de catre profesor, dar si in efortul depus de sportiv pentru intelegerea, retinerea aspectelor si concretizarea acestora in executia miscarilor. Astfel instruirea da un anumit sens fenomenelor si produce transformarea comportamentului in toate sensurile (fizic, intelectual, afectiv, emotional, estetic si social).

Practica sportiva a scos in evidenta ca procesul de instruire se realizeaza in functie de particularitatile individuale, dar si in functie de nivelul de pregatire dobandit si caracteristicile disciplinelor sportive intr-o succesiune de actiuni/activitati ce are la baza legile evolutii umane. Acest proces promoveaza folosirea modelelor de instruire. Metodele alese in realizarea instruiri pot fi verbale si practice, clasice si moderne, pentru invatarea, consolidarea, perfectionarea, evaluarea deprinderilor, a priceperilor motrice sau pentru dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, pentru predare, invatare sau proiectare. Ele sunt multiple, au efecte diferite si sunt alese de obicei de catre profesor, rar si prin consultarea sportivilor, si observarea efectelor produse de folosirea lor.

Stilul pedagogic abordat de catre fiecare antrenor, se bazeaza pe folosirea "asa zisei "metodologii standard", ceea ce permite realizarea individualizarii pregatirii, aspect specific antrenamentului sportiv. Metodologia standard presupune promovarea in activitatea de predare a unei "succesiuni de actiuni / activitati " astfel selectionate incat sa contribuie la realizarea temelor si obiectivelor perioadei/etapei de pregatire sau lectiei de antrenament, succesiune ce nu poate fi schimbata indiferent de etapa, tip de lectie, nivel de pregatire, sex, varsta etc. Folosirea metodologiei standard necesita, din partea celui care efectueaza procesul de instruire, o prezentare detaliata a demersului de pregatire, dar si o structurare si rationalizare a instrumentelor si momentelor de pregatire.

Eficienta si valoarea pedagogica a profesorului/antrenorului depinde de nivelul pregatirii proprii in ceea ce priveste cunostintele si tehnicile executie, de specialitate, de cunostintele pedagogice, psihologice, metodice generale si specifice, de capacitatile de selectionare si cantarire a actiunilor si de motivatiile si predispozitiile pentru acest tip de activitate, fapt ce rezulta din modalitatea de structurare si elaborare a metodologiei standard.. In procesul de producere a performantei sportive aceasta eficienta, poate creste prin folosirea acestei metodologii, dar aplicarea ei impune respectarea urmatoarelor cerinte:

formularea clara a obiectivelor ce trebuie realizate;

cunoasterea/ prefigurarea rezultatelor asteptate;

exersarea repetata in situatii identice pentru formarea stereotipului dinamic specific deprinderilor;

exersarea repetata in situatii variate pentru formarea priceperilor si manifestarea maiestriei sportive;

interventia permanenta pentru stimularea si incurajarea executiei in scopul cresterii motivatiei si formarii interesului.

analiza si alegerea continua a solutiilor mai putin costisitoare din punct de vedere biomecanic, biochimic, bioenergetic, bioafectiv si bioformativ.

Metodologia standard stabilita reprezinta pentru procesul instructiv-educativ, din antrenamentul sportiv: un sistem de referinta, un sistem de asamblare a obiectivelor, un sistem de motivatie, un sistem de sens, un sistem de gestiune si un sistem individualizat

Dinamica procesului de predare prin metodologia standard constituie:

Realizarea procesului de predare, avand la baza folosirea metodologiei de predare standard, la scara miniaturizata (proiect de lectie), presupune abordarea in ordine cronologica a cinci activitati/ operatii si anume:

A. planificarea continuturilor de predare a lectiilor;

B. organizarea predarii;

C. conducerea predarii;

D. evaluarea predarii;

E. reglarea celor patru operatii anterioare.

Aceasta abordare poate fi reprezentata schematic astfel:

Fig. nr. 5. Reprezentarea schematica a operatiilor predarii

Planificarea continuturilor de predare

Eficienta procesului de predare-invatare depinde de modul cum profesorul/antrenorul stie sa isi planifice, pregateasca, sa structureze si sa expuna continutul invatarii, dezvoltarii.

