Khille - Ghidul incepatorului pentru cresterea pestilor de acvariu

Khille

Ghidul incepatorului

Selectarea pestilor Killie

Cand vine timpul sa va alegeti primii vostri Killie, faceti-o cu grija. Inutil sa va mai spun, alegeti-va pesti sanatosi, dar fiti atentide asemenea sa alegeti pesti care sunt corect identificati. Multe specii si varietati arata foarte asemanatoare iar pestii vanduti in magazine sunt frecvent gresit identificati. Mai mult, multi Killie sunt mentinuti cunoscandu-se locatia varietatii. Spre exemplu, Nothobranchius rachovii Beira 91, un peste splendid, reprezinta o varietate particulara a acestei specii identificata prin localitatea si anul in care care a fost colectat. Se poate afirma cu toata convingerea in acest hobby ca varietatile nu se pot incrucisa intre ele chiar daca par a fi aceeasi pesti. Astfel de incrucisari pot da nastere la hibrizi care pot fi sterili, sau sunt pesti carora natura nu le da nastere.

Restul acestei sectiuni va cuprinde discutii despre cateva genuri de pesti Killie si cateva dintre speciile din interiorul lor cu sublinierea acelora care se preteaza pentru incepatori.

Aphyosemion

Este unul dintre genurile cele mai populare de pesti Killie printre pasionati si cuprinde un mare numar de specii mentinute in hobby. Aceste specii provin din Vestul africii, multe sunt frumoase si relativ usor de mentinut si inmultit in ghemuri plutitoare. Unul dintre cei mai comuni si mai potriviti pesti pentru incepatori este Aphyosemion australe, unul dintre putinii pesti Killie care au un nume comun Lyretail (Coada lira). Aceasta specie icreaza in ghemuri plutitoare. Il putem gasi in trei linii (rase) de culori diferite ale corpului. Forma naturala "Chocolate" are culoarea ciocolatei iar cei de culoarea aurie "Gold"sau portocalie "Orange" au aparut in populatiile din acvarii.

Alte specii potrivite pentru incepatori sunt: A. caliurum, A. ahli, A. bivittatum.

Genul Aphyosemion contine in cadrul speciilor populatii ce sunt identificate dupa locatie. Diferite populatii pot sau nu pot fi genetic identice.

Fundulopanchax

Acest gen contine mai multe specii foarte colorate care sunt potrivite pentru incepatori. Acest gen include popularul Fp. gardneri, Fp. filamentosus si emblema AKA, Fp. sjoestedti. Multe varietati ale speciei Fp. gardneri sunt relativ usor de mentinut si inmultit ca si Fp. filamentosus. Fp. sjoestedti insa este o provocare ceva mai mare cu toate ca este greu sa rezisti farmecului acestui peste. Toate aceste specii contin mai multe varietati. Cativa dintre Fp. gardneri sunt icratori de suprafata, in timp ce Fp. gardneri nigerianus si Fp. gardneri gardneri sunt icratori atat de suprafata cat si de fund. Celelalte doua specii mentionate sunt icratori de fund.

Cynolebias

Acest gen cuprinde mai multe specii anuale din America de Sud. Cynolebias whitei este foarte indicat pentru incepatori, usor de inmultit si de mentinut in acvariu. Este un peste elegant iar comportamentul sau in timpul icrarii este fascinant. Probabil singurul dezavantaj este faptul ca la fel ca la multi anuali, incepatorii trebuie sa astepte cateva luni inaintea primei icrari si a primei eclozari.

Epiplatys

Speciile acestui gen sunt pesti de suprafata ce se hranesc cu insectele ce cad in apa. Prefera sa icreze la suprafata in ghemuri plutitoare sau plante. Ei sunt vigurosi si multi au o marime acceptabila, unii sunt usor de inmultit si mentinut in acariu. Un bun exemplu si o buna alegere pentru incepatori sunt E. sexfasciatus si E. fasciolatus. Acest gen contine si cateva specii care te provoaca. Spre exemplu extrem de micul E. anulatus desi izbitor de frumos ar putea sa nu fie o alegere buna pentru incepatori.

Nothobranchius

Acesti anuali din Africa de Est sunt printre cei mai frumosi pesti tropicali de apa dulce din lume. N. rachovii este adesea mentionat ca cea mai frumoasa specie de apa dulce din lume si o merita din plin. Culorile sunt sclipitoare la aproape toate speciile acestui gen. Printre aceste specii N. guentheri si N. korthause sunt niste pesti excelenti pentru incepatori. Daca va veti decide sa incercati sa tineti acesti pesti trebuie sa fiti preveniti de faptul ca ei sunt susceptibili la boli produse de protozoare si ei trebuie tinuti in apa ce contine ½ la 1 lingurita de sare la un galon. Altfel ei o duc bine intr-o varietate mare de ape incepand de la cele putin dure pana la cele alcaline. Din nou inmultirea lor necesita rabdare, icrele necesitand o perioada prelungita de seceta cu toate ca N. korthause este printre cei cu o perioada de seceta scurta.

Pterolebias

Printre speciile Sud Americane multe sunt foarte atractive. Multe dintre ele sunt printre cele mai dificile specii la inmultire si probabil nu sunt o alegere buna pentru un incepator. Aceasta trecere in revista a genurilor de pesti Killie a fost foarte scurta si are menirea de a servi doar ca introducere. Sunt multe alte genuri interesante incluzand pesti killie nativi din America de Nord, pestisorul "catel de desert' (Desert pupfish) si pestele drapel al Floridei, Jordanella floridae, genurile Rivulus, Rachovia, Austrofundulus si altele, si altele. Multe dintre acestea vor fi mentionate in alta parte a acestui site.

Hibrizii

Dupa cum s-a discutat deja, este usor sa se hibrideze unele dintre speciile de killlie. Este politica AKA sa descurajeze hibridarile cu exceptia scopului cercetarilor stiintifice. Organizatia crede ca pestii trebuie sa ramana asa cum sunt ei in natura si pasionatii nu trebuie intentionat sa schimbe identitatea, forma sau culoarea. Fiecare membru al AKA este indemnat sa urmeze aceasta solicitare.

Calitatea

Fiecare este indrumat sa mentina pestii la standarde inalte prin asigurarea unui mediu inconjurator optim sau sa transmita pestii unui alt pasionat care cunoaste standardele inalte pentru buna sanatate si culoare a pestilor. Succes in pasiunea voastra si sa aveti multi ani de succese si bucurii cu Killie. Daca nu sunteti inca un membru al AKA noi privim inainte dorind sa va avem ca membru si sa va cunoastem.

Conditii generale de mentinere

Locuinta

In general killie sunt tinuti in acvarii mici adesea cam de 2,5 galoane.Pentru inmultire bazinele mici sunt preferate. Pe langa faptul ca permit observarea de aproape a pestilor, micile acvarii permit acvaristului sa separe perechi sau triouri din diferite specii. Majoritatea entuziastilor killie curand ajung sa aiba mai multe specii si noi am mentionat asta aici, in scopul reproducerii este esential ca diferite specii sau diferite varietati sa fie mentinute strict separate. Speciile inrudite pot fi reproduse si produc hibrizi dar pastratorii seriosi de killie se straduiesc sa mentina diferite specii in stare pura. Mai mult hibrizii pot fi sterili. Evident marimea acvariului trebuie sa se potriveasca cu marimea pestelui si pestii mari ca si Fp. sjoestedti (Blue Gularis) necesita acvarii de 5 sau 10 galoane. Acvariile mari, de 10 sau 15 galoane sau chiar mai mari sunt utilizate pentru cresterea pestilor tineri.

