Tulburarile de limbaj

Tulburarile de limbaj

Tulburarile de limbaj reprezinta rezultatul disfunctiilor intervenite in receptionarea, intelegerea, elaborarea si realizarea comunicarii scrise si orale din cauza unor afectiuni de natura organica, functionala, psihologica sau educationala, care actioneaza asupra copilului mic in perioada aparitiei si dezvoltarii limbajului. Datorita stransei legaturi a limbajului cu celelalte procese psihice, indeosebi, cu gandirea, se impune ca o necesitate prevenirea si corectarea/ terapia tulburarilor de limbaj.

Logopedia (logos=cuvant; paidea= educatie) ca stiinta s-a constituit, dupa cum arata E. Verza, din ratiuni practice si teoretice, facand posibila sintetizarea cunostintelor despre limbaj si formuland metodologia specifica limbajului tulburat.(Verza, 1995,p.77)

1. Clasificarea tulburarilor de limbaj. Clasificarea va avea in vedere mai multe criterii: anatomo-fiziologic, etiologic, lingvistic si psihologic.

a.      tulburari de pronuntie: dislalia, rinolalia si dizartria

b.     tulburari de ritm si fluenta a vorbirii: balbaiala, tahilalia, bradilalia, logonevroza, aftongia si tulburari pe baza de coree

c.      tulburari de voce: afonia, disfonia si fonostenia

d.     tulburari ale limbajului citit-scris: dislexia-alexia si disgrafia-agrafia

e.      tulburari polimorfe: afazia si alalia

f.      tulburari de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen, electiv sau voluntar si intarzierea in dezvoltarea generala a vorbirii

g.     tulburari ale limbajului bazate pe disfunctii psihice : dislogii, ecolalii, jargonofazii, bradifazii

2. Caracterizarea tulburarilor de limbaj

Din cele prezentate mai sus nevom opri asupra:

2.1. Tulburarile de pronuntie.

Se intalnesc frecvent atat la copiii prescolari cat si la scolari.cea mai intalnita este dislalia, care consta in abaterea de la vorbirea standard prin pronuntia incorecta a unor sunete, silabe si chiar cuvinte. Pot aparea omisiuni de sunete si silabe, inlocuiri sau substituiri, inversarea lor si pronuntia deformata. In functie de intinderea acestor fenomene si de gravitatea lor se delimiteaza trei forme dislalice:

dislalia simpla sau partiala, cand apar deteriorari numai la nivelul anumitor sunete

polimorfa ,cand sunt alterate majoritatea sunetelor sau silabelor

totala ce se extinde la nivelul cuvintelor

La copilul anteprescolar, dislalia are natura fiziologica, ca urmare a nedezvoltarii suficiente a aparatului fonoarticular si a sistemelor cerebrale implicate in actul vorbirii. Dupa varsta de 3-4 ani, acestea devin suficient de dezvoltate pentru a putea realiza a pronuntie corecta.

In ce priveste frecventa     si gravitatea dislaliilor, acestea trebuie raportate la specificul limbii, la etiologie, la existenta altor deficientesi la particularitatile psihoindividuale ale persoanei. Unii autori (Sheridan) apreciaza ca la varsta de 5 ani dislaliile sunt in proportie de 26% la fete si de 34% la baieti, iar la 8 ani, de 15% la fete si 16% la baieti, iar altii (Nikasina) sunt de parere ca printre copiii de clasa I a scolilor de masa exista 19,3% deficienti de limbaj. (Verza,2002,p.155)

Sunetele mai frecvent afectate sunt cele care apar mai tarziu in vorbirea copiilor: vibranta "r", africatele "ce,ge,t", siflantele "s,z , siuieratoarele "s,j". De asemenea, consoanele sunt mai des afectate decat vocalele. La acestea se adauga si existenta unor asa numite cuvinte "critice", care prin tensionarea psihica ce o provoaca, creaza dificultati si mai mari in planul expresiei verbale.

Dislalia poate fi provocata de o serie de factori, cum ar fi : imitarea unor persoane cu o pronuntie deficitara, existenta mediului educativ nefavorabil, care nu asigura stimularea vorbirii,incurajarea copilului prescolar de catre adult in pronuntarea peltica (pentru amuzament), ceea ce duce la stabilizarea deprinderii gresite, implantarea defectuoasa a dintilor, diferitele anomalii ale aparatului bucal, cum sunt: despicaturile de buza si val, despicaturile maxilo-velo-palatine (cunoscute si sub numele de buza de iepure si gura de lup), deficiente cerebrale, insuficienta dezvoltarii psihice, deficiente ale auzului etc.