Planificarea si structurarea continutului predarii, presupune alegerea unei succesiuni metodice de activitati sau sisteme de actionare care sa asigure realizarea procesului de invatare a exercitiilor, a cunostintelor de formare a deprinderilor si priceperilor motrice, dar si de dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice si de educare a calitatilor morale si de vointa. Stabilirea succesiunii metodice (vezi fig. nr. 6) a actiunilor, a exercitiilor, nu se realizeaza la intamplare, ci se impune respectare urmatoarele cerinte:

stabilirea clara a obiectivelor (finale, intermediare, operationale) in functie de posibilitatile de evolutie a sportivilor;

alegerea mijloacelor si a metodelor pentru perioada, etapa, sezonul competitional sau pentru lectie;

stabilirea testelor intermediare, finale de evaluare a activitatilor desfasurate si progreselor realizate;

elaborarea unei succesiunii standard de actiuni si de mijloace de pregatire;

formarea capacitatii de autoevaluare;

respectarea individualizarii in procesul predarii.

Fig. nr. 6. Reprezentarea schematica activitatilor implicate in predare

Stabilirea clara a obiectivelor finale, intermediare si operationale ca prima o cerinta traseaza directia de actiune a procesului de pregatire, contribuie la eficientizarea procesului de pregatire si formare a motivatie. Obiectivele constituie castigurile sportivilor, in urma participarii la pregatirea respectiva. Au o formulare tipica, de exemplu: sa invete corect miscarea de deplasare a bratelor in timpul alergarii de viteza, sa isi imbunatateasca viteza de reactie, sa se recreeze, sa creasca capacitatea de efort, sa se integreze in jocul echipei etc. Planificarea actiunilor fiecarei secvente a lectiei la intamplare, fara sa concorde, cu realizarea temelor si obiectivelor pregatirii, este o greseala ce influenteaza procesul de producere a performantei sportive. Rezultatul unei astfel de activitati/ lectii este si el aleator si neeficient. La inceputul unei etape de pregatire, obiectivele finale si intermediare sunt propuse de profesor si stabilite de comun acord cu sportivii, pe baza unei bune cunoasteri a posibilitatilor acestora, dar si a cunoasterii conditiilor materiale ale clubului si ale federatiei.

Obiectivele intermediare sunt intotdeauna subordonate obiectivelor finale. Pentru realizarea fiecarui tip de obiectiv, profesorul/antrenorul isi stabileste timpul necesar de realizare, timp ce depinde si de posibilitatile sportivilor. Obiectivele se propun de catre profesor si sunt comunicate sportivilor inainte de inceperea pregatirii. Acestea se realizeaza in etape, iar succesiunea folosirii mijloacelor este specifica etapelor, succesiune ce trebuie sa asigure realizarea cat mai rapida si temeinica a obiectivelor.

Stabilirea testelor de evaluare finala si intermediara este necesara in scopul urmaririi eficientei procesului instructiv educativ si masoara performanta sportiva individuala sau colectiva ca aceasta sa se realizeze cu ajutorul testelor intermediare si finale, cu posibilitati reale de masurare a performantelor individuale.

Aceste teste sunt specifice fiecarui nivel de pregatire dar si sportului practicat si vor indeplinii urmatoarele cerinte:

sa fie simple si clar explicate;

sa reprezinte puncte de apreciere;

sa scoata in evidenta eficienta exercitiilor standard;

sa fie masurabile;

sa fie concepute sub forma de performanta finala7intermediara si operationala;

sa fie apropiate de forma competitionala sau de tehnica deprinderii, a probei sau a ramurii sportive.

Elaborarea succesiunii standard de actiuni si exerciti se realizeaza dupa stabilirea obiectivelor si testelor de evaluare (finale, intermediare si operationale). Esalonarea actiunilor si a exercitiilor intr-o succesiune standard va asigura realizarea obiective. Aceasta activitate cuprinde doua operatii: stabilirea actiunilor si alegerea exercitiilor (de baza - cu cea mai mare eficienta si de rezerva).

Alegerea succesiunii standard a actiunilor de pregatire vizeaza stabilirea duratei, a calendarului competitional sau esalonarea anuala, pe sezon competitional ori perioada (macrociclu), etapa (mezociclu), ciclu saptamanal (microciclu) si lectie.

Alegerea exercitiilor, cu cea mai mare eficienta, sub forma unei succesiuni standard, in procesul predarii, este o activitate ce necesita multa atentie. In procesul de predare pot aparea greseli reprezentate fie prin folosirea unui numar mare de exercitii in invatare a unor tehnici simple, fie prin alegerea unei succesiuni metodice greoaie. In acest context, procesul de predare-invatare devine obositor, plictisitor si ingreuiat. Alegerea unei succesiuni metodice clare, precise si eficiente presupune:

inventarierea tuturor exercitiilor ce conduc la realizarea obiectivelor;

gruparea exercitiile in functie de contributia la realizarea obiectivelor si eliminarea exercitiilor cu eficienta scazuta;

alegerea unui numar suficient de exercitii necesar invatarii ca urmare a complexitatii tehnicii. Intre aceste exercitii trebuie sa existe anumite coerenta care sa duca la insusirea unei anumite tehnici;

alegerea, din multitudinea exercitiilor, a variantelor de executie cu eficienta rapida in insusirea tehnicii adecvate;

alegerea, din multitudinea exercitiilor folosite in invatare - educare - formare, pe cele cu obiective precise si imediate;

alegerea, din multitudinea exercitiilor folosite in invatare - educare - formare, pe cele care realizeaza intr-un timp scurt o stapanire partiala sau completa a tehnicii.

