Biologie	Chimie	Didactica	Fizica	Geografie	Informatica
	Istorie	Literatura	Matematica	Psihologie

Psihologie

Index » educatie » Psihologie
» CODEPENDENTA - Examinarea relatiilor

CODEPENDENTA - Examinarea relatiilor

 

In cazul unui trenulet al groazei real, singura forta exterioara care intervine in miscare este cea a locomotivei din capul trenuletului. Odata ce ea trage vagoanele pe virful primei ridicaturi, in punctul cel mai inalt, gravitatia si inertia sint suficiente pentru a asigura miscarea in continuare. Cu cit mai mare si mai prapastios este primul urcus; cu atit se produce mai multa energie cinetica pentru restul drumului (de aceea ridicaturile urmatoare sint din ce in ce mai joase, pe masura ce trenuletul pierde energie prin frecare si datorita efortului de a-si asigura inaintarea).

In cazul modelului nostru, prima coborire vertiginoasa va asigura impulsul si energia necesara pentru urcusul spre vindecare. Vor mai exista obstacole in viitor, dar nici unul nu va fi atit de inalt si, totodata, vei dispune si de echipamentul necesar pentru a urca.

PRIMA ETAPA: INTROSPECTIE SI DESCOPERIRE

Santierele arheologice sint locuri fascinante. Au trecut vremurile acelea in care cercetatorii rascoleau nisipul incoace si incolo pina gaseau ceva obiecte de valoare, demne de a fi expuse in muzeele de acasa. In zilele noastre, zona de sapaturi este divizata, atit pe orizontala, cit si pe verticala intr-o retea de sectiuni bine determinate. Arheologii folosesc mai degraba farase mici si pensule fine, nu sape si lopeti. Site foarte dese separa farimele minuscule de ceramica de resturile fara valoare. Fiecare obiect, indiferent de valoarea lui, este identificat in functie de sectiunea si stratul din care provine. Peste ani, cercetatorii vor putea sti precis unde si cum a fost gasita fiecare piesa. Vase sparte, sandale purtate, bucatele de metal, resturile a zeci de mii de ani stau aranjate rinduri-rinduri, umplind nenumaratele rafturi din depozitele ticsite ale muzeelor.

In aceasta prima etapa, trebuie sa organizezi un santier arheologic pe terenul propriei tale vieti. Intr-o mare masura, ai inceput deja aceasta munca in timpul lecturii. Acum a venit vremea sa pui deoparte pietrele pretioase gasite in procesul de introspectie si sa cauti si mai adinc. Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa scoti neaparat la iveala numai lucrurile spectaculoase, evenimentele dramatice ale vietii tale. Scotoceste si dupa obiectele marunte, care par nesemnificative acum, dar pot juca un rol determinant in intelegerea trecutului. Intentionam sa umplem un depozit intreg cu detalii din trecutul, dar si din prezentul tau, cu toate maniile sau dependentele care-ti marcheaza viata de acum.

Terapia noastra ajuta pacientii sa realizeze doua lucruri. Unul se refera la elementele de dependenta, coercitive sau obsesive in modul de viata prezent. Celalalt consta in problemele legate de copilaria pierduta.

Ei bine, nimanui nu-i place sa recunoasca faptul ca sufera de o manie sau o dependenta. Altii manifesta asemenea dereglari, eu nu! Mai bine cauta in viata ta de acum acele lucruri sau activitati care iti iau o cantitate neobisnuita de timp si energie. Care sint lucrurile fara de care nu poti trai, in sens propriu si figurat? Televizorul? Slujba? Persoana cea mai importanta din viata ta? Care este lucrul care inseamna atit de mult pentru tine, incit iti cheltui timp si bani numai si numai cu el, excluzind multe alte preocupari? Foarte important: care este acel lucru din viata ta pe care ai ajuns sa-1 faci pe ascuns, furisindu-te mereu de teama ca cineva sa nu-si dea seama cit de des il faci? Excese sexuale? Care sint criteriile juridice sau morale care stau la baza activitatilor tale cele mai tainice?

