Senzatiile cutanate

Senzatiile cutanate

Senzatiile cutanate fac parte din categoria exteroceptorilor avand rolul de receptare a stimulilor mecanici, electrici si termici din mediul ambiant. Fiecare zona a pielii dispune de cele trei forme de sensibilitate respectiv tactila, termica si dureroasa. Exista deosebiri semnificative intre aceste trei submodalitati datorita prezentei lor diferentiate pe suprafata pielii sau in profunzimea acesteia si datorita specializarii lor corespunzatoare. Spre exemplu, senzatiile tactile sunt provocate de actiunea stimulilor mecanici: atingere, presiune si sunt transformate in impulsuri specifice de corpusculii lui Meissner, corpusculii lui Merckel si corpusculii Pacini. Stimulii termici pentru rece sunt preluati cu ajutorul conurilor lui Krause, stimulii termici pentru cald cu ajutorul cilindrilor Ruffini iar stimulii algici tactili sunt preluati cu ajutorul unor terminatii nervoase libere. In consecinta putem vorbi despre trei submodalitati senzoriale in cadrul senzatiilor cutanate: senzatiile tactile, senzatiile termice si senzatiile algice cutanate.

I. Senzatiile tactile cuprind la randul lor urmatoarele forme: a) senzatii de atingere (contact); b) senzatii de presiune si c) senzatii de gadilare (prurit).

Senzatiile tactile asigura integrarea a doua mari categorii de semnale senzoriale:

a)      semnale senzoriale care permit elaborarea imaginii eului fizic, respectiv conturul schemei corporale;

b)      semnale senzoriale care permit integrarea imaginii obiectelor cu care omul intra in contact nemijlocit prin intermediul unor calitati de substantialitate, forma, volum, asperitate, duritate.

In experimentele care vizeaza studiul senzatiilor tactile trebuie sa se tina seama de distinctia dintre tactul pasiv si tactul activ. Inca Secenov, la mijlocul secolului al XIX-lea, sublinia importanta relatiei dintre vaz, tact si chinestezie ce a fost desemnat ulterior prin termenul de complex senzorial tactilo-chinestezic. Tactul si chinestezia sunt considerate o forma aparte de integrare senzoriala care ofera informatii extrem de asemanatoare vazului prin finete, discriminare si completitudine. De altfel strategia de explorare tactilo-chinestezica opereaza dupa acelasi principiu al informatiei relevante ca si vazul. Informatia relevanta este amplasata in zonele cu incarcatura informationala maxima: colturi, curburi, muchii, denivelari, asperitati, proportionalitati ale laturilor. Se constata o anumita specializare functionala a miscarilor in miscari de cautare si pregatire si in miscari de urmarire. Prin miscarile de tatonare se realizeaza detectarea zonelor cu incarcatura informationala maxima iar, apoi, prin miscarile de evaluare si comparare se realizeaza integrarea acestor informatii intr-o imagine a obiectului.

In explorarea pe cale tactila constatam importanta asimetriei functionale a mainilor: mana dominanta realizeaza miscarile de percepere propriu-zisa, iar mana subdominanta realizeaza miscarile de fixare si de sustinere a obiectului. La mana dominanta se constata si o ierarhizare, specializare a degetelor: degetul aratator si cel mijlociu realizeaza explorarea suprafetelor si asperitatii iar degetul aratator si cel mare detecteaza colturile.

II. Senzatiile termice

Senzatiile termice sunt la randul lor diferentiate in doua modalitati: pentru cald si pentru rece. Diferentierea celor doua modalitati de senzatii termice este influentata de diferenta dintre constanta termica a organismului ca etalon de referinta si nivelul actul al temperaturii corpului si mediului ambiant.

Cercetarile au demonstrat existenta unei gradatii descendente a temperaturii corpului uman pornind de la mediul intern al organismului spre suprafata:

temperatura sangelui in circulatie: 37,5ºC

temperatura ficatului 38-38,5ºC

suprafata obrajilor: 25ºC

suprafata abdominala: 34ºC

suprafata fruntii: 35ºC

Distinctia dintre senzatiile de cald si rece in procesul reglarii homeostaziei termice a organismului nu este precizata in termeni fizici sau tehnici ci in termeni fiziologici. Acest prag care desparte senzatia de cald de cea de rece este denumit zero fiziologic echivalent cu temperatura suprafetei pielii cuprinsa intre 20 si 36ºC. Senzatia de rece este resimtita sub zero fiziologic, cald ceea ce este deasupra lui zero fiziologic iar fierbinte la 40-47ºC. Cercetarile realizate de Wach in 1949 (citat in M. Golu, 1978) au aratat ca pentru producerea senzatiei de cald este necesara o deviatie de 0,2ºC peste zero fiziologic iar pentru producerea senzatiei de rece este necesara o deviatie de 0,4ºC sub zero fiziologic. Rezulta ca pragul termic pentru senzatia de rece este mai ridicat, evident din motive de adaptare a organismului la frig. Din aceleasi motive de adaptare distributia zonelor de sensibilitate termica pe suprafata corpului este diferita, astfel zonele cele mai sensibile se afla dispuse pe fata ventrala, la nivelul articulatiilor apoi la nivelul lobului urechilor, la varful nasului si al limbii.

Contrastul este cel mai relevant fenomen la nivelul sensibilitatii termice. Se constata ca un contact prelungit cu un stimul cald provoaca o crestere a sensibilitatii fata de actiunea stimulilor reci si invers. De exemplu, la trecerea dintr-o incapere rece intr-una calda se accentueaza senzatia de cald si invers. Experimentul clasic pentru evidentierea contrastului termic este cel in care subiectul este solicitat sa introduca mana prima data intr-un vas cu apa la temperatura de 38ºC si, apoi, trecerea rapida a mainii intr-un vas cu apa la temperatura de 25ºC, drept efect se va accentua senzatia de rece. Invers, dupa ce mana este tinuta intr-un vas cu o temperatura mai scazuta de 15ºC si apoi este introdusa rapid intr-un vas cu apa la temperatura de 25ºC se va accentua senzatia de cald.

Senzatiile cutanate termice au un rol adaptativ important in reglarea homeostaziei organismului. Astfel actiunea stimulilor reci, frigul, declanseaza reactii de conservare a caldurii corpului prin manifestari de vasoconstrictie, piloerectie, tremuratul si intensificarea miscarilor de incalzire. In schimb, actiunea stimulilor calzi provoaca vasodilatatie, deschiderea porilor, incetinirea arderilor, diminuare ritmurilor motorii, transpiratie, cautarea unor locuri racoroase.

III. Senzatiile algice cutanate

Senzatia de durere semnalizeaza o agresiune mecanica, termica, chimica, electrica asupra tegumentului. Acest tip de senzatii se elaboreaza relativ lent astfel incat in stare de veghe trebuie sa treaca cca. o secunda pentru a fi activat cortexul. Problema cea mai delicata din punct de vedere neurofiziologic este aceea a specificitatii acestui tip de senzatii. S-a conturat ideea ca in realizarea senzatiilor algice cutanate caile nespecifice au un rol fundamental si s-a conturat modelul celor trei sisteme de transmisie: doua sisteme "cognitive" si unul "afectiv".

Primul sistem "cognitiv" este asigurat de fibrele nervoase senzitive de la nivelul formatiunii reticulare mezencefalice care asigura starea de vigilenta nespecializata si care permite tratarea mesajelor de catre cortex.

Al doilea sistem "cognitiv" este reprezentat de nucleele reticulare ale talamusului care reunesc fibrele nervoase apartinand rinencefalului.

Al treilea sistem, cel "afectiv" constituie "circuitul emotional" realizat de formatiunile sistemului limbic unde are loc un prim nivel de integrare ce asigura raspunsuri comportamentale mai putin adaptate. Apoi, semnalele sunt integrate la un al doilea nivel legat de activitatea talamusului, hipocampului si cortexului frontal, determinand raspunsuri mai bine adaptate. Cele doua niveluri functioneaza sincronizat. Senzatiile de durere prezinta o puternica nota afectiva. Durerea este interpretata in cele mai multe culturi si la cei mai multi oameni ca o stare opusa satisfactiei, placerii. Totusi, sunt cazuri in care subiectul isi provoaca o anumita placere spre exemplu consumand mancaruri puternic condimentate sau cu gust intepator, arzator.

Dificultatile de definire a specificitatii senzatiilor de durere se vadesc si in cele doua teorii explicative mai importante. Teoria intensitatii este un prim model explicativ si cel mai simplu considerand ca sporirea intensitatii stimulilor termici, mecanici, chimici, auditivi, vizuali etc. conduce la durere. Aceasta teorie sustine absenta unei specificitati a senzatiilor de durere punandu-le pe seama momentului depasirii unui prag de intensitate maximala a stimulului. Totusi nu se intampla acest lucru in toate cazurile. De exemplu, la sensibilitatea olfactiva cresterea concentratiei conduce la o senzatie dezagreabila dar nu la durere; acelasi lucru se intampla si la o serie de senzatii gustative.

