Deficiente fizice si/sau neuromotorii si tulburari psihomotorii

Deficientele fizice si/sau neuromotorii reprezinta categoria tulburarilor care afecteaza in special componentele motrice ale persoanei, avand o serie de consecinte in planul imaginii de sine si in modalitatile de relationare cu factorii de mediu sau cu alte persoane.

In general, deficientele fizice se manifesta ca invaliditati corporale ce reduc puterea si mobilitatea organismului prin modificari patologice exterioare sau interioare si care pot fi localizate la nivelul intregului corp sau numai la nivelul unor segmente.

Deficientele neuromotorii sunt determinate in principal de afectarea structurilor si functiilor neuronale, de la nivel central sau periferic, raspunzatoare de functionarea mecanismului neuromuscular. Consecinta directa a deficientelor neuromotorii consta in perturbarea controlului functionarii fibrelor musculare datorata disfunctiilor in transmiterea impulsurilor nervoase catre efectorii din sistemul muscular.

Deficientele sau tulburarile psihomotorii sunt determinate in principal de calitatea proceselor psihice care influenteaza controlul si functionarea mecanismului neuromuscular.

1. Clasificarea deficientelor fizice si/ sau neuromotorii

Aceasta clasificare este realizata din ratiuni didactice, in realitate limita dintre tulburari neuromotorii si psihomotorii este foarte greu de stabilit, deoarece intre motor, psihic si neurologic exista o stransa interactiune. (Ghergut, 2007,p.191-193)

Tulburari genetice si congenitale:

a.      sindromul Langdon- Down (trisomia 21)

b.     malformatii ale aparatului locomotor si ale membrelor superioare

c.      diformitatea Sprengel (umarul ridicat congenital)

d.     toracele "in palnie" (pectus excavatum) - pe langa aspectul estetic, are multiple consecinte asupra respiratiei si functionarii inimii

e.      luxatia congenitala a soldului

Tulburari ale procesului de crestere

a.      rahitismul

b.     piciorul plat

c.      hipotrofia staturala (nanismul)

d.     inegalitatea membrelor

e.      osteocondrodistrofiile

f.      malformatii ale coloanei vertebrale

Sechele posttraumatice

Deficiente osteoarticulare si musculare

Deficiente preponderent neurologice

2. Psihomoticitatea

Psihomotricitatea reflcta stransa legatura dintre motric si psihic. Acest lucru este evident in mers, limbaj, mimica care pot fi considerate "moduri de expresie a inteligentei si afectivitatii" (Leon Michaux)

A. Gesell afirma ca, intrucat gandirea copilului se exprima prin acte, se poate emite legea ca fiecarei insuficiente motrice ii corespunde o anumita deficienta psihica.

Psihomotricitatea se defineste ca fiind rezultatul integrarii functiilor motorii si psihice/mintale, consecinta a maturizarii sistemului nervos, ce vizeaza raportul subiectului cu propriul corp si cu mediul inconjurator (Encyclopedia Universalis).

Relatia dintre psihic si motric pot fi grupate astfel: (Paunescu, Musu, p.110-111)

Relatia paralela, dupa care tulburarile psihice si cele motrice sunt simultane, fara cauza-efect (deficienta mintala-debilitate motrica)

Relatia centrifuga in care tulburarile psihice determina pe cele motorii (isteria devine pitiatism)

Relatia centripeta, in care tulburarile motorii sunt dominante, iar cele psihice nu sunt decat reflectarea acestora (epilepsia)

Conduitele psihomotorii ale fiecarui individ evolueaza in functie de inzestrarea sa aptitudinala, de gradul de dezvoltare fizica si intelectuala si de influentele educative carora a fost supus pe tot parcursul copilariei.

