Psihogeneza reflectarii senzoriale: Iritabilitatea, Excitabilitatea, Sensibilitatea

Psihogeneza reflectarii senzoriale

1. Iritabilitatea

Asigurarea suportului organic suficient pentru realizarea reflectarii senzoriale reprezinta decat o premisa pentru ca aceasta sa se produca. Mai mult, asa cum experientele au demonstrat, o forma primara de reflectare se poate produce chiar fara ca aceata premisa organica neuronala sa fie asigurata. Astfel, la nivelul primar al dezvoltarii sistemului viu, forma prin care reactioneaza fiintele animale la actiunea gentilor stimulatori este cea a iritabilitatii simple. Aceasta reprezinta o proprietate biologica generala care permite fiintelor vii de a reactiona la influentele agentilor stimulatori, de a raspunde selectiv la ele printr-o modificare interna.

Studiul acestei probleme - de la ce nivel al evolutiei filogenetice devine posibila reflectarea senzoriala - i-a preocupat asiduu pe cercetatori, ea fiind abordata din diferite perspective investigative, cu diferite aparate conceptuale. S-au remarcat in acest sens cercetarile lui Bethe, Jennings de la inceputul secolului, care au rezolvat problema in termenii teoriei tropismelor; ale lui Pieron - pentru care problema este expresia unei conduite primare ritmice - s.a. In psihologia umana ea a fost formulata in termenii unei proprietati a reflectarii, care din punct de vedere filogenetic se afla anterior reflectarii senzoriale. In acest sens, Leontiev vorbeste de proprietatea iritabilitatii. El spune ca sensibilitatea receptiva este o specializare a iritabilitatii, o proprietate care se manifesta anterior aparitiei celulei nervoase.

Iritabilitatea simpla este expresia unui raport organism-mediu, esentiala pentru producerea de fel a vietii. Reactia de raspuns iritanta este difuza nespecifica, nediferentiata. Aceasta este expresia modificarilor ce au loc in organism care este in acelas timp analizator si executor. Totodata iritabilitatea nu inseamna reactia data la actiunea oricarui agent stimulator, ci numai la cei cu o anumita semnificatie deja biologica vitala pentru hranirea sau apararea organsimului.

La inceput iritabilitatea se poate manifesta intr-o forma rudimentara si grosiera. Atunci ea este difuza, in sensul ca se intinde in toata citoplasma celulei; ea este si grosiera pentru ca se manifesta fara selectivitate fata de agentii stimulatori fizici si chimici. Adica pentru diversi agenti stimulatori raspunsul este acelasi, de apropiere sau de departare. Poate fi intalnita la nivele inferioare ale filogenezei, la ameube sau la spongierii lipsiti de celule nervoase. Pe baza acestei proprietati aceste animale dobandesc informatii si reactioneaza intocmai la agentii stimulatori. Cu atat mai bine o vor face animalele cu un sistem nervos, aflate intr-o stare primara de dezvoltare. De exemplu, celulele nervoase ale metazoarelor sunt superior iritabile, fiind specializate in exercitiul tuturor functiilor dependente de iritabilitatea protoplasmatica.

Interesant este ca chiar in situatiile existentei unor premize organice bine determinate pentru realizarea unor forme de reflectare superioara sensibila, raportarea la proprietatea iritabilitatii se pastreaza obligatorie. Faaptul ca este posibila realizarea unei reflectari superioare, de fiecare data suportul si-l are in mobilitate, in perfectionarea miscarilor implicate in receptionarea unor anumite categorii de agenti stimulatori. Deci perfectionarea mobilitatii inseamna posibilitatea perfectionarii receptiei, care se face deja dependenta si de interventia mediatoare a unor circuite neuronale, de ceea ce la nivelul centrilor nervosi se conserva ca experienta filogenetica necesara reflectarii senzoriale.

Punctul de plecare se afla insa tot in proprietate iritabilitatii. Care nu inceteaza sa functioneze si pe treptele superioare de dezvoltare a sistemului nervos central, suport pentru realizarea unor activitati motoare subtile superior perfectionate. Fata de receptarea unor anumiti agenti stimulatori toata aceasta zestre reactiva motoare se dovedeste neputincioasa. Bunaoara in cazul receptarii ultrasunetelor de catre om. Cat de perfectionat ar fi aparatul de receptie auditiv al omului, daca acesta nu este specializat si pentru receptarea ultrasunetelor, acesta devine ineficient. Fata de care agenti stimulatori in anumite situatii speciale proprietatea iritabilitatii isi poate pastra insemnatatea receptiva si integrativa.