Nu emite judecati de valoare asupra descoperirilor tale din aceasta etapa, nu pune eticheta "bine/corect" sau "rau/incorect" pe nici unul din lucrurile gasite in acest moment. Pur si simplu, trece-le in revista. Familiarizeaza-te cu ele.

Celalalt scop al investigatiei noastre este legat de problemele copilariei pierdute. Daca este nevoie, reciteste capitolul 3 pentru a-ti reaminti ceea ce cauti. Pierderea unui parinte, prin deces sau divort, indisponibilitatea afectiva a unui parinte, lucruri de acest gen.   

La acest nivel, incercam sa indeplinim simultan doua functii. Examinam ce se intimpla in viata ta de acum si, in acelasi timp, ce s-a petrecut mai la inceputul ei. Daca ai urma intr-adevar tratamentul, in a doua sau a treia sedinta ai fi rugat sa-ti descrii copilaria. Te-am intreba despre relatia ta cu vecinii si cu copiii de virsta ta, cu parintii si fratii, cu animalul preferat. De ce-ti era groaza cind erai copil si ce asteptai cu nerabdare? Iti poti aminti contexte specifice legate de disciplina, afectiune, o pierdere sau un cistig? Ce s-a intimplat cu tine? -Reciteste intrebarile si materialul legat de copilaria pierduta din capitolul 4. Rinduieste fiecare fragment de amintire in ordinea descoperii lui, bucatica cu bucatica.

La sfirsitul etapei a doua te vom indemna sa-ti spui povestea. Cui? Unui prieten foarte apropiat si de incredere, unui tovaras de viata, poate (desi mai rar, daca esti prins in mrejele unei relatii de codependenta, persoanele respective sint cu siguranta implicate si ele). Un grup de terapie este adesea cea mai buna solutie.

Indiferent de persoana careia ii incredintezi marturisirile tale, nu uita ca cel mai bun ascultator este Dumnezeu. Cu cit Il implici mai mult in acest proces, mai ales de acum inainte, cu atit mai repede si mai usor vei progresa pe calea vindecarii. Toate cartile sau programele concepute pentru a te ajuta pe tine insuti, fie ele laice sau religioase, recunosc puterea tamaduitoare a credintei in Dumnezeu.

Mai intii, roaga-L sa ridice de pe ochii tai valul codependentei. Oricare dintre noi neaga sau minimalizeaza anumite lucruri intr-o oarecare masura, insa, in cazul persoanei codependente, intreaga ei viata afectiva se sprijina pe aceste mecanisme de distorsiune, care ii reduc capacitatea de a se vedea pe sine insusi, si numai Dumnezeu poate cu adevarat sa-i deschida ochii. Spune-ti povestea unui prieten sau unui terapeut, dar povesteste-I-o si Lui (de fapt, Dumnezeu este cea mai potrivita persoana in fata careia sa-ti repeti povestea daca simti nevoia sa faci acest lucru). Simplul (in aparenta) act de a povesti poate sa exercite in sine o profunda influenta tamaduitoare. Iata de ce:

Modelul clasic de codependenta a familiei in care tatal e alcoolic e din nou cel mai indicat pentru a intelege situatia. Firul rosu ce uneste toate piesele disparate, care sint membrii acestei familii, este sentimentul de rusine. Familia aceasta are un secret scandalos si jenant. Familia aceasta e diferita de toate celelalte. Familia aceasta se confrunta singura cu intregul potential al oprobriului public. Indiferent de imaginea ei exterioara (si toti membrii ei se vor stradui sa apara in cea mai buna lumina), ceea ce se petrece in interior nu seamana deloc cu situatia din familiile fericite de la televizor si nici cu multumirea confortabila de care par a se bucura toti vecinii. Aceasta familie este ingrozitor de iesita din comun si neimpacata. Si fiecare membru al ei, intemeiat sau nu, se simte responsabil de aceasta disfunctie. Rusine.

In parte datorita rusinii, mai mult ca sigur ca un copil care a crescut intr-o astfel de familie n-a povestit niciodata nimic, nimanui. Chiar daca s-a intimplat ca adultul sa povesteasca unele fragmente din copilaria lui, el a eliminat anumite parti. La urma urmei, niciodata nu i s-a ingaduit copilului sa discute pe fata subiectul respectiv. Intr-adevar, chiar si dupa trecerea unei bune perioade de timp, parintii (sau unul dintre parinti) se pot arata socati si consternati cind aud povestea rostita cu voce tare.

