REZUMATUL TEZEI «COMUNICAREA CU PACIENTII CU TULBURARI DEPRESIVE DIN SECTIILE DE ONCOLOGIE»

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT «COMUNICAREA CU PACIENTII CU TULBURARI DEPRESIVE DIN SECTIILE DE ONCOLOGIE»

0. In practica profesionala de psiholog in cadrul Spitalului de bolnavi cronici si geriatrie «Sf. Luca» am constatat ca un rol foarte important il are comunicarea in relatia terapeutica pacient-terapeut (medic, asistente medicale, psihiatru, psiholog, etc.), pacient-familie, pacient-pacient, terapeut-familie, intrucat de modul in care se realizeaza comunicarea depind in mare masura felul in care pacientii se implica in tratament, precum si cresterea sperantei de viata si a calitatii vietii acestora. De asemenea, am observat ca un anumit mod de comunicare este esential in ameliorarea tulburarilor psihice care apar la pacientii oncologici dupa comunicarea diagnosticului si pe intreg parcursul evolutiei bolii, in diferitele momente ale tratamentului: pre- sau postoperator, de-a lungul radioterapiei, dupa curele de citostatice, in momentul recidivelor, etc.

Teza de fata cuprinde trei parti, fiecare avand cateva capitole.

1.0. Partea I cuprinde Capitolul 1 intitulat «Pacientul si maladia canceroasa : abordari din punct de vedere medical si psihologic in literatura de specialitate» si Capitolul 2 intitulat «Analiza bibliografiei privitoare la problematica actului comunicarii si a comunicarii in contextul bolii neoplazice».

Bibliografia de specialitate pe care am consultat-o se caracterizeaza printr-o maniera de abordare partiala si incompleta a problematicii comunicarii cu pacientii oncologici depresivi.

Din studierea bibliografiei a rezultat ca s-au facut numeroase observatii asupra comunicarii terapeut-pacient, dar acestea privesc mai mult practica medicala in general si mai putin practica oncologica, aceasta avand la randul ei particularitati care tin atat de specificul specialitatii medicale ca atare cat si de pregatirea personalului medical care lucreaza in acest domeniu. De asemenea, nu exista cercetari propriu-zise in acest domeniu referitoare la comunicarea terapeut-pacient oncologic depresiv, terapeut-familie, familie-pacient.

1.2. In ceea ce priveste cercetarile legate de comunicarea terapeut-pacient in practica oncologica din punctul de vedere al dialogului, al contextului in care se desfasoara comunicarea precum si al influentelor trasaturilor de personalitate ale partenerilor implicati in actul comunicarii asupra acesteia, acestea sunt destul de putine atat in literatura straina de specialitate cat si in literatura de specialitate romaneasca pe care am consultat-o. De asemenea, nu am gasit, in urma consultarii bibliografiei de specialitate, metode de cercetare specifice folosite in acest domeniu.

1.3. De aceea, mi-am propus abordarea acestor fenomene si anume studierea comunicarii in tulburarile depresive din cancer, relatia de interdependenta dintre cele doua fenomene. Aceste cercetari au fost realizate din perspectiva modelului de abordare «Contextual-Dinamic», initiat si dezvoltat de Prof. univ. dr. docent Tatiana-Slama Cazacu. Am optat pentru acest model intrucat este fundamentat teoretic si practic, validat si demonstrat prin nenumarate cercetari si recunoscut international, cu diverse aplicabilitati si extrapolari posibile. Punctul de plecare in acest demers l-a constituit cunoasterea celor doua fenomene- comunicarea si tulburarile depresive din cancer- prin cele doua componente ale Modelului «Contextual-Dinamic», context si dinamic -si intelegerea lor in contextul specific al realitatii romanesti.

1.4.0. Consultarea bibliografiei legate de abordarile medicale si psihologice ale bolii canceroase prezentata in Capitolul 1 ne-a dus la urmatoarele concluzii:

1.4.1. Atat in literatura de specialitate straina cat si in cea romaneasca s-a conturat existenta unui profil de personalitate al bolnavului de cancer caracterizat prin: reprimarea emotiilor negative si imposibilitatea de a le exterioriza, incapacitatea de a face fata evenimentelor stresante si de a gasi solutii la problemele din viata de zi cu zi, tendinte depresive, autoinvinovatire.

Acest profil de personalitate al bolnavului de cancer precum si reactiile prin care trec pacientii la aflarea acestui diagnostic au fost stabilite de autorii consultati in urma observatiilor si discutiilor pe care le-au avut cu pacientii, pe parcursul activitatii pe care au desfasurat-o in clinici de oncologie.

1.4.2. Tulburarie psihice mai frecvente in bolile neoplazice sunt depresia si anxietatea care pot sa apara in diferite momente pe parcursul evolutiei bolii: cand se comunica diagnosticul, de-a lungul tratamentelor, in momentul recidivelor, etc. Din studierea bibliografiei rezulta ca preocupari asupra anumitor aspecte ale bolii neoplazice - cum ar fi, de exemplu, factorii psihosociali si comportamentali de risc in aparitia cancerului, problemele psihologice ale pacientilor neoplazici, comunicarea vestilor proaste si prognosticului nefavorabil in evolutia bolii- au existat si exista in continuare. Totodata au fost elaborate o serie de tehnici psihoterapeutice, ca de exemplu consilierea, psihoterapia cognitiv-comportamentala, terapia de grup, grupurile Balint, prin care pacientii sunt invatati sa faca fata problemelor cu care se confrunta legate de boala, de evolutia si consecintele ei, precum si celor legate de tratament. S-a constatat ca toate aceste tehnici bazate pe comunicare au efecte pozitive in recuperarea fizica si psihica a pacientilor, facilitandu-le readaptarea la viata de familie si socio-profesionalǎ.

1.4.3. De asemenea, in literatura de specialitate nu se insista foarte mult asupra rolului familiei si al comunicarii terapeutilor cu aceasta, a comunicarii familiei cu pacientul in cadrul relatiei terapeutice, desi am constatat din observatii preliminare ca ea constituie un foarte important factor motivator pentru pacient in confruntarea lui cu boala, stimulandu-l si sustinandu-l in momentele grele pe care tratamentul le presupune si oferindu-i pacientului un scop pentru care merita sa lupte.

2.0. Partea a-II-a cuprinde Capitolul 1 intitulat «Fundamente teoretice si metodologice ale cercetarilor» si Capitolul 2 intitulat «Metode de cercetare»

2.1. Ipoteza principala de la care am pornit a fost urmatoarea:

Comunicarea si limbajul in cadrul contextului in care se desfǎsoarǎ dinamic comunicarea au si unele particularitati specifice si pot facilita sau inhiba relatia pacient oncologic depresiv -terapeut (medic oncolog, asistente medicale, asistent social, medic psihiatru etc.), relatia pacient- pacient, pacient-familie, pacient-cercetatoare, familie-terapeut, prin aceasta contribuind sau nu la ameliorarea starii psihice si fizice a pacientului.

