Relatiile parinti-copii si educatia in familie

Relatiile parinti-copii si educatia in familie

Una dintre cele mai importante functii ale familiei consta in educarea si formarea copiilor in vederea integrarii lor optime in viata si activitatea sociala.

Aici, in cadrul grupului familial, parintii exercita direct sau indirect influente educational- formative asupra propriilor lor copii.Cuplul conjugal, prin intreg sistemul sau de acte comportamentale,constituie un veritabil model social care are o influenta hotaratoare asupra copiilor in ceea ce priveste formarea conceptiei lor despre viata,a moduluii de comportare si relationare in raport cu diferite norme si valori sociale.

Pe de alta parte parintii exercita influente educational - modelatorii in cadrul familiei si in mod direct, in baza unei anumite strategii educationale, folosind mai mult sau mai putin sistematic si organizat anumite modele si tehnici educationale.Deoarece cercetarile de psihologie si pedagogie au demonstrate ca mai ales in primii ani de viata(cei sapte ani de acasa cum se mai spune), se pun bazele unor importante componente ale personalitatii, apare imperios necesar ca educatia in familii a se desfasoare in mod unitar , pe baza unui ansamblu de principii psiho-pedagogice si a unei metodologii clar conturate.Cu toate acestea exista unele deosebiri intre familii in ceea ce priveste metodele educationale adoptate.

Strategii educationale necorespunzatoare.

Severitatea excesiva cu multe rigiditati,cu interdictii nu lipsite uneori de brutalitate,cu privatiuni de tot felul si comenzi ferme insotite de amenintari, isi lasa puternic amprenta asupra procesului de formare a personalitatii copilului.

Parintii hiperseveri impun copiilor lor un regim de munca care depaseste limitele de toleranta psihofiziologica ale acestora.Copiii sunt pusi mereu in fata unui volum mare de sarcini pentru a putea obtine cat mai repede performante conforme cu asteptarile parintilor.

Exista parinti care nu se pot impaca cu gandul ca copilul lor nu este unul dintre cei mai buni din clasa sau ca nu obtine cat mai repede performante in cadrul unei discipline scolare pentru a-l putea inscrie pe linia doleantelor lor in legatura cu viitorul professional.De aceea impugn copilului o nestavilita avalansa de stimulari si cerinte - volum mare de sarcini, interzicerea participarii la activitati creative(jocuri), utilizarea frecventa a unor pedepse care lovesc demnitatea copiilor.Timpul de lucru in afara sarcinilor scolare este incarcat la maximum si cu o serie de obligatii extrascolare(invatarea a cat mai multor limbi straine,introducerea in sfera unor activitati plastice ,sportive,musicale etc).Acesti parinti se conduc dupa formula "facem totul ca sa ajunga un om deosebit", ceea ce nu e rau ca intentie,dar dupa maniera concreta in care se procedeaza,rezultatele contradictorii nu intarzaie sa apara.Acest regim educativ priveaza copiii de bucuriile oferite de copilarie si tineretea timpurie.In multe astfel de cazuri se instaleaza fenomenul de oboseala cronica ca urmare a epuizarii nerationale a resurselor lor energetice.In timp motivatia intrinseca dispare,mentinandu-se in actiune factorii motivationali extrinseci,apare goanna dupa rezultate deosebite,din teama de esec de insucces sau de pedeapsa.

Pe de alta parte mentinerea unui asemenea climat hipersever,determina treptat modificari serioase in una dintre cele mai importante dimensiuni ale personalitatii - cea atitudinal-relationala- modificari traduse prin fenomene de apatie si indiferenta accentuate fata de ceea ce trebuie sa intreprinda sau in ceea ce priveste relationarea cu cei din jur,atitudini de protest si revolte fata de noile influente exercitate asupra sa,toate acestea ca urmare a unei suite de frustrari accumulate in timp.

