Teoria personalitatii la Erich Fromm

Teoria personalitatii la Erich Fromm

Erich Fromm este un autor care, alaturi deAdler si Horney, este considerat un teoretician psiho-social. El afirma ca umanitatea nu este inexorabil condusa sau inevitabil modelata de fortele biologice ale unei naturi instinctive. Fromm il contrazice pe Freud si in problema sexului. El nu vede sexul ca pe o forta modelatoare a comportamentului normal sau acelui nevrotic. In schimb, Fromm a vazut personalitatea influentata de forte sociale si de cultura. Accentul pus pe determinarile sociale ale personalitatii este mai mare decat la Adler sau Horney. Considerand ca un individ isi creaza propria natura, Fromm a simtit ca trebuie sa examineze istoria speciei umane pentru a intelege aceasta creare.

Fromm a spus ca oamenii isi creaza propria natura. El a respins notiunea ca noi suntem modelati pasiv de fortele sociale, spunand ca si noi modelam sociale.

Putem spune ca Fromm are o viziune mai ampla asupra dezvoltarii personalitatii individului decat alti teoreticieni, poate datorita preocuparii lui asupra istoriei noastre. Fromm spune ca oamenii moderni sufera de singuratate, de izolare si lipsa de importanta. Nevoile noastre de baza sunt de a scapa de aceste sentimente de izolare, de a dezvolta un simt al apartenentei, de a gasi un scop in viata. Paradoxal, libertatea crescanda pe care oamenii au dobandit-o de-a lungul secolelor - fata de natura si sistemele sociale - a dus la intensificarea sentimentelor de singuratate si izolare. Prea multa libertate devine o conditie negativa din care omul incearca sa scape.

Fromm credea ca tipurile de conflicte de care sufera oamenii provin din tipul de societate pe care l-au construit. Dar oamenii nu sunt condamnati irevocabil la suferinta, ci dimpotriva, Fromm ramane optimist in legatura cu abilitatea oamenilor de a rezolva problemele - probleme pe care ei insisi le-au creat.

Libertate versus securitate: dilema umana fundamentala

Titlul primei sale carti, 'Evadare din libertate', da o indicatie asupra viziunii sale referitoare la conditia umana fundamentala. In istoria civilizatiei vestului, credea Fromm, de indata ce oamenii au castigat multa libertate s-au simtit mai singuri, nesemnificativi si nelegati intre ei si de nimic. In mod contrar, cu cat oamenii au mai putina libertate, cu atat mai mult creste sentimentul de apartenenta si securitate. Libertatea pare a fi antitetica nevoilor umane de securitate si identitate. Fromm a spus ca oamenii de azi, avand o mai mare libertate ca niciodata se simt mai singuri nelegati de ceilalti si lipsiti de importanta - in comparatie cu cei din trecut.

Pentru a intelege in intregime ce vrea sa spuna prin acest aparent paradox trebuie sa examinam o scurta istorie a civilizatiei occidentului, asa cum o interpreteaza Fromm. El incepe prin a discuta evolutia umana de la regnul animal si inregistreaza distinctia specifica dintre natura animala si cea umana: oamenii sunt liberi de constrangerea mecanismelor biologice, instinctuale, ce ghideaza orice miscare a animalului. Cu cat mai jos este animalul pe scara filogenetica cu atat mai ferm fixate sunt patternurile si formele comportamentului sau. Cu cat este mai sus, cu atat mai flexibile sunt comportamentele sale. Fiintele umane, ca cele mai dezvoltate animale, au cea mai mare flexibilitate. Actiunile umane sunt cele mai putin legate de mecanismele instinctuale.

Dar oamenii poseda chiar mai mult decat cea mai mare flexibilitate a comportamentului. Ei stiu, sunt constienti de ei insisi si de lumea din jurul lor. Prin invatare acumuleaza o cunoastere a trecutului. Prin imaginatie pot merge dincolo de prezent. Pentru ca stiu, pentru ca stapanesc natura - nu mai sunt una cu natura, asa cum sunt animalele inferioare. Cum spune Fromm, oamenii au un transcens - natura. Ca rezultat - insa ei sunt inca o parte a naturii, in sensul ca sunt subiecti ai legilor sale fizice fara a le putea schimba. Ei sunt separati de natura, dar fac inca parte din ea.