Dupa cum se va discuta mai tarziu in acest document puii sunt adesea scosi din icre in containere mici cum ar fi cutiile de papuci din material plastic sau alte cutii asemanatoare.

Intr-o camera tipica pentru pestii killie veti vedea in mod normal acvarii si containere intr-o mare diversitate de marimi. Cum sunt acestea aranjate este o problema de gust personala, dar camerele de pesti Killie adesea au rafturi cu acvarii mici deasupra si acvarii mari jos. Un avantaj al camerei de pesti este ca intreaga camera, mai exact fiecare acvariu individual poate fi incalzit..

Plantele si substratul

Acvariile plantate sunt o placere sa fie privite si plantele utilizeaza materiile organice produse de pesti si de asemenea oxigeneaza apa. De asemenea multi detinatori de pesti Killie evita utilizarea plantelor in acvariile pentru inmultire precum si-n cele de crestere. Plantele pot face colectarea icrelor (va fi descrisa mai tarziu) dificila. In plus icratorii de fund icreaza in pietris care este substrat in acest caz si acest lucru nu este binevenit. Pe de alta parte o tehnica pentru depunerea icrelor la depunatorii in plante implica utilizarea unui acvariu permanent plantat si unii crescatori permit icrarea pestilor ce depun pe fundul bazinului peste nisip. Un compromis se poate realiza cand se utilizeaza acvarii goale pentru inmultire si acvarii cu plante pentru crestere.

Ce plante vor fi utilizate depinde de alegerea acvaristului dar deoarece killie se simt bine in acvarii cu o lumina redusa plantele care tolereaza o luminozitate redusa sunt cele mai indicate. Aceasta include Cryptocorynele, muschiul Java si feriga Java. Daca nisipul este utilizat ca si substrat este bine sa utilizam din acelea care nu durifica apa. Nisipul de cuart sau pietrisul fin favorit printre acvaristii entuziasti de plante este Nr. 3 usor de gasit in multe magazine.

Iluminarea

Multi Killie ca si Aphyosemion provin din rauri de padure care sunt protejate de lumina directa si prefera lumina redusa. In acvarii luminoase, plantele pot furniza umbra pentru killie care prefera conditii de lumina redusa. Multi Killie apar in frumusetea lor cand lumina cade de deasupra din partea din fata a acvariului. Din cauza acestui lucru multi entuziasti de killie isi ilumineaza acvariile lor si-n special acvariile de inmultire cu o lumina din tavan cu o dispunere spre acvariile unde mai multa lumina este necesara.

Aerarea si filtrarea

Acvariile mici ca si cele ce se utilizeaza la pastrarea pestilor killie sunt mult mai usor de poluat decat acvariile mari. Volumul mic de apa acumuleaza usor gunoaie, resturi ce genereaza amoniac si nitriti care sunt extrem de toxice pentru pesti. Majoritatea detinatorilor de killie cel putin in SUA, folosesc diferite metode de aerare si filtrare. Filtrele prin care trece aerul furnizeaza o casa pentru bacteriile aerobe nitrificatoare care coboara nivelul daunatorului amoniac si nitritii ii transforma in nitrati, produsi finali mai putin toxici.

Diferite tipuri de filtre pot fi utilizate dar pentru acvariile mici cele mai populare sunt cutiile mici de filtre ce contin un filtru de burete sau filtre "lanoase". Ambele ofera o mare suprafata pentru bacterii care sa le colonizeze si sa filtreze particulele materiale din apa.

Filtrul de burete are avantajul ca nu captureaza puii, aspect problematic la filtrele in cutie. In acvariile mari unde substratul este folosit putem utilizain plus filtre de nisip.

Temperatura

Temperatura ideala a apei depinde de specie dar pentru majoritatea pestilor Killie temperatura trebuie sa fie cuprinsa in intervalul 72-75 F. Incalzitoarele de acvariu conventionale trebuie utilizate dar, deoarece crescatorii seriosi de Killie au cateva sau mai multe acvarii este obisnuit ca intreaga camera sa fie incalzita.

Un alt avantaj al acestui mod de lucru este faptul ca acvariile acoperite nu trebuie modificate pentru cablul de incalzire. Multi Killie sunt mari saritori din bazine si vor iesi din acvarii iar viata lor si asa scurta se va sfarsi. De aceea fanii Killie trebuie sa se asigure ca, capacul acvariului este bine inchis.

Proprietatile apei

Este imposibil sa generalizam proprietatile apei necesare pentru Killie. Unii cum ar fi A. cameronense provin din ape acide si moi (duritate scazuta) in timp ce altii provin din ape alcaline, dure. Unii killie trebuie sa aiba conditii speciale particulare in privinta apei. Altii cum ar fi genul Nothobranchius pot tolera o gama variata de proprietati ale apei. Bineinteles ca nici un peste nu trebuie supus unor schimbari bruste a pH-ului sau duritatii.

Ph-ul

Ph-ul apei sau a unei solutii este masura concentratiei ionilor de hidrogen exprimat prin logaritmul negativ al acestor ioni. Apa pura este neutra avand un pH de 7.0. Apa acida are un pH sub 7.0 datorita unei cresteri a concentratiei ionilor de hidrogen, in timp ce apa alcalina are un pH mai mare ca 7.0. In ambele cazuri schimbarea pH-ului este datorata substantelor dizolvate in apa. Este util sa avem catea modalitati de testare a pH-ului apei din acvariu. Aceasta poate fi facuta fie cu solutie indicator, fie cu hartie de pH dar cel mai convenabil cu un pH-metru electronic. Micute, usor de tinut in mana, alimentate cu baterii pH-metrele sunt acum disponibile la preturi relativ mici. Pestii nu trebuie expusi la schimbari bruste ale pH-ului. Astfel pestii noi adusi vor fi in prealabil aclimatizati prin combinarea lenta a apei vechi cu cea din mediul nou.

pH-ul apei poate fi schimbat utilizand acizi diluati cum ar fi bifosfatul de sodiu sau baze diluate ca si bicarbonatulde sodiu. Este usor sa schimbi pH-ul utilizand excesiv aceste chimicale dar pH-ul obtinut poate sa nu fie stabil. O cale mai buna pentru reducerea pH-ului este filtrarea prin turba. Turba este buna fiarta si clatita apoi plasata in cutia filtrului intre 2 straturi lanoase. Dupa ozi sau doua apa va fi de culoarea chilimbarului si putin mai acida. Pentru a creste pH-ul cel mai bine este sa introducem in acvariu carbonat de calciu sub diferite forme cum ar fi nisipul sau pietrisul cu calciu. Dioxidul de carbon eliberat de materiile organice produse de pesti, in descompunere, se dizolva in apa si produce acid carbonic, care va reactiona cu carbonatul de calciu si rezulta bicarbonatul de sodiu solubil.Ultimul se comporta ca un tampon, ajutand la stabilizarea pH-ului apei din acariu.