Strategia educativa superprotectoare are de asemenea consecinte nefaste asupra procesului de formare si dezvoltare armonioasa a personalitatii copilului.Parintii depun mari eforturi de a proteja copilul,de a-l menaja intr-o maniera exagerata,grija si afectivitatea parinteasca constituind o sfera protectoare cu pereti multipli din care copilul nu mai poate iesi singur catre lume, pentru a- si incerca propriile capacitate, care in virtutea unei tendinte logice a dezvoltarii trebuie confruntate intr-un cadru echilibrat pentru a-si putea contura dimensiunile lor reale.In urma contactului,a confruntarii cu lumea si cu ceilaltise realizeaza o concordanta corespunzatoare intre imaginea de sine si ceea ce exista si este in continua formare si devenire(capacitate,insusiri,atitudini etc).

Parintii care adopta o asemenea strategie educative isi considera copiii ca fiind cu totul aparte decat altii(ex: copiii lor invata foarte repede,"stiu totul", "sunt extraordinari" etc)de aceea ei trebuie menajati,feriti de viata sociala,de diverse grupuri de apartenenta,pentru a da totul mult mai tarziu, cand viata le va adresa intr-adevar cerinte pe masura posibilitatilor lor reale.

In consecinta programul lor de munca este lejer,necontrolat systematic,timpul de odihna si recreere ocupand o pondere insemnata din timpul total petrecut in afara programului scolii.

Una dintre consecintele cele mai importante ale exercitarii influentelor educative in maniera supraprotectoare este detasarea intre imaginea de sine si posibilitatile reale ale copiilor.Se pot contura atitudini de ingamfare ,de exacerbare a eului,de supraevaluare a propriilor posibilitati,cu tendinta de a-si impune in fata celorlalti vointa si sistemul lor de pareri si opinii in mod dominator,persuasiv, fara insa ca acestea sa aiba,de cele mai multe ori,acoperire in ceea ce priveste ansamblul de capacitati si aptitudini,experienta de viata.

In momentul in care sunt pusi in fata unui program de lucru mai riguros,mai intens,la acesti elevi se instaleaza foarte repede fenomenul de oboseala subiectiva, tradus prin stari de neliniste,insatisfactie,abandonareasarcinilor.

Toate acestea nu se produc ca urmare a epuizarii resurselor energetice sau a lipsei unor capacitate rezolutive necesare,ci ca urmare a unei mentalitati instalate.

• grija exagerata fata de copii se poate manifesta in cazul unor parinti si in limitarea excesiva a libertatii si a independentei de actiune a acestora a initiativei in ceee ce priveste conturarea unui anumit regim de munca si odihna, a confruntarii propriului lor program cu al altor copii, pentru a nu se "contamina", "a nu pati ceva rau". etc.

Parintii stabilesc in mod rigid si exclusive directiile de actiune si comportare ale copilului fara ca acesta sa fie consultat si fara sa fie acceptate abateri plangeri sau nemultumiri in raport cu programul stabilit.

Principala consecinta a acestui mod de tratare a copilului o constituie legarea acestuia cum se spune in limbaj popular "de fusta mamei".

Se produce treptat o diminuare accentuate a spiritului de initiativa, instalarea unor temeri nejustificate de actiune si de consecintele ei, o izolare in sine acompaniata uneori de o anumta complexare fata de cei din jur datorita instalarii unei tendinte exprese de subevaluare a propriilor sale posibilitati de a relationa cu lumea.

Reveresul modalitatilor de influentare educativa a copiilor prezentate anterior este cea practicata de unii parinti in scopul formarii libere a propriilor copii influenta si controlul educativ limitandu-se maximal, uneori pana la neglijarea totala a acestora.

Fiind implicati in multitudinea problemelor specifice vietii adultului, unii parinti deliberat sau nu reusesc foarte putin sa se ocupe de educarea copiilor lor. Pentru ei copii au o libertate deplina atat in ceea ce priveste organizarea programului de lucru cat si alegerii activitatilor recreative, potrivit formulei "copii trebuie lasati singuri sa se lovesca si de bine si de rau pentru, ca spun unii, pe mine nu m-a initiat si nu m-a controlat nimeni ".