Spre deosebire de alte animale, oamenii realizeaza cat de lipsiti de forta sunt de fapt, pentru ca stiu ca vor muri. Aceasta cunoastere a fiintari separate si aparte fata de restul naturii reprezinta un fel de libertate, pentru ca mentalul uman ofera posibilitati infinite. Dar privind altfel aceasta separare ea inseamna alienarea in raport cu restul naturii. Ce putem face atunci ? Cum putem scapa de sentimentele de izolare si neapartenenta ?

Fromm spunea ca oamenii primitivi au incercat sa scape de starea lor de alienare fata de natura prin identificarea completa cu tribul sau clanul lor. Impartasind mituri, religii si ritualuri ori obiceiuri ale tribului au obtinut securitatea apartenentei la un grup. Faptul de a fi membru intr-un grup implica acceptare, afiliere si un set de reguli de urmat. Religiile dezvoltate de oamenii primitivi i-au ajutat pe acestia in anumita masura sa restabileasca legatura cu natura.

Dar aceasta securitate fragila nu putea dura, pentru ca fiintele umane sunt creaturi luptatoare care se dezvolta si cresc, si oamenii post-primitivi s-au revoltat impotriva aservirii la grup. Fiecare perioada din istorie, in acceptia lui Fromm, a fost caracterizata de dezvoltarea individualitatii - un proces numit de Fromm "individuatie' - oamenii fiind constransi la libertatea iar independenta sa ii ajute sa se dezvolte si sa-si foloseasca toate abilitatile lor umane unice. Procesul individuatiei si-a castigat punctul culminant undeva intre perioada Reformei din sec. XVI si prezent - un interval in care alienarea si singuratatea au fost cauzate de un inalt grad de libertate.

Fromm a conceput Evul Mediu, care s-a sfarsit odata cu sec. XV, ca ultima era de stabilitate, securitate, apartenenta. Era timpul unei libertati individuale reduse, de vreme ce sistemul feudal definea rigid locul fiecaruia in societate. Fiecare ramanea in statutul sau, in rolul sau de cand se nastea si pana murea, neexistand mobilitate sociala sau geografica, individul avea putine ocupatii de ales, avand pozitii sociale si obiceiuri bine stabilite. Totul era determinat de clasa in care era nascut ca si de regulile rigide ale religiei catolice.

Desi oamenii nu erau liberi, ei nu erau izolati si alienati in raport cu altii: Structura sociala rigida spunea ca locul individului era clar delimitat. Nu exista nici o indoiala asupra cuiva sau de ce anume apartinea cuiva.

Fromm spunea ca "relaxarea" sociala pe care a adus-o Renasterea si Reforma a distins aceasta stabilitate prin largirea considerabila a libertatii oamenilor. Oamenii au inceput sa aiba mai multe optiuni de facut si mai multa putere asupra sensului vietii si au ajuns la sentimentul lipsei lor de importanta ca persoana.

Fromm a caracterizat cresterea libertatii oamenilor din Occident ca libertate fata de ceva, dar nu ca libertate de a face ceva anume. Oamenii au devenit liberi fata de sclavie si vasalitate, dar, datorita cresterii insecuritatii si a alienarii ei, nu sunt liberi sa-si dezvolte toate potentialitatile si sa se bucure de aceasta noua libertate. Fromm a criticat indeosebi cultura de piata din America, in care suntem liberi fata de multe restrictii, dar nu suntem liberi sa ne dezvoltam din plin esenta. Ne gasim intr-o dilema: Cum putem fugi de singuratate si insignifianta? Cum putem scapa de libertate?

Fromm arata ca exista doua cai pe care putem merge in incercarea noastra de a gasi sensul si apartenenta la viata.

Prima cale ar fi: dobandirea libertatii pozitive care implica incercarea de a redeveni uniti cu ceilalti oameni, fara a renunta la libertatea si integritatea individuala. In cadrul acestui demers optimist, Fromm concepe omul ca relationat cu ceilalti prin munca si dragoste, prin exprimare sincera si deschisa a trairilor emotionale si intelectuale. Intr-un astfel de tip de societate, numit de Fromm "umanist', nimeni nu s-ar simti singur si nesemnificativ pentru ca toti oamenii ar fi "frati si surori'.