Duritatea apei

Duritatea apei se refera la cantitatea sarurilor de calciu si magneziu in primul rand la clorurile si sulfatii din solutii. Duritatea este masurata in grade de duritate (dGH) sau ca si parti per milion (ppm). Este obisnuit sa vedem 2 tipuri de duritati in discutie, duritatea permanenta (sarurile de calciu si magneziu altele decat bicarbonatii) si cea temporara sau duritatea "carbonatilor"(bicarbonatul de calciu si cel de magneziu). Ultima este o masura a capacitatii apei de tampon dupa cum am discutat anterior. Duritatea poate fi masurata prin metoda titrarii, dar si kit-urile moderne sunt disponibile pentru a masura ambele forme de duritate. Oricum, pentru multe scopuri conductivitatea apei care masoara sarurile totale dizolvate in apa este adecvata. Conductivimetrele cu baterii mici, care masoara sarurile totale dizolvate in ppm sunt disponibile pentru aceste scopuri. In majoritatea cazurilor duritatea apei nu este atat de critica ca si pH-ul. O apa de 120-160 ppm este satisfacatoare pentru majoritatea Killie, cu toate ca aici sunt cateva specii care se simt bine in apa foarte moale si altele in apa dura. Apa considerata prea dura poate fi diluata cu apa de ploaie sau apa artificiala purificata. Mai tarziu putem produce o asemenea apa utilizand rasini scimbatoare de ioni sau unitati RO. Rasinile schimbatoare de ioni schimba ionii de Na cu cei de Mg si Ca. Unitatile RO schimba (indeparteaza) ionii de Ca si Mg printr-un proces de filtrare. O apa RO buna deci este identica cu apa distilata. In ultimii ani preturile rezonabil de mici ale unitatilor RO au devenit disponibile pentru utilizarea lor in acaristica si sunt vazute in multe camere cu pesti.

Hranirea pestilor Killie

Un meniu variat si complex este practic o necesitate pentru a avea succese cu pestii Killie, in particular la inmultirea lor. Multi pesti killie o duc bine doar daca meniul lor cuprinde si hrana vie. Altii o duc bine cu mancare inghetata iar altii cu hrana uscata. In orice procent, utilizarea exclusiva a unui singur tip de hrana trebuie evitata si aceasta practica este cea care conduce la un dezechilibru si la deficiente in alimentatie. Puteti gasi informatii utile despre mancare in alte site-uri cum ar fi Krib.

Hranirea pestilor adulti

Artemia salina

Aceasta mancare este un produs principal pentru multi crescatori de pesti Killie.

In unele regiuni Artemia adulta poate fi gasita de vanzare. Acestia sunt o excelenta sursa nutritiva si sunt cu usurinta acceptati de majoritatea pestilor Killie. Deoarece traiesc in ape foarte sarate ei sunt lipsiti de bacterii si paraziti periculosi pentru pestii de apa dulce. Artemia inghetata este in mare masura disponibila si utilizata fiind acceptata de majoritatea pestilor Killie dar, ca si alte hranuri nevii trebuie avuta mare grija sa nu-i supraalimentam.

Daphnia

Este una dintre cele mai utilizate mancaruri vii.Pot fi crescute artificial in cantitati limitate dar majoritatea acvaristilor le colecteaza din helestee sau balti. Un dezavantaj al daphniei colectate din natura este pericolul de a colecta si organisme potential periculoase pentru pestii de acvariu. Deoarece are un efect laxativ pentru pesti la fel ca si alte hranuri este indicat sa nu se utilizeze in exclusivitate.

Larvele de tantar

Este o excelenta hrana pentru pesti dar se poate gasi doar in anumite perioade. Pot fi colectate din iazuri si ape statatoare tragand fileul pe la suprafata apei sau colectand ouale ce plutesc si punandu-le sa eclozeze intr-un cotainer cu apa in camera cu pesti. Multi acvaristi recomanda cultivarea acestor larve intr-un container cu apa lasat afara ceea ce permite apei sa devina verde din cauza algelor. Ouale plutioare sau larvele pot fi astfel crescute in conditii controlate. Trebuie avut grija cand larvele isi termina ciclul si devin tantari, este cea mai buna metoda de a deveni nepopular printre vecini. Ca si cu alte vietuitoare aduse din natura si aici exista riscul de a introduce inamici odata cu larvele.

Viermii Tubifex

Sunt niste viermi mici care traiesc in locuri murdare cum ar fi canalele de scurgere. Pot fi colectate din diferite locuri sau din diferite magazine. Tubifex este o excelenta hrana pentru pesti dar are o reputatie proasta deoarece transmite o varietate de boli la pesti. Acest risc scade daca-i tinem sub apa curgatoare in niste bazine cu un nivel scazutde apa. In acest fel viermii isi curata tubul intestinal iar viermii morti sunt spalati si dati deoparte.

Viermii negri

Sunt similari cu Tubifex si sunt de asemenea o hrana excelenta. Pot fi cumparati fie din magazine sau direct de la companiile care-i produc pentru profit. Unii dintre acesti producatori sunt asociati cu fermele de crestere a pestilor iar altii sunt preocupati doar de cresterea viermilor negri. Cei asociati cu fermele de pesti sunt mai predispusi sa transmita boli pestilor. Ca si Tubifex viermii negri poarta reputatia pentru transmiterea de boli. Cu toate acestea unii crescatori le acorda credit. Viermii negri pot fi tinuti ceva timp sub apa curgatoare rece sau in farfurii cu apa suficienta cat sa-i acopere.

Viermii albi

Enchytraeidele sunt o alta hrana excelenta pentru pestii Killie. Posibilitatea ca ei sa fie purtatori de paraziti sau bacterii patogene exista dar, deoarece sunt cultivati aceasta probabilitate este mult mai mica decat in cazul viermilor negri sau al viermilorTubifex. Trebuie precizat ca viermii albi sunt grasi si de aceea nu trebuie utilizati ca si hrana exclusiva. Sunt multe metode de cultura ale acestor viermi. Viermii de pornire se pot obtine de la un alt pasionat sau din Lista de pesti si icre cuprinsa in Scrisoarea de noutati de afaceri a AKA. Obisnuit acesti viermi se cultiva intr-o mixtura de sol si turba 50:50. Unii folosesc pamant de gradina, frunze etc. Este foarte bine sa se sterilizeze substratul inainte de utilizare. Acest lucru se poate face prin sterilizarea intr-un cuptor cu microunde cateva minute. Dupa racire substratul este pus intr-o cutie, permitand racirea, se stropeste cu apa pana ce este in intregime umed si apoi pornirea este facuta. Viermii pot fi hraniti cu fulgi de cereale sau mancare de ovaz fiarta, dar cea mai comuna mancare este painea inmuiata in apa sau apa de drojdie (o suspensie laptoasa de drojdie in apa). Acestor viermi nu le prea plac temperaturile inalte, ideal ar fi 50 F. Viermii pot fi colectati prin scoaterea lor afara daca cultura este buna sau punand o parte din substrat intins deasupra unui vas cu apa. Un bec aprins se pune deasupra substratului ceea ce obliga viermii sa migreze in apa dupa care viermii se spala si apoi se folosesc pentru hranirea pestilor Killie.