Alegerea unei succesiuni standard de rezerva se impune pentru cazul in care apar dificultati de invatare. Se recurge la folosirea unor exercitii ajutatoare sau de rezerva, care sa asigure eficienta procesului de predare invatare in situatiile cand acesta nu se obtine dupa prima succesiune standard. Aceasta operatie presupune la randul ei respectarea urmatoarelor cerinte:

inventarierea tuturor exercitiilor care pot duce la realizarea obiectivului urmarit;

gruparea exercitiilor pentru realizarea obiectivelor si eliminarea exercitiilor care nu au eficienta crescuta;

alegerea unui numar de cel mult 10 exercitii de rezerva, ce pot duce la realizarea obiectivului.;

stabilirea pentru fiecare grupa de exercitii a exercitiului etalon;

verificarea eficientei exercitiilor standard fata de obiectivul ales;

transformarea exercitiului standard in performanta masurabila;

esalonarea succesiunii finale a exercitiilor standard de rezerva.

Formarea capacitatii de autoevaluare are la baza intocmirea fiselor de evidenta, de control, a nivelului de pregatire. Fisele de evidenta sunt completate de catre sportiv si profesor si cuprind: exercitiile standard, testele de nivel, testul de validare a eficientei exercitiilor standard. Intocmirea fisei de evidenta (de nivel) reprezinta un stimulent pentru sportiv, constituie oglinda a ceea ce a realizat atat ca munca, cat si ca progres, dar este si o oglinda ce prezinta obiectivele pe etape de invatare/pregatire. Fisa de control reprezinta testul de validare a eficientei exercitiilor standard folosite, raportata la sportiv. Ea permite sportivului sa se autoevalueze, sa-si cunoasca permanent nivelul la care se situeaza, progresul, dar si regresul sau stagnarile.

Organizarea predarii se realizeaza in functie de nivelul atins la un moment dat de catre elevi. Fisa de control a nivelului momentului reprezinta instrumentul principal in procesul de apreciere al invatarii.

Organizarea predarii

Organizarea (managementul) predarii se reduce practic la actiunile ce urmeaza sa se desfasoare in scopul realizarii unei lectii de antrenament, actiuni structurate in doua sensuri:

in sens larg, consta in organizarea transmiterii (comunicarii) cunostintelor care presupune realizarea intregii activitati de proiectare, aplicare, evaluare a executiei si cunostintelor, priceperilor si deprinderilor motrice, deci tot ceea ce gandeste si executa profesorul impreuna cu un anumit colectiv de sportivi ;

in sens restrans, consta in organizarea grupei/echipei si presupune conducerea operationala - manevrarea instalatiilor, a materialelor si manevrarea colectivului.

Eficienta procesului de predare-invatare - dezvoltare, depinde in mare masura de modul de organizare a colectivului de sportivi, dar si de modul de organizare a materialului didactic necesar sustinerii lectiei.

Dupa ce s-a efectuat o buna pregatire a lectiei, descrisa anterior, urmeaza realizarea unei organizari care sa permita executia, cu cea mai mare eficienta a standardelor alese.

Schema. nr. Reprezentarea schematica a organizarii lectiei

Calitatea si eficienta predarii pot fi complet anihilate de greselile de organizare. Lucrul dezorganizat nu are eficienta, iar colectivul este greu de stapanit. Volumul de lucru, ca si corectitudinea executiei, depinde de organizarea judicioasa a atelierelor, a materialelor, a numarului de sportivi dintr-o grupa, a sarcinilor acestora. Numarul de repetari reprezinta unul dintre factorii ce influenteaza invatarea, de aceea cu cat un sportiv reuseste sa execute mai multe repetari cu atat el invata mai repede si mai multe, dar isi dezvolta si aptitudinile psihomotrice si calitatile psihice.

Organizarea procesului de predare-invatare si pregatire, in lectiile de antrenament sportiv s, presupune realizarea unor operatii:

alegerea formei ideale de organizare a lectiei;

invatarea punerii in practica a organizarii materialelor si a spatiului de lucru;

invatarea punerii in practica a organizarii sportivilor.

a) Alegerea formei ideale de organizare a lectiei depinde de

numarul sportivilor;

omogenitatea valorii performantiale a acestora;

nivelul de pregatire;

locul de desfasurare;

temele abordare;

dotarea materiala;

motivatia pentru care se pregateste.

