Recuperarea deficientei de vedere

Recuperarea deficientei de vedere

in recuperarea persoanelor cu ambliopie se actioneaza, in primul rand, asupra ocrotirii vederii restante, prin limitarea activitatii vizuale si evitarea conditiilor de lucru care ar putea dauna. Conservarea vederii presupune utilizarea ei in conditii optime si de aceea un obiectiv important in recuperarea copiilor cu ambliopie este acela de a-1 invata pe elev sa-si foloseasca posibilitatile vizuale si de a-i dezvolta capacitatea de a percepe activ si sistematic.

Consecintele secundare pe plan afectiv, relational si atitudinal impun ca obiectiv de maxima importanta cultivarea increderii copilului slab dezvoltat in sine, in posibilitatea de a invata, de a-si cuceri un loc in viata, dar nivelul de aspiratii trebuie sa fie pe masura fortelor sale; ca obiectiv se va urmari inlaturarea starilor inhibitorii si a sentimentului de inferioritate provocate de insuccese, increderea in sine fiind conditionata de buna integrare in colectivul de copii, de stimularea unor motivatii de valoare sociala.

Nu este posibila o restabilire functionala a modificarilor organice in acest caz si se actioneaza deci asupra ameliorarii segmentului cortical al analizatorului, care nu este modificat sub aspect organic; ameliorarea se va face prin dezvoltarea functiilor vizuale superioare, prin sporirea atentiei vizuale, a memoriei vizuale, a rolului gandirii, al imaginatiei etc.

in scolile pentru ambliopi se actioneaza in vederea perfectionarii functiei vizuale, realizata printr-o antrenare progresiva, gradata.

Recuperarea se individualizeaza in functie de caz pentru a stabili un echilibru rational al mecanismelor compensatorii, facand ca anumite

mecanisme sa devina dominante si franand actiunea altora inutile sau daunatoare.

Procesul de invatamant completeaza si precizeaza pentru elevul ambliop multe aspecte ale realitatii inconjuratoare la care vederea slaba nu i-a permis sa ajunga singur; ii dezvaluie aspecte ale vietii sociale, ale activitatii umane prin care ii contureaza si orizonturile realizarii lui viitoare. Se formeaza astfel deprinderile de munca intelectuala, dar se urmareste si incitarea curiozitatii intelectuale, descoperiri tacute prin forte proprii, increderea in sine de a efectua) activitati care i se pareau imposibile.

Lipsa unei experiente vizuale, a unui bagaj informational care sa ajute perceptia vizuala, lipsa deprinderilor de investigare, graba si neatentia, lipsa diferentierilor vizuale, capacitatea mica a interpretarilor, obisnuinta perceperii prin alte modalitati senzoriale, neincrederea in propriile posibilitati vizuale sunt explicatii ale unei eficiente vizuale mici mai mult decat impune leziunea oculara; un antrenament rational al functiei vizuale ar putea inlatura, in parte, aceste piedici.

Daca ambliopii ar fi instruiti la fel ca si orbii, inseamna ca vederea neexercitata nu s-ar pastra, ci ar scadea. J. Jones lansa ideea conform careia "rareori utilizarea vederii este daunatoare' ci, dimpotriva, utilizarea vederii sporeste eficienta vizuala, iar inactivitatea diminueaza capacitatea vizuala.

Utilizarea vederii este benefica, dar nu trebuie sa se ajunga la excese; de aceea, Pierre Oleron scria ca "principiul calauzitor in educatie este a nu intreprinde nimic care sa produca vreo oboseala', dar el mai adauga: "cu un copil ale carui posibilitati de vedere sunt stabilizate, atitudinea de conservare a acestora ca pe un bun inutil nu se justifica deloc. Cu conditia examinarilor periodice ale medicului oftalmolog, examinari care vor depista eventualele deteriorari, utilizarea acestor posibilitati este, din contra, prima grija a profesorului'. Deci, se afirma necesitatea ca posibilitatile vizuale sa fie mobilizate pentru a le mentine si a le dezvolta.

Trebuie sa se asigure o educatie vizuala sistematica pentru a asigura caracterul progresiv al exercitarii vederii, sa se inlature obstacolele de care copilul nu este constient, sa se previna supra­solicitarea, dar si supraprotectia vizuala, sa se impiedice si sa se inlature inhibarea activitatii vizuale spre care sunt predispusi unii copii ambliopi.