In functie de cauzele care stau la baza deficientelor de pronuntie dislaliile se impart in organice si functionale.

Dislaliile organice numite si dislogii, sunt provocate de anumite deficiente anatomofiziologice la nivelul aparatului articulator. Printre deficientele anatomice incriminate se afla prognatismul si progenia, amplasarea deficitara a dintilor, frenul lingual prea scurt, despicaturile maxilo-velo-palatine ("gura de lup" si "buza de iepure").

Dislaliile audiogenesunt determinate de lezarea aparatului auditiv, care impiedica formarea pronuntiei corecte. Inlezarea aparatului auditiv, deteriorari ale sunetelor (in special m,n) provocate de vegetatiile adenoide, de polipi duc la tulburari de articulatie, numite rinolalii.

Dislaliile functionale sunt provocate de unele intarzieri in dezvoltarea intelectuala, de metode educationale gresite si de imitarea vorbirii deficitare din anturajul copiilor.

Disartria este cea mai grava dintre tulbarile de articulatie si are la baza afectiunea cailor centrale si ale nucleilor nervilor care participa la pronuntie. Ea se caracterizeaza printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica, cu rezonanta nazala si pronuntie neclara.la disartrici apar si o serie de complicatii psihice ce se refera la tulburari afective, senzoriale, mintale,psiso-sociale si de motricitate.

2.2.Tulburarile de ritm si fluenta

Aceste tulburari cuprind balbaiala, logonezroza, tahilalia, bradilalia, tulburarile pe baza de coree. Acestea sunt tulburari ale vorbirii orale, mai grave decat cele de pronuntie, mai ales prin efectele negative pe care le au asupra personalitatii si comportamentului persoanei.

Balbaiala se caracterizeaza printr-o dificultate mai mare in vorbire si apare mai frecvent la baieti. Ca urmare a balbaielii se produc perturbari la nivelul personalitatii si al comportamentului.

Balbaiala se prezinta sub trei forme: clonica, tonica si mixta.

In balbaiala clonica apar intreruperi ale fluentei vorbirii, determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete si silabe.

In forma tonica se produce un blocaj la nivelul primului cuvant din propozitie, prin prezenta unui spasm articulatoriu ce poate dura mai mult sau mai putin in functie de gravitatea acesteia.

Forma mixta este mai complexa deoarece sunt prezente caracteristicile primelor doua, cu predominarea uneia dintre ele.

In situatia in care balbaiala este constientizata de catre logopat, acesta o traieste ca pe o drama interioara ceea ce o poate transforma in logonevroza. Acesta este deosebit de rezistenta la corectare si afecteaza intreaga personalitate a subiectului. Daca balbaiala este un fenomen mai mult de repetare a sunetelor, silabelor si cuvintelor,logonevroza pe langa aceste aspecte si modificarea atitudinii fata de vorbire si a modului cum este traita dificultatea respectiva prin prezenta spasmelor, a grimaselor, a incordarii si a anxietatii, determinate de teama de a nu gresi in timpul vorbirii.

2.3.Tulburari ale limbajului citi-scris (Verza, pp.168-171)

Dislexia si disgrafia constituie tulburari partiale ale citit-scrisului ce isi pun amprenta pe dezvoltarea psihica a copilului si mai cu seama pe rezultatele sale la invatatura.

Cand se produc dificultati in elaborarea deprinderilor lexo-grafice, se deregleaza integrarea sociala prin manifestarea a unor comportamente neadaptate la mediu, datorita unor esecuri si conflicte permenente (in viata scolara) cat si datorita instalarii unor trasaturi caracteriale negative: negativismul, anxietatea, descurajarea, inertia, nepasarea, izolarea, la preadolescenti si adolescenti, aceste caracteristici se accentueaza prin prezenta agresivitatii si a dezinteresului fata de activitatea intelectuala in general.

Cele mai importante cauze care stau la baza aparitiei dislexiei si disgrafiei sunt: insuficientele functionale in elaborarea limbajului, ale indemanarii manuale, ale schemei corporale si ale ritmului, lipsa omogenitatii in lateralizare, stangacia insotita de o lateralizare incrucisata, tulburarile spatio-temporale, influenta ereditatii, afectiunile corticale si chiar factorii pedagogici inadecvati, concretizati in formarea unor deprinderi grafo-lexice deficitare si care se corecteaza ulterior foarte greu.