Ne-am mai propus si ipotezele secundare urmatoare:

1. Comunicarea terapeut-pacient si terapeut-familie poate fi facilitata sau inhibata de factori care tin de personalitatea terapeutului, a pacientului sau a membrilor din familia pacientului (aceasta ipoteza a fost verificata prin interviurile orale cu pacientii, interviurile orale cu familile acestora si chestionarele completate in scris de catre terapeuti)

2. Evolutia bolii produce modificari la nivelul personalitatii, inclusiv al gandirii pacientilor oncologici, ceea ce se poate reflecta in modalitatile de exprimare verbala ale acestora (ipoteza a fost verificata prin experimentul asociativ-verbal insotit de introspectie, procedeul de completare de fraze, procedeul de selectare de cuvinte).

3. Persuasiunea prin intermediul comunicarii, metoda activitatilor sau combinatia dintre cele doua poate determina ameliorarea tulburarii depresive la pacientii oncologici depresivi (verificarea ipotezei s-a facut prin experimentele de comunicare persuasiva si prin metoda activitatilor).

2.2. Teoria si metodologia

Perspectiva psiholingvistica (a prof. univ. dr. doc.T.Slama-Cazacu), din care am verificat aceaste ipoteze reprezinta o abordare teoretica si metodologica prin care se preconizeaza culegerea si cercetarea faptelor de limbaj in comunicare incadrate in context si in mod dinamic. Aceasta abordare include un accent special pus pe investigarea limbajului si a comunicarii, si a fost validat prin numeroase cercetari ale creatoarei Modelului, asupra dialogului, limbajului copilului, comunicarii in diverse activitati, detalii ale comunicarii precum «Sintaxa dialogata» (adica inlantuirea replicilor diversilor parteneri formand o unitate «sintactica») si «Sintaxa mixta» (includerea in lantul verbal a unor componente nonverbale), etc.

Subiectii cercetarii au fost 325 pacienti oncologici depresivi aflati in diverse stadii de evolutie a bolii (si care au solicitat asistenta terapeutica), 125 specialisti care lucreaza in acest domeniu, 35 membri ai familiilor pacientilor si un lot martor de 40 subiecti sanatosi.

Metodele de cercetare folosite (cu inregistrare pe banda magnetica si protocoale de observatie) au fost: observatia, interviul cu pacientii si cu familiile acestora, chestionarul pentru specialisti, experimente, teste, inregistrari experimentale de dialoguri.

Nu am putut folosi o camera video din cauza problemelor deontologice care apar datorita refuzului pacientilor de a fi filmati sau inregistrati, dar si a costurilor ridicate ale aparaturii tehnice.

Observatia a fost folosita pe parcursul situatiilor de comunicare din timpul interviurilor si al experimentelor pe baza de dialog. Datele au fost inregistrate si consemnate in protocoale de observatie adecvate fiecarei situatii de comunicare (pentru cercetarile viitoare mi-am propus sa folosesc inregistrari video pentru evidentierea comunicarii nonverbale).

Interviurile au fost realizate oral atat cu pacientii oncologici depresivi cat si cu familiile acestora. Am creat doua interviuri pe care le-am aplicat direct, unul pacientilor celalalt familiilor, iar raspunsurile obtinute au fost inregistrate cu ajutorul reportofonului.

Chestionarul. Am folosit un chestionar pe care l-am aplicat specialistilor care lucreaza in domeniul oncologic si care vin in contact permanent cu pacientii si familiile acestora.

Experimentele. Am utilizat urmatoarele procedee: procedeul numit «experiment asociativ-verbal» asociat cu metoda introspectiei (T. Slama-Cazacu, 1957), procedeul de completare de fraze si procedeul de selectare de cuvinte. Acestea au fost aplicate pe pacienti oncologici depresivi, dar si pe un lot martor constituit din subiecti sanatosi.

Un loc important in cercetare l-au reprezentat si experimentele de dialog provocat in conditii controlate (inspirate din studiile asupra dialogului ca forma de comunicare orala completa realizate de T. Slama-Cazacu, 1961, 1982, s.a.) Acestea au fost inregistrate pe banda magnetica in timpul consultatiilor efectuate de catre medici in policlinici si in saloanele de spital. De asemenea, am inregistrat dialoguri dintre pacienti aflati in acelasi salon precum si dialoguri dintre pacienti si familiile acestora.

Mentionez faptul ca am aplicat aceleasi metode in contexte diferite cu intentia de a verifica, pe de o parte, prin aceleasi mijloace, constatarile facute si, de aceea, unele dintre ele s-au repetat pe parcursul capitolelor. Pe de alta parte, am vrut sa pun in evidenta atat constanta, veridicitatea concluziilor obtinute cat si posibilitatea de generalizare a acestora.

In ceea ce priveste utilizarea Metodologiei Contextual-Dinamice pe parcursul cercetarilor noastre, vreau sa subliniez faptul ca am urmarit comunicarea cu pacientii oncologici depresivi atat contextual, pe parcursul observatiilor, interviurilor, experimentelor desfasurate in cabinetele medicilor din spitale si policlinici si in cabinetul cercetatoarei, cat si in dinamica, pe parcursul spitalizarii in contextul actual al Romaniei. Totodata, a fost urmarita comunicarea cu pacientii sub aspectul modificarilor care au intervenit in comunicare si ca urmare a evolutiei bolii.

Interpretarea rezultatelor s-a facut prin metode de analiza si interpretare calitativa, analiza si interpretare cantitativa (statistica descriptiva, grafice, tabele, teste de semnificatie: testul Student si programul SPSS=Program de Statistica pentru Psihologie si Stiinte Sociale).

Pe parcursul cercetarilor am aplicat aceleasi probe in diferite contexte (spital/policlinica, in comunicarea terapeut-pacient, pacient-pacient, pacient-familie, terapeut-familie), pentru a surprinde modalitatile in care decurge comunicarea, dar si particularitatile de limbaj pe de o parte, si pentru a verifica veridicitatea rezultatelor pe de alta.

3.0. Partea a-III-a cuprinde mai multe capitole, dupa cum urmeaza:

3.1. Capitolul 1, este intitulat «Cercetari privitoare la comunicarea dintre pacientii depresivi internati in sectiile de oncologie si personalul medical» (asa cum a reiesit din interviurile orale cu pacientii, chestionarele aplicate in scris terapeutilor, procedeul de completare de fraze, procedeul de selectare de cuvinte, procedeul experimental «asociativ-verbal» insotit de introspectie, experimentele de dialog provocat pacient-terapeut efectuate in spital si in cabinetele cu profil oncologic din policlinici)

La sfarsitul acestui capitol se subliniaza urmatoarele concluzii privind comunicarea pacientilor oncologici depresivi cu terapeutii (medici si asistente medicale) asa cum reiese din interviurile, procedeul experimental asociativ-verbal insotit de introspectie, experimentele de completare de fraze si selectare de cuvinte aplicate pacientilor, chestionarele completate in scris de catre terapeuti si exprimentele de dialog provocat pacient-terapeut efectuate in spital:

3.1.1. In urma probelor aplicate pacientilor (interviul cu pacientii, procedeul experimental asociativ-verbal insotit de introspectie, procedeul de completare de fraze, procedeul de selectare de cuvinte) a reiesit parerea acestora relativ la comunicarea cu terapeutii, reflectand doua tipuri de atitudini si comportamente ale terapeutilor. Adica, pe de o parte sunt relevate comportamente si atitudini pe care le putem numi deontologice ale terapeutilor («Pentru mine medicul este o persoana importanta, care mi-e tot timpul alaturi: imi da tratament, ma asculta cand am probleme si imi da incredere si speranta.» [I.I., M, 51 ani, cancer pulmonar, stadiul III, cizmar, absolvent de liceu si a unei calificari la locul de munca]), manifestate prin acordarea de atentie si timp pacientului, interesul, solicitudinea si promptitudinea fata de problemele lui, iar pe de alta parte sunt relevate comportamente si atitudini nedeontologice, neprofesionale reflectate prin lipsa timpului si atentiei acordate pacientului, agresivitate in comunicare si comportament, interes material, carente educationale, etc.