Continutul unor asemenea afirmatii nu este in intregime neadevarat, dar asta nu inseamna ca intotdeauna da roade pozitive.

Acesti parinti trebuie sa cunoasca faptul ca, tratati in asemenea maniera, proprii lor copii se indeparteaza, se instraineaza de ei de asteptarile si sperantele parintesti, preluand inflente educative exercitate din alte directii, de cele mai multe ori necontrolate si cu efecte negative asupra lor.

Tipuri de conduita parentala

- parinti ce manifesta aceeasi atitudine in ce priveste exercitarea influentelor educative -

Parintii rigizi - impun copiilor ideile, opiniile, modul de a trai si obisnuintele lor, fara nici o abatere si fara sa tina cont de particularitalile individuale ale fiecaruia. Asemenea parinti intiparesc in mintea copiilor un anumit numar de repere de principii ce ajuta la intelegerea lumii inconjuratoare. Daca insa rigiditatea se combina cu o ingustime a viziunii asupra vietii si intereselor, vor aparea drept consecinte dezvoltarea la copii a unor atitudini de infantilism iar mai tarziu o saracire a personalitatii lor.

Parintii boemi - sunt cei care lasa copiii mai mult in seama altor persoane sau in voia lor. Drept consecinte, pot aparea delasarea morala, lipsa unor puncte de reper in viata si a unei baze suficiente ce sa le garanteze un sentiment de securitate.

Parintii anxiosi - sunt cei care exercita asupra copiilor lor o presiune considerabila, acestia fiind spionati si strict supravegheati. Acesti parinti inoculeaza adesea teama in sufletele copiilor lor, acestia devenind detinatori ai tuturor fobiilor pe care parintii au reusit mai mult sau mai putin sa le ascunda in subconstient.

Parintii infantili - refuza sa se autodefineasca in calitate de parinti si se retrag din fata oricarei responsabilitati parentale fiind de regula prea preocupati de propriile lor probleme de afirmare personala.

Acesti parinti adopta adesea o pozitie prea apropiata de cea a copiilor printr-o identificare exagerata cu ei. Drept consecinta copilul unor parinti infantili risca mai tarziu sa fie permanent exclus de la cautarea propriului eu.

Parintii incoerenti - se caracterizeaza printr-o mare instabilitate privind modul de relationare cu copii. Activitatea educativa se caracterizeaza prin neregularitate, exigentele nemasurate alternand brusc cu perioade de libertate totala.

In aceste situatii este de dorit ca un astfel de copil sa aiba un model de identificare solid, o persoana care sa  nu se substituie parintilor dar cu care sa stabileasca relatii adecvate, lipsite de ambiguitate (un unchi, o matusa, un bunic, etc). In caz contrar copilul se va afla intr-o permanenta stare de deruta.

Parintii prea indulgenti - nu manifesta nici un fel de rezerva sau limita in a acorda copulului tot ceea ce isi doreste. Drept consecinta copilul nu va putea suporta mai tarziu nici o frustrare cultivand totodata si un sentiment de vinovatie.

Parintii prea tandri - creeaza de regula un climat mult prea incarcat cu stimulente afective. Acesti parinti isi exprima iubirea lor fata de copii prin gesturi multiple si exagerate. Asemenea atitudini pot favoriza mai tarziu conturarea la copii a unor comportamente sexuale deviante.

Parinti zeflemitori - ce-si considera si isi trateaza copiii ca fiind mici obiecte cu care se amuza. Aceasta zeflemea permanenta determina formarea la copii unor atitudini de aparare batjocoritoare ce conduc la saracirea sentimentelor si perpetuarea in timp a comportamentului propriilor lor parinti.

parinti ce nu manifesta aceeasi atutudine in ceea ce priveste execitarea influentelor educative asupra copiilor-

In aceasta privinta se pot contura tipologii atat pe linia comportamentului patern cat si pe cea a compotamentului matern(R. Vincent):

Tatal dominator - a carui autoritate este expresia unei personalitati puternice, exigente, care stie sa se afirme si sa reuseasca si care si bucura de un prestigiu apreciabil. Este tipul de tata care pretinde ascultare si respect, in ochii caruia sotia si copii sunt fiinte slabe care trebuie conduse si protejate. Copii acestui tip de tata sunt adesea timizi si inhibati, dar se pot manifesta atunci cand caracterul lor prezinta analogii cu cel al tatalui si ca fiinte rebele si autoritare. Conflictele dintre asemenea personalitati pot duce la rupturi brutale raportului tata-fiu.