Dislexia si disgrafia se manifesta, la scolar, prin incapacitatea sa paradoxala, mai mult sau mai putin accentuata, de a invata citirea si scrierea in mod corect. In cazul acesta au loc confuzii constante si repetate intre fonemele asemanatoare acustic, literele si grafemele lor, inversiuni, adaugiri de litere, grafeme sau cuvinte, dificultati in combinarea cuvintelor in unitati mai mari de limbaj, tulburari ale lizibilitatii, ale laturii semantice etc. Datorita neindemanarii de a scrie, textul este scurt, lacunar si fara unitate logica. Din cauza neintelegerii celor citite si chiar si a scrisului propriu, redarea la dislexici si disgrafici este lacunara, plina de omisiuni, sau, in alte cazuri, contine adaugiri de elemente ce nu figurau in textul parcurs.

Citirea si scrierea cifrelor se face cu usurinta, in majoritatea cazurilor, fara sau cu foarte putine erori.

Dislexo-grafia imbraca mai multe forme:

1. Dislexo-grafia specifica sau propriu-zisa. Se caracterizeaza printr-o incapacitate paradoxala in invatarea si formarea abilitatilor de a citi si a scrie. Apar o serie de dificultati pregnante in activitatile de dictare si compunere,in timp ce la copierea textului, grafemele sunt redate,in majoritatea cazurilor,in mod corect,iar in citire, subiectul reuseste sa silabiseasca asemanator celui care se afla in faza initiala de achizitie a acestui proces. Subiectii aflati in aceasta situatie nu pot realiza legaturile firesti dintre simboluri si grafeme, dintre sunetele auzite si grafemele ce le reprezinta in scris. De asemenea, pot scrie alta litera sau un alt cuvant fata de ceea ce aud. Asemenea fenomene se accentueaza cand se produc pe fondul dificultati de auz sau de vedere,ca urmare a afectarii perceperii auditive sau a perceperii vizuale a miscarilor aparatului fono-articulator implicat in actul emiterii verbale.

2. Dislexo-grafia de evolutie, numita si de dezvoltare sau structurala, este proprie subiectilor ce nu pot realiza progrese constante si semnificative in achizitia scris-cititului, desi depun un efort voluntar corespunzator. In aceste cazuri, apar manifestari de tip disotografic, mai cu seama in scris,si dificultati de intelegere a simbolurilor grafice, a literelor, a cuvintelor, a sintagmelor, a textului citit sau scris,in general.o asemenea situatie genereaza mai toate fenomenele caracteristice dislexo-grafiei. Frecvent, aceasta forma se asociaza si cu alte tulburari ale dezvoltarii psihice.

3. Dislexo-grafia spatiala sau spatio-temporala apare ca o citire si scriere in diagonala.

4. Dislexo-disgrafia pura sau consecutiva se manifesta prin intregul cortegiu al fenomenelordescrise si se extinde la grafemele si literele prezente in activitatea de citire si scriere. Este o forma grava ce se apropie de tulburarile totale ale citit-scrisului (alexie-agrafie) si, de obicei, apare pe fondul sau in asociatie cu alte tulburari, cum ar fi afazia, alalia, hipoacuzia, debilitatea mintala. Aici, dificultatile de intelegere a celor citite sau scrise sunt deosebit de accentuate.

5. Dislexo-disgrafia motrica este intalnita mai ales la subiectii cu tulburari de motricitate sau psihomotricitate. Aceasta tulburare este evidenta in scris prin dificultatile de realizare a grafemelor, cuvintelor si propozitiilor,iar scrisul,in ansamblu, devine tensionat, neglijent, neordonat, neproportionat, inegal, ilizibil.

6. Dislexo-disgrafia liniara se asemeana cu dislexo-disgrafia spatiala, dar prezinta si caracteristici proprii. Subiectul aflat in aceasta situatie manifesta o incapacitate inurmarirea fiecarui rand pe spatiul paginii de citit sisarirea de la unul la altul, iar in scris, chiar daca foaia este liniata se sar unele spatii sau sunt lasate libere altele.

3. Terapia deficientelor de limbaj

Eficienta corectarii tulburarilor de limbaj este dependenta de o serie de conditii subiective si obiective.

Activitatea corectiv-recuperativa trebuie sa inceapa,in primul rand, cu copiii prescolari si scolarii mici pentru a evita transformarea tulburarilor de vorbire in deprinderi negative si pentru a inlesni desfasurarea procesului instructiv-educativ in conditii adecvate.