Musculitele de fructe (de otet)

Doua mutante ale genului Drosophila care nu pot zbura sunt o excelenta hrana pentru Killie. Ele se misca incet si este recomandabil ca pestii sa primeasca aceste musculite doar atatea cate pot manca imediat. Obisnuit aceste musculite sunt cultivate in sticle de diferite marimi pe mediu de cultura presarat cu drojdie uscata. Sticla este astupata cu un dop de burete artificial sau ceva asemanator dupa ce musculitele sunt introduse. Dupa cateva zile larvele vor aparea, ele trec in stadiul de pupe si apoi apar musculitele adulte, stadiu in care se folosesc ca hrana pentru pesti. Mediul pentru musculite poate fi "gatit" dar aceasta implica timp pierdut si multa murdarie sau poate fi obtinut de la un furnizor cum ar fi Institutul de Biologie din Carolina si este mult mai usor de utilizat. O cultura de pornire poate fi obtinuta din surse similare sau de la alti pasionati si se gaseste si-n lista F&EL a AKA.

Inima de vita si mancarurile de tip pasta

Inima de vita dupa inlaturarea tesutului fibros si adipos poate fi inghetata si apoi trecuta printr-o razatoare rezultand niste mici "viermisori". Multi pasionati utilizeaza inima de vita la baza mancarurilor preparate ce contin si materii vegetale, vitamine si alte adaosuri. Alte preparate similare de tip mancaruri-pasta au la baza creveti si pesti. Si acestea se transforma in mici "viermisori".Trebuie avut grija cu acest tip de mancare deoarece daca li se da pestilor mai mult decat pot ei sa manance apa se murdareste foarte usor.

Hrana uscata

Multe tipuri de mancare uscata se gasesc astazi. Killie au reputatia de a fi sovaielnici cand li se ofera hrana uscata. Unii o vor accepta iar altii vor fi educati s-o accepte. Avantajul produselor comerciale uscate este ca ele contin si alti factori nutritivi incluzand vitaminele.

Hrana pentru puii de Killie proaspat eclozati

Nauplii de Artemia

Aproape orice crescator de Killie utilizeaza nauplii de Artemia pentru puiet. Multi pui de Killie pot manca de la inceput Artemia iar altii mai mici pot manca Artemia doar dupa ce primesc cateva zile infuzorii. Ouale de Artemia sunt disponibile in magazinele de specialitate. Esential este faptul ca ouale eclozeaza intr-o apa cu grad ridicat de salinitate (6-8 linguri/galon). Mai multe metode au fost descrise. O metoda este sa se eclozeze ouale intr-o tava, utilizand apoi o lumina pentru cele eclozate. Alta metoda este prin eclozarea lor intr-un borcan aerand permanent solutia salina. O metoda foarte populara astazi este utilizarea unei sticle de 2 litri intoarsa la care fundul i-a fost decupat. O bucata de tub este lipita intr-o gaura facuta-n capac si utilizata pentru aerarea solutiei. O metoda avansata este inlaturarea cojii oului inaintea eclozarii. Din nou metodele variaza dar cea descrisa aici este utilizata de multi pasionati. O ceasca de apa rece este pusa intr-o sticla de plastic de 2 litri intoarsa si o lingurita de oua de Artemia este adaugata. Se oxigeneaza usor timp de 1 ora. O cana de substanta pentru albit este adaugata si apoi se oxigeneaza viguros 6 minute. In acest timp solutia cu oua in suspensie isi schimba culoarea din maro in portocaliu. Suspensia este apoi trecuta printr-un batic (batista) alb, clatit apoi totul bine cu apa rece, apoi sunt puse in solutia de sare dinainte pregatita si aerata moderat. Dupa 24-36 de ore in functie de temperatura ouale vor ecloza. Avantajul acestei metode este rata mare de eclozare.

Viermii micro

Sunt o alta hrana excelenta pentru puii de Killie. Cultura de pornire se gaseste in F&El. Pentru cultura se folosesc cereale maruntite puse intr-o cutie de plastic. Apa se adauga pana se obtine o pasta. Drojdie uscata este adaugata peste pasta si apoi se pun viermisorii. Dupa cateva zile ei se catara pe marginea cutiei de unde pot fi recoltati cu un betigas si direct apoi la puii de Killie. Dupa cateva zile cultura se strica si o noua cultura trebuie pornita.

Viermisorii de otet

Acesti viermisori micuti sunt o excelenta sursa de hrana pentru puii de Killie. Au avantajul ca traiesc oricat in apa in suspensie. Sunt simplu de inmultit dar mult mai greu de colectat in comparatie cu viermii micro. Pentru cultura, un borcan de un galon umplut 50% apa si 50% otet de vin.. O bucatica de mar se adauga si cultura de pornire. Dupa cateva zile o puzderie de viermisori vor sta in suspensie. Aceasta cultura rezista fara prea multa atentie. Pentru hrana pestilor se utilizeaza pentru colectare hartie de filtru si apoi se spala bine pentru a se inlatura otetul.

Infuzorii

Este un nume colectiv dat la organisme mici ce populeaza natural apele. Apa verde, spre exemplu, contine asemenea creaturi. Se utilizeaza pentru hranirea puietilor care nu pot manca o hrana mare de tipul celor descrise anterior. Cultura se obtine de la un alt crescator sau din lista AKA. Pentru cultura se utilizeaza un borcan umplut cu apa declorinata si cateva boabe de mazare uscata sau cereale. Dupa catea zile apa se umple de bacterii si devine tulbure, atunci se adauga infuzorii ce sunt hraniti saptamanal cu cateva boabe de mazare uscata. Dupa un timp cultura miroase urat asa ca unii nu se prea inghesuie sa practice aceasta cultura. Alti pasionati utilizeaza coji de cereale pentru cultura infuzoriilor.

Viermii grindal

Sunt o mancare excelenta pentru pestii tineri. Se cultiva similar ca si viermii albi dar prefera o temperatura mai ridicata (70 F). Pentru cultura se utilizeaza un pat din pamant si turba 50:50 (sterilizat intr-un cuptor cu microunde). Apoi mixtura este imbibata cu apa, se adauga viermisorii de pornire si se hranesc cu fulgi de cereale zilnic. O bucata de sticla este pusa deasupra si apoi se acopera cu un capac. Cand viermisorii se inmultesc, ei se aduna pe sticla de unde pot fi recoltati cu usurinta.. O alternativa este de a utiliza un burete pentru cultura grindalului. Mai exista si alte metode de cultura al acestor viermi.

Inmultirea pestilor Killie

In natura killie sunt adaptati la biotopurile lor in care alti pesti nu pot supraietui. In particular multe specii supravietuiesc in zone unde helesteele seaca pe toata perioada sezonului uscat. Pentru a reusi reproducerea acestor specii pasionatii trebuie sa mimeze aceste conditii in acvariul lor. Unele specii de killie icreaza in plante in apropiere de suprafata apei, unii prefera sa icreze spre profunzimea apei altii icreaza si la suprafata si pe fundul bazinului; alti killie au nevoie de un substrat pentru pentru icrare iar unii chiar icreaza disparand complet in substrat. Perioadele si conditiile de dezvoltare a icrelor variaza foarte mult. Unele se dezvolta in apa altele necesita o perioada de uscare partiala. Unele necesita doar o saptamana pentru dezvoltare altele mai mult decat un an si jumatate. O caracteristica a comportamentului pestilor killie este faptul ca ei depun zilnic o cantitate mica de icre. Pornind de la comportamentul lor la icrare killie se pot imparti in trei categorii: icratori in plante (de suprafata si de fund), icratori in substrat si cei ce icreaza afundandu-se in substrat.