Recuperarea nu se poate desavarsi numai prin exercitarea ei in procesul de invatamant, ci ea trebuie facuta permanent in functie de gradul de handicap al fiecarui copil; deci, educatia trebuie facuta individual.

Functia vizuala se dezvolta ontogenetic, pe baza posibilitatilor specifice organismului uman si a activitatii copilului, care ofera fotostimularile necesare acestei dezvoltari, impreuna cu celelalte modalitati senzoriale. Copilul invata treptat sa vada, perfectionandu-si treptat vederea, acumuland un urias fond de reflexe conditionate pe fondul celor neconditionate existente; are loc o diferentiere cat mai fina a excitantilor, vederea capatand rol conducator in recunoasterea formelor, marimilor, in aprecierea distantelor.

Procesul se continua si in scoala, existand numeroase studii psihologice care au aratat cresterea unor indici ai vederii prin realizarea de exercitii gradate, in conditiile vederii normale.

In recuperarea nevazatorilor trebuie sa se urmareasca: formarea si dezvoltarea deprinderilor de a se autoingriji, de a percepe mediul ambiant, de a se orienta in spatiu si timp (prin stimularea si dezvoltarea simturilor existente - auz, tact, miros si prin folosirea de repere si mijloace auxiliare - ex. numar de pasi, vibratii, ritm biologic, baston etc), invatarea scris-cititului specific (alfabet Braille), abilitarea deficientilor de vedere de a putea realiza o meserie adecvata handicapului existent, in vederea integrarii lor sociale.

REZUMAT

Deficienta de vedere este o deficienta de tip senzorial si consta in diminuarea in grade diferite (pana la pierderea totala) a acuitatii vizuale. Handicap vizual inseamna, asadar, scaderea acuitatii vizuale la unul sau la ambii ochi (binocular), care are loc din perioada vietii intrauterine pana la moarte. Handicapul vizual apare, asadar, din cauza insuficientei functionari (sau chiar a eliminarii) a analizatorului vizual. Deficienta de vedere se poate clasifica in functie de mai multe criterii: gradul (gravitatea) defectului vizual (deficienta vizuala prezinta de la pierderea totala a capacitatii vizuale si pana la ambliopie diferite grade, astfel incat intre cecitatea absoluta si ambliopie mai exista - dupa un termen introdus de Truc - si o "cecitate relativa'; cecitatea - orbirea reprezinta asadar un

handicap major sau total de vedere, presupunand lipsa completa a vazului), momentul instalarii defectului vizual (deosebim astfel defecte congenitale, defecte survenite in copilaria timpurie, la varsta antescolara, prescolara, scolara si defecte tardive). Orbii congenitali sunt complet lipsiti de reprezentari vizuale, iar la orbii cu defect vizual survenit -tinandu-se cont de timpul care a trecut de la aparitia defectului pana la varsta actuala - se pastreaza o serie de imagini vizuale care pot avea o influenta insemnata asupra particularitatilor psihologice individuale. Exista si doua tipuri speciale de cecitate: cecitatea isterica si agnozia vizuala. In cazul cecitatii isterice, din punct de vedere fiziologic si anatomic, analizatorul vizual nu prezinta nici o disfunctie, dar din punct de vedere psihic subiectul refuza inconstient sa vada (de ex. un traumatism/soc emotional in care informatia vizuala a jucat un rol major-subiectul si-a vazut sotia in flacari in propria casa arzand, fara a o putea salva). Agnozia vizuala este fenomenul aflat la polul opus, din punct de vedere fiziologic si anatomic analizatorul vizual fiind evident afectat, insa subiectul vrea/crede ca vede. Exista si criteriul etiologiei cecitatii si ambliopiei, in functie de care deosebim atatea categorii de deficienti vizual cate cauze pot provoca defecte vizuale. Cauzele cecitatii si ale ambliopiei nu pot fi studiate separat, aceleasi afectiuni oculare putand provoca leziuni si modificari de diferite grade ale analizatorului vizual. Nu se poate vorbi in general despre cauzele deficientelor vizuale, in aceasta privinta existand diferente destul de pronuntate de la o epoca la alta, de la o regiune geografica a lumii la alta. in plus se poate discuta despre cauzele cecitatii si ale ambliopiei si in functie de perioada de varsta in care se manifesta cu preponderenta (cauze ale cecitatii congenitale dobandite in copilarie, tardiv sau numai la batranete). Cele mai importante cauze sunt: afectiunile analizatorului vizual, afectiuni organice generale care pot determina deficienta vizuala, traumatismele oculare etc.