Insa, atunci cind copilul isi aduna curajul sa spuna povestea copilariei lui unei urechi atente si prietenoase, se intimpla numai lucruri bune. Simplul fapt de a povesti creeaza o bresa in zidul negarii, o spartura in stratul de rusine. Copilul iese, chiar daca o secunda, din izolarea si singuratatea care i-au dominat copilaria. Astfel, povestirea devine un puternic instrument de vindecare, chiar daca aceasta etapa este numai o mica particica din procesul complet de insanatosire.

Aminteste-ti episodul narat in cartea lui Ioan, capitolul 4, cind Iisus se intilneste cu o femeie la fintina. Pe la amiaza, o femeie din Samaria vine la fintina din Sihar sa ia apa. Isus o roaga sa-I dea si Lui sa bea. Ea il intreaba cum de-i cere apa, fiindea samaritenii si evreii nu aveau legaturi intre ei. Atunci, El ii ofera apa vie. Din nou femeia vrea sa stie de ce. Iar cind Isus ii cere sa-si aduca sotul, ea raspunde ca nu e casatorita. Atunci, Isus ii spune: "Bine ai zis ca n-ai barbat. Pentru ca cinci barbati ai avut si acela pe care-l ai acum nu-ti este barbat". Uimita, ea incepe sa intrebe lucruri ce tin de domeniul spiritual, domeniu la care Iisus se referise tot timpul. Astfel, ea ajunge sa-L recunoasca drept Mesia si, in cele din urma, depune marturie in fata intregului sat ca EI este Unsul Domnului, aducind la El multi credinciosi.

In ceea ce priveste acest episod, l-am putea intreba pe pacientul nostru: "Ce s-a intimplat atunci cind Iisus i-a aratat ca stie povestea vietii ei? Cum ar putea aceasta revelatie in sine sa duca la insanatosire?"    

Rezumind raspunsurile pacientilor, vedem ca majoritatea ajung la concluzia ca Iisus n-a spus nicidecum: "Am sa trec peste ceea ce ai facut in trecut si asa ar trebui sa faci si tu" sau "Trecutul tau nu conteaza" sau "Nu stiu nimic despre trecutul tau." Mai degraba, El spune: "Stiu totul despre trecutul tau. Iti stiu povestea si te accept asa cum esti." Ideea este extrem de binefacatoare pentru persoana codependenta.

Numeroase carti si multi consilieri spirituali sugereaza rugaciuni prin care pacientul sa comunice cu Dumnezeu, sa I se ad reseze sau sa-si exprime gindurile in fata Lui. Si noi recomandam acelasi lucru, de-a lungul tuturor etapelor procesului de vindecare. Unele persoane care se straduiesc sa se vindece gasesc ca este folositor pentru ele sa-I scrie lui Dumnezeu, nu ca s-ar astepta ca scrisoarea sa ajunga la destinatie, ci tin mai degraba un fel de jurnal ("Draga jurnalule, astazi am fost ") adresat lui Dumnezeu ("Draga Doamne, astazi vreau sa iti spun ca "). O asemenea succesiune de scrisori sau notite serveste mai multor scopuri. Faptul de a-ti asterne gindurile pe hirtie te ajuta sa vezi literalmente ceea ce-ti trece prin minte. Este, cu siguranta, o forma de rugaciune. Si te apropie de Dumnezeu, mai ales daca in ultima vreme te-ai cam indepartat de El. Cindva, in viitor, vei putea privi inapoi ca sa vezi cit de departe ai ajuns.

ETAPA A DOUA: ISTORIA / INVENTARUL RELATIILOR

Aceste piese valoroase recuperate din trecut nu pot zacea vesnic intr-un depozit oarecare. Ele trebuie selectate si inventariate. Este un procedeu mecanic, insa de-o importanta covarsitoare. Fiecarei piese i se atribuie un numar de inventar. Fiecare este catalogata, aranjata, impachetata si pusa in cutie. Unele, o data impachetate, nu vor mai vedea niciodata lumina zilei. Cateva, putine, pot fi pur si simplu scoase afara si ingropate din nou. Majoritatea vor fi insa examinate cu grija si atentie de experti. Dintre ele, numai unele se vor dovedi chei esentiale pentru intelegerea unei culturi de mult apuse.