In terapia limbajului tulburat exista doua categorii mari de metode si procedee. Unele sunt generale si comune pentru toate categoriile de deficiente, iar asltele specifice si se adopta fiecarui caz in parte, acestea fiind utilizate de catre specialistul logoped.

Din categoira metodelor cu caracter general fac parte:

Educarea respiratiei si a echilibrului dintre expir si inspir. In vederea realizarii corecte si ritmice a vorbirii este nevoie de o anumita intensitate a respiratiei, a jetului de aer necesar emiterii sunetelor si cuvintelor, de un echilibru intre expir si inspir care sa imprime o desfasurare ritmica a celor doua procese. In felul acesta sunt puse in miscare elementele aparatului fonoarticulator.exercitiile menite sa contribuie la inlaturarea deficientelor respiratorii si care maresc capacitatea si volumul respirator sunt: jocurile in aer liber, gimanstica, urmata de expir si inspir prelungit, suflarea in spirometru, exercitii de respiratie, recitarea poeziilor ritmice etc.

Educarea auzului fonematic. Auzul fonematic joaca un rol important in discriminarea sunetelor, a silabelor si a cuvintelor ca unitati specifice limbajului. Deficientele auzului fonematic ingreuneaza imitatia verbala, caracteristica copiilor si de aici posibilitatea aparitiei dislaliilor, a tulburarilor de voce, a rinolaliilor,copii cu dificultati ale auzului fonematic intampina greutati mai mici sau mai mari in receptia corecta a vorbirii, ceea ce diminueaza intelegerea continutului semantic. Dezvoltarea auzului fonematic se poate realiza, la copiiii prescolari, prin jocuri de ghicirea vocii celor care-i striga, diferentierea unor sunete de altele, imitarea si identificarea unor animale (sasaitul sarpeslui, al gascanului) iar la cei mari, prin diferentierea si identificarea sinonimelor, paronimelor,prin recitarea unor porzii ritmice. Dificultatile auzului fonematic sunt deosebit de evidente in invatarea unei limbi straine, cand subiectul realizeaza cu greu pronuntia corecta.

Dezvoltarea motricitatii generale si a miscarilor fonoarticulatorii. Sunt importante, in primul rand, exercitiile generale care fortifica organismul (trunchiul, gatul, membrele). Este indicat ca aceste exercitii sa se asocieze cu cele de respiratie, pentru a inlesni miscarile complexe ale grupelor de muschi care iau parte in actul de respiratie si la activitatea aparatului fonoarticulator in emisia verbala. In scopul dezvoltarii organelor fono-articulatorii se pot folosi exercitii pentru dezvoltarea miscarilor expresivitatii faciale, linguale, mandibulare, labiale. Sunt eficiente umflarea alternativa a obrajilor, imitarea ritmica a rasului si a surasului, coborarea ritmica a sprancenelor, alternativ cu inchiderea ochilor, clipirea ritmica etc.

Educarea personalitatii si facilitarea comportamentelor adaptative. Una dintre functiile esentiale ale limbajului este cea de reglare si autoreglare, in tulburarile de limbaj, aceasta functie este sarac reprezentatasi se produc perturbatii in organizarea si sistematizarea activitatii psihice, ceea ce face sa se reduca increderea an fortele proprii si sa apara o stare de incordare, de teama fata de impresia pe care o produce celor din jur. La scolarii mari, la puberi si la adolescenti, prezenta tulburarilor de limbaj determina o intensificare a tulburarilor de personalitate. Astfel, subiectii respectivi sunt deprimati, anxiosi, nervosi, irascibili, rigizi, retinuti, necooperanti, frustrati, negativisti, traiesc complexe de inferioritate. In raport de varsta cronologica si mintala a subiectilor, toate demersurile, ce se subsumeaza educarii personalitatii vor viza urmatoarele obiective:

crearea unui tonus psihic pozitiv pentru activitate si pentru antrenarea in procesul comunicarii

restabilirea increderii subiectului in fortele proprii

formarea convingerii ca tulburarile de limbaj nu presupun deficit de intelect

constinetizarea faptului ca tulburarile de limbaj au un caracter temporar si ele pot fi inlaturate printr+o terapie logopedica adecvata

crearea convingerii ca tulburarile de limbaj, odata corectate, nu constituie o frana in realizarea profesional-sociala a subiectilor.