In acest sens, indicat este sa se lucreze cu un numar mic de sportivi, in ritm propriu, pe ateliere, pentru degrevarea profesorului de sarcina de dirijare permanenta a executiei, ceea ce permite cresterea posibilitatilor de supraveghere si corectare.

Organizarea colectivului de sportivi este mult mai greoaie cand se lucreaza cu un numar mare, ea necesitand o buna impartire pe grupe valorice, pe ateliere, cu un numar eficient de repetari, cu sarcini precise, si cu posibilitati de urmarire permanenta. Organizarea este mult mai eficienta, cand se lucreaza cu un numar restrans de sportivi, care au aproximativ acelasi nivel de pregatire si executa aceleasi exercitii. O buna organizare a colectivului de sportivi, permite extinderea timpului de lucru efectiv, realizarea unui volum de lucru si a unei densitati de munca mare, dar si o dirijare si supraveghere permanenta.

Organizare pe grupe mici, pe perechi permite realizarea unui volum de munca eficient si executia miscarilor in ritm propriu de invatare si pregatire. Lucrul pe ateliere elibereaza profesorul/antrenorul de sarcina de dirijare permanenta a executiei. Profesorii /antrenorii pot deveni mai eficienti avand posibilitatea:

de a urmari permanent toate grupele;

de a interveni acolo unde apar greseli;

de a dirija atelierele la care apar dezorganizari;

de a stimula participarea sportivilor la activitate;

de a corecta si dirija pe fiecare sportiv in parte.

Pentru ca atelierele sa functioneze si profesorul sa fie astfel eliberat de o parte din munca, se vor imparti sarcini precise de executie. In cadrul lucrului pe ateliere, toti sportivii unui colectiv lucreaza in ritm propriu, iar profesorului/antrenorului ii revine sarcina de a trece de la un atelier la altul, de a face corectarile de rigoare, de a observa, evalua si indruma executia, de a schimba atelierele intre ele.

Practica a demonstrat, ca cea mai eficienta forma de instruire este cea individuala in care antrenorul lucreaza cu un singur sportiv.

b) Invatarea punerii in practica a organizarii materialelor si a spatiului de lucru

Se recomanda ca spatiile de desfasurare a activitatilor sa fie flexibile, adaptate nevoilor concrete, cerute de actiunile organizate. Este indicat ca spatiile sa fie astfel amenajate incat sa asigure posibilitatea lucrului individual, dar si pe perechi si grupuri mai mici.

Spatiul si resursele materiale trebuie sa corespunda scopurilor urmarite si parametrilor situationali, concreti ai colectivului de elevi (varsta, sex, mediu geografic, cultural, religios, si de origine). Nu trebuie neglijata nici latura estetica a aranjamentului spatiului de lucru fizic si nici manevrabilitatea materialelor didactice.

In procesul de organizare a lectiei intra si procesul de organizare a materialului didactic, a spatiului existent si necesar procesului de invatare, dar si procesul de verificare a functionalitatii materialelor si instalatiilor. Organizarea materialului necesar desfasurarii procesului de predare-invatare a deprinderilor motrice trebuie sa se realizeze intr-un timp cat mai scurt, intr-un mod cat mai organizat si mai eficient.

Pentru a castiga timp in organizarea materialelor, dispunerea acestora poate fi pastrata pe perioada unei succesiuni de lectii, atunci cand se lucreaza cu grupe ce au aceleasi obiective de realizat si pentru care s-a ales aceeasi succesiune standard. In organizarea atelierelor, pentru a castiga timp, se stimuleaza si participarea elevilor.

Organizarea materialelor in lectie necesita respectarea a 5 reguli de baza:

pregatirea dinainte a materialului didactic;

verificarea instalatiilor si materialelor inainte si in timpul lectiilor, pentru a evita posibilitatea aparitiei accidentelor;

notarea si fixarea semnelor de instalare a materialelor;

alegerea celui mai eficient mod de organizare;

folosirea lucrului pe ateliere cat mai des;

c) Invatarea punerii in practica a organizarii sportivilor

Punerea in practica a organizarii, elevilor presupune:

impartirea grupei de sportivi in functie de valoarea executiei, de gradul de pregatire si de numar;

alegerea celui mai rapid mod de deplasare la atelierul din care face parte, dar si de la un atelier la altul;

prezentarea cat mai clara si mai scurta a executiei ce urmeaza a fi efectuata;

Organizarea activitatii colectivului de sportivi se poate schimba pe parcursul desfasurarii lectiei, in functie de obiectivele urmarite si de posibilitatile materiale disponibile, sub forma frontala, pe grupe valorice sau individuala.