In ce priveste particularitatile deficientului vizual se constata o schimbare a expresiei fetei, care' se datoreaza lipsei functiei expresive a ochilor, o dezvoltare fizica intarziata (W. Dabe vorbind despre o ramanere in urma in medie de 2 ani), atitudini deficiente globale (mai frecvente sunt: atitudini globale rigide, atitudini cifotice si musculatura insuficient dezvoltata).

Din cauza activitatii motrice reduse si a deficientelor in dezvoltarea somatica, apar si tulburari la nivelul sistemelor circulator si respirator, respiratia fiind superficiala, lipsita de amplitudine. Un aspect special al acestor particularitati il constituie manierismele, ticurile sau manifestarile motrice negative. Literatura de specialitate descrie o serie de manierisme specifice deficientilor vizual, denumite de literatura anglo-saxona: blindisme. O alta particularitate a psihomotricitatii nevazatorului consta in faptul ca schema corporala se realizeaza mai tarziu si mai greoi decat la copilul vazator.

in recuperarea persoanelor cu ambliopie se actioneaza, in primul rand, asupra ocrotirii vederii restante, prin limitarea activitatii vizuale si evitarea conditiilor de lucru care ar putea dauna. Conservarea vederii presupune utilizarea ei in conditii optime si de aceea un obiectiv important in recuperarea copiilor cu ambliopie este acela de a-1 invata pe elev sa-si foloseasca posibilitatile vizuale si de a-i dezvolta capacitatea de a percepe activ si sistematic. Recuperarea se individualizeaza in functie de caz pentru a stabili un echilibru rational al mecanismelor compensatorii, facand ca anumite mecanisme sa devina dominante si franand actiunea altora inutile sau daunatoare. Recuperarea nu se poate desavarsi numai prin exercitarea ei in procesul de invatamant, ci ea trebuie facuta permanent in functie de gradul de handicap al fiecarui copil. Deci, educatia trebuie facuta individual.

CONCEPTE-CHEIE

Deficienta de vedere = deficienta de tip senzorial si consta in diminuarea in grade diferite (pana la pierderea totala) a acuitatii vizuale. Handicap vizual inseamna, asadar, scaderea acuitatii vizuale la unul sau la ambii ochi (binocular), care are loc din perioada vietii intrauterine pana la moarte.

Acuitate vizuala = facultatea regiunii musculare a retinei de a percepe obiecte de dimensiuni mici. Limita inferioara la care un obiect poate fi perceput constituie minimum perceptibile. Capacitatea de separare a doua imagini izolate pe retina constituie minimum separabile. Determinarea acuitatii vizuale se face cu ajutorul optotipilor (tabele optometrice). Tabelele optometrice sunt formate din randuri de litere, cifre, semne sau imagini de marime descrescanda, verificate statistic.

Langa fiecare rand este specificata distanta de la care dimensiunile respective pot fi percepute de un ochi emetrop (normal). Examinarea se face de la o distanta fixa de 5 metri, separat pentru fiecare ochi. Rezultatul (acuitatea vizuala) se calculeaza dupa formula v=d/D, la care numaratorul (d) este egal cu distanta examinarii (5 m.), iar numitorul (D) reprezinta distanta citirii randului respectiv de catre un ochi emetrop. Clasificarea deficientilor vizuali in functie de acuitatea vizuala este redata in tabelul urmator:

Cecitatea(orbirea) = un handicap major (total) de vedere, presupunand lipsa completa a vazului. Exista orbire congenitala (din nastere) si orbire dobandita (din diferite cauze).Un tip aparte de cecitate este cecitatea isterica, cand, din punct de vedere fiziologic si anatomic, analizatorul vizual nu prezinta nici o disfunctie, dar din punct de vedere psihic subiectul refuza inconstient sa vada (de ex.un traumatism/soc emotional in care informatia vizuala a jucat un rol major - subiectul si-a vazut sotia in flacari in propria casa arzand, fara a o putea salva). Fenomenul aflat la polul opus este agnozia vizuala, caz in care, din punct de vedere fiziologic si anatomic, analizatorul vizual este evident afectat, insa subiectul vrea /crede ca vede. J

Agnozia = incapacitatea individului de a recunoaste obiecte uzuale, in pofida pastrarii intacte a organelor de simt si a unei inteligente normale. Agnozia vizuala (cecitatea psihica) este consecinta distrugerii

(bilaterale) a zonelor de proiectie a cailor vizuale la nivelul lobului occipital.