Icratorii in plante

Ei isi lasa icrele fie in plantele de suprafata fie pe cele aflate la fund. Multe genuri sunt incluse aici ca si Aphyosemion (majoritatea), multi Fundulopanchax, Aphanius, Aplocheilus, Epiplatys, Pachypanchax, Fundulus (majoritatea) si Riulus (exceptie Riulus stellifer). In acvariu sunt cateva tehnici care se pot utiliza pentru icrarea acestor pesti.

Metoda smocului

Cea mai populara metoda este utilizarea unui smoc facut din fibre artificiale 100% acrilice. Pestii isi vor depune icrele pe fibre. Este gresit a se utiliza fibre organice deoarece acestea se deterioreaza in apa. Culoarea smocului nu prea are nici o importanta desi unii crescatori afirma ca pestii lor prefera anumite culori. Culorile intunecate, in particular verdele inchis este adesea utilizat. In toate cazurile este indicat sa fierbem smocul. Construirea smocului nu este dificila. O pluta de 1,5" diametru si ¾ -1 inch grosime este utilizat pentru ca smocul sa pluteasca. Un sant mic este taiat pe toata circumferinta dopului. Apoi fibrele sunt infasurate de 30-50 de ori in jurul unei piese rigide de carton sau a unei carti. Diametrul infasurarii trebuie sa fie aproximativ egal cu circumferinta dopului. Cateva fire sunt taiate si trecute printre fibrele infasurate si se leaga la capete. Toata lucrarea este apoi atasata de dop si se ajusteaza distributia uniforma a fibrelor in jurul circumferintei. In final fibrele sunt taiate in partea opusa dopului fiecare fir atarnand individual. Acest tip de ghem este cel mai bun si usor de cercetat, ca si ghemul construit prin formarea unui manunchi de fibre cu funda la capat.Pentru icratorii de fund, ghemul este facut simplu prin simpla creere a unei funde fara pluta. Cand este bine imbibat cu apa acest ghem se scufunda singur.

Pentru inmultire ghemul este plasat in acvariul de mentinere. Obisnuit, acvariul de inmultire este lipsit de substrat pentru ca multi Killie prefera sa-si depuna icrele in substrat. Deoarece multe specii de Killie isi depun icrele atat in ghemuri plutitoare cat si de fund se pot utiliza ghemuri cu fire lungi care se intind de pe fundul acvariului.

Recoltarea icrelor, incubatia si puii

Metoda incubarii icrelor in apa

La fiecare 2 sau 3 zile ghemul trebuie sa fie scos din apa si icrele recoltate. Apa in exces va fi inlaturata printr-o stoarcere usoara a ghemului si apoi se pune intr-un prosop absorbant. Dupa cateva minute ghemul este gata. Examinarea se face la o lumina puternica. Un container de plastic cu apa curata din bazinul de reproducere se poate utiliza pentru incubarea icrelor. Un preventiv contra Saprolegniei ca si Acriflavina se adauga. Adesea icrele se dezvolta si raman curate fara a utiliza un bactericid dar putina precautie nu strica. Icrele se colecteaza de pe ghem cu o penseta sau cu degetele prin smulgerea cu atentie de pe ghem apucandu-le dinspre in spate spre in fata. Icrele noi pot fi prea moi pentru a fi recoltate si de aceea se lasa cateva ore pentru a se intari. .In aceasta situatie ghemul trebuie reintrodus in tancul de icrare pentru cateva ore. Icrele neclare, opace si icrele sparte trebuie inlaturate deoarece sunt nefertile si vor fi atacate de bacterii. Icrele clare se pun in cutia de incubare. Se examineaza zilnic si fiecare icra infectata va fi eliminata. Icrele fertile devin inchise la culoare treptat pana ce forma embrionului este clara, cei mai proeminenti fiind ochii. Veti putea auzi la crescatorii de pesti Killie expresia de "ochi deschisi" ceea ce inseamna gata de eclozare. Icrele majoritatii pestilor Killie icratori in plante ies intre 10 si 21 de zile de la colectare. Puii sunt mutati apoi intr-un acvariu mic de crestere. Apa trebuie sa aiba aceeasi compozitie chimica si temperatura in bazinul de crestere ca si-n bazinul de eclozare. Aerarea si filtrarea sunt recomandate dar nu esentiale. Prima hrana va fi Artemia eclozata sau viermii micro. Multi acvaristi adauga o mica cantitate de sare in acvariul de crestere care blocheaza inmultirea bacteriilor si permite alevinilor de Artemia sa traiasca mai mult. Precautia este necesara evitand a se pune prea multa sare ce poate ucide puietul. Daca puietul iese din icre la date diferite mai multe acvarii de crestere sunt necesare pentru ca puii din acelasi bazin sa aiba aceeasi marime. Pestii mari au tendinta de "a-i privi" pe cei mici ca pe o potentiala hrana.

Metoda evaporarii

In anumite ocazii icrele apar ca avand "ochii deschisi" si totusi nu ies. Daca-i lasam in aceste conditii embrionii probabil vor muri iar icrele vor deveni gri-cenusii. In aceste conditii este recomanadabil ca icrele sa fie fortate sa iasa. Aceasta se poate face prin introducerea lor intr-o fiola (eprubeta) umpluta ¼ cu apa. In unele cazuri simpla miscare in jurul suportului a eprubetei determina iesirea puilor, posibil din cauza agitarii. In situatia in care nu ies spargerea unei icre poate creste cantitatea de dioxid de carbon si implicit iesirea puilor. O alternativa este plasarea in bazin a unei cantitati de hrana in descompunere dar in acest caz puietul trebuie mutat imediat dupa eclozare altfel vor deveni victimele poluarii. O alta metoda este plasarea in bazin a unei cantitati mici de viermi micro in containerul de eclozare. Si aceasta metoda ca si celelate doua metode va forta iesirea puilor din icre.

O alta problema apare atunci cand icrele ce au fost fertile devin stricate adica devin opace. Cand aceasta se intampla multi pasionati utilizeaza ca alternativa o metoda de stocare a icrelor numita metoda evaporarii. Icrele sunt plasate pe turba umeda (unii utilizeaza un burete). Turba este plasata (dupa fierbere si racire) intr-un container cu un capac ce se inchide bine iar icrele ce sunt desprinse de pe ghem se pun pe suprafata turbei. Turba trebuie sa fie complet umeda si este necesar ca din cand in cand sa fie umezita. Icrele albe stricate se vor elimina zilnic. Aceasta metoda va determina o dezvoltare in timp mai lunga a icrelor comparativ cu cea a incubarii in apa dar ea uneori merge cand cea standard da gres. Icrele care sunt stricate au putine sanse de a le infecta pe cele bune. Un alt avantaj al acestei metode este faptul ca icrele se dezvolta simultan si eclozarea va avea loc in masa permitand obtinerea unui numar mare de pui de marimi identice.

Metoda depunerii permanente

O alta metoda de inmultire a icratorilor in plante este cea utilizata de natura, se lasa pestii sa icreze in bazin apoi cand puii apar se scot afara si se cresc. Multe specii de Aphyosemion si specii ca si Epiplatys annulatus au fost inmultite in acest mod. O alta alternativa este mutarea parintilor intr-un alt acvariu de icrare dupa o perioada potrivita, permitand puilor sa iasa din icre si sa creasca in bazinul original.Cand utilizam aceasta metoda este cel mai bine sa utilizam un acvariu mare de 10 galoane sau mai mult. Acvariul trebuie sa fie bine plantat (des) de sus pana jos. La suprafata este bine sa avem o densitate mare de plante pentru pui. Aceasta metoda nu produce intotdeauna un numar mare de pui dar cei ce supravietuiesc sunt foarte robusti. Aceasta metoda are si avantajul de a avea un acvariu splendid fara a necesita recoltarea icrelor. Multi prieteni Europeni utilizeaza aceasta metoda exclusiv, insistand asupra faptului ca puii rezultati sunt de departe de o mai mare calitate comparativ cu cei crescuti utilizand alte metode.

