SEMIOLOGIA GANDIRII

SEMIOLOGIA GANDIRII

Gandirea este considerata un proces central al vietii psihice, care in desfasurarea sa procedeaza prin asa numitele ,,operatii ale gandirii", reprezentate de :

Analiza (operatia de separare mentala a obiectului sau fenomenului in partile componente);

Sinteza (operatia opusa analizei, de reunire mentala intr-un ansamblu unitar, a insusirilor esentiale si particulare ale obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare);

Comparatia (operatia prin care se disting asemanarile si deosebirile dintre obiectele si fenomenele analizate). Comparatia sta la baza operatiilor de analiza si sinteza.

Abstractizarea (operatia care consta in abstragerea -(desprinderea)- unei anumite laturi sau insusiri a obiectului sau fenomenului, in timp ce in momentul respectiv se ignora, se face abstractie de celelalte);

Concretizarea (operatia inversa, care concepe obiectul sau fenomenul in toata varietatea trasaturilor sale);

Generalizarea (operatia mentala de ridicare de la reflectarea unui obiect sau fenomen la o categorie de obiecte sau fenomene, pe baza unor elemente comune si esentiale). Generalizarea se poate efectua la diverse nivele de generalitate.

Separarea atat de transanta a operatiilor gandirii este mai mult didactica, intrucat in practica ele se desfasoara in interdependenta si uneori concomitent. Prin aceste operatii gandirea realizeaza cunoasterea, care se desfasoara pe baza confruntarii intre ceea ce este cunoscut si ceea ce este nou, necunoscut (informatia). Operatiile gandirii, in desfasurarea lor ideativa, se servesc de cuvant, care are un rol cognitiv (de achizitie si depozitare a informatiei), precum si un rol reglator (de vehiculare a informatiei). Legata insolubil de cuvant (dar fara a se identifica cu acesta), notiunea este conceptul care cristalizeaza insusirile comune si esentiale ale obiectelor si fenomenelor. Notiunile sunt reunite in judecati, care stabilesc raportul dintre notiuni. La randul lor mai multe judecati alcatuiesc un rationament.

In activitatea de gandire, un rol important il au asociatiile, care reprezinta de fapt legaturi temporare intre notiunile si ideile in permanenta desfasurare.

Mecanismele formarii asociatiilor pot fi :

prin contiguitate (asocierea in plan ideativ intre obiecte si fenomene coexistente in spatiu si timp),

prin asemanare (asocierea in plan ideativ intre obiecte si fenomene asemanatoare),

prin contrast (asocierea in plan ideativ intre notiuni cu continut opus),

prin cauzalitate (cele mai complexe sunt asocierile prin care se realizeaza in plan ideativ legatura cauzala dintre fenomen si cauza sa ).

Dupa tipurile dominante ale asociatiilor, modul de a gandi al oamenilor a fost impartit in:

Gandire asociativ-logica caracterizata prin predominatia asociatiilor prin cauzalitate. Expresia verbala alege calea cea mai scurta catre telul expunerii.

Gandire asociativ-mecanica dominata de predominatia asociatiilor prin contiguitate, asemanare. In acest caz expresia verbala recurge la fraze lungi, ocolite, la notiuni concrete si de obicei incarcate afectiv.

Tulburarile gandirii au fost schematizate didactic in felul urmator :

tulburari referitoare la forma gandirii si care la randul lor pot fi generale sau specifice

tulburari referitoare la continutul gandirii

tulburari referitoare la expresia verbala a gandirii (ale limbajului).