Alt mod de a recastiga securitatea este renuntarea la libertate si suprimarea completa a individualitatii si integritatii. Evident, o asemenea solutie nu ar duce la exprimarea eu-lui si la dezvoltare personala spune Fromm. Dupa parerea lui, inlaturarea anxietatii rezultate din trairea singuratii si a insignifiantei proprii ar explica de ce atat de multi oameni sunt gata sa accepte sistemul totalitar, ca regimul nazist din 1930, de exemplu.

Mecanismele psihice pentru recastigarea securitatii

In afara acestor cai generale de recastigare a securitatii pierdute, Fromm a descris trei mecanisme specifice de aparare, mecanisme psihice pe care le concepe prin analogie cu trasaturile de caracter nevrotice ale lui Horney. Aceste mecanisme psihice sunt: 1) autoritarismul; 2) distrugerea; 3) conformarea automata.

Primul mecanism, autoritarismul, se manifesta in tendintele masochiste sau sadice. Indivizii descrisi ca masochisti se considera a fi inferiori si mediocri. In timp ce se pot plange de aceste trairi, afirmand ca vor sa fie eliberati de ele de fapt, ei resimt o puternica nevoie de dependenta fata de o persoana sau institutie S-ar pune de buna voie sub controlul altora ori a unor forte sociale si s-ar comporta ca slabisi neajutorati fata de altii. Ei castiga securitate prin aceste acte de supunere si anuleaza astfel sentimentul singuratatii. Tendinta sadica, desi opusa celei masochiste, se regaseste frecvent in acelasi tip de persoana, spune Fromm, ea reprezentand o tendinta de a domina pe ceilalti. Exista trei moduri in care se poate exprima tendinta sadica: a) persoana ii face pe altii total dependenti de ea, pentru a avea putere absoluta asupra lor; b) alta expresie sadica se realizeaza prin conducerea sau dictarea asupra vietilor altora, implicand exploatarea acestora, luarea sau folosirea a tot ceea ce ei poseda - lucruri materiale ori calitati intelectuale, emotionale; si c) alta forma de sadism implica dorinta de a-i vedea pe altii suferind si de a fi cauza acelei suferinte. (Suferinta poate implica nu doar durere fizica, de cele mai multe ori fiind implicata si o suferinta emotionala, ca umilinta sau jena.)

©Cel de-al doilea mecanism, numit de Fromm distrugere, este opusul autoritarismului. Daca primul mecanism (in forma masochista sau sadica) implica o forta de interactiune continua cu un obiect, distrugerea tinde spre eliminarea obiectului.

O persoana distructiva isi spune: "Pot scapa de sentimentul lipsei mele de putere fata de lumea inconjuratoare prin distrugerea acelei lumi'. Fromm a considerat ca, desi rationalizata sau disimulata, tendinta spre distrugere exista pretutindeni in lume. Inclusiv dragostea, datoria, constiinta sau patriotismul pot reprezenta rationalizari ale tendintei spre distrugere.

©Cel de-al treilea mecanism descris de Fromm, cu cea mai importanta semnificatie sociala, este conformarea automata. Prin acest mecanism o persoana anuleaza singuratatea si izolarea sa prin stergerea oricarei diferente dintre ea si ceilalti. Realizeaza aceasta prin devenirea ca toti ceilalti prin conformarea neconditionata la regulile care guverneaza comportamentul. Fromm a comparat acest mecanism cu culoarea protectoare a unor animale. Fiind de nedistins de mediul sau, animalul se protejeaza. Si tot astfel se intampla cu conformarea totala a fiintelor umane. In timp ce o astfel de persoana isi castiga temporar securitatea si sentimentul de apartenenta de care avea atata nevoie, exista un pret al pierderii eu-lui. Cineva care se conformeaza total la altii nu mai exista ca "eu" distinct de "ceilalti'. Si aceasta pierdere a eu-lui poate duce persoana intr-o stare mai rea decat cea anterioara. Individul este acum macinat de nesiguranta si indoieli, neraaiavand nici o identitate, nici un "eu" real, persoana nu mai reprezinta un raspuns reflex la ceea ce altii asteapta de la el. Noua identitate, cea falsa, poate fi obtinuta si mentinuta numai prin conformare constanta. Nu exista relaxare, nici scapare, intrucat aprobarea si recunoasterea din partea altora ar fi pierduta daca subiectul ar face ceva ce nu s-ar potrivi cu normele si valorile celorlalti.