Tatal tiran - prezinta o autoritate compensatoare, acest parinte avand in fond o fire timida adesea slaba. Izbucnirile sporadice si aberante de autoritate duc in ultima instanta la devalorizarea figurii paterne de acest tip. Copilul reactioneaza la asemenea modalitati de comportament prin stari de inhibitie, frica si instabilitate. Se pot contura apoi si dezechilibre profunde care pot aparea in momentul cand copilul devine constient de mediocritatea reala a parintelui a carui imagine inceteaza a se mai constitui drept model.

Tatal prieten -  pune accentul mai mult pe valorizarea imaginii de sine a copilului, pe dezvoltarea stimei de sine a acestuia, si mai putin pe autoritate. Comportarea colegiala are evident meritele ei, insa in conditiile in care nu exista limite precise in relatiile tata-copil, acesta din urma poate deveni confuz ceea ce poate reprezenta un efect daunator pe termen indelungat.

Tatal bomboana - se caracterizeaza prin faptul ca tinde sa isi insuseasca atitudini materne, privand copilul de indispensabilul model patern. Copiii crescuti fara nici o constrangere avandu-i pe parinti intotdeauna la dispozitie pentru a le satisface cea mai mica dorinta, nu vor putea mai tarziu sa suporte nici o frustrare si vor fi adesea capabili de a se comporta adecvat, in nici un cadru in care se cere disciplina.

Tatal demisionar - este tatal care renunta, tatal vesnic plecat de acasa, cel care e mereu ocupat si pretinde sa nu fie ocupat din ocupatiile sale. Deasemenea tatal demisionar este si cel care datorita personalitatii sale nu se simte capabil sa isi controleze si sa isi indrume copiii. Lipsa controlului favorizeaza aparitia atitudinilor recalcitrante, formand la copii deprinderea de a nu se conforma imperativelor scolare, sociale sau morale.

Desigur ca asemenea profile atitudinal-comportamentale pot fi intalnite si intalnite si in randul mamelor, de aceea intrucat cei doi parinti nu manifesta in toate grupurile familiale coerenta pe linia comportamentului parental adoptat, prin combinarea tipurilor de conduita materna si paterna, se pot combina profile combinate de influenta educationala ale cuplului conjugal; de exemplu tatal demisionar - mama tira, tatal bomboana - mama prietena, tatal prieten - mama dominatoare, tatal dominator - mama bomboana, etc.

Efectele educative ale unor asemenea climate familiale sunt total diferite.

Perceptia parintilor asupra copiilor prescolari

S-au facut investigatii in vederea depistarii modului in care copii sunt perceputi si considerati de catre parintii lor, conturandu-se si in aceasta privinta mai multe profile sau modalitati tipice de tratare a copiilor. Astfel, de exemplu referindu-se la copii mici prescolari Wolf prezinta urmatoarele tipuri de imagini parentale cu influente negative in plan educational:

Copilul pitic - considerat de catre parintii sai ca o fiinta nedezvoltata si lipsita de valoare care trebuie sa fie mereu certata.

Copilul marioneta - care trebuie sa fie cat se poate de cuminte si sa indeplineasca dorintele parintilor si exigentele lor.

Copilul salbatic - care trebuie dresat si ale carui porniri, de cele mai multe ori urate trebuie sa fie reprimate.

Copilul idol - este considerat ca fiind un inger pur si inocent, traind intr-o lume ireala si adorat pentru perfectiunea lui.