Comportamentul profesorului si al sportivilor in metodologia educationala utilizata este determinat de rolul asumat si de starile "eului". Profesorul poate sa prezinte in functie de educatia si intelegerea de care dispune:

un comportament directiv, atractiv, care sa mentina interesul sportivilor pentru practicarea exercitiilor fizice;

un comportament stimulativ ce incurajeaza creativitatea si initiativa;

un comportament inchistat bazat pe folosirea unei metodologii sarace, monotone, care plictiseste si oboseste sportivii (este un exemplu negativ);

un comportament de amicitie, colegialitate, prietenie si de dirijor si conducator al activitatii;

o capacitate de cunoastere si de respectare a diferentelor esentiale dintre sportivi in ceea ce priveste dimensiunea afectiva, cognitiva, motrica si sociala;

o capacitate de acceptare a sugestiilor si criticilor sportivilor si de modelare astfel incat sa nu genereze stari conflictuale.

Sportivii educati in spiritul respectarii personalitatii umane, respecta regulile din convingere si motivatie sau din conformism. In evolutia varstelor, apar perioade in care predomina starile afective pozitive sau negative, indiferenta sau expansiunile, motivatia sau delasarea.

Conducerea lectiei

Conducerea (derularea) si dirijarea exercitiilor presupune organizarea lectiei incat sa permita realizarea:

unui volum suficient de lucru in functie de posibilitatile sportivului;

adaptarea exercitiilor in functie de particularitatile fiecarui elev in parte;

asigurarea unui timp maxim de interventii corective;

alegerea celei mai bune forme de organizare pentru colectiv;

instructiunile de organizare trebuie sa elibereze profesorul de problemele de organizare.

Antrenorul isi alege, in functie de modul de gandire, indicatiile de conducere si dirijare a exercitiilor, care se refera la:

modalitatea de incepere a executiei (exemplu "pleci din pozitia departat lateral");

modalitatea de terminare a executiei (exemplu "termini in pozitia ghemuit");

sublinieri ce privesc securitatea organismului propriu si a coechipierilor (exemplu "ai grija sa nu executi bataia pe marginea gropii, pentru ca poti sa faci o luxatie a gleznei");

momentul cel mai potrivit pentru a face corectarile si a da explicatiile suplimentare (nu in timpul executiei, ci imediat dupa executie);

executiile reusite si nereusite (aprecierea si dezaprobarea, neaprecierea).

Daca fazele anterioare (planificarea si organizarea) au fost realizate in mod corespunzator, eficienta lectiei depinde in cea mai mare masura de modul de conducere. Conducerea lectiei reprezinta faza centrala, adica faza in care se realizeaza executia exercitiilor si mijloacelor planificate.

Pentru ca intr-o lectie profesorul / antrenorul sa realizeze obiectivele, el trebuie sa cunoasca bine:

modalitatea de prezentare a exercitiului si momentele de interventie cu explicatii;

realizarea clara a explicatiilor care sa stimuleze capacitatea de intelegere a elevului;

locul din care poate fi urmarit si ascultat, dar si locul de unde poate supraveghea in mod continuu executiile sportivilor;

cel mai potrivit moment in care poate sa intervina pentru a face corectarile si a da explicatii suplimentare;

modalitatea de a sublinia executiile reusite, dar si motivul care ar contribuit la aceste reusite;

modalitatea de a sublinia executiile nereusite, motivul acestora, dar si modalitatea de a le indrepta.

In ceea ce priveste modalitatea de prezentare a unui exercitiu, asa cum s-a aratat anterior, aceasta trebuie sa cuprinda indicatii privind obiectivul ce trebuie realizat, modalitatea de incepere, cea de finalizare si actiunile de securitate.

In procesul de conducere al lectiilor se intalnesc 7 greseli tipice:

prezentarea unui numar prea mare de cunostinte in expunerea exercitiilor sau descrierea cu lux de amanunte a acestora;

prezentarea unor cunostinte prea tehnice sau prea stiintifice;

plasarea nepotrivita fata de grup sau de sportivul cu care se lucreaza;

alegerea gresita a momentului interventiei cu o noua informatie pozitiva sau negativa;

nesublinierea esecului si a cauzelor ce au produs esecul;

neinterventia cu o modalitate de a indeparta esecul;

nerealizarea bilantului la sfarsitul lectiei.