Deci modelati istoric si social, oamenii trebuie sa mentina un echilibru intre libertate si securitate, pentru a-si putea construi un "eu' fara a trai singuratatea sau alienarea. O astfel de stare ideala nu a fost inca atinsa.

Dezvoltarea personalitatii in copilarie

Fromm considera ca dezvoltarea individului in copilarie repeta dezvoltarea speciei umane, in sensul ca un copil creste si isi dobandeste treptat independenta si libertatea. Cu cat devine mai putin dependent de primele legaturi cu mama, cu atat se simte mai putin aparat. Copilul nu cunoaste libertatea dar este aparat in relatia sa de dependenta.

Fromm gandea ca un anumit grad de izolare si de neajutorate insoteste intotdeauna procesul maturizarii si copilul va incerca astfel refacerea "legaturilor primare", inclusiv a securitatii. intr-un sens foarte real, copilul incearca sa seape de propria libertate crescanda prin anumite mecanisme similare celor descrise mai inainte. Fiecare mecanism folosit de copil este determinat de natura relatiei parinte/copil. Fromm a formulat trei mecanisme de evadare:

a) relationare simbiotica; b) distrugere; c) dragoste (distantare).

a) In relationarea simbiotica persoana nu dobandeste niciodata o stare de independenta, ci mai degraba evadeaza din singuratate si nesiguranta prin a deveni o parte din altcineva; prin "inghitirea" cuiva sau prin "a fi inghitit de cineva. Comportamentul masochist deriva din a fi inghitit. Copilul ramane total dependent de parinti, isi neaga eul. Sadismul deriva din situatia inversa - copilul inghite toata autoritatea data de parinti prin subminarea totala a vointei lor. Astfel, copilul isi recastiga securitatea prin manipularea si exploatarea parintilor. Fie ca isi "inghite" parintii fie ca este "inghitit" de acestia, relatia este una de apropiere si intimitate.

b)       Interactiunea distantare-distingere, prin contrast este caracterizata prin distanta si separare de altii. Fromm spunea ca distantarea si distrugerea sunt forme active si pasive ale aceluiasi tip de relationare cu parintii. Care anume dintre aceste forme de comportament o adopta copilul va depinde de comportamentul parintilor. De exemplu, parintii care actioneaza distructiv fata de copil incercand sa il subordoneze sau sa-1 subjuge, provoaca la copil activarea tendintei distructive.

c)       Dragostea, o a treia forma de interactiune, este cea mai de dorit forma a relatiei parinte-copil. In acest caz, parintii creaza pentru copil ocazia de a-si dezvolta propriul eu, oferindu-i respect si un echilibru bun intre securitate si responsabilitate. Rezultatul va fi faptul ca astfel copilul resimte prea putin nevoia de a evada din libertatea lui crescanda si este capabil de a se iubi, precum si de a iubi pe ceilalti.

Fromm este de acord cu Freud, ca primii 5 ani de viata prezinta o importanta extrema, dar nu crede ca personalitatea este definitiv fixata la aceasta varsta de 5 ani. Evenimentele tarzii, spune Fromm, pot fi la fel de importante in influentarea personalitatii ca si cele timpurii. Prin interactiunea cu familia, copilul dobandeste caracterul si modul de adaptare la societate. Cu toate ca exista diferente in fiecare familie, Fromm subliniaza faptul ca oamenii (cei mai multi) dintr-o cultura prezinta caracteristici comune: un set comun de constrangeri, precum si reguli morale cu care i-au inzestrat parintii.

In general, ansamblul experientelor sociale, mai ales felul in care este tratat copilul de catre parinti, determina natura personalitatii adultului, cu toate ca aceasta nu este determinata in mod irevocabil.

Nevoi psihologice

Ca organisme vii, oamenii au un numar de trebuinte psihologice fundamentale care se cer satisfacute in ordine, pentru a asigura supravietuirea. Aceste nevoi (de exemplu: pentru hrana, apa, sex) nu sunt diferite la om, fata de animal in termenii naturii si originii lor. Oamenii difera de animale sub doua aspecte: mai intai - nu isi satisfac trebuintele intr-o maniera instinctuala, prin urmarirea unor pattern-uri comportamentale innascute, rigide. Comportamentul uman este infinit de variabil si flexibil, cata vreme el este invatat de catre fiecare individ in mediul sau unic de viata. O alta diferenta o reprezinta faptul ca oamenii sunt motivati de un al doilea set de trebuinte: cele de natura psihica, create social, si variind infinit de la un individ la altul.