3.1.2. Din chestionarele aplicate terapeutilor au rezultat o serie de factori care influenteaza, dupa ei, comunicarea cu pacientii oncologici depresivi si anume pe de o parte unii factori limiteaza/ reduc aceasta comunicare cum ar fi: neincrederea in medic, neacordarea atentiei si a timpului necesar pacientului, structura personala a pacientului, nivelul de cultura a pacientului, nivelul scǎzut de intelegere din partea pacientului din cauza unui nivel intelectual redus, folosirea termenilor medicali, comportament nedeontologic din partea terapeutului --(ostilitate fatǎ de pacient, ton ridicat, grabǎ, nerabdare, stres, indiferentǎ fatǎ de problemele pacientului)--, simptomatologie necontrolatǎ medicamentos care creeazǎ pacientului disconfort fizic si psihic, starea pacientului datorata depresiei, etc. («Unii dintre factorii care limiteaza comunicarea cu pacientii depresivi oncologici sunt neacordarea atentiei si a timpului necesar pacientului, absenta empatiei din partea terapeutului prin lipsa de intelegere a stǎrii pacientului» [S.G., F, 35 ani, asistenta sociala, Sp. Sf. L[.]]; «Unul dintre factorii care limiteaza comunicarea cu pacientii depresivi oncologici este folosirea termenilor medicali de care medic» [C.T.,F, 47 ani, medic primar oncolog, I[.]O[.]B[.])

Pe de alta parte, factori care faciliteaza aceasta comunicare, si anume: rǎbdarea, toleranta, blandetea, calmul din partea terapeutului, folosirea unui limbaj adecvat nivelului de intelegere a pacientului, acordarea de timp si atentie pacientului, empatia si respectul fata de pacient, tratamentul depresiei si anxietǎtii, controlul simptomatologiei terminale, etc. (Factorii care faciliteaza comunicarea cu pacientii oncologici depresivi sunt : «rǎbdarea, toleranta, blandetea, calmul si intelegerea din partea terapeutului fata de problemele pcientului» [R.T., F, asistenta medicala 41 ani, I[.]O[.]B[.])

3.1.3. In ceea ce priveste comunicarea diagnosticului de cancer, parerile terapeutilor-asa cum au reiesit din chestionarele pe care le-au completat- in marea lor majoritate (85%) se refera la necesitatea dezvaluirii adevarului in ceea ce priveste boala treptat. In ceea ce-i priveste pe pacienti, acestia (53%) si-au manifestat dorinta de a cunoaste adevarul pentru a scapa de nelinisti si anxietati relativ la starea de sanatate, eventualele recidive si propriul viitor, pentru a sti ce conduita trebuie sa adopte in continuare in scopul ameliorarii sau vindecarii bolii si pentru a-si pune ordine in problemele legate de testament sau succesiune in afaceri.

3.1.4. Mesajele medicilor au urmatoarele scopuri: a. exprimarea solicitudinii medicului fata de pacient prin: a.1. expresii verbale prin care medicul se intereseaza de conditia fizica a pacienului («Credeti ca puteti sa», «sunteti sigur ca »); a.2. oferta din partea medicului de asistenta fizica a pacientului («Dati-mi voie sa va ajut», «Pot sa va ajut?», «Ma lasati sa », «Imi permiteti sa va ajut?»); a.3. afirmatii care-l descurajeaza pe pacient sa faca o activitate («Nu cred ca e cazul sa», «Ar fi bine sa nu»); b. comportament sustinator din partea medicului prin complimente, felicitari, incurajari ale pacientului («Va sta foarte bine», «Bravo», «Felicitari», « E foarte bine»).

3.1.5. Mesajele pacientilor catre terapeuti au avut urmatoarele scopuri: solicitari de ajutor din partea medicului sau asistentelor in scopul ameliorarii unor simptome suparatoare pentru pacient; solicitarea de informatii referitoare la boala; oferirea de informatii referitoare la boala verificarea veridicitatii unor informatii obtinute din alte surse decat medicul; solicitarea ajutorului din partea personalului medical pentru alte probleme care apar pe parcursul spitalizarii.

3.1.6. Pacientii oncologici depresivi folosesc in discutiile purtate cu medicii anumite cuvinte, acestea constituind un paracod, un cod specific acestor situatii, ele fiind un indicator al emotiilor si sentimentelor legate de simptomatologia fizica si psihica («deprimat», «nelinistit», «necajit», «bucuros», «trist», «depresiv», «terminat», «abatut», «speriat», «tulburat», «terminat», «nenorocit») de procedurile terapeutice recomandate, tratamentele urmate si evolutia bolii («descurajat», «increzator», «speriat», «ingrozit», «optimist», «vesel»). De asemenea, cuvintele au exprimat-asa cum se vede in exemplele de mai sus- opiniile pacientilor legate de situatia existenta in sistemul sanitar (aprovizionare deficitara cu medicamente, materiale sanitare si mancare) («nemultumit», «abatut», «suparat») sau de comportamentul deontologic/nedeontologic al personalului medical («multumit», «nemultumit», «dezamagit», «suparat»). Au caracter subiectiv dar pentru medic (inclusiv cercetator) sunt date obiective de care trebuie sa tina seama.

3.1.7. Indiferent de context- contextul policlinicii si cel al spitalului- «Sintaxa dialogata» (cf.T.Slama-Cazacu, 1981, 1982, 1999, vezi supra 2.2.) medic-pacient precum si «Sintaxa dialogata» pacient-medic au fost determinate de necesitatea rapiditatii in comunicare, a economiei de timp si de mijloace de exprimare «P: Cand incep radioterapia?/ Me: Saptamina viitoare./ P: Cate sedinte trebuie sa fac?/ Me: In jur de treizeci, dar daca boala evolueaza bine s-ar putea sa nu fie nevoie sa le faceti pe toate » [Me:B.D., M, 44 ani, medic primar oncolog radioterapeut, I[.]O[.]Bucuresti ; P: I.M, M, 47 ani, cancer pulmonar, stadiul III, absolvent de liceu si a unei scoli postliceale de electronica, electronist IIRUC]).

Acest aspect se poate explica, pe de o parte, prin numarul foarte mare de pacienti care solicita consult in policlinica sau internare in spital, si ca urmare timpul limitat pe care medicii il au la dispozitie, de unde apare necesitatea unor dialoguri scurte, concise si «la subiect», centrate pe aspectele esentiale ale problematicii pacientului. Pe de alta parte, in exemplul de mai sus, medicul si pacientul se cunosteau dinainte, deci faceau apel in comunicare la un context comun, un fond comun de cunostinte anterioare ale partenerilor, ceea ce a favorizat aparitia SD. In unele situatii SD medic pacient a exprimat intentia medicului de cooperare cu pacientul dar si respectul, interesul fata de ceea ce spune pacientul prin atentia care ii este acordata.