5. Evaluarea lectiei

In cazul cand pregatirea, organizarea si conducerea lectiei au avut loc, urmeaza procesul de evaluare a acesteia. Evaluarea lectiei se face pe baza analizei eficientei muncii realizate de catre sportiv, dar si de catre profesor. Aceasta apreciere presupune confirmarea reusitei in urma folosirii exercitiilor standard planificate. Pentru acest lucru profesorul/antrenorul trebuie sa stie sa descopere reperele, cauzele aparitiei greselilor, sa recunoasca greselile si sa gaseasca posibilitatile de indreptare ale acestora. Reperele unei executii corecte permit controlul miscarii. Ele trebuie observate de catre profesor, dar si percepute de catre sportiv.

In procesul de predare, profesorul/profesorul trebuie sa formeze sportivului perceptia reperelor, ce conditioneaza executia corecta. Aceste repere reprezinta de fapt secretele, (chichitele) executiei corecte, reprezinta informatia precisa, amanuntul pe care profesorul/antrenorul stie sa-l recunoasca si de care depinde realizarea executiei miscarii corecte. Reperele sunt usor recunoscute de catre profesor/antrenor, dar mai putin percepute de catre sportivi. Sportivii trebuie sa invete sa le recunoasca, sa le simta si sa le foloseasca. Reperele sportivilor pot fi de natura externa (vaz, auz) si de natura interna (kinestezica).

Procesul de invatare incepe avand la baza sprijinul reperelor externe si se termina, prin insusirea si controlul cu ajutorul reperelor interne. Profesorul/antrenorul apreciaza executia sportivilor cu ajutorul reperelor externe.

Evaluarea eficientei procesului de predare-invatare are la baza metoda sau testul "tacomot." Metoda sau testul TACOMOT, are la baza cunoasterea sportivilor prin reactia: afectiva, cognitiva si motrica

Angajarea sportivului in procesul de invatare, adica de executie motrica si de intelegere intelectuala, presupune participarea acestuia in cele trei dimensiuni ale fiintei umane prezentate anterior. Cunoasterea reactiei sportivului in cele trei dimensiuni reprezinta reperul important in realizarea evaluarii cauzelor succesului, dar si a esecului.

Dimensiunea afectiva (emotii, inhibitie, semne agresive, nemultumire) influenteaza aparitia esecului atunci cand sportivul este emotionat de ceva negativ, emotii ce pun stapanire pe el si ii inhiba executia. Aceste emotii inhibitorii pot fi apreciate, dupa reperele externe prezentate de manifestarile sportivului. Aceste manifestari se descopera prin: cautarea profesorului/antrenorului cu privirea, fata crispata, rigiditate in executie, semne agresive de nemultumire, amplitudine scazuta a miscarilor etc. Aceste manifestari inhibitorii, se corecteaza prin:

ajutorul dat direct de profesor/antrenor;

succesiune a executiei schimbata;

crestere a motivatiei prin incurajare.

Dimensiunea cognitiva determina realizarea altei executii decat cea asteptata, atunci cand sportivul nu a inteles explicatia sau nu a inteles ceea ce i se cere. Neintelegerea se poate manifesta prin realizarea unei executii ce nu corespunde cu aceea care ar trebui efectuata si ca urmare se obtine un alt rezultat. Aceste neintelegeri se pot descoperi prin reformularea instructiunilor catre sportiv, prin chestionarea acestora. Neintelegerile se pot corecta prin:

explicatii pe intelesul executantului;

demonstratii cu accentuarea diferitelor repere, prin analogie/comparatie.

Dimensiunea motrica determina aparitia esecului atunci cand sportivul nu corespunde din punct de vedere al dezvoltarii senzorio-motrice, pentru o executie corecta. Practic, sportivul nu face fata procesului de invatare intrucat exercitiul este, ori prea greu, ori prea complex. Aceasta lipsa se poate manifesta prin semne de oboseala, prin reactii si actiuni intarziate, printr-o coordonare proasta, ori prin directii de executie gresita, cu traiectorii si amplitudini necorespunzatoare. Aceste neajunsuri se pot descoperi usor prin urmarirea executiei miscarilor.

Evaluarea cauzelor esecului in cele trei dimensiuni ajuta la indepartarea acestora si la cresterea eficientei procesului de invatare si de reusita. Aceasta operatie necesita o mare atentie in timpul lectiilor si o munca sustinuta de reglare a activitatii in timpul si dupa executie, prin inlaturarea cauzelor sau factorilor ce provoaca esecul.

In procesul de predare-invatare evaluarea reprezinta:

o cerinta obligatorie a devenirii unui profesor de calitate;

un ajutor in formarea capacitatii de a recunoaste eficienta unui exercitiu cu scopul identificarii esecurilor si cauzelor acestora;

posibilitatea de control a miscarii, pe baza cunoasterii reperelor ce duc la reusita;

modalitatea de verificare a sesizarii reperelor externe si formarii a celor interne.