La aceste tipuri Vincent adauga tipul copilului rege ale carui dorinte sunt porunci, care necesita toate sacrificiile si care este intotdeauna pe primul plan.

Pe masura ce copiii cresc si se dezvolta conturandu-se o serie de achizitii in procesul formarii personalitatii lor parintii trebuie sa isi exercite influentele lor educative tinand cont de cerintele diferitelor stadii de dezvoltare asa cum sunt ele conturate ele la un moment dat. Acesta presupune in primul rand o buna cunoastere de catre parinti a tuturor aspectelor legate de viata si activitatea copiilor lor. Cercetarile insa arata ca nu intotdeauna imaginea parintilor este concordanta cu realitatea.

In aceasta privinta Gheorghe Stanciu a realizat o cercetare cuprinzand elevii din 20 de clase se a X-a si a XI-a si familiile lor.

Masura in care parintii isi cunosc copiii a fost verificata in legatura cu urmatoarele aspecte: posibilitati intelectuale, aptitudini pt. anumite obiecte de invatamant, modul de respectare a normelor de disciplina, atitudinea fata de scoala, nivelul performantelor scolare, aspiratiile profesionale, modul de deschidere si sinceritate in raport cu parintii si atitudinea fata de problemele sexuale.

Pe baza datelor obtinute autorul ajunge la concluzia ca procentul parintilor care nu-si cunosc copilul sau care au o imagine falsa fata de el este de 30-40%, iar in ceea ce priveste unele aspecte ale studiului, procentul fiind mai ridicat.

In conditiile unei cunoasteri insuficiente a personalitatii copiilor, activitatea educativa este afectata negativ, de aceea unii parinti cand sunt confruntati cu anumite acte comportamentale ale copiilor lor incearca sa gaseasca adevaratele cauze exclusiv in afara familiei, convinsi fiind ca ei au facut totul si ca sunt in general in cunostinta de cauza in legatura cu educarea si formarea acestora.

Activitatea educational formativa desfasurata de catre parinti este extrem de complexa fiind multipu determinata. Efectele ei pozitive vizeaza contributia si dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului in conformitate cu modelul si idealul educational al societatii noastre. Aceasta activitate educationala depinde de o multitudine de factori: modul in care este perceput si cunoscut copilul de catre parinti, modul de relationare al parintilor cu proprii copii, strategiile educational utilizate, relatiile dintre parinti, etc.

In organizarea si desfasurarea activitatii educative din cadrul familiei este necesara diferentierea a doua componente : climatul educational si situatia educationala.

Climatul educational familial este o formatiune psihosociala complexa cuprinzand ansamblul de stari psihice, moduri de relationare interpersonala, atitudini ce caracterizeaza grupul familial o perioada mai mare de timp. Acest climat care poate fi pozitiv sau negativ se interpune ca un filtru intre influentele educationale exercitate de parinti si achizitiile comportamentale realizate la nivelul personalitatii copiilor.

M. Gilly a realizat o cercetare avand ca obiectiv stabilirea influentei climatului educativ familial asupra randamentului scolar si al comportamentului elevilor. Ipoteza acestui studiu a fost ca scolarul are nevoie acasa de un cadru general de viata in care sa se simta in siguranta, pt. aceasta el are nevoie de parinti calmi, intelegatori, afectuosi si destul de maleabili in raporturile lor cu copilul fara a da insa dovada de slabiciuni. Copilul are nevoie de un cadru de disciplina destul de ferm pentru a nu-l lasa sa isi inchipuie ca libertatea lui este fara margini si totodata sa stie ca parintii sai impartasesc acelasi nivel de exigenta.

Ca metoda de lucru s-a folosit analiza comparativa a doua loturi de elevi cu rezultate bune si slabe la invatatura, de aceeasi varsta provenind din medii asemanatoare si avand acelasi nivel intelectual. Prin aceasta metoda s-au evidentiat influentele negative execitate asupra elevilor cu rezultate scolare slabe de catre climatul familial negativ determinat de :

lipsa de autoritate din partea mamei;

lipsa de acord intre parinti asupra problemelor de autoritate;

lipsa de calm si stabilitate in comportamentul parintilor;

intoleranta parintilor fata de anumte comportamente ale copilului care tulbura atmosfera familiala (zgomot, dezordine, nesupunere, lipsa de respect);

pedepse corporale si privatiuni si interventii verbale sub forma ridicarii vocii si amenintarilor.