Teoria specificitatii sustine faptul ca durerea este o forma specifica de sensibilitate, independenta de celelalte modalitati senzoriale. Argumentul principal, in favoarea acestei teorii, este existenta unor puncte de sensibilitate dureroasa pe tegument, altele decat cele specifice senzatiilor tactile sau termice. S-au descoperit receptori specializati pentru stimularea prin intepare (entalgie); presiune (crusalgie); arsuri (termalgie); stimulare electrica (ligopatie sau baripatie); furnicaturi (mirmalgie). Zonele sensibile la durere se afla dispuse pe toate suprafata corpului dar densitatea lor difera de la o zona la alta in raport cu importanta adaptativa si de protectie a zonei respective.

Adaptarea la nivelul senzatiilor algice este foarte dificila si de lunga durata. S-a constatat ca noaptea, cand actiunea scoartei cerebrale slabeste si cand solicitarile externe sunt foarte reduse, intensitatea durerii se amplifica devenind mai greu suportabila decat in timpul zilei.

Rolul setului pregatitor. Se constata ca avertizarea provoaca o crestere a pragurilor sensibilitatii algice, o sporire a tolerantei fata de stimulul nociv. Spre exemplu, la stomatolog vom suporta mai usor durerea daca medicul ne avertizeaza si ne explica ceea ce urmeaza sa faca.

Rolul experientei anterioare. Se constata ca oamenii pot dezvolta reactii fobice, de teama, frica, intoleranta ce produc o sensibilizare excesiva fata de stimulii respectivi. Experiente traumatizante traite la un moment dat isi pot prelungi efectul in timp si sa conduca la cresterea sensibilitatii fata de stimulii respectivi in orice imprejurare. Invers, un anumit antrenament, autocontrol, educatie in situatiile in care suntem confruntati cu durerea fizica poate sa contribuie la diminuarea reactiilor comportamentale negative. In orice situatie surpriza, aparitia pe neasteptate a stimulului dureros provoaca in primul moment o reactie afectiva negativa.

Conditionarea social-culturala. Diferentele de sex, varsta, etnie, religie, cultura si civilizatie, obiceiuri, traditii induc modificari semnificative in felul in care oamenii se raporteaza la durere. Reprezentarile sociale au un rol important in acest sens, spre exemplu, faptul ca femeile sunt fricoase si incapabile sa suporte durerea fata de barbati. Ori in aceasta privinta interpretarile trebuie sa fie nuantate, sa se tina seama de diferentele de statut dar si de faptul ca iata experienta nasterii pe care o traieste femeia este traumatizanta, dureroasa si demonstreaza rezistenta remarcabila la durere in cazul femeilor. Tot asa de cunoscut este comportamentul barbatilor in conditiile de boala, de suferinta fizica intrucat pretind sa primeasca intreaga atentie a familiei si a sotiei mai ales. Tot asa de bine cunoscute sunt reactiile fobice remarcabile ale unor barbati la cea mai banala injectie. Pe de alta parte, intr-adevar, barbatii dispun de o conditie fizica mai buna, sunt dotati mai bine pentru efortul fizic si pot rezista la traume fizice puternice.

In ceea ce priveste varsta, se constata ca o data cu inaintarea in varsta pe masura ce resursele biologice scad, scade si pragul sensibilitatii algice. Persoanele varstnice tind sa se planga mereu de diferite suferinte unele reale altele invocate tocmai pentru a atrage atentia asupra lor intrucat se simt ignorati, abandonati.

In ceea ce priveste diferentierile ce tin de etnie, religie, obiceiuri, traditii se pot identifica foarte multe particularitati. Cercetari realizate in spitale in care erau pacienti de diferite nationalitati au pus in evidenta seturi comportamentale tipice pentru respectivele nationalitati. Se exemplu, anglosaxonii tind sa se manifeste intr-o maniera cenzurata, controlata, sa braveze chiar incercand sa nu amplifice suferinta familiei. Italienii, in schimb, se manifesta zgomotos, pretind ajutor, sprijin si participarea intregii familii la suferinta lor. Evreii sunt revendicativi si mereu nemultumiti de calitatea serviciilor medicale prestate tinzand sa se autovictimizeze. In general religiile, oricare ar fi acestea, pun accent pe validarea credintei religioase prin ascetism, rezistenta la incercari fizice si morale, ba chiar prin autoflagelare.