Pentru a demonstra acest lucru Leontiev a imaginat un experiment ingenios in care a demonstrat capcitatea discriminativa vizuala a omului la nivelul tegumentului pielii. In cadul acestui experiment s-a demonstrat cum mana introdusa in incinta unei cutii metalice inchise poate la un moment dat sa deosebeasca deosebirile dintre diverse culor cu care este iluminata din interior. Nu poate numi culorile, dar le poate deosebi pe unele de altele ca diferite. Ceea ce se face pe baza proprietatii generale a iritabilitatii, care pe treptele superioare de dezvoltare a psihicului, de exeplu la fiinta umana, la un moment dat poate deveni si o trasatura individuala mai proeminenta la unele persoane decat la altele.

Reflectarea, in aceasta situatie, se raporteaza la o stare distincta de iritabilitate a centrilor nervosi, cu functie integrativa si de transmitere a mesajelor senzoriale receptionate, preluate in aceasta forma difuza si transmise prin nervi unor instante de procesare superioare. Astfel iritabilitatea se pastreaza ca o proprietate elementara primara, completata de functiile unor sisteme neuronale superioare, ca si a articulatiilor functionale ale acestuia. Chiar si dupa aparitia unor proprietati reflexive distincte superioare ca excitabilitatea si sensibilitatea, care a fost posibila pe baza dezvoltarii filogenetice a sistemului nervos central, insemnatatea iritabilitatii se pastreaza: iritabile raman si celulele nervoase, ca si centrii nervosi la impulsurile primite de la nervii centripeti; iritabili raman si efectorii de diferite feluri la impulsurile "nespecifice" ce pot actiona asupra nervilor.

2. Excitabilitatea

Este o proprietate reactiva, intalnita in tesuturi sau elemente de tesuturi a tuturor organismelor animale, de a putea raspunde intr-o maniera distincta si tranzitorie caracteristica dar deja specializata la actiunea unor agenti stimulatori externi sau interni, unii naturali, altii artificiali etc. Este expresia unui nivel superior de reflectare, care depaseste schimburile functionale proprii iritabilitatii. Ceea ce astfel se reflecta, deja se raporteaza la un anume obiect generalmente accesibil, adica suportat de un proces fiziologic, care se manifesta prin activitatea functionala distincta a unei celule, a unui tesut, a unui organ, care intra in functiune la actiunea unui factor exterior sau interior organismului.

La nivelul sistemului nervos se deosebeste o excitabilitate directa, de o alta indirecta. Cand agentul stimulator actioneaza nemijlocit asupra receptorilor, obiectul de reflectat va cauza la nivelul sistemului nervos o excitabilitate directa - ceea ce este pus in joc prin actiunea nemijlocita a agentilor stimulatori ai obiectului asupra receptorilor; dar obiectul de reflectat va putea fi produsul si a interventiei unor agenti stimulatori ce actioneaza pe cai somestezice indirecte, cand se vorbeste de o excitabilitate indirecta. Este vorba de o excitabilitate care rezultata prin consecintele colateerale ale proceselor de conducere directa a impulsului nervos sau cele generate prin interventia unor factori hormonali.

La nivelul animalelor superioare se vorbeste de veritabile sisteme de excitatie, localizati la nivelul centrilor reflecsi si ai conexiunilor acestora. Excitabilitatea astfel generata poate cuprinde in mod egal tesuturi sau organe, sa cauzeze secretii sau raspunsuri motoare, toate reprezentand un raspuns reflex la multitudinea de agenti stimulatori interni sau externi, unii actionand cu regularitate, altii doar accidental. Prin consecinta rezulta o activitate reflexa, una generata si in acord cu actiunea agentului stimulator, capabila la a se reproduce in cazul actiunii unor agenti stimulatori similari. Mecanismele biochimice implicate in producerea excitabilitatii sunt mai evoluate, au o complexitate mai mare decat in cazul iritailitatii. Ceea ce se poate evidentia la nivelul oricarui receptor. Se produc astfel diferente de activitate biochimica la nivelul retinei ochilor, unde excitabilitatea este diferita la nivelul bastonaselor de cele de la nivelul conilor, diferente inregistrate la nivelul neuronilor, a segmentelor de axon si a butoanelor sinaptice; altele de la nivelul placilor neuronale ale inimii, a miofibrilelor sau a muculaturii cardiace etc. De aceea excitabilitatea poate fi considerata reprezentativa pentru un nivel superior de reflectare, chiar daca deseori este rezultatul doar a unei simple sumari a efectelor actiunii repetate a acelorasi agenti stimulatori.