Asadar, climatul educational familiail poate fi analizat dupa mai multi indicatori, cei mai importanti fiind urmatorii:

modul de raportare interpersonala a parintilor(nivelul de apropiere si intelegere, acordul sau dezacordul in legatura cu diferite problem, etc.);

sistemul de atitudini parentale in raport cu diferite norme si valori sociale;

modul in care este perceput si considerat copilul;

modul de manifestare a autoritatii parintesti(unitar sau diferentiat);

gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;

dinamica aparitiei unor staro tensionale si conflictuale;

modul de aplicare a recompenselor si sanctiunilor;

gradul de deschidere si sinceritare a copilului in raport cu parintii.

In ceea ce priveste climatul educational parintii au obligatia in primul rand de a asigura, o buna relationare intre ei oferind astfel copiilor un model de conduita parentala cu accentuate valente formative

Spre deosebire de climatul educational, situatia educationala reprezinta o anumita secventa din dinamica specifica a acestuia. Ea se referea la ceea ce se intampla intr-o perioada scurta de timp(ore, o zi sau mai multe). De aceea o anumita situatie educationala se deosebeste de alta prin faptul ca la un anumit moment dat, anumite elemente de ordin educativ domina viata grupului familial cu influente pozitive sau negative asupra copiilor. Astfel, de exemplu aceasta dominanta poate fi: un conflict intre parinti si copil, cooperarea dintre parinti si copii in vedrea rezolvarii unor sarcini scolare, initierea copilului pentru a desfasura anumite actiuni, acte comportamentale ale copilului, sprijinul acordat copiilor.

Situatiile educationale presupun prin excelenta momente actionale si interactionale care necesita interventie, sprijin, supraveghere, informare sanctiune din partea parintilor. Aceste acte interpersonale si interactionale pot fi pozitive (cooperare) sau negative si, in raport cu climatul educational (de asemenea pozitiv sau negativ) pot fi in acord sau nu. In cadrul unui climat educational pozitiv poate sa apara o situatie educationala conflictuala sau invers intr-un climat educational negativ pot sa se contureze si situatii educationale pozitive.

Norme educationale pentru asigurarea unui bun climat educativ

(Kurt Lewin)

1. parintii trebuie sa inspire copilului un sentiment de securitate;
2. copilul trebuie sa simte ca este iubit si dorit;
3. evitarea amenintarii, fricii si pedepsei;
4. incurajarea copilului in dobandirea propriei independente si asumarea responsabilitatii;
5. necesitatea unui climat familial cald;
6. manifestarea in grade rezonabile a tolerantei in scopul evitarii conflictelor;
7. parintii trebuie sa evite sa-l faca pe copil sa se simta inferior;
8. parintii trebuie sa se asigure ca nu cer copilului performante neconforme varstei sau nivelului lui de dezvoltare;
9. respectarea sentimentelor si drepturilor copilului;
10. oferirea de raspunsuri sincere la intrebarile pe care copiii pot sa le adreseze, cu mentiunea ca aceste raspunsuri trebuie sa fie adecvate varstei lor;
11. parintii trebuie sa se intereseze de preocuparile copilului chiar daca acestia considera ca nu sunt utile;
12. ajutarea copilului atunci cand se afla in dificultate fara a-l considera anormal;
13. favorizarea cresterii, a progresului si nu a perfectiunii.

Comportamentul parental trebuie sa fie prin excelenta adaptativ, dovedind intotdeauna un indice inalt de flexibilitate; astfel o situatie educationala poate sa solicite mai multe intelegere, acceptare si toleranta, iar alta mai multa autoritate, interdictie si chiar sanctiune.