Testul TACOMOT (testul dimensiunii afective, cognitive si motrice) permite identificarea rapida si corecta a cauzelor esecului sau succesului. In caz de esec, inseamna ca alegerea cai de predare-invatare nu a fost cea mai potrivita si se impune gasirea solutiilor pentru remedierea cauzelor.

5. Reglarea celor patru operatii ale procesului de predare - invatare

Procesul de predare-invatare realizat printr-o succesiune de operatii prezentate anterior se poate imbunatati atunci cand intervine si cea de-a cincia operatie, cea de reglare a celor anterioare.

Reglarea are la baza analiza cantitativa si calitativa a fiecarei operatii anterioare, gasirea greselilor si indepartarea acestora.

Profesorii/antrenorii neexperimentati gresesc in:

consideratia ca ei au totdeauna dreptate, sunt fara cusur si sportivii sunt totdeauna de vina;

folosirea unei explicatii prea lungi ce produce plictiseala si pierdere de timp;

interventia prea deasa si prea bombastica, fara explicatii simple si concrete;

organizarea nepotrivita a atelierelor si nesupravegherea permanenta a acestora.

Reglarea procesului de predare-invatare presupune realizarea unor fise de reglare atat a activitatii profesorului/antrenorului, cat si a activitatii sportivului. Operatia de reglare se instituie imediat cand apare un esec, si se realizeaza prin corectarea individuala sau imediat ce profesorul/antrenorul simte ca sportivii nu mai resimt placere in procesul de pregatire.

Esecul poate fi usor remediat cand cauzele acestuia sunt determinate de:

organizarea necorespunzatoare a colectivului sau a materialului didactic;

conducerea sau prezentarea exercitiilor neclara;

evaluarea incorecta a eficientei exercitiilor;

alegerea in neconcordanta a exercitiilor cu obiectivul urmarit.

Reglarea celor patru operatii specifice procesului de predare-invatare (planificarea, organizarea, conducerea, evaluarea) ajuta profesorul/antrenorul sa-si imbunatateasca maiestria pedagogica. Un proces de predare-invatare este considerat pozitiv atunci cand:

sportivul lucreaza 80 % din timpul alocat lectiei;

profesorul/antrenorul aloca 20 % din timpul lectiei interventiilor individuale si descopera foarte repede cauza esecului si cum poate fi evitat;

fiecare sportiv este ajutat sa lucreze in ritm propriu;

profesorul/antrenorul realizeaza cel putin 2-3 minute supravegherea asupra colectivului fara interventie;

observatiile sunt bine receptionate;

esecurile sunt corectate imediat dupa executie;

sportivii nu ignora interventia profesorului/antrenorului;

profesorul /antrenorul stabileste imediat si cu multa usurinta nivelul de insusire al sportivilor;

profesorul /antrenorul descopera imediat cauza esecului;

succesiunea de invatare este una bine gandita si analizata, nu una copiata la intamplare de la un profesor /antrenor "binevoitor";

profesorul /antrenorul stie exact, in caz de esec, cu ce sa intervina pentru a-l inlatura.

Exercitii aplicative

1.1. Obiectivele operationale:

1. Sa defineasca termenii prezentati in predare;

2. Sa schiteze metodologia procesului de predare;

3. Sa prezinte legatura dintre comunicare si predare.

1.2. Structura aplicatiilor practice

1. Definiti si caracterizati pentru inceput predarea ca proces bilateral;

2. Evidentiati operatiile predarii si subliniati legatura dintre ele;

3. Realizati un model al predarii care v-ar avantaja.

Completati urmatorul tabel cu principiile caracteristici ale stilurilor de predare.

Notati caracteristicile comunicarii si ascultarii.

Completati cele 5 reguli de baza ale organizarii materialelor in lectie.

7. Prezentati aspectele reactiei sportivului prin dimensiunea afectiva cognitiva si motrica.

Bibliografie:

BOMPA, T., 2001, Teoria si metodologia antrenamentului sportiv , Bucuresti, Edit. EX PONTO

BOMPA, T., 2003, Totul despre pregatirea tinerilor campioni , Bucuresti, Edit. EX PONTO

BURCEL, L., 2004, Relatia personalitate - Anxietate la sportivii de performanta si nesportivi: studiu comparativ,Bucuresti ,volumul Educatie prin sport , miscare pentru sanatate, CSSR.

CALU, S., RABOLU, A., 2004, Evaluarea comportamentului antrenorului in sportul de performanta - modalitate de crestere a eficientei profesionale - studiu de caz ,Bucuresti, volumul Educatie prin sport , miscare pentru sanatate, CSSR.

CCPS - 1998, Invatare, Bucuresti, Sportul la copii si juniori 110.