Metoda icrarii in turba

Pentru multi ani metoda utilizarii turbei ca mediu de icrare s-a crezut ca este viabila doar pentru icratorii in sol. Multi acvaristi totusi au observat ca multe specii de Killie neanuale sunt gata sa icreze intr-un substrat de turba..Este foarte simplu sa se culeaga turba si sa se puna intr-o punga de plastic(inainte indepartand excesul de apa) si apoi asteptand 3 sau 4 saptamani pana ce turba va fi reintrodusa intr-o apa veche. Puii vor iesi frecvent in numar mare.

Icratorii in sol

In examinarea tehnicilor de icrare aplicabile icratorilor in sol, speciile Sud Americane "plonjatoare", Cynolebias si Pterolebias vor fi asezate si descrise sub numele de "Plonjori in turba". Icratorii in sol vor fi impartiti in 2 categorii de baza. Grupul A cuprinde acei Killie ale caror icre necesita o perioadam uscata pe parcursul incubarii, aceasta perioada de uscaciune este obligatorie pentru propagarea cu succes a speciei.Acesti Killie sunt cu adevarat pesti anuali, zonele pe care ei le populeaza seaca anual; cand ploile vin , baltile uscate si raurile se umplu cu apa, icrele de pesti care se afla ingropate in noroi eclozeaza si apar puii care apoi se maturizeaza, se reproduc si mor in mai putin de un an. Genul Nothobranchius este cel mai comun gen din acest grup. Grupul B include pestii Killie ale caror icre trec de asemenea printr-o perioada de seceta dar, aceasta perioada nu este o necesitate pentru propagarea speciei; incubarea in apa este de asemenea acceptabila. Multe dintre speciile de Fundulopanchax se incadreaza in acest tipar, spre exemplu: Fp. walkeri, Fp. filamentosus, Fp. sjoestedti si Fp. fallax. Pentru cea mai mare parte, pestii din acest al doilea grup au o durata de viata putin mai lunga si-n unele cazuri se maturizeaza mai lent decat cei anuali.

Cel mai obisnuit mediu de icrare pentru grupul A este turba. Se mai pot folosi cu succes nisipul de siliciu, nisipul verde, cojile de nuca pisate si margelutele de sticla. Icrele sunt lasate direct peste mediu si masculul cu o puternica zvacnitura de coada ingroapa icrele aproape de suprafata. Principalul avantaj utilizand alt mediu in afara de turba este ca icrele pot fi usor adunate si fiecare poate sti cate icre au fost stocate. Dezavantajul este ca uneori icrele sunt distruse in timpul colectarii. Tot ce este necesar pentru recoltarea icrelor este cernerea mediului de icrare printr-o plasa care este suficient de rara pentru a permite mediului sa treaca si suficient de deasa pentru a retine icrele. De asemenea, de retinut mai ales cand utilizam nisipul de siliciu este faptul ca icrele fiind ingropate sub suprafata mediului doar o mica parte din oxigenul disponibil in apa ajunge la icre si asfel se opreste orice dezvoltare semnificativa a lor. Cand icrele sunt colectate, aproape toate au acelasi stadiu de dezvoltare. Rosario La Corte este acreditat cu introducerea cojilor de nuca sparte ca si mediu de icrare pentru Killie. Acest mediu are avantajul de a contine lignina, o substanta ce stimuleaza icrarea si care se gaseste si in turba.

Desprinzandu-ne de avantajele altor medii, turba este recomandata pentru grupul B. Acest grup nu are aceeasi abilitate de a-si ingropa icrele ca si anualii adevarati. In consecinta un procent de icre sunt lasate simplu sa pluteasca libere fiind expuse la sporii de Fungus, la mancarea alterata sau la gunoaiele de pe fund.In comparatie cu celelalte medii turba ofera un mediu mult mai penetrabil; de asemenea un alt factor care trebuie luat in considerare este faptul ca icrele din grupul B sunt la multe specii fotosensibile! In mod sigur un mediu intunecat cum este turba va fi mult mai protector pentru icre. Mai mult, majoritatea speciilor din grupul B prefera apa acida si utilizarea turbei favorizeaza aceste conditii.

Multe specii ale grupului B isi vor lasa icrele in ghemuri de fund fara probleme. Daca aceasta metoda este utilizata este recomandabil ca icrele sa fie recoltate de pe ghem si apoi puse pe turba umeda pentru incubare (metoda evaporarii descrisa anterior). Mentionam aici cateva specii la care aceasta metoda a fost aplicata cu succes: Fp. monroviae, Fp. sjoestedti si Fp. filamentosus.

Pentru mai multe specii de pesti ce icreaza in sol, multi specialisti care cresc cantitati mai mari de Killie prefera sa separe numeroase femele si masculi in acvarii diferite, si apoi sa-i puna pe perechi la anumite intervale de timp in acvariile de icrare. Femela fiind separata ajunge sa fie plina de icre si este apoi introdusa cu un mascul vreo 12-24 de ore dupa care femela devine considerabil mai subtirica. Aceasta pereche este apoi scoasa si o alta pereche este introdusa. Aceasta metoda are meritul ca hranirea nu se face in acvariul de icrare ceea ce elimina sansa aparitiei fungusului datorat putrezirii mancarii sau a gunoaielor (aspect foarte important pentru specii ca Fp. occidentalis si Fp. toddi). Femela separata de mascul devine stingherita de icre si este foarte receptiva la chemarile masculului si astfel se reduce orice sansa de certuri severe.

Colectarea icrelor, incubarea si puii

Sunt numeroase metodele prin care icrele pot fi separate din nisipul de siliciu, margelele de sticla sau cojile de nuca sparte. Metoda cea mai comuna este prin agitarea viguroasa a mediului ceea ce va face ca icrele sa se roteasca liber in apa. O plasa fina este introdusa prin apa si plimbata in forma cifrei 8 astfel prinzandu-se icrele din apa. Aceasta procedura se repeta de mai multe ori pana cand majoritatea icrelor sunt colectate. Este cel mai bine ca icrele sa fie introduse intr-o tava cu apa ce contine un preventiv impotriva fungusului inainte de a fi plasate in turba pentru incubare. Icrele sunt incubate in apa pentru cateva zile pentru a se putea elimina toate icrele care nu sunt fertile sau pe cele deja contaminate de Fungus. Cand aceasta perioada scurta de incubare in apa este completa, o mana plina de turba este fiarta si clatita de mai multe ori. Turba racita este apoi pusa intr-un prosop si stoarsa pentru a se elimina surplusul de apa. Turba trebuie sa ramana umeda dar nu prea uda pentru ca mai tarziu dupa punerea icrelor se va mai stoarce apa din ea. Icrele sunt scoase din tava si puse in turba avand grija sa le repartizam uniform. Turba este pusa apoi intr-un sac de plastic si sigilata pentru perioada de incubare prescrisa pentru specia in cauza. Pentru mai multe specii de Nothobranchius aceasta perioada este cuprinsa intre 60-75 de zile (vezi tabelul).