De asemenea, la nivelul comportamentului global al omului se vorbeste, de o stare de excitabilitate psihica ca de o trasatura de personalitate. La persoanele cu acest caracter se constata unele caractere comportamentale distincte, cum ar fi aceea a unei aparitii si accelerari mai rapide a unor procese psihice; respectivele persoane sunt cunoscute ca avand un debit verbal mai crescut, printr-o mobilitate crescuta a mimicii fetei, prin asociatii artificale de cuvinte, frecvent insotite chiar de insomni etc.

Sensibilitatea

Ceea ce se reflecta in cazul senzatiilor are un continut substantial subiectiv mult mai bogat, cu influenta profunda si complexa asupra comportamentului, de plasare a activitatii pe trasee spatio-temporale de complexitate crescuta. Propriu-zisele senzatii implica o activitate refelxogena complexa, o interactiune sinergica a diferitilor centrii nervosi ai scoartei cerebrale, conteaza pe interatiunea dintre excitatiile diferitelor zone reflexogene din creier, pe intractiunea dintre zonele de proiectie receptiva a agentilor stimulatori externi si cei interni, pe interactiunea dintre centrii reflexogeni constituiti recent in cursul evolutiei ontogenetice, ca zone de asociatie, cu centrii reflexogeni integratori ancestrali integratori ai vietii afective, care asigura transmiterea insemnatatii peste generatii a unor agenti stimulatori. Totusi, sensibilitatea este considerata ca "o proprietate a organismului de a receptiona factorii indiferenti, de a stabili un raport cu sens intre ei si cei conditionati" (Zlate).

De aceea interpretarea posibilului suport organic nervos al senzatiilor a fost intodeauna mai dificila. Ea implica incontestabil structuri si retele neural reflexogene de excitatie bine determinate anatomic; dar ele de fiecare data mai presupun unele structuri de suport functionale, mai greu identificabile in acest fel. In cazul elaborarii reflexelor conditionate, Pavlov a putut numi cu precizie zonele de excitatie si de proiectie corticala sau subcorticala intre care se stabilesc legaturile temporale. Cand insa a venit vorba de elaborarea unor raspunsuri la unele proprietati generalizate ale excitantilor, a agentilor stimulatori, el n-a mai putut decat sa postuleze pentru un ipotetic proces nervos de iradiere a excitatiei. Astazi sunt invocate procese neuronale mult mai complexe, cum sunt activarea si dezactivarea unor intregi retele neuronale.

Pentru psihologi producerea sensibilitatii este o functie dependenta de motricitate e care o faciliteaza. Relatia dintre sensibilitate si motricitate se situeaza la doua niveluri: la cel macrosistemic care vizeaza relatia organism-mediu si la nivelul microsistemelor al analizatorilor )P.Popescu-Neveanu). Sensibilitatea se formeaza si se perfectioneaza in cursul vietii in stransa legatura cu motricitatea la nivelul tuturor modalitatilor senzoriale.

Cu nimic diferit de excitabilitatea sau iritabilitatea, senzatiile si sensibilitatea se raporteaza in mod egal si au ca suport o activitatea sistemului nervos central. Poate sa fie invocat deseori sinestezic si sistemul endocrin. precum si alte organe si tesuturi (hepatic, muscular etc.). Cu deosebirea doar ca procesele psihice proprii sensibilitatii corespund totusi unui nivel de reflectare superioara, sunt expresia unui nivel adaptativ ce depaseste nemijlocitul raport organism-mediu, pentru a cuprinde ansamblului raporturilor functionale cognitiv-conative subiect- obiect.