In aceasta a doua etapa, tu si pacientii nostri veti fi rugati sa intocmiti un istoric sau inventar atent al relatiilor voastre. In special, trebuie sa identificati toate persoanele din trecut si din prezent, care fie ca au lasat o urma de nesters asupra voastra, dintr-un motiv sau altul, fie au exercitat o influenta evidenta asupra vietii voastre.   

Membrii unei familii extinse

Desi pina acum am presupus ca "familie" inseamna acel nucleu compus din parinti si copii (poate cu o eventuala adaugire intimplatoare, o matusa sau un bunic care locuiesc impreuna cu familia de baza), realitatea unei "familii" este ceva mult mai complex. Intr-un fel sau altul, fiecare dintre noi stabilim legaturi si facem sau nu schimb de hrana afectiva ori spirituala cu toti membrii familiei noastre extinse.

Cu exceptia putinilor copii orfani sau abandonati, care au crescut in orfelinate, aproape toti ne-am nascut intr-o familie restrinsa, un nucleu de parinti si copii. Relatia primordiala cu familia in care am crescut se perpetueaza la nesfirsit, intr-o anume masura se poate spune ca ducem cu noi acea familie de-a lungul intregii noastre vieti. Adica, pastram o legatura cu parintii si fratii nostri toata viata, fie ca ei traiesc sau nu. in termeni tehnici, aceasta este "familia de provenienta".

Casatorindu-se, majoritatea adultilor intemeiaza o noua familie. Acest grup include un partener de viata si poate unul sau mai multi copii. In plus, exista familia de la serviciu, compusa din patron(i) si tovarasii de munca, familia de la biserica, o familie obsteasca incluzind prieteni, rude si alti membri ai comunitatii. Apoi exista familia extinsa, formata din rudele prin alianta, matusi, unchi, bunici sau jumatate de oras, ca in cazul lui Beth Metrano Johansen. Pentru ca lucrurile sa devina si mai complicate, unele persoane pot face parte in acelasi timp din doua sau mai multe dintre "familiile" tale. De exemplu, cumnata iti poate fi si verisoara.

Daca suferi de un sindrom grav de codependenta, intr-un fel sau in altul el va afecta fiecare "familie" din care faci parte. Va determina apartenenta ta la anume grup, sau va afecta relatia ta cu diferitele grupuri. Adesea se intimpla ca cineva sa intre in cabinet, spunind: "Vreau sa fac sa mearga numai relatia asta. Daca m-as intelege mai bine cu sotul / sotia / copilul, daca el / ea s-ar schimba, totul ar fi bine." Din pacate niciodata nu se intimpla asa. Schimbarea pe care o sufera membrul unei familii se repercuteaza asupra tuturor. Familia - oricare din ele - trebuie abordata ca o unitate. Cind ajutam un pacient sa faca o autoevaluare ne sare in ochi faptul ca, daca isi scoate capul hidos codependenta, se stirnesc valuri in toate domeniile vietii persoanei respective.

Se poate face analogie cu situatia cirmacilor de pe vasele fluviale din zilele fericite ale tineretii lui Mark Twain. Pilotarea navelor era o profesie prestigioasa si solicitanta. Nu numai ca pilotul trebuia sa cunoasca in amanuntime meandrele riului, dar trebuia sa stie si ce se intimpla in adincul apelor. Unde erau stincile, bancurile de nisip, curentii care puteau fie sa inlesneasca inaintarea vasului, fie sa-l faca sa naufragieze? La fel, tiparele codependentei grave sint asemenea pericolelor ascunse care-l asteptau pe cirmaci la tot pasul. Formatiunile din adincurile apelor determina directia si succesul calatoriei noastre prin viata.

Gindeste-te cu citi oameni ai avut o legatura afectiva. Tiparele codependentei au influentat fiecare din aceste relatii. Ca parte a procesului de insanatosire, ti se va cere sa descalcesti aceste relatii, sa-i vezi cu ochii mintii atit pe cei morti, cit si pe cei vii si sa te impaci cu fiecare in felul potrivit.