Daca utilizam turba ca si mediu de icrare, ea este simplu scoasa afara cu o plasa fina, incet stoarsa si pusa intre 2 coli subtiri de ziar. Dupa cateva ore, ziarul va absorbi umiditatea din turba. Turba se pune apoi intr-o punga de plastic si se sigileaza. Stocarea poate avea loc intre 700 si 750 F, unii crescatori ai genului Nothobranchius prefera incubarea icrelor aproape de 800 F. Temperatura prea ridicata (peste 800 F) va avea un efect negativ si din nici o icra nu vor rezulta pui.

Cand data prescrisa soseste sau cand dezvoltarea embrionilor este vizibila in majoritatea icrelor, eclozarea este obtinuta doar prin simpla punere a turbei intr-o tava cu adancime mica sau intr-un bol. Apa trebuie sa fie moale si cat mai aproape de proprietatile chimice necesare pestilor care urmeaza sa iasa. O eclozare uniforma poate fi stimulata printr-o agitatie viguroasa a apei sau/ori prin adaugarea unei mici cantitati de mancare uscata sau lichida. Multi pasionati utilizeaza viermii micro pentru a forta eclozarea, dupa cum a fost mentionat anterior.

JoeRicco a aratat ca este posibila grabirea dezvoltarii icrelor la anuali, in special la genul Nothobranchius. Icrele se pun in apa si se incubeaza la o temperatura de 800 F, pana ce embrionii se vad clar. Din acest punct icrele sunt stocate in turba si li se ofera o perioada de "seceta" intre 3-6 saptamani. Dupa perioada de seceta turba si icrele urmeaza metodele uzuale. Puii rezultati sunt perfect sanatosi. Este posibil ca prin aceasta metoda sa scurtam mult perioada de incubare dar multe icre se vor strica in timp, iar numarul puilor obtinuti este mai mic decat in cazul metodei de stocare uzuala.

Imediat ce icrele au eclozat, puii incep imediat sa se hraneasca cu microorganismele prezente in apa. Curand Artemia eclozata le poate fi oferita. Cresterea puilor este rapida. Intr-un timp scurt puii trebuie mutati intr-un bazin de crestere mai mare. In 2-3 saptamani ei sunt capabili sa se hraneasca cu Artemia sau cu Daphnia strecurata. Si viermii Tubifex tocati sunt bineveniti. Aproape fara exceptie in 6-12 saptamani puii ajung la maturitate femelele se umplu cu icre, masculii se lupta si ciclul natural reincepe.

Scufundatorii in turba

Probabil cel mai fascinant si unic comportament la icrare dintre toti Killie este prezent la speciile Sud Americane anuale din genurile Cynolebias si Pterolebias. Comportamentul lor este unic, perechile ingropandu-se complet in solul de pe fund cat timp dureaza procesul de icrare. Acesti pesti sunt cu adevarat specii anuale cu icre capabile sa supravietuiasca la sezoane secetoase extrem de lungi. Dezvoltarea icrelor este departe de a fi uniforma; semnificativ in dezvoltarea lor este faptul ca ea poate fi amanata pentru multe luni. Au fost numeroase rapoarte cand anumite icre (denumite "icre ramase") au fost incubate 24 de luni inainte ca dezvoltarea deplina sa aiba loc. Probabil aceasta indica enorma capacitate pe care o au acesti pesti pentru a supravietui la perioade lungi de seceta.

Pregatirea acvariului de inmultire

Cel mai important factor in pregatirea acvariului de inmultire pentru scufundatorii in turba este prezenta unei cantitati suficiente de mediu pentru icrare, atata cat pestii sa aiba posibilitatea sa se ingroape adanc (profund). Turba desigur este cel mai bun mediu de icrare. Ea trebuie fiarta si clatita inainte de utilizare. Turba trebuie sa acopere intreg fundul acvariului de inmultire. Un bol cu fundul conic de 2 galoane este foarte bun. Fundul conic are o arie mica si necesita mai putina turba decat pentru un acvariu de 3 galoane. Daca un acvariu mai mare este utilizat, un bol putin adanc sau farfurie umpluta cu turba preparata poate fi utilizata. Parintii cauand turba vor icra limitandu-se la farfurie sau bol. Acest container poate fi apoi schimbat regulat si icrele colectate fara a deranja parintii.

Scufundatorii in turba icreaza in perechi sau triouri. Multi dintre cei ce inmultesc cu succes aceste specii mentin femelele si masculii separat pentru 4-5 zile apoi ii pun impreuna pentru 2-3 zile.

Colectarea icrelor,incubarea si puii

Colectarea icrelor la scufundatorii in turba este asemanatoare cu standardul icratorilor in substrat. Turba este scoasa afara si pusa intre pagini de ziar. Incubarea normala este lunga si lenta la fel ca la icratorii in substrat. Dupa cum s-a mentionat anterior ea poate continua chiar pana la 2 ani inainte ca icrele ramase sa fie gata de eclozare. Dupa 75-90 de zile turba trebuie sa fie examinata si icrele care arata avansate in dezvoltare vor fi mutate si eclozate. Unele icre prezinta ochii clar definiti in embrion si sunt complet inchise la culoare . Obisnuit icrele ramase clare si translucide inca, pot fi lasate la incubare si vor fi verificate la intervale regulate pe parcursul dezvoltarii lor. Cel mai important sfat caruia trebuie sa-i dam atentie este faptul ca turba trebuie sa fie colectata cu o frecventa de cel putin o data la 2 saptamani. Daca se tine mai mult in acvariul de inmultire, in turba se vor acumula hrana descompusa si mizerii iar icrele devin victimele poluarii. O turba relativ curata este de mare importanta pentru dezvoltarea cu succes a icrelor la anuali.

Procedurile de iesire a puilor din icre sunt explicate la alti icratori in substrat. Puii sunt relativ mari si pot consuma Artemia eclozata imediat.

Timpi de incubare propusi la icratorii in substrat (in luni)

Acesti timpi sunt doar un ghid calauzitor. Multi factori influenteaza timpii de incubare, incluzand umiditatea, oxigenul, temperatura etc.

Fundulopanchax
batesii 2
filamentosus 3.5
monroviae 2.5
occidentalis 7
preussi 1.5
sjoestedti 2.5
toddi 7
walkeri 2
Austrofundulus
dolichopterus 8
transilis 4
Cynolebias
adloffi 3
alexanderi 2.5
antenori 5
bellottii 6
ladigesi 3
melanotaenia 3
nigripinnis 5
whitei 4
wolterstorffi 4
Fundulosoma
thierryi 2.5
Nothobranchius
furzeri 5
guentheri 2
kirki 3
korthausae 2
melanospilus 3
neumanni 5
orthonotus 6
palmqvisti 3
Pterolebias
longipinnis 6
maculopinnis 6
zonatus 8
Rachovia
hummelincki 6
splendens 7

1. nu te speria de faptul ca discusii sint recunoscuti ca pesti greu de tinut - nimic mai neadevarat.
2. stabileste de la inceput ce fel de bazin cu discusi vrei: de decor sau unul steril, fara plante si nisip. Fiecare are avantaje si dezavantaje.
3. numarul de discusi in bazin sa fie in concordanta cu marimea acestuia, de regula un discus matur la ~25 lt(8 discusi maturi in 200lt.)
4. cind cumperi pui de discus, tine cont de faptul ca discusul este un peste de cird, deci niciodata 2-4 pui, nu se vor simti in siguranta, mai ales daca bazinul este mare. Un numar minim ar fi de 8 -10 buc., ceea ce ti-ar da posibilitatea ca la maturitate sa poti alege aproape sigur cel putin 2 perechi (nu spun asta pt. a-mi vinde eu pestii!!!).