CERGHIT, I., si colab. ,1991, Didactica, Bucuresti, Ed. Did. Si Ped.,.

CIRSTEA, Gh., 2000, Teoria si Metodica Educatiei fizice si sportului, Bucuresti, Ed An-da.

COLIBABA-EVULET, D BOTA, I., Jocuri sportive - teorie si metodica,Edit. Eladin, Bucuresti, 1998

COSMOVICI, A., 1995, Invatarea scolara. Psihopedagogie, Iasi,Ed. Spiru Haret.

CRISTEA, S., 1996, Pedagogie generala - Managementul educatiei, Buc., Ed. Did. Si Ped.

DRAGNEA, A., 2000, Teoria educatiei fizice si sportului, Bucuresti, Edit. Cartea scolii.

DRAGNEA, A., BOTA AURA, 2000, Teoria activitatilor motrice, Buc., Ed. Did. Si Ped.,

DRAGNEA, A., BOTA, A., Teoria activitatilor motrice, Bucuresti, EditDidactica si pedagogica, 1999

FARCAS, V., Didactica educatiei Fizice, Edit. Universitatii "Petru Maior", Tg. Mures, 2003.

FIDLER, P., 1994, Metodica educatiei fizice si sportive, Iasi, Edit. Universitatea Al. I. Cuza.

FIREA E., - "Metodica Educatiei fizice Scolare" Edit. Ped. , Buc.198

HERCZEG, L., 1996, Teoria educatiei fizice si sportului, Timisoara, Edit. Minton.

HOMENKOV, L.S., Atletism, Ed. Stadion, Bucuresti, 1977

IANUSI, M., 1995, Procesul de invatamant. Psihopedagogie", Iasi, Edit. Spiru Haret.

IONESCU, M., RADU, I., 2004 Didactica moderna Edit. Dacia, Cluj-Napoca.

JINGA, I., NEGRET. I., 1994, Invatarea eficienta, Buc., Edit. Editis,

MACAVEI, E., 2001, Pedagogie teoria educatiei, Bucuresti, Edit. Aramis .

MANO. R., - 1997, Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, CCPS, nr.371-37

MARTENS, M., 1999, Ghidul antrenorului in psihologia sportului, Bucuresti , CCPS.

MORARIU, I., 1998, Psihologia creativitatii, Bucuresti, Edit. Victor.

MTS CCPS., 1997, Metode de predare prin exercitii standard, vol. I. Bucuresti, Sportul pentru copii si juniori 106-107.

MTS si CCPS, 2000, Antrenamentul autogen pentru copii, Bucuresti, CCPS

NECULAU, A., si COZMA, T., 1994, Psihopedagogie, Iasi, Edit. Spiru Haret.

RATA G., 1997, Bazele generale ale antrenamentului atletic, Bacau, Edit. Plumb.

RATA, G., 2002, Atletism - tehnica, metodica si regulament, Bacau Edit Alma Mater.

RATA, G., RATA, B.C., 1999, Aptitudinile motrice de baza, Bacau, Edit. Plumb.

RATA, G., RATA, B.C., 2004, Didactica educatiei fizice scolare, Bacau, Edit. Alma Mater, 2004

RATA, G., RATA, B.C., 2004, Didactica educatiei fizice si sportului, Bacau, Edit. Alma Mater, 2004

SCHMOLINSKY, G Bazele stiintifice ale antrenamentului sportiv", Bucuresti, vol. XIV, CCPS

SOICA , M., 1977, Pedagogie, Craiova, Edit. Gheorghe Cirtu Alexandru.

SOICA , M., 2002, Pedagogei si psihologie , Craiova, Edit. Gheorghe Cirtu Alexandru.

SCHIOPU, U., VERZA, E., 1981, Psihologia varstelor, Bucuresti, Edit. D-P,

THOMPSON, T.J., Introducere in teoria antrenamentului in atletism, Ed. CCPS, Bucuresti, 1993.

TUDOR, V., 1999, Capacitatile conditionale, coordinative si intermadiare, Bucuresti, Edit, R.A.I.

ULRICH, J., KRAMPEL, R., HAAG, R., MULLER, H., 1995, Alergari, - Leichtathletik 1, 2, 3

VERZEA, E., Dimensiunea interdependentei dintre personalitate, comportament si comunicare, Rev. de Psihologie, serie noua, 3 Tom38, 1992

WEINECK, J., "Manual d'entrainament sportif", edition 4e,ED. Vigot, Paris, 1997.

WILMORE, J.H., COSTILL, D. L. "Physiologie du sport et de l'exercice physique", De Boeck Université s.a. 1998 pour la traduction et l'adaptation française paris, Bruxeleles.