Principalele directii de manifestare ale psihomotricitatii sunt (apud. Ghergut, p.201):

relatia cu sine - cuprinde in special coordonarea posturala bazata pe reflexe, cu componentele sale spatiale (axa corporala si aliniamentul corect al scheletului), ritmice (ritmicitatea respiratiei) si energetice (concentrarea fortei la nivel abdominal);

relatia cu cei din jur - se realizeaza prin contactul tegumentelor

relatia cu mediul inconjurator - contactul tegumentelor cu agenti fizici, manipularea obiectelor, descoperirea spatiului

Cu alte cuvinte, psihomotricitatea face posibila adaptarea pragmatica (invatarea tehnicilor profesionale, manuale, intelectuale), adaptarea sociala (modalitati de comunicare interpersonala), adaptarea estetica (tehnici de expresie corporala) si adaptarea educativa.

Tulburarile psihomotorii cunosc o paleta variata. Dintre acestea amintim: tulburarile de schema corporala, de lateralitate, de orientare, organizare si structurare spatiala, de orientare si structurare temporala, debilitatea motrica, instabilitatea psihomotorie. (Paunescu, Musu, 1997, p.109).

Ne vom opri asupra conceptului de schema corporala pentru a analiza implicatiile schemei corporale in dezvoltarea individului.

Schema corporala "reprezinta suportul material al cunoasterii si trairilor individului; este pilonul de sustinere a cunoasterii spatiului si timpului proprii in raport cu spatiul si timpul lumii" (A. Munteanu, 2006, p.335). Uneori sunt utilizati si termeni de "imagine corporala" sau "perceptie corporala".

Psihologul francez Henry Wallon sublinia faptul ca "schema corporala este un element de baza,indispensabil construirii personalitatii copilului. Este reprezentarea maimult sau mai putin globala, mai mult sau mai putin stiintifica si diferentiata pe care o are copilul despre propriul sau corp" (apud. Munteanu,2006,p.359)

Schema corporala indeplineste urmatoarele roluri:

prin elementele innascute, atentia copilului este orientata spre adultii din jur, in primul rand spre mama. Copilul este introdus in interactiunea sociala, conditie necesara a comunicarii incipiente. Elementele innascute il sustin in primele incercari de imitatie, ii dau primele elemente de ordonare a avalansei de stimuli din jur si il sustin in realizarea tendintei de a cauta placere, confort.

il sustine in realizarea instinctiva a gesturilor, incarcate de semnificatie, mai intii, de cei din jurul copilului. Semnificatia va fi invatata ulterior de copil, astfel incat el va executa, mai tarziu, cu intentie acele gesturi. Acest moment reprezinta o comunicare deplina, adica bazata pe semnificatie, intentie si uzand de limbaj: limbajul gestual.

asigura orientarea in spatiu si timp a copilului. Orientarea presupune si puncte de reper. Anumite parti ale corpului uman sunt orientate in raport cu alte parti ale corpului si cu exteriorul fixat in obiectele si fiintele din jur. Orientarea in timp se realizeaza pe baza reflexului la timp, raportat le evolutia ritmica a proceselor sale fiziologice.(idem,p.360)

Tulburarile de schema corporala prezinta urmatoarele simptome: (Paunescu, Musu, 1997,p.111)

1. nu cunoaste partile corpului sau si ale partenerului
2. nu poate stabili corect relatiile spatiale dintre corpul propriu si obiectele din jur sau ale obiectelor intre ele
3. incapabil sa foloseasca corect membrele in executarea gesturilor ca urmare a lipsei de concentrare, de imitare sau de cunoastere a tuturor posibilitatilor spatiale ale corpului sau.
4. nu coordoneaza bine miscarile, desi nu are probleme motorii deosebite.

Tulburarile de lateralitate -simptome

1. alegerea mainii se face la intamplare
2. manifesta o anumita preferinta pentru mana dreapta sau stanga. De exemplu, gesturile de precizie sunt executate cu mana dreapta, cele de forta cu mana    stanga.

Consecinte: dificultate in a recunoaste stanga-dreapta corpului; neinsusirea actului grafic si lexic: scrierea in oglinda, dificultati in discriminarea vizuala.

Cauzele pot fi de natura motrica sau neurologica: este dreptaci pentru picior si stangaci pentru mana; este ambidextru, sau de natura sociala: copilul desi este stangaci, conditiile de munca il obliga sa foloseasca dreapata sau, desi este dreptaci, prin imitare foloseste mina stanga.(ibidem)