CONDITII MINIME DE INTRETINERE

Acum sa vorbim de conditiile minime ce trebuie sa le asiguri discusului. Din punctul meu de vedere:cel mai periculos factor de mediu cu care se confrunta discusul este ph-ul. Acesta se poate incadra intre 5,5 - 7,5.problema cu ph-ul nu este valoarea lui, ci fluctuatiile acestuia. Cel mai des acestea sint determinate de schimbari masive de apa dupa o perioada mai lunga fara schimbari. Ca o regula, pt. o buna sanatate a pestilor (a tuturor pestilor) este infinit mai bine sa schimbati o cantitate mai mica de apa mai des, decit o cantitate mai mare o singura data. De regula un bazin plantat va necesita mai putine schimburi de apa decit unul steril. In bazinul plantat ciclul nitrogenului functioneaza mai bine si permite asimilare unei mari parti din compusii de azot toxici de catre plante si de filtrul biologic. In schimb, in bazinele sterile, fara plante si substrat, eliminarea ionilor toxici de azot (nitrati si nitriti) trebuie facuta de noi prin schimburi mai dese de apa. De ex. bazin plantat: 10%- 20%/saptamina daca bazinul este stabilizat bazin steril: la pui 25%-50%/zi cind sint inca in perioada de crestere si acumulare (de la 2 sapt.-3luni) , apoi ajunge ~25%-30% la 2-3 zile. Steril: maturi, perechi: 20%-25% la 2 zile, chiar daca au pui mici pe ei. O alta caracteritica importanta a apei este duritatea. Insa, fata de ceea ce este indeobste cunoscut, afirm ca in special pt. puii de discus duritatea apei trebuie sa fie mare pt . ca acestia sa poata folosi cantitati cit mai mari de calciu si magneziu din apa pt. formarea scheletului si a operculelor. Nu acelasi lucru, desigur, este valabil pt. perechi, acestea avind nevoie de o apa moale pt. reusita reproducerii. Alta caracteristica importanta este oxigenul dizolvat. Nu prea avem noi cu ce sa-l masuram, dar se stie ca odata cu cresterea temperaturii nivelul de oxigen dizolvat din apa scade, rezulta ca bazinul de discusi, care necesita o temperatura ridicata necesita si o aerare puternica. Folositi pietre cu porii mai mici. Temperatura: parinti cu pui si pui pina la 3 luni, 30*c,tineret pina la maturi 28*c. Incalzitoarele cele mai bune la noi sint hagen ,,tronic'', dupa parerea mea. Iluminarea : se va face tipic pt bazinele plantate si dupa scopul urmarit la bazinele sterile (tub neon daylight pt. Iluminare fara pretentii sau tuburi Aquaglo pt. punerea in valoare a culorii pestilor). Filtrarea, la mine se rezuma la filtre de burete in fiecare bazin cu perechi si fiecare bazin cu pui pina la 3 luni si filtru de burete si cite un powerhead in bazinele de crestere a tineretului.

HRANIREA DISCUSILOR

UN CAPITOL IMPORTANT IN CRESTEREA SI INTRETINEREA DISCUSULUI SE REFERA LA HRANIRE. IN 10 ANI DE CIND AM DISCUSI AM AJUNS LA CONCLUZIA CA CEA MAI BUNA SI SIGURA HRANA PT. DISCUS ESTE CEA PE BAZA DE INIMA DE VITA. ACEASTA ITI ASIGURA UN PESTE SOLID, PUTERNIC, BINE DEZVOLTAT. NU ESTE MAI PUTIN ADEVARAT CA NIMIC NU VA FACE UN DISCUS SA CREASCA MAI BINE SI MAI REPEDE DECIT BINECUNOSCUTUL TUBI. IN SCHIMB VA Asigur ca nimic nu va va omori mai repede un discus decit acelasi tubi. that is your choise! Acum ca am ,,lamurit'' cea mai mare dilema cu privire la hranirea discusului sa va spun cam cu ce puteti hrani un discus: mixtura de inima de vita , tetra discus sau similare, chironomide si enchitree (daca va faceti cultura). Artemia? Da, nou eclozata pt . pui este indispensabila. Matura (congelata) dupa mine nu are nici o valoare nutritiva, iar daca totusi o folosesti si dai ceva mai multa, ceea ce pestii nu consuma, intra IMEDIAT IN DESCOMPUNERE SI SA VEZI APOI CUM ARATA APA. DUPA CUM SPUNEAM, MIXTURA DE INIMA DE VITA TREBUIE SA CONSTITUIE BAZA HRANIRII DISCUSULUI. ACEASTA POATE VARIA EXTREM DE MULT CA SI CONTINUT: INIMA DE VITA, FICAT DE VITA, CARNE ALBA DE PESTE, KRILL, SPANAC, MAZARE, MORCOV, BANANE, MERE. ACESTEA LE POT COMBINA DUPA O RETETA PROPRIE SI POT OBTINE O MARE VARIETATE DE MIXTURI. ACESTEA SINT FORTIFIATE CU MINERALE SI VITAMINE. IN ORICE CAZ NU EXAGERATI CU HRANIREA!!!

SANATATEA

CELE MAI COMUNE PROBLEME CU DISCUSII, DIN PUNCT DE VEDERE AL SANATATII , VOR FI CELE DE NATURA INTESTINALA. FECALE DESCHISE LA CULOARE, ALBE, MUCILAGINOASE INSEAMNA VIERMI INTESTINALI (ACESTIA SINT DE MAI MULTE TIPURI) CARE SE POT COMBATE CU METRONIDAZOL 7MG/LT.,3 ADMINISTRARI, O ZI DA UNA NU, CU 30% SCHIMB DE APA INAINTE DE FIECARE ADMINISTRARE. DUPA ACEASTA, SCHIMBATI 50% DIN VOLUMUL BAZINULUI SI FOLOSITI ROMBENDAZOL 2MG/LT (SE GASESTE LA FARMACII VETERINARE ), DUPA 6 ZILE, SCHIMBATI MIN.50% DIN APA SI REPETATI TRATAMENTUL. ACEST TIP DE TRATAMENT, METRONIDAZOL SI ROMBENDAZOL TREBUIE APLICAT IN MOMENTUL CIND CUMPARATI NOI DISCUSI CA METODA PREVENTIVA. MULTE DIN PROBLEMELE DE PIELE, POT FI REZOLVATE USOR PRIN ADAUGAREA DE SARE DE BUCATARIE (MARE, GRUNJOASA), 2G/10 litri PT. 7 SAU MAI MULTE ZILE. CIND SCHIMBATI APA, MENTINETI CONCENTRATIA. DE ASEMENEA TOT BOLI DE PIELE SAU DE BRANHII VOR FI TRATATE PRIN RIDICAREA GRADUALA A TEMPERATURII PINA LA 33-34*C PT. O SAPTAMINA. Insotiti metoda cu o crestere