Clinica noastra ii ajuta frecvent pe adultii care au fost adoptati in copilarie. Ii sfatuim sa se impace atit cu parintii lor adoptivi cit si cu cei biologici, indiferent daca ii cunosc sau nu, cu fiecare familie in grija careia s-au aflat, cu mentorii, profesorii, antrenorii care au exercitat o puternica influenta asupra vietii lor - si lista continua. E surprinzator cite familii au acesti pacienti ai nostri.

Casniciile, oricit de scurte, duc fiecare la constituirea unei familii foarte importante, o entitate in care s-au investit sentimente puternice.

"A fost o casnicie ingrozitoare", se plinge cite un pacient. "Nici nu vreau sa ma gindesc. In plus, a durat numai sase saptamini. Am trecut peste ea. Nu puteti spune ca a fost ceva important."

Ba da, sigur ca putem. Si bineinteles ca o si facem. In acest moment vom trage semnalul de alarma: "Inapoi. Hai sa vorbim despre asta."

O sarcina principala este de a-i ajuta pe pacienti sa realizeze cite familii au; in trecut sau in prezent, in cite familii au trait si in ce masura codependenta poate afecta fiecare dintre aceste grupuri in parte.   

Sa vedem cazul lui Marian Walsh, o femeie inteligenta si atragatoare, care a fost victima unui incest. A venit la noi pentru ca era pe cale de a fi concediata din nou. Marian e o profesionista de exceptie, mindria oricarei companii. Cu toate acestea, din cind in cind se trezea data afara. Pe de-o parte, se straduia din greu sa-si pastreze slujba si sa se achite de sarcini cit mai bine. Pe de alta parte, parea ca face intotdeauna cite ceva pentru a-si sabota pozitia. Adesea era vorba de lucruri neintentionate, de care ea nici nu-si dadea seama. Cind a venit la noi, presimtea deja ca problema este mult mai profunda si nu se rezuma la chestiuni de competenta profesionala, pentru ca avusese de furca si cu "familia" bisericii de care apartinea. In patru ani, aderase la trei biserici principale si se dezisese de toate din diferite motive. A pretins ca e persecutata, fiindca divortase, dar, in realitate, confesiunea ei e extrem de toleranta in ceea ce priveste divortul.

O parte din ceea ce am facut-o sa vada, a fost faptul ca ea nutrea inca resentimente coplesitoare si o furie imensa impotriva tatalui ei. Aceste sentimente puternice si negative afectau familia din care provenea, dar si cea de la serviciu, de la biserica, familia pe care si-a intemeiat-o. Bisericile la care aderase erau conduse de barbati. La fiecare slujba, avea superiori directi sau indirecti tot barbati. Si, de fiecare data cind intra intr-o "familie" de munca dezvolta aceleasi sentimente amestecate pe care le avea fata de familia in care crescuse. In acelasi timp, ea incerca sa-l multumeasca pe tata si sa fie la nivelul asteptarilor lui, dar se simtea si ranita de el si incerca intr-un fel sa i-o plateasca. Sefii au devenit figuri paterne si fiecare slujba era insotita de aceeasi tensiune afectiva.

Povestea lui Marian nu se asterne frumos si lin pe hirtie. Am lucrat cu ea o perioada, apoi am trimis-o la o institutie specializata in tratamentul codependentei, mai apropiata de zona in care locuia, pentru ca Marian pur si simplu nu putea sa faca fata dezastrului din trecutul ei. Pe masura ce dadea peste tot mai multa durere si minie, se prabusea vertiginos, intr-o cadere violenta si devastatoare. Inca nu poate face fata trecutului. Vor mai trece ani pina va putea incepe sa stabileasca legaturi solide in familiile de la serviciu si biserica. Casnicie? Inca nu. Nu pentru Marian.