Fromm a subliniat ca trebuinta de securitate (de a scapa de singuratate) ca si trebuinta conflictuala de libertate (pentru a-si crea propriul eu) sunt nevoi universale. Alegerea dintre presiunea spre securitate, pe de o parte, si progresiv catre libertate, pe de alta, se impune ca inevitabila, toate fiintele umane fiind motivate de o astfel de polaritate. Fromm a identificat existenta a 6 nevoi (trebuinte), care rezulta din aceasta dihotomie: de relationare, de transcendenta, de inradacinare, de identitate, de camp de orientare, precum si de a avea un obiect de adulare-stimulare-excitatie.

© Nevoia de relationare deriva din ruperea legaturilor primare cu natura. In virtutea puterii ratiunii si imaginatiei, individul este constient de separarea de natura, de propria sa lipsa de putere, de natura arbitrara a nasterii si a mortii. intrucat oamenii si-au pierdut forma lor instinctuala de relationare cu natura, ei vor trebui sa-si foloseasca ratiunea si imaginatia pentru a crea noi relatii cu alte fiinte umane. Modul ideal de dobandire a acestei relationari se realizeaza prin ceea ce Fromm a numit "iubirea productiva", care implica grija, responsabilitate, respect si cunoastere. In iubire, persoana este preocupata de dezvoltarea si fericirea celuilalt raspunde la nevoile altuia, il respecta si il cunoaste pe cel iubit, asa cum este acesta.

Iubirea productiva poate fi directionata catre acelasi sex (iubirea fraterna), catre fuziunea cu un membru al sexului opus (iubire erotica) sau catre un copil (iubire materna). In toate cele trei forme, ultimul atribut al grijei unei persoane este dezvoltarea si cresterea celeilalte persoane.

Esuarea satisfacerii trebuintei de relationare se traduce intr-o conditie a irationalitatii, pe care Fromm a numit-o "narcisism". Oamenii narcisici sunt incapabili sa perceapa lumea inconjuratoare in termeni obiectivi. Singura realitate la care au acces este lumea subiectiva a propriilor ganduri, sentimente, nevoi. Psihicul lor este dominat de interesul pentru propria lor persoana, ei nu pot sa relationeze cu alta persoana sau cu lumea inconjuratoare. Totul este perceput de acestia din perspectiva lor subiectiva, neavand nici un contact obiectiv cu realitatea.

© Transcendenta se refera la nevoia de a se ridica deasupra starii animalului pasiv, de care oamenii nu pot fi satisfacuti pentru ca ei au ratiune si imaginatie. Oamenii trebuie sa devina indivizi, creativi si productivi. In actul creatiei, al vietii, in lumea obiectelor, a artei sau a ideilor, omul trece de starea de animal si intra intr-o stare de libertate, stare ce presupune o finalitate. Fromm a spus limpede ca daca trebuinta creativa este blocata din indiferent ce motiv, oamenii devin distructivi, aceasta fiind singura alternativa a creatiei. Distrugerea ca si creatia se afla in natura umana.

Ambele tendinte satisfac nevoia de transcendenta. Deci, creativitatea este considerata ca o tendinta primara a omului.

© Nevoia umana de inradacinare deriva si ea din pierderea legaturilor primare cu natura. Rezultatul acestei pierderi este ca oamenii se simt detasati si singuri. Trebuie sa stabileasca noi radacini, prin intermediul relatiilor cu altii pentru a inlocui radacinile mai vechi din natura. Sentimentele de fraternizare cu altii sunt cele mai satisfacatoare tipuri de radacini pe care le poate dezvolta omul.

Cel mai putin satisfacator mod de a dobandi inradacinarea este de mentinere a legaturilor incestuoase cu mama, cautand securitatea primelor zile de dupa nastere. Asemenea legaturi incestuoase se pot generaliza dincolo de relatia parinte-copil, pana la a include comunitatea si natiunea. "Nationalismul -forma noastra de incest', scria Fromm, restrange dragostea si sentimentele de solidaritate numai la anumiti semeni, izolandu-ne de umanitatea generala.

Ca sa poata simti apartenenta, oamenilor le este necesar sentimentul identitatii ca indivizi unici. Exista mai multe cai de dobandire a sentimentului acesta al identitatii. De exemplu, o persoana creativa si productiva isi poate dezvolta talentele si abilitatile sau se poate identifica cu un grup, o religie, o unitate, o natiune etc.

