Acvila Mica (Hieraaetus Pennatus)
Cea mai mica acvila europeana, cat un sorecar. Intalnita in paduri cu
copaci cu frunze cazatoare, cu luminisuri si poieni, de obicei in regiuni
montane mai joase, dar si la campie. Sta nemiscata in aer pe durate lungi, fara
sa bata din aripi, apoi plonjeaza spre sol cu aripile stranse, cu o viteza
incredibila (cu picioarele intinse inainte) Exista doua faze de culoare, una
obisnuita deschisa si una mai rara inchisa. Rar, se intalnesc si tipuri
intermediare. Faza deschisa este uneori confundata cu variantele xtrem de
deschise de sorecar si viespar, dar se deosebeste de acestia si de toate
celelalte rapitoare (cu exceptia hoitarului) prin faptul ca partea inferioara a
aripii are remigele intunecate si subalarele deschise sau albicioase.
Supraalarele mijlocii sunt, la ambele faze, de obicei atat de deschise incat
formeaza un tipar specific in forma de "V" pe partea superioara a aripii, la
fel ca la gaia rosie, insa prezentand in plus supracodale de culoare deschisa.
Faza inchisa este maro inchis dedesupt (cu supraalare negricioase), dar cu
coada putin mai deschisa, putand fi confundat cu eretele de stuf (juv.) si gaia
neagra. Indivizii cei mai deschisi la culoare din faza intunecata (mai putin
intalniti), au o nuanta de maro-roscat, fiind uneori catalogati ca "faza
intermediara". Toti au ultimele trei remige primare putin mai deschise, coada
integral de un gri deschis uniform (se inchide putin doar spre varf) si
totodata, cate un punct mic alb pe marginea frontala a fiecarei aripi, la umar
(langa corp), usor vizibil din fata. Strigate scurte, repetate:
"piu-piu-piu-piu" sau "pi-pi-pi".
