Incetarea casatoriei

Incetarea casatoriei

1. Consideratii introductive

Pentru a defini notiunea de desfacere a casatoriei vom incerca sa o delimitam intai de celelalte notiuni de incetare a casatoriei, desfiintare a casatoriei, de notiunea de separatie de fapt si separatie de corp.

Notiunea de desfacere a casatoriei nu trebuie confundata cu cea de incetare a casatoriei care are loc prin moartea unuia din soti, declararea judecatoreasca a mortii unuia din soti sau recasatorirea sotului celui ce fusese declarat judecatoreste mort. Incetarea casatoriei are loc de drept. Desfacerea casatoriei poate avea loc prin hotarare judecatoreasca ca o masura cu caracter exceptional.

Desfacerea casatoriei se deosebeste si de desfiintarea casatoriei, desi in ambele situatii exista o hotarare judecatoreasca in baza careia casatoria nu mai fiinteaza. Astfel, nulitatea sau anularea casatoriei – in urma carora casatoria este desfiintata – se poate pronunta numai pentru cauze anterioare incheierii ei si isi produce efectele, exceptand pe cele fata de copii si casatoria putativa, din chiar momentul incheierii ei, deci si pentru trecut, casatoria fiind considerata ca nu a existat niciodata.

Notiunea de divort nu trebuie confundata cu notiunea de separatie de fapt, deoarece prima determina desfacerea casatoriei, cea de-a doua mentine casatoria cu toate efectele ei[1]. Separatia de fapt nu a primit o reglementare in legislatia noastra, asa cum intalnim in alte tari. De exemplu, in Franta, judecatorul sesizat cu o cerere de divort poate sa intervina si sa organizeze separatia de fapt a sotilor dispunand cu privire la cheltuielile casniciei, la resedinta familiei si la stabilirea domiciliului copiilor minori. Aceste dispozitii sunt considerate insa de cei mai multi autori de specialitate o frauda la normele privitoare la divort[2].

O alta notiune de care divortul se delimiteaza este separatia de corp. Este considerata institutie juridica de acele legislatii care interzic divortul sau il reglementeaza restrictiv. Mult timp separatia de corp a reprezentat “divortul catolicilor”, deoarece casatoria era considerata indisolubila de catre Biserica[3]. Separatia de corp era institutia juridica in temeiul careia instanta judecatoreasca, la cererea oricaruia dintre soti sau la cererea lor comuna, poate suspenda obligatia de coabitare dintre acestia. In Franta sotii puteau solicita divortul dupa sase ani de separatie de corp.[4]

Plecand de la aceste delimitari si de la ansamblul dispozitiilor Codului familiei, prin divort vom intelege acel mijloc de incetare a casatoriei pe cale judecatoreasca atunci cand, datorita unor motive temeinice, convietuirea si raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil afectate[5].

2. Moartea unuia dintre soti – mod firesc de incetare a casatoriei

Casatoria este incheiata in considerarea persoanei, intuitu personae. De aceea, ea inceteaza prin moartea unuia dintre soti.

Desi casatoria inceteaza pentru viitor, unele efecte ale acesteia se mentin si dupa aceasta data, astfel:

a) Sotul supravietuitor care a luat prin casatorie numele celuilalt sot, il mentine si dupa incetarea casatoriei[6]. Prin aceasta formulare s-a urmarit, nu inlaturarea posibilitatii pentru sotul supravietuitor de a purta in continuare numele sotului decedat, ci inlaturarea acelei restrictii care limita in timp, pana la recasatorirea sotului supravietuitor, dreptul acestuia de a continua sa poarte numele comun.

In acord cu literatura juridica, socotim ca, potrivit textului actual, sotul supravietuitor are dreptul de a continua sa poarte numele comun dobandit prin casatorie chiar daca se recasatoreste.

b) Sotul supravietuitor, care nu a implinit varsta de 18 ani, isi mentine capacitatea de exercitiu dobandita prin casatorie.

3. Declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti

Aceasta produce aceleasi efecte ca si moartea fizica (dupa examinarea cadavrului).

Data mortii se considera aceea stabilita prin hotarare judecatoreasca declarativa de moarte (art. 18 din Decretul nr. 31/1954).

Declararea mortii este prevazuta in art. 16 si urm. din Decretul nr. 31/1954 si art. 36 si urm. din Decretul nr. 32/1954[7].

4. Recasatorirea sotului celui ce fusese declarat mort

Ca urmare a declararii mortii prin hotarare judecatoreasca a unuia dintre soti, casatoria incheiata se considera incetata prin deces. Celalalt sot se poate recasatori. Daca sotul declarat mort reapare si anuleaza hotararea declarativa de moarte, se pune intrebarea care este soarta casatoriei incheiate intre timp de celalalt sot. Deosebim doua situatii[8]:

a) Sotul care s-a recasatorit a fost de buna-credinta, adica nu a stiut ca cel declarat mort, traieste. Hotararea de anulare a hotararii declarative de moarte produce efecte retroactive. In aceasta situatie, sotul recasatorit ar urma sa fie considerat ca a incheiat cea de-a doua casatorie in timp ce era deja casatorit cu o alta persoana, adica un caz de bigamie. Cu toate acestea, legea da preferinta celei de-a  doua casatorii, care exista in fapt. De aceea, prima casatorie se declara desfacuta incepand cu data incheierii celei de-a doua casatorii, care ramane singura valabila.

b) Sotul care s-a recasatorit a fost de rea-credinta, in sensul ca a stiut ca cel declarat mort se afla in viata. In aceasta situatie, noua casatorie este incheiata prin frauda conform art. 5 din Codul familiei, care interzice casatoria unei persoane deja casatorite. Drept urmare, noua casatorie este lovita de nulitate absoluta.