Din datele preliminare relative la «Sintaxa mixta» (SM), (cf. T.Slama-Cazacu, 1981, 1982, 1999, vezi supra 2.2.) rezulta ca apare mai ales in situatii in care medicul si pacientul fac apel la un context comun, partenerii pot de aceea intelege despre ce este vorba. Rolul SM in cazul pacientilor este pe de o parte acela de a atrage atentia asupra aspectului comunicat de ei in momentul respectiv si de a-l informa pe medic cu exactitate iar pe de alta de a inlesni o intelegere mai buna si mai completa a mesajelor. In cazul medicilor, rolul SM este acela de a orienta comportamentul pacientilor in directia dorita de medic. Nu am putut studia decat preliminar «Sintaxa mixta» din cauza lipsei aparaturii video.

Voi studia in continuare «Sintaxa dialogata» si «Sintaxa mixta» cu mijloace tehnice adecvate, pentru a aprofunda particularitatile acestora.

3.2.0. Capitolul 2 se intituleaza «Cercetari asupra comunicarii pacient oncologic depresiv- terapeut (medic, asistente medicale, asistent social, etc.) si pacient-cercetatoare, din punctul de vedere al modalitatii in care decurge comunicarea si al particularitatilor de limbaj» (asa cum a reiesit din observatiile efectuate, interviurile orale cu pacientii, procedeul de completare de fraze, procedeul experimental «asociativ-verbal» insotit de introspectie, experimentele de dialog provocat pacient-terapeut)

Concluziile care se pot desprinde la sfarsitul acestui capitol referitoare la comunicarea dintre pacientul oncologic depresiv si terapeut din punctul de vedere al modalitatii in care decurge comunicarea si al particularitatilor de limbaj sunt:

3.2.1. Pacientii utilizeaza elemente ale codului medical de specialitate si ale jargonului medical in comunicarea pacient-medic in urmatoarele situatii: pentru denumirea medicamentelor, a procedurilor terapeutice la care sunt supusi pe parcursul evolutiei bolii, precum si pentru denumirea termenilor care definesc boala neoplazica sau boli asociate cu aceasta. Utilizarea jargonului de catre pacienti stimuleaza comunicarea pacient-medic si medic-pacient, intrucat intelegerea sensurilor si semnificatiilor termenilor medicali ii face pe pacienti sa interactioneze mai frecvent cu medicii si sa solicite mai multe informatii legate de evolutia si tratamentele pe care boala lor le presupune. La randul lor, medicii ofera mai multe informatii vazand ca pacientii cunosc sensul termenilor medicali.

Toti terapeutii utilizeaza elemente ale codului medical de specialitate si jargonului medical in comunicarea cu pacientii. Insa un alt aspect care reiese din cercetare este faptul ca medicii nu insista suficient in explicarea catre pacienti a intelesului unor termeni «tehnici», ceea ce poate duce la aparitia unor situatii de incertitudine, anxiogene, deprimante pentru ei, eventual greseli in intelegerea tratamentului .

3.2.2. In comunicarea pacienti-terapeuti am identificat repetari («P: A fost groaznic, groaznic, a fost ingrozitor dupa prima serie de citostatice. Tot corpul ma durea, tot corpul nu era locsor sa nu ma doara»), interjectii («P: Doamna doctor ma ustura pielea de mor, au, au, au») si elemente de paralimbaj [ezitari («La spital mi-ar placea sa [ezitare 4 secunde] sa existe conditii mai bune, mancare mai buna, medicamente, sa nu mai fie atatea lipsuri in sanatate.»); accentuarea intentionata a unor cuvinte (P: Iar [pacientul a accentuat prin tonul vocii cuvintul subliniat] nu sunt medicamente?» ; tonul vocii]. Repetarile pacientilor au fost pe de o parte intentionate, avand urmatoarele roluri: atragerea atentiei asupra faptului ca marginalizarea de catre cei din jur a pacientilor cu cancer ulterioara diagnosticului poate avea un impact negativ asupra psihicului acestora; evidentierea de catre pacienti a unor comportamente necorespunzatoare, nedeontologice/ adecvate deontologice ale terapeutilor; identificarea de catre pacienti in comunicarea medicilor a tendintei de a ascunde adevarul pacientilor in ceea ce priveste boala lor; evidentierea unor stari afective negative care pot aparea pe parcursul evolutiei bolii ca urmare a tratamentelor efectuate; reflectarea lipsei de speranta a pacientilor in cea ce priveste vindecarea. Pe de alta parte, am identificat la pacienti si repetari neintentionate care au evidentiat cateva aspecte: existenta unor structuri de personalitate echilibrate ale unor pacienti, diagnosticul de cancer neavand asupra lor impactul pe care aceasta boala il are de obicei, si care au reactionat adecvat situatiei; exteriorizarea verbala unor stari afective ale pacientilor.

Interjectiile au oglindit de cele mai multe ori sentimentele de neplacere ale pacientilor legate de prezenta anumitor simptome fizice sau psihice.

In comunicarea pacient-medic, ezitarile pacientului au fost fie neintentionate, ele aparand atunci cand pacientii nu stiau sa pronunte corect numele unor medicamente sau proceduri terapeutice (in aceasta situatie ezitarile apar la persoanele cu studii medii sau provenind din mediul rural, din cauza nivelului de educatie mai redus si care detin mai putine cunostinte legate de boli in general si de cancer in mod special), cand intrebarea pusa de terapeut atingea un domeniu dureros pentru pacient sau in exprimarea unor stari de ingrijorare ale pacientilor. Fie ezitarile au fost intentionate, atunci cand pacientii au vrut sa exprime anumite nemultumiri fata de personalul medical sau conditiile din spitale.

Accentuarea intentionata a unor cuvinte de catre pacient a avut rolul de a atrage atentia medicului asupra unor aspecte importante pentru pacient: simptome fizice foarte suparatoare pentru pacient; stari afective neplacute; existenta unor comportamente nedeontologice ale terapeutilor; conditiile deficitare din spitale concretizate in absenta medicamentelor, alimentatie insuficienta, etc.

Comunicarea si limbajul pacientilor oncologici depresivi sunt adesea incarcate de subiectivitate, dar pentru medic pot fi considerate realitati obiective de care trebuie sa tina seama, intrucat prin intermediul lor, pacientul isi comunica fie trairile personale negative de durere, teama, deprimare, dezamagire fie pe cele pozitive de incredere, optimism, speranta, etc.

Evolutia bolii determina schimbari la nivelul personalitatii pacientilor, implicit al gandirii acestora, fapt care se reflecta in modalitatile de reactii verbale (relevate prin procedeul asociativ-verbal, si experimentul de completare de fraze). Rezultatele obtinute prin procedeul de completare de fraze aplicat pe cele doua loturi de subiecti -lotul de pacienti si lotul martor de subiecti sanatosi- demonstreaza ca in centrul preocuparilor pacientilor oncologici depresivi- se afla boala, cu evolutia, tratamentele si consecintele ei, fapt demonstrat de procentele de pacienti (68%, 44%, 36%. 64%, 68%, 30%, 46%) care isi proiecteaza verbal in acest experiment, nelinistile, temerile, anxietatile, dorintele si nevoile in legatura cu boala prin care trec.