Inventarul relatiilor tale

Concentreaza-ti toata atentia asupra relatiilor tale. Atentie: nu-i vorba nicidecum despre "Ei! Asta-i prea stupida sa fie pomenita." Din nou, nu trebuie sa emiti nici o judecata de valoare, etichetind un lucru ca bun sau rau, ori inlaturind arbitrar o amintire ca fiind nesemnificativa sau chiar jenanta. Trebuie sa fii minutios si detaliat ca si functionarul care ia in primire obiectele gasite in sapaturi, pentru ca acest inventar va deveni o piesa esentiala in procesul de insanatosire

Unii pacienti pot sa-si traseze inventarul in tuse groase. Spune-le sa vorbeasca despre oamenii care au contat in viata lor si ei ii vor elimina pe rind, unul dupa altul. Importanta relativa a diferitelor legaturi iese imediat in evidenta.

Altii, insa, trebuie sa acorde mai multa atentie detaliilor. Astfel, daca identificam o problema mai devreme pe parcursul sedintelor, incercam un sondaj mai profund, cerem mai multe detalii asupra unei anumite parti din inventar.

De pilda, Jerri Aynes a crescut cu un tata care o molesta fizic. La douazeci si noua de ani cintarea aproape nouazeci de kilograme si avusese legaturi cu sapte barbati care o maltratasera. La prima sedinta a venit cu un ochi vinat. Chiar inainte de a apela la noi, facuse unele progrese. In loc sa astepte indemnuri pentru a intra pe usa, cum ar fi facut cu un an inainte, ea ajunsese sa recunoasca faptul ca prietenul ei o batuse.

Timp de doua sedinte am ascultat povestea ei. La a treia i-am dat o tema scrisa: "Scrie numele de botez ale tuturor barbatilor care au contat in viata ta. Noteaza-i in ordine cronologica. In fiecare caz, specifica cum te-a ranit, cum l-ai ajutat si ce te-a atras la el."

"La toti?"

"Da. La fiecare dintre ei."

Lui Jerri i-au trebuit doua saptamini pentru a-si completa lista. Apoi, am luat lista si, intr-o sedinta-maraton, am vorbit despre fiecare in parte.

"Larry, iubitul meu din liceu, era un dulce. Si el era supraponderal si ma simteam bine linga el. Ne faceam lectiile impreuna, ieseam la o inghetata. El a fost singurul eaie nu a incercat sa ma raneasca. Dar a trebuit sa se mute. Tatal lui era militar. I-am pierdut urma, intelegeti?"

"N-a fost violent niciodata."

"N-a ridicat niciodata mina asupra mea. Nici nu ne prea certam."

"Cind mergeati la inghetata cine platea?"

"El. Si o cerea intotdeauna pe cea mai mare."

"Cine profita mai mult de faptul ca va faceati temele impreuna, tu sau el?"

"El. De aceea l-am pus pe coloana «Cum il ajutai?». Nu era un elev prea bun si eu eram de nota zece."

"Va intilneati pe linga orele petrecute pentru teme?"

Jerri a trebuit sa se gindeasca vreo citeva minute, scormonind urmele de amintiri din memorie. "Nu, nu prea."

"Ce iti oferea el din punct de vedere afectiv? Ce facea el pentru tine, numai si numai pentru tine?"

S-a indreptat, incruntindu-se. "Sa fim seriosi. Ginditi-va o clipa. Eu eram fata grasa. Eu nu ma intilneam cu nimeni si nu primeam nici o lauda; pe seama mea se faceau numai glume. Larry era dispus sa fie vazut cu mine si ma multumeam cu acest lucru. Nu stiti ce inseamna sa fii grasana clasei."

"Iti amintesti ca saptamina trecuta vorbeam despre violenta activa si pasiva? Problemele legate de copilaria pierduta? Le-am abordat din perspectiva relatiei parinte/copil. Acum, gindeste-te la ele din unghiul relatiei prieten/prietena."

"Nu inteleg."

"Larry te-a folosit in avantajul lui, luind ce-i trebuia si nedind nimic in schimb. Chiar atunci cind iti oferea o inghetata, acest lucru nu era in favoarea sanatatii sau binelui tau. Iti cumpara alimente grase, in cantitati mari, pare ca aproape intentionat, ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca vei ramine la fel de grasa ca el. El nu te-a sprijinit afectiv si n-a fost acolo cind ai avut nevoie de el. Acum intelegi?"

"Violenta pasiva, nu-i asa?"

Asa este.

Dupa cum se intimpla adesea, aceasta trecere in revista a listei i-a provocat lui Jerri revelatii neasteptate. Modele recurente de comportament si situatii au sarit pur si simplu de pe pagina, nu numai in ochii psihologului, ci si ai pacientului.

Tatal lui Dave Johnson era alcoolic. Pentru a suporta situatia, mama lui lua tranchilizante. De la virsta de sase ani fusese barbatul familiei, preluind haturile atunci cind mama si tata nu mai erau in stare de nimic. Acum, la sase ani dupa ce plecase de acasa, era un om de incredere, absolvent de colegiu si excelent profesionist, un tinar aratos cu un par buclat, blond inchis.

Si avea a patra prietena serioasa. Celelalte se hotarisera sa nu se casatoreasca cu el in cele din urma. Sue, ultima, tocmai ii respinsese cererea in casatorie. Ce se intimpla cu el? De ce nu putea sa atraga o fata destul ca sa se marite cu el, astfel incit sa se aseze si el si sa-si intemeieze familia pe care o visa?

La inceput, Dave n-a vazut nici o asemanare intre ultimele doua femei din viata lui, Sue si Annie. Statea in fata biroului psihologului si studia lista.

"Sue e foarte culta. Rafinata. A facut sapte ani de balet." Zimbi. "Ar trebui s-o vedeti cum se misca! Annie, nu-i cine stie ce cultivata. E un gen sportiv, fara gratie. De fapt, e tipul de sportiva pe care ti-o imaginezi intr-o reclama de ridicare a greutatilor. Ar muri de ris sa auda de balet."

"Aspect fizic?"

"Nici o asemanare in ceea ce priveste nuanta pielii, conformatia corpului, felul de a se misca."

"Personalitate!?"

"Sue e rezervata. Linistita. Nu-i deloc expansiva. Annie pare foarte extravertita, dar pina la un punct. Te lasa la citiva centimetri de suprafata, iar dedesubt construieste un zid. E foarte defensiva in ceea ce priveste intimitatea gindurilor ei."

"Deci, ai putea spune ca ambele femei aveau mari dificultati in a se deschide celuilalt?"

Dave dadu din cap. "Buna apreciere, da. De fapt, inclin sa cred ca acesta este unicul aspect comun."

"Dar altele? Capacitatea de a-si exprima sentimentele?"

Beculetul se aprinse. Fiecare femeie cu care Dave avusese de-a face - desi ele se aflau sub multe aspecte la polul opus - fusese incapabila de deschidere afectiva. Iata din nou obsesia coercitiva.

Tatal si mama lui Dave, dependenti de alcool si medicamente, fusesera indisponibili din punct de vedere afectiv. El a crescut intr-un vacuum afectiv pe care, inconstient, il recrea in fiecare relatie. Observati si ca toate femeile pe care le gasise atragatoare aveau propriile lor probleme de codependenta. Radarul ce-1 poarta fiecare persoana codependenta era in plina functiune, emitind semnale in ambele directii.

Poate ca tu, cititorule, nu ai la indemina un specialist care sa te ajute sa reflectezi mai bine. Cu toate acestea, un astfel de inventar al relatiilor poate duce la un inalt grad de autocunoastere. Pregateste-ti lista si examineaz-o cu atentie, incercind sa identifici tiparele repetitive. Daca poti avea alaturi un prieten de incredere, un pastor sau un confident, lista se poate dovedi si mai folositoare. Dar, mai ales, impartaseste-o lui Dumnezeu in discutiile tale personale cu El. El isi aminteste de acesti oameni mult mai bine decit tine. El te poate ajuta sa intelegi. Scopul este de a cauta si a gasi motive recurente in relatiile tale.

De aceea e atit de importanta identificarea tiparelor. Asa cum arata si cazul lui Dave Johnson, revenirile obsedante generate de importante chestiuni afective nerezolvate au ecou in toate relatiile intime din viata ta. Ecoul modelului recurent ne poate duce inapoi spre acele voci ale stafiilor trecutului, care vor deveni astfel vizibile in sfirsit.