Miopia = un exces de refractie, care tulbura perceptia la distanta a individului (nu vede bine la distanta). Imaginea optica a obiectului se formeaza nu pe ecranul retinian, ci inaintea lui, fiind neclara. Miopul tinde sa se apropie de obiect sau sa apropie obiectul de ochi ca sa-1 poata vedea mai clar.

Hipermetropia = o refractie insuficienta, drept urmare imaginea obiectului este neclara si se formeaza in spatele retinei subiectului. Acesta are, asadar, dificultati in a percepe obiectele din apropiere si pentru a le depasi tinde sa le indeparteze de ochi.

EXTENSII TEORETICE

Particularitati ale explorarii vizuale in cazuri patologice (boli neurologice, boli psihice, deficiente mintale)

In multe cazuri de agnozii exista tulburari de comportament oculomotor. Agnozia este incapacitatea individului de a recunoaste obiecte uzuale, in pofida pastrarii intacte a organelor de simt si a unei inteligente normale. A. R. Luria, L. A. larbus (anii '60) au aratat ca in agnozia vizuala se intalnesc tulburari ale oculomotricitatii, miscarile oculare voluntare fiind modificate fata de normal atunci cand bolnavul incearca sa recunoasca un obiect cu privirea. Miscarile oculare in acest caz sunt haotice, extrem de numeroase, neeconomice, cu multe « zone » de fixare a privirii care se suprapun. In alexia agnozica sau in agnozia de simultaneitate exista tulburari ale oculomotricitatii, cand, desi elementele componente ale unui obiect perceput sunt recunoscute separat, in sine, ele nu pot fi grupate de catre individ intr-un tot, in imaginea unitara a obiectului respectiv. Un caz particular in care perturbarea oculomotrica intervine in prim plan este sindromul Balint - 1909 (paralizia psihica a privirii), caracterizat prin imposibilitatea bolnavului de a percepe stimulii vizuali periferici, reflexul de fixare a privirii fiind perturbat (bolnavul neputand sa-si desprinda privirea de la un obiect la care s-a fixat). Paraliziile cerebrale sunt insotite frecvent de tulburari ale mersului, ale organizarii oculomotricitatii. In domeniul psihiatriei s-a incercat relevarea particularitatilor explorarii vizuale in cazul bolnavilor psihici. in urma unor cercetari (S. Tasiak, W. Thomas - 1970) s-a constatat ca cei cu boli 86

psihice evita sa exploreze vizual fotografiile de oameni, indeosebi fata acestora, fiind mai interesati de explorarea vizuala a pozelor cu animale, cu obiecte etc. Sunt studii (R. Osaka, J.R. Davies) care arata ca si in cazul deficientilor mintal apar tulburari ale miscarilor oculare, precizia si eficacitatea miscarilor de urmarire vizuala si a miscarilor sacadate exploratorii tind sa creasca o data cu varsta mintala a individului deficient si nu cu varsta sa cronologica.

INTREBARI RECAPITULATIVE

Caracterizati prin comparatie ambliopia si cecitatea.

Particularitatile psihice ale deficientului de vedere.

X Cum s-ar putea realiza un demers recuperator in cazul unui orb congenital?

BIBLIOGRAFIE

DAMASCHIN D., Defectologia. Teoria si practica compensatiei. Nevazatori, ambliopi, orbi-surdomuti, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973.

DAMASCHIN D., Mijloace tehnice modeme de compensare a deficientelor senzoriale. Analele Universitatii Bucuresti, 1965.

LAROUSSE, Dictionar de psihiatrie si psihopatologie clinica, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998.

MUSU I., TAFLAN A., Terapie educationala integrata, Ed. ProHumanitate, Sibiu, 1997.

NEVEANU POPESCU P., Dictionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucuresti, 1978.

PAUNESCU C, Copilul deficient. Cunoasterea si educarea lui, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983.

PREDA V., Explorarea vizuala - Cercetari fundamentale si aplicative, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988.

ROZOREA A., Deficienta de vedere - o perspectiva psihosociala si psihoterapeutica, Ed. ProHumanitate, 1998.

SIMA I., Psihopedagogie speciala - studii si cercetari, voi. I, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.

STRACHINARU I., Psihopedagogie speciala, voi. I, Ed. Trinitas, lasi,

SCHIOPU U., Dictionar de psihologie, Ed. Babei, Bucuresti, 1997.

STEFAN M., Educarea copiilor cu vedere slaba. Ambliopi, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.