Asocierile verbale ale pacientilor-relevate prin procedeul asociativ-verbal insotit de introspectie si prezentate comparativ cu lotul martor, de subiecti sanatosi-, reflecta faptul ca boala determina schimbari in viata si personalitatea pacientilor. Maladia devine o prioritate in jurul careia se organizeaza intreaga lor existenta. Cuvantul «cancer» asociat in procente mari cuvintelor- stimul (SPERANTA-29%, MEDIC-25%, SINGURATATE-34%, BOALA-80%, DURERE-71%, SUFERINTA-68%, MOARTE-65%, VIATA-18%, VINDECARE-22%) demonstreaza impactul semnificativ pe care aceasta boala il are asupra pacientilor, ea devenind o preocupare permanenta a pacientilor care-si pune amprenta asupra intregii lor vieti. La pacientii oncologici asociatiile pe care acestia le fac sunt legate de boala prin care trec, cu evolutia si tratamentele pe care aceasta le presupune, exprimarea lor cuprinzand un numar mare de cuvinte din familia cuvantului boala si cancer, in timp ce la lotul martor asociatiile sunt legate in general de viata lor familiala, profesionala si sociala. Existenta diferentelor semnificative intre raspunsurile celor doua loturi au fost puse in evidenta si cu ajutorul testului T Student.

4. In comunicarea medic-pacient am identificat repetari utilizate intentionat de catre medici precum si elemente de paralimbaj (ezitari, accentuarea intentionata a unor cuvinte) folosite de catre acestia.

Utilizarea intentionata a repetarilor «Me: De maine incepeti citostaticele, sase serii de citostatice cate una la trei saptamani.») in comunicarea medic-pacient a fost semnalata in urmatoarele situatii: a) atragerea atentiei pacientilor de catre medic asupra anumitor aspecte de respectarea carora depindea de multe ori bunul mers al evolutiei bolii, si deci de o importanta deosebita pentru acestia ; b) explicarea de catre medic a unor reactii care apar la pacienti pe parcursul evolutiei tratamentelor sau instalate deja.

Ezitarile (P: Am cancer ?/ Me: [ezitare] Da, insa in stadiul asta exista niste sanse de supravietuire daca faceti tratamentul pe care o sa-l discutam impreuna») au aparut in mod intentionat in comunicarea medic-pacient in urmatoarele situatii: a) cand medicilor li s-au solicitat informatii clare privind diagnosticul si nu au vrut sa alarmeze pacientul; b) cand li s-au solicitat informatii privind prognosticul (durata de supravietuire); c) in exprimarea unor stari de ingrijorare ale medicului legate de evolutia bolii pacientului. In toate aceste situatii, aparitia lor a fost determinata de dorinta medicului de a-l proteja pe pacient de comunicarea unor vesti care ar putea determina aparitia la pacient a unor tulburari anxioase sau depresive.

Accentuarea intentionata a unor cuvinte («Me: Daca eu va spun ca trebuie sa luati sase tablete de metoclopramid pe zi pai sase trebuie sa luati [medicul a accentuat cuvintele subliniate]) a fost folosita de catre medici cu scopul de a-i determina pe pacienti sa le urmeze indicatiile medicale acestea avand un rol benefic in evolutia bolii.

3.2.5. In ceea ce priveste analiza elementelor nonverbale prezente in comunicarea pacientilor nu am putut sa realizez o redare fidela a acestora, intrucat nu am avut aparatura necesara (camera video) si de aceea aspectele prezentate pe parcursul cercetarilor sunt numai rezultatul observatiilor si au statut preliminar.

Componenta mimico-gesticulatorie a reflectat in multe cazuri-cum au aratat cercetarile noastre deocamdata cu statut preliminar-stari de agitatie, lipsa de stapanire, etc. exprimand suferinte fizice sau stari de deprimare, anxietate, nervozitate ale pacientilor, fiind de multe ori un indicator atat pentru cercetator cat si pentru medic, al prezentei dar si al ameliorarii tulburarii depresive pe parcursul spitalizarii.

3.2.6. Majoritatea terapeutilor au avut o conduitǎ nonverbalǎ uneori (72%) facilitand comunicarea cu pacientul, manifestatǎ prin: contact vizual sustinut cu pacientul, pozitia la acelasi nivel cu acesta, zambet din cand in cand, atunci cand a fost cazul, aprobari din cap pentru a exprima interesul fata de cele spuse de pacient si pentru a-l incuraja sa vorbeasca in continuare. Elementele nonverbale au incurajat si au mentinut comunicarea cu pacientii, ele transmitandu-i pacientului informatia ca este tratat cu interes fata de problemele pe care le are, cu intelegere si respect. Consecinta a fost o stimulare si o amplificare a comunicarii cu pacientii oncologici depresivi. Au existat insa si cazuri in care terapeutii au exprimat nonverbal atitudini neadecvate -dupa cum mi-au relatat pacientii, - aceste atitudini exprimandu-se prin: privirea insistenta a ceasului de la mana in timpul consultatiei, reflectand dezinteresul fata de cele exprimate de pacient, ridicarea in picioare a terapeutului sugerandu-i astfel pacientului ca se grabeste. («P: Medicul se uita tot timpul la ceas, probabil ca se grabea»).

Aceste comportamente ale terapeutului (chiar daca unele dintre ele sunt neintentionate), - care apar in timpul relatiei medic-pacient pot avea consecinte negative asupra procesului de comunicare, intrucat ele exprima lipsa de respect, nemultumirea sau reactii psihologice negative ale terapeutului fata de discursul pacientului.

3.3.0. Capitolul 3 este intitulat «Cercetari asupra comunicarii pacientilor oncologici depresivi cu colegii de salon si cu pacienti din alte saloane» (asa cum a reiesit din interviurile orale cu pacientii, procedeul de selectare de cuvinte si experimentele de dialog provocat pacient-pacient efectuate in spital in cabinetul pus la dispozitia cercetatoarei)

Din acest capitol se pot desprinde urmatoarele concluzii referitoare la comunicarea pacient-pacient din punctul de vedere al modalitatilor in care decurge comunicarea si al particularitatilor de limbaj:

3.3.1. Mesajele pacientilor in comunicarea cu alti pacienti au avut urmatoarele scopuri: a) Exprimarea solicitudinii unui pacient fata de ceilalti pacienti (76%) prin: a.1. expresii verbale prin care pacientii se intereseaza de conditia fizica a celorlalti pacienti («Sunteti sigur ca?», «Credeti ca puteti?»); a.2. oferta de asistenta fizica sau ajutarea celuilalt sa-si indeplineasca sarcinile («Imi permiteti sa va ajut?», «Ma lasi sa te insotesc la?»); a.3. comportament care descurajeaza pe celalalt sa faca o activitate periculoasa pentru el («Nu cred ca e cazul sa faci asta», « Ar fi bine sa nu »); b) Comportament incurajator (84%) prin: complimente, felicitari, incurajari ale celorlalti pacienti («Arati grozav», «Bravo, felicitari», «E foarte bine cum ati procedat»); c) Solicitari de ajutor din partea celorlalti pacienti cu scopul ameliorarii unor simptome suparatoare pentru pacient (69%) («Ma puteti ajuta sa», «Ma poti conduce la»).

Primele doua aspecte legate de exprimarea solicitudinii fata de celalalt si comportamentul incurajator (prin complimente, felicitari, incurajari ale celorlalti), au fost constatate si in comunicarea medic-pacient, ceea ce releva similaritatea acestor comportamente determinate de compasiunea, altruismul si omenia fata de cei aflati in situatii dificile. In comunicarea pacient-pacient apar insa si solicitari de ajutor din partea celorlalti pacienti cu scopul ameliorarii unor simptome suparatoare pentru ei, acestui comportament corespunzandu-i, in capitolul anterior, oferta de ajutor din partea medicului cu scopul ameliorarii unor simptome suparatoare pentru pacient.

3.3.2. Mesajele elaborate de catre pacienti reflecta si relatiile existente intre acestia: legaturi apropiate, amicale, de prietenie dintre pacienti (reflectate in familiaritatea limbajului si a formulelor de adresare, prin folosirea pronumelui personal la persoana a doua singular tu) sau legaturi cu un grad de intimitate mai redus datorate existentei diferentei de varsta, a diferentei de statut social (fiind prezente o atitudine de respect precum si folosirea pronumelui la persoana a doua plural, dumneavoastra) sau situarii pacientilor in saloane diferite.

3.3.3. In comunicarea dintre pacienti se intalnesc repetari intentionate, interjectii si elemente de paralimbaj (ezitari intentionate si neintentionate, accentuarea unor cuvinte); ele au scopul de a atrage atentia asupra anumitor aspecte de mare importanta pentru ei referitoare la: ameliorarea/agravarea simptomatologiei fizice sau psihice, evolutia bolii, efectele tratamentelor, comportamentul nedeontologic al unor cadre medicale, conditiile din sistemul sanitar.

3.3.4. Evolutia bolii determina schimbari in personalitatea pacientilor, influentandu-le starea psihica si chiar gandirea si, ca urmare, pacientii oncologici depresivi folosesc in discutiile purtate cu alti pacienti anumite cuvinte, acestea fiind un indicator al emotiilor si sentimentelor legate de simptomatologia fizica si psihica («deprimat» (85%), «nelinistit»(64%), «necajit»(36%), «bucuros»(10%), «trist»(49%), «depresiv»(78%), «terminat»(55%), «abatut»(70%), sau de procedurile terapeutice recomandate, tratamentele urmate si evolutia bolii descurajat» (16%), «increzator»(14%), «speriat»(17%), «ingrozit» (13%), «optimist» (18%), «vesel»(22%)). De asemenea, cuvintele au exprimat opiniile pacientilor legate de situatia existenta in sistemul sanitar: aprovizionare deficitara cu medicamente, materiale sanitare si mancare, de exemplu: «nemultumit» (26%), «abatut» (39%), «suparat» (35%)); sau de comportamentul deontologic/nedeontologic al personalului medical, de exemplu: «multumit» (44%), «nemultumit» (16%), «dezamagit»(21%), «suparat»(19%).

3.4.0. Capitolul 4, intitulat «Cercetari privitoare la comunicarea dintre personalul medical, cercetatoare si familiile pacientilor depresivi internati in sectiile de oncologie» (asa cum a reiesit din interviurile orale cu familiile pacientilor, chestionarele aplicate in scris terapeutilor, experimentele de dialog provocat familie-terapeut efectuate in spital in cabinetul pus la dispozitia cercetatoarei)

In urma cercetarilor efectuate au rezultat o serie de concluzii referitoare la comunicarea dintre membrii familiilor pacientilor oncologici depresivi si terapeuti/cercetatoare:

3.4.1. In urma interviurior realizate cu familiile pacientilor, chestionarelor aplicate terapeutilor, experimentelor de dialog provocat familie-medic si observatiilor efectuate au reiesit o serie de factori care influenteaza comunicarea dintre familiile pacientilor oncologici depresivi si terapeuti:

a) O parte dintre factori altereaza comunicarea familie-terapeut si anume: neincrederea in medic, neacordarea atentiei si a timpului necesar familiei pacientului, vocabularul medicului (folosirea termenilor din codul medical de specialitate si jargonul medical), comportamentul nedeontologic din partea terapeutului (ostilitate fatǎ de familie, ton ridicat, grabǎ, nerabdarea medicului), agresivitatea si ostilitatea familiei fatǎ de echipa de ingrijire, stresul medicului, etc.

b) O alta parte dintre factori faciliteaza comunicarea familie-terapeut -dupa cum au relatat familiile pacientilor in cadrul interviurilor efectuate de catre cercetatoare- si anume: rǎbdarea, toleranta, blandetea, calmul din partea terapeutului, folosirea unui limbaj adecvat nivelului de intelegere a familiei, acordarea de timp si atentie familiei, respectul fata familie, oferirea de informatii de catre medic legate de tratamentele care urmeaza a fi facute si efectele acestora.

3.4.2. Familiile pacientilor folosesc in comunicare anumite cuvinte ca modalitati de exprimare a unor stari emotionale resimtite de ei, legate de: evolutia favorabila/nefavorabila a bolii («bucuros», «multumit», «optimist», «increzator», «suparat», «deprimat», «necajit», «descurajat», «trist», «abatut», «descurajat»); rezultatele procedurilor terapeutice recomandate de catre medici «nelinistita», «anxios», «tulburat», «speriat»); conditiile deficitare existente in spitale: lipsa medicamentelor si a materialelor sanitare, alimentatie deficitara, etc. («suparati», «dezamagiti», «nemultumiti»); atitudinea deontologica /nedeontologica a unor cadre medicale («multumiti», «incantati», «nemultumiti», «dezamagiti», «suparati», «necajiti»).

3.4.3 In comunicarea familie-terapeut am intalnit repetari intentionate, ezitari si accentuarea prin intonatie a unor cuvinte.

Repetarile intentionate au fost folosite de catre familiile pacientilor pentru a atrage atentia asupra unor anumite aspecte pe care familiile au vrut sa le puna in evidenta, referitoare la ameliorarea/ agravarea simptomatologiei fizice si psihice a pacientului, efectele favorabile/nefavorabile ale tratamentelor, evolutia favorabila/nefavorabila a bolii, solicitand astfel, in mod indirect ajutorul medicului. Familiile au incercat sa atraga atentia asupra acestor aspecte prin folosirea unor cuvinte ca «bine», «rau», dar mai ales a gradelor de comparatie «mai», «mult mai», «foarte» («mai bine», «mai rau», «mult mai bine», «mult mai rau », «foarte bine», «foarte rau»), care au accentuat o data in plus aspectele pe care familia a vrut sa le puna in evidenta.

Ezitarile au fost a) neintentionate cauzate de: lipsa de familiarizare a familiilor pacientilor cu denumirile anumitor medicamente sau proceduri terapeutice apartinand codulului medical de specialitate (28%) sau de interventia afectivitatii familiilor pacientilor (stari de anxietate, depresie), boala canceroasa determinand- asa cum am aratat mai sus- aparitia tulburarilor de tip psihopatologic la membrii familiei (35%); b) intentionate determinate de existenta unor nemultumiri relative la personalul medical sau la conditiile din spitale (18%) precum si de exprimarea starilor de ingrijorare ale familiei fata de evolutia bolii pacientului (19%).

In ceea ce priveste accentuarea prin intonatie a unor cuvinte, aceasta a fost folosita de catre familii pentru a atrage atentia asupra unor simptome neplacute ale pacientilor sau asupra agravarii starii de sanatate a acestora si a solicita astfel ajutorul medicului.

3.4.4. Familia este cea care poate oferi pacientilor suport, securitate si dragoste in momentele grele pe care acestia le au de traversat, ea implicandu-se de multe ori activ pe parcursul terapiei si reprezentand un factor motivator foarte important pentru pacienti, determinandu-i sa participe la tratamentele de multe ori dureroase si neplacute pentru ei. Aceste aspecte au reiesit din procedeele de completare de fraze si cel asociativ-verbal, din interviurile cu pacientii si dialogurile familie-pacient asa cum am aratat mai sus. De asemenea, rolul major al familiei in imbunatatirea starii de sanatate psihice a pacientului a fost demonstrat si de ameliorarea depresiei intr-o proportie semnificativa la pacientii ale caror familii s-au implicat activ pe parcursul spitalizarii pacientului respectiv terapiei comparativ cu pacientii ale caror familii nu s-au implicat.

3.4.5. Cercetarile au evidentiat, prin observatiile efectuate, discutiile cu terapeutii si interviurile luate pacientilor trei tipuri de comportamente ale familiei pacientilor oncologici depresivi: 1. lipsa de interes fata de pacient, neimplicare alaturi de echipa terapeutica 2. abandonarea pacientului, 3. sustinere permanenta, implicare alaturi de pacient si echipa terapeutica

3.4.6. Analizand rezultatele cercetarilor din Partea a-III-a, capitolele 1,2,3,4 --referitoare la diferitele aspecte ale comunicarii pacient-terapeut, pacient-pacient, familie-terapeut--, constatam ca o parte dintre aceste rezultate sunt similare (de exemplu ezitarile apar atat in comunicarea pacient-terapeut, cat si in comunicarea pacient-pacient si in comunicarea familie-terapeut, la fel repetarile sau intonatia de accentuare a unor cuvinte). Putem spune ca, verificand in diferite contexte aceste rezultate, apare o constanta a rezultatelor, care poate fi determinata si de aplicarea intentionata a acelorasi metode. Aceasta constanta a rezultatelor poate demonstra autenticitatea rezultatelor, dar si posibilitatea de generalizare a concluziilor la care am ajuns.

3.5.0. Capitolul 5, intitulat Cercetari asupra comunicarii persuasive ca modalitate de ameliorare a tulburarilor depresive la pacientii oncologici depresivi» (aceste efecte au fost puse in evidenta prin sedintele de comunicare persuasiva, procedeul experimental «asociativ-verbal» insotit de introspectie, procedeul de completare de fraze, procedeul de selectare de cuvinte si inventarul de depresie Aron Beck)

3.5.1. Am facut analiza si interpretarea rezultatelor obtinute dupa realizarea unor incercari de terapie -prin intermediul comunicarii persuasive, al metodei activitatilor sau al combinatiei dintre cele doua metode, deocamdata avand statut preliminar. Am surprins legatura existenta intre structura de personalitate a pacientilor oncologici depresivi si modalitatile de comunicare ale acestora, evidentiind astfel legatura dintre personalitatea pacientilor oncologici depresivi si comunicare, precum si rolul hotarator al comunicarii in ameliorarea tulburarilor psihice si fizice ale pacientilor, avand ca efect cresterea confortului si a duratei de supravietuire a acestora, prin invatarea unor modalitati si tehnici de a face fata cu succes problemelor cu care se confrunta in viata de zi cu zi.

Rezultatul demersurilor de comunicare persuasiva a constat in restructurarea pozitiva a gandirii si comportamentului pacientilor care au fost supusi interventiilor prin comunicare. S-au modificat simptomele psihice dar si cele fizice, s-a imbunatatit imaginea de sine, si a inceput sa creasca stima de sine, s-au redus tensiunile interioare. Atitudinea pacientului de izolare, de evitare a contactului interpersonal si a comunicarii a inceput dupa sedintele de persuasiune sa fie restructurata prin stabilirea si mentinerea unui contact permanent, intre psiholog (cercetatoare) si pacient, initiat si dezvoltat pe parcursul desfasurarii cercetarilor.

Metoda «activitatilor» bazata tot pe comunicare (cercetatoarea explicandu-le pacientilor ce au de facut iar ei avand drept sarcina sa-si noteze in fiecare zi ce au realizat) a avut de asemenea un efect pozitiv, intrucat i-a scos pe pacienti din starea de depresie si apatie datorate evolutiei bolii, determinandu-i sa se implice in diferite activitati si astfel sa devina mai putin depresivi si ca urmare mai sociabili, mai comunicativi si mai cooperanti pe parcursul tratamentelor.

3.5.2. Combinatia intre sedintele de persuasiune si metoda activitatilor s-a dovedit a fi cea mai eficienta intrucat s-au abordat simultan doua niveluri: nivelul psihic incercand-se restructurarea gandirii negative a pacientilor prin comunicarea persuasiva, si nivelul fizic prin implicarea fizica a pacientilor in activitatile sugerate de catre cercetatoare. Rezultatul acestui demers a fost o echilibrare a personalitatii pacientilor si o crestere a motivatiei pentru tratament a acestora.

3.5.3. Subliniez din nou faptul ca aceste cercetari au avut un rol preliminar, intrucat, pe de o parte, timpul de aplicare a metodei a fost foarte scurt, iar pe de alta, nu am urmarit pacientii care au participat la aceste sedinte dupa momentul externarii, pentru a vedea daca efectul ameliorator al sedintelor de comunicare persuasiva se mentine. Asupra acestor aspecte mi-a atras atentia doamna prof. univ. T.Slama-Cazacu si de aceea, pentru cercetarile ulterioare, voi rafina metodele de lucru si de interpretare folosite in cadrul acestor cercetari.

4.0. Perspective pentru continuarea cercetarilor

4.1.0 Consider ca rezultatele obtinute in aceasta teza reprezinta numai un punct de pornire pentru dezvoltarea cunoasterii si intelegerii mai bune a modului in care comunica intre ei terapeutii si pacientii oncologici depresivi si a consecintelor pe care le au modalitatile de comunicare asupra starii fizice si psihice a acestora. De asemenea, pentru cunoasterea aspectelor de limbaj care pot fi semnificative pentru corpul medical.

4.1.2. Limitele cercetarilor au fost legate mai ales de lipsa aparaturii (camera video), dar si de aspectele deontologice care au aparut: gravitatea bolii, care i-a impiedicat pe pacienti in unele cazuri sa participe la cercetari, refuzul pacientilor si familiilor de a fi inregistrati, fotografiati sau filmati.

4.1.3. Importanta teoretico-stiintifica (studiul limbajului si comunicarii in Psihologie sociala, Lingvistica aplicata, Psiholongvistica, Semiotica)

4.1.4. Subliniez faptul ca imi impun sa aprofundez toate rezultatele obtinute, atat in ceea ce priveste cercetarile asupra tuturor aspectelor comunicarii la pacientii oncologici depresivi (abordate in realitatea lor concreta si in dinamica actului de comunicare), cat si in ceea ce priveste extinderea studierii bibliografiei de specialitate si posibilitatea unei mai bune incadrari a cercetarilor noastre in literatura de specialitate, precum si pentru realizarea unor studii comparative in contexte diferite.

4.1.5. Mi-am propus sa aprofundez si studiul elementelor nonverbale care apar in comunicarea terapeut-pacient, inclusiv «Sintaxa mixta».

4.1.6. Mi se pare importanta valorificarea acestor rezultate in cadrul unor intalniri ale cercetatoarei cu terapeutii care-si desfasoara activitatea in domeniul oncologic, intrucat o parte a cercetarilor exprima opinii si atitudini ale pacientilor fata de terapeuti care influenteaza in mod pozitiv sau negativ participarea la tratamente dar si starea fizica si psihica a pacientilor. De asemenea, mi se pare important sa se atraga atentia terapeutilor asupra impactului pe care contextul social (situatia existenta in sistemul sanitar), contextul situational (spital/policlinica) sau familiarizarea cu acesta (prima internare/consultatie, internarile/consulturile periodice), particularitatile de personalitate ale pacientilor, il au asupra cantitatii si calitatii comunicarii, care pot oferi din partea pacientului informatii importante in luarea unor decizii terapeutice.

4.1.7. Consider foarte importanta si extinderea cercetarilor asupra modului in care se realizeaza comunicarea intre pacientii oncologici depresivi si familie, intrucat familia este cea care ingrijeste pacientul pe tot parcursul evolutiei bolii si cunoaste cel mai bine reactiile la diverse tratamente, evolutia starii fizice si psihice a pacientului. Toate aceste date pot fi extrem de importante pentru terapeutii care-l trateaza pe pacient, familia furnizandu-i acestuia informatii esentiale pentru diagnosticul corect si deciziile terapeutice pe care urmeaza sa le ia ulterior.

4.1.8. De asemenea, asa cum am demonstrat in cadrul tezei (in Capitolul 5) cunoasterea aprofundata a modificarilor majore pe care le inregistreaza comunicarea ca urmare a modificarii personalitatii pacientilor sub influenta evolutiei bolii (este vorba despre modul de exprimare al pacientilor si cuvintele pe care acestia le folosesc sub influenta concomitenta a bolii canceroase si tulburarii depresive) poate fi deosebit de utila in terapia bazata pe comunicare cu acesti pacienti. De aceea, consider ca trebuie sa realizez atat extinderea experimentelor de comunicare persuasiva, cat si urmarirea dupa externare a pacientilor care au beneficiat de aceste sedinte pentru a vedea in ce masura se mentine efectul ameliorator pe care aceste sedinte il au asupra tulburarii depresive a pacientilor. Cercetarile au avut aici doar un caracter preliminar si ele trebuie realizate pe timp indelungat iar efectele lor urmarite.

4.1.9. Comunicarea si terapia cu pacientii nu inseamna doar abordarea aspectelor referitoare la boala. Preconizam ca in dicutiile cu pacientii ar fi bine sa nu se insiste numai asupra temelor legate de boala canceroasa (intrucat unele cuvinte au caracter afectogen pentru pacienti, accentuandu-le starile depresive) ci sa se abordeze si alte subiecte. De asemenea, suntem de parere ca implicarea pacientilor in diferite activitati pe parcursul spitalizarii (plimbari prin curte, citirea unor carti, ascultarea unor emisiuni la radio, etc.) le poate abate acestora atentia de la boala. Consecinta este echilibrarea, cresterea tonului psihic care actioneaza fiziologic asupra tumorii ducand astfel si la cresterea tonusului fizic.

4.2. Intentionez sa folosesc in activitatea mea rezultatele obtinute pana in acest moment in mai multe directii:

4.2.1. Domeniul teoretic. Rezultatele obtinute in urma cercetarilor au permis verificarea si validarea Modelului Contextual-Dinamic in contextul bolii canceroase si a pacientilor oncologici depresivi, si recomand aplicarea acestuia in continuare.

4.2.2. Domeniul stiintific. Voi folosi rezultatele in activitatea mea cu scopul elaborarii unor articole pe care voi incerca sa le public in reviste de inalt nivel stiintific, sau pentru elaborarea unei carti care sa scoata in evidenta importanta aplicarii riguroase a Metodologiei Contextual-Dinamice si eficienta ei in surprinderea aspectelor esentiale ale comunicarii cu pacientii oncologici depresivi.

4.2.3. Domeniul aplicativ. Rezultatele obtinute vor fi folosite pentru realizarea unui «Ghid de comunicare eficienta a terapeutilor care lucreaza in domeniul oncologic cu pacientii oncologici depresivi» intrucat de modul in care se realizeaza aceasta comunicare depinde receptivitatea la tratament a pacientilor, ameliorarea starii lor fizice si psihice si implicit cresterea calitatii vietii acestora.

4.2.4. Terapie. Rezultatele pe care le-am obtinut referitoare la efectele terapiei prin comunicare asupra pacientilor oncologici depresivi imi vor fi utile atat mie cat si personalului care-si desfasoara activitatea in domenii asemanatoare. In acest sens mi-am propus sa aprofundez aceasta «terapie prin comunicare», pe care am realizat-o deocamdata doar la nivelul unor incercari, in urmatoarele directii: extinderea duratei demersului terapeutic peste perioada de internare, aprofundarea studierii rolului comunicarii in modificarile (pozitive) ale personalitatii pacientilor si urmarirea ulterioara, permanenta, a celor carora le-am aplicat aceasta «terapie prin comunicare», pentru a constata daca efectele comunicarii persuasive se mentin si dupa externare pe de o parte si pentru a diferentia efectul medicamentelor de cel al persuasiunii, pe de alta.

Problema care se ridica este aceea a sinceritatii pacientilor. Pacientii pot da raspunsuri pozitive in cadrul sedintelor de comunicare persuasiva din dorinta de a crea o impresie favorabila cercetatoarei, sperand ca astfel vor fi mai bine ingrijiti sau vor beneficia de tratamente mai bune. De aceea, rezultatele pozitive obtinute in urma sedintelor de comunicare persuasiva trebuie interpretate cu atentie.

4.2.5. Mi-am propus crearea unor grupuri de suport, constituite atat din fosti pacienti care actualmente se simt bine si care si-au reluat viata familiala, profesionala si sociala, cat si din pacienti aflati in terapie. Scopul acestor grupuri ar putea fi impartasirea experientelor similare de catre fosti pacienti, oferirea informatiilor necesare dar si solicitate de catre pacienti, precum si suportul psihologic pe tot parcursul evolutiei bolii (rolul cathartric al grupului).

De asemenea, mi-am propus sa initiez intalniri saptamanale cu familiile pacientilor oncologici depresivi, in care sa discutam aspecte legate de boala pe care acestea le solicita, subliniind totodata rolul foarte important motivator si de suport al familiei pe care il are aceasta pe tot parcursul evolutiei si tratamentelor pacientului.

4.2.6. Intentionez, de asemenea, sa realizez expuneri pentru studenti dar si pentru terapeuti in care sa prezint rezultatele cercetarilor, dar si importanta Metodologiei Contextual-Dinamice in realizarea oricaror cercetari.