De altfel, nimic din ceea ce se poate identifica natural sau experimental ca homomorf pentru producerea senzatiilor sau sensibilitatii la animalele aflate pe treptele inferioare ale filogenezei nu le este strain si de nereprodus celor de pe treptele superioare ale filogenezei. Dimpotriva, cunoasterea a cum se constituie aceste structuri, pe treptele inferioare ale filogenezei devine interesanta si indispensabila cunoasterii elaborarii proceselor proprii unor nivele superioare de integrare adaptativa, celor proprii proceselor senzoriale ale senzatiei, perceptiei, etc. Evocarea suportului organic neuronal este mai dificila decat in cazul iritabilitatii si excitabilitatii. Aceasta insa nu este un pretext sa i se nege matarialitatea. Dimpotriva reflectarea sensibila este mai bogata in substantialitate subiectiva. Dar punctul de plecare ramane acelasi, care se afla in mecanism prin care gelul protoplasmatic al ameubei permite asigurarea unui schimb functional organism-mediu. Este un inceput primar al relatiilor semnificative care, desi asculta inca de legi proprii nivelului biologic de integrare, ulterior va ajunge sa se subordoneze unor principii functionale diferite, proprii relatiilor semnificative subiect-obiect. Iar accesul spre problemele de acest fel trece cu obligativitate pe asimilarea unor categorii conceptuale cum sunt cele de iritabilitate, excitabilitate, sensibilitate.

Sumar

Psihicul face parte din natura, din sistemul viu, unde reprezinta un nivel superior de integrare adaptativa: biologic reprezinta un factor etologic distinct de speciatie, , contribuind la diversificarea formelor de viata, la formarea speciilor; psihologic asigura diversitatea de forme in care se manifesta comportamentul

In cazul plantelor nu putem vorbi de spihic, iar sensibilitatea pe care acestea le dovedesc fata de actiunea diversi agenti stimulatori fizici, sunete, umezeala nu este de natura psihica.

Inceputurile vietii psihice se pierd si se confunda cu cele ale inceputurilor capacitati de animare a organismelor, de cand ele sunt capabile sa pastreze o informatie, sa coordoneze miscarea in raport cu un agent stimulator si sa dispuna de un segment de raspuns distinct la actiunea acestuia.

Modificarile coordonate de forma si structura ale miscarilor sunt posibile gratie proprietatii plasticitatii comportamentale, o proprietate generala pentru intregul sistem viu, ale carui efecte se vor multiplica si diferentia odata cu centralizarea, cu cefalizarea si corticalzarea sistemului nervos.

Mecanisme neurohormonale private de prorpietate plasticitatii la nevertebrate port asigura sisteme de orientare foarte precise, unele care functioneaza la artropode (albine, paianjeni s.a.); la vertebrate, acestea asigura orietarea pestilor sau a pasarilor pe trasee spatio-temporale de marimea miilor de kilometri. Cand aceasta proprietate isi exercita atributiile pe baza dezvoltarii progresive a sistemului nervos se creaza disponibilitatea "interiorizarii" miscarilor, incarcarii lor intetionale si afective.

"Instrumentalizarea" miscarilor se raporteaza la procesul evolutiv de corticalizare cerebrala. Cu acest punct de plecare se elaboreaza sisteme de control si autocontrol a activitatii senzoriale, motoare, viscerale si mentale.

Pe intreg traseu evolutiv schitat de perfectionare a miscarilor, acestea si-au marit corespunzator insemnatatea in activitatea de comunicare, de invatare si joc. De asta data aceasta are loc nu la nivelul unui "organism social" visceral, ci al unuia in care sunt manuite "instrumente" subordonate "logicii" inteligentei si nu a instinctului, una proprie si antrogenezei

Concomitent cu perfetionarea formelor si structurilor de miscare a avut loc procesul de psihogenza a reflectarii senzoriale. Sistemele organice initial dovedesc doar un nivel prepsihic distinct de iritabilitate fata de actiunea diversilor agenti stimulatori. Pe trepte superioare de evolutie filogenetica a comportamentulu organismele dotate cu sistem nervos vor putea sa manifeste excitabilitate fata de actiunea diversilor agenti stimulatori. Pe treptele superioare de evolutie a comportamentului, de perfectionare a zestrei neuronale de suport, va permite ca organsimele sa dovedeasca propriu-zisa disponibilitate superioara psihica de reflectare numita sensibilitate, de integrare adaptativa psihica a realitatii inconjuratoare.