© Conformarea este un mod nesanatos de dobandire a sentimentului identitatii, deoarece identitatea cuiva este definita numai referitor la calitatile si caracteristicile grupului caruia s-a conformat, si nu la calitatile eu-lui. Eu-1 devine unul "de imprumut" si, prin urmare, unul fals.

© Nevoia de camp de orientare si de obiect de adulare rezulta din puterea umana de rationare si imaginare care are un cadru anume pentru a da sens tuturor fenomenelor existentei la care omul este expus. El trebuie sa dezvolte o imagine coerenta si consistenta a lumii prin care sa fie capabil sa perceapa si sa inteleaga tot ceea ce se intampla in jurul sau. Acest camp de orientare poate fi bazat pe consideratii rationale si irationale. Un camp rational ajuta la o percepere obiectiva a realitatii. Un camp irational implica o imagine a lumii total subiectiva si care, eventual, ne restrange contactul cu realitate, in afara de acestea, omul are nevoie si de un scop general, ori de un zeu - un "obiect' caruia sa se devoteze, prin care sa poata gasi un scop consistent de viata. Gratie acestui obiect de devotiune omul dobandeste un sens pentru viitor.

© Nevoia de stimulare se refera la trebuinta umana continua de stimulare externa din partea mediului inconjurator, datorita careia omul poate functiona la niveluri inalte de alerta si de activitate. Creierul solicita de asemenea constante stimulari externe pentru a-si mentine niveluri de varf ale performantei. Fara astfel de stimulari ar fi dificil (daca nu imposibil - n.n.) sa se mentina implicarea in lumea inconjuratoare.

Maniera in care aceste nevoi sunt manifestate sau satisfacute depinde de conditiile sociale si ocazionale oferite de cultura.

Modul in care o persoana se adapteaza la societate este un fel de compromis pe care individul il realizeaza intre trebuinte si conditiile sociale. Rezultatul acestui compromis - sau al unei serii de compromisuri - este acela ca persoana isi dezvolta structura personalitatii pe care Fromm o numeste orientare sau tip de caracter.

Tipurile de caracter productiv si neproductiv

Fromm spunea ca trasaturile de caracter unifica comportamentul si il sustin. Ele sunt forte puternice prin care o persoana se relationeaza sau se orienteaza in lume. El descrie trasaturile in termeni distincti, dar are grija sa noteze ca personalitatea unui individ este o ingemanare a unora sau a tuturor acestor trasaturi, cu toate ca una dintre ele de obicei joaca un rol important, dominant.

Trasaturile sunt subsumate tipurilor non-productive si productive. Tipurile non-productive includ orientari receptive, exploatative, de acumulare si de valorificare care sunt moduri nesanatoase de relationare cu lumea.

a) Orientarea receptiva

Indivizii cu orientari receptive se asteapta sa aiba orice doresc: dragoste, cunoastere sau placere - dintr-o sursa externa (alta persoana, o autoritate, un sistem). Sunt receptivi in relatiile cu altii, avand nevoie sa fie iubiti mai mult decat sa iubeasca si sa ia mai mult decat sa produca, idei sau cunostinte.

Evident, asemenea oameni sunt foarte dependenti de altii si sunt paralizati cand sunt lasati sa se descurce singuri; se simt incapabili sa faca ceva fara ajutor din afara. Exista o asemanare intre orientarea receptiva si tipul oral incorporativ al lui Freud, orientarea receptiva gasindu-si si ea expresia in mancare si bautura. Exista similaritati si cu tipul de personalitate submisiv -al lui Horney. Tipul de societate ce defineste aceasta trasatura este cel in care se practica exploatarea unui grup de catre un altul.

b) Orientarea exploatativa

Persoana este directionata spre altii, dar in loc sa astepte sa primeasca de la altii, acesti oameni isi iau ceea ce doresc cu de la ei putere, prin forta sau pacaleala. Daca ceva le este daruit il considera fara valoare. Ei doresc doar ceea ce este valoros si apartine altora: soti sau sotii, idei, posesiuni etc. Ceea ce poate fi furat sau luat prin forta are o mai mare valoare decat ceea ce este dat. Aceasta trasatura este similara tipului oral agresiv - al lui Freud, si, respectiv, tipului agresiv - al lui Horney (miscandu-sc impotriva oamenilor) si poate fi intalnita la hoti, dar si la unii lideri (fascisti).

c) Orientarea de acumulare

Persoana de acest tip isi gaseste securitatea in cantitatea pe care o poate acumula sau salva. Acest comportament se aplica nu numai banilor si posesiunilor, ci si emotiilor sau gandurilor. In anume sens, astfel de oameni construiesc ziduri in jurul lor si stau acolo, inconjurati de tot ceea ce au adunat, protejandu-se de intrusi din afara si lasand cat mai putin din ei insisi afara. Exista o paralela evidenta cu tipul anal retentiv - al lui Freud, precum si cu tipul detasat - al lui Horney.

Fromm spunea ca acest tip de orientare era comun in special in sec. XVIII si XIX, in acele tari care aveau o clasa de mijloc stabila economic, caracterizata prin etica protestanta, conservatorism si practici sobre in afaceri.

d)   Orientarea de vanzare comerciala (spre valorificare) este un fenomen al sec. XX caracteristic societatilor capitaliste, mai ales Statelor Unite. Intr-o cultura bazata comod pe economia de piata, succesul sau esecul oamenilor depinde de cat de bine "se vand". Setul valorilor este acelasi pentru personalitati ca si pentru bunuri: personalitatea oricui devine un bun de vandut. Ceea ce conteaza nu sunt atat calitatile, abilitatile, cunostintele sau integritatea persoanei, cat mai ales modul de ambalare, de prezentare al cestora. Calitati superficiale - a zambi, a fi agreabil, a rade la glumele vreunui sef - devin mai importante decat calitatile intrinseci ale cuiva.

O asemenea orientare nu poate produce nici un sentiment de securitate, pentru ca persoana nu se poate relationa sincer cu ceilalti. Daca jocul este jucat destul timp nu mai exista nici o relationale sau o constientizare a propriului eu. Rolul individului il forteaza sa-si ascunda calitatile sau caracteristicile adevarate nu numai fata de altii, ci chiar fata de el insusi. Rezulta o stare de alienare totala pentru oamenii respectivi, lipsiti de un centru personal ca si de relatii reale cu cei din jurul lor.

e) Al 5-lea tip de caracter, tipul productiv, este tipul ideal si reprezinta scopul ultim in dezvoltarea umana. Acoperind toate aspectele experientei umane acest concept include abilitatea de a actualiza, de a realiza intreg potentialul uman. Fromm nu a definit productivitatea ca sinonima cu creativitatea, intr-un sens exclusiv artistic. Orientarea productiva este o atitudine ce poate fi atinsa de orice fiinta umana. Cel mai important obiectiv de dobandit fiind nu achizitionarea de bunuri materiale, ci dezvoltarea personalitatii.

Fromm credea ca aceasta orientare este o conditie ideala pentru oameni, cu toate ca nu caracterizeaza inca nici o societate. Fromm gandea ca cel mai bun lucru pe care il putem realiza - cel putin in structura sociala prezenta - este o combinatie intre orientari productive si neproductive. Influenta orientarii productive poate transforma trasaturile nonproductive. De exemplu, ghidata de productivitate, agresivitatea tipului exploatativ poate deveni initiativa; tipul de acumulare poate deveni econom etc. Numai prin schimbari sociale orientarea productiva poate deveni dominanta intr-o cultura.

Mai tarziu, Fromm a introdus o alta pereche de orientari sau tipuri: cele necrofile si, respectiv, cele biofile. Tipurile de caracter necrofile sunt atrase de moarte, murdarie, ruina, cadavre. Asemenea persoane par pline de viata numai cand vorbesc despre moarte, boala, inmormantari. Persoana traieste in trecut, e indragostita de forta si putere si este atrasa mai curand de masini decat de oameni. Persoanele cu orientare necrofila au o pasiune pentru tehnologie si se pot inconjura de multe echipamente stereo sofisticate, nu atat pentru bucuria de a asculta muzica, ci mai ales din dragoste pentru masinarii. Fromm spunea ca o astfel de persoana isi indeparteaza interesul de la viata, oameni, natura, idei; transforma intreaga viata in "lucru" inclusiv pe ea insasi.

Orientarea opusa, tipul biofil: este indragostitul de viata care lupta impotriva mortii, intunericului si rutinei. Aceasta atitudine este congruenta cu orientarea productiva; o asemenea persoana este preocupata de dezvoltarea ei si a altora.

Cat despre aceste orientari, formele pure ale acestor trasaturi sunt rare. Multe personalitati reprezinta un amalgam al celor doua, cu o orientare dominanta.

Influenta societatii

Am vazut rolul proeminent pe care Fromm il atribuie culturii in modelarea personalitatii. El afirma ca pentru ca orice tip de societate sa functioneze bine este imperativ necesar ca personalitatile sau caracterele tuturor oamenilor sa fie modelate astfel incat sa poata satisface cerintele societatii. Cu alte cuvinte, indivizii trebuie pregatiti in copilarie sa se comporte intr-un mod ce se potriveste cu nevoile societatii. O societate feudala sau fascista trebuie sa modeleze oamenii sa fie pasivi si subordonati, de exemplu. O societate capitalista, de consum, trebuie sa modeleze o lume in care sa cumpere produse si sa le inlocuiasca repede cu altele.

Toate societatile de-a lungul istoriei au constrans oamenii prin cerinte care sunt opuse naturii umane. Fromm gandea ca orice societate care nu satisface nevoile de baza ale oamenilor este bolnava si trebuie inlocuita. El a ramas optimist referitor la modelarea unei societati care ingaduie oamenilor sa se dezvolte complet.

Fromm numea o astfel de societate ideala, socialism comunitar umanist si o descria ca pe o lume in care dragostea, fraternitatea si solidaritatea caracterizeaza toate relatiile umane, in care orientarea productiva este agreata sa se dezvolte complet si in care toate sentimentele de singuratate, insignifianta, alienare ar disparea. Viitorul civilizatiei, spunea Fromm, depinde de cat de bine si de repede putem dezvolta o asemenea societate.

Imaginea lui Fromm asupra naturii umane

Ar trebui sa fie clar, deja, ca Fromm a exprimat o imagine in general optimista asupra naturii umane. In acord cu Adler si Horney nu a considerat oamenii condamnati sa fie supusi conflictelor si anxietatii, gratie unor forte biologice imuabile.

Este adevarat ca el a conceput oamenii ca fiind modelati de forte sociale, politice economice ale societatii in care traiesc. Dar asta nu inseamna ca oamenii sunt total maleabili. O persoana nu este o simpla papusa reactionand la sforile manuite de fortele sociale. Oamenii nu reprezinta nici o hartie alba pe care cultura poate scrie un text. Ei nu sunt determinati total de instincte ori experiente ale copilariei, nici total condamnati de forte sociale. Din contra, ei au o natura proprie, un set de calitati psihologice prin care isi pot modela personalitatea ca si societatea in care traiesc.

Si aici, intra in perspectiva optimismul sau, cel putin, speranta lui Fromm. El crede ca avem o tendinta innascuta de a creste, a ne dezvolta, de a ne realiza potentialul. Aceasta este sarcina noastra majora in viata si scopul nostru ultim si absolut necesar de a deveni ceea ce putem deveni. Rezultatul acestei tendinte inerente in orice individ este dezvoltarea personalitatii. Fromm considera ca omul poseda o nevoie innascuta pentru dreptate si adevar. Esecul in realizarea intregului potential - esecul in a deveni productiv - conduce la nefericire si boli mintale. Cu toate ca Fromm a relevat caracterul de universalitate al personalitatii - pentru cei din cadrul aceleiasi culturi - el a subliniat faptul ca fiecare persoana este unica. Una dintre nevoile umane de baza este aceea a identitatii sale ca individ unic.

Fromm a continuat sa spere ca umanitatea va atinge starea de realizare completa a potentialului sau, de crestere si integrare armonioasa, desi era intristat de esecul de pana acum. Nu a fost convins ca suntem complet buni sau rai, dar a crezut ca putem deveni rai daca nu ne dezvoltam complet. Singurul mod in care putem fi buni cu noi si cu altii este sa recurgem complet la toate abilitatile noastre. Nn exista aii drum pentru dobandirea armoniei.

Nici o caracteristica - bunatate sau rautate, armonie completa sau partiala ori haos - nu e predeterminata de societate, si nici de natura umana. Numai potentialul de bunatate si implinire exista; restul tine de noi. Si optimismul i-a permis lui Fromm sa spere ca vom face alegerea corecta. La 70 de ani el scria:"Cine oare poate renunta la speranta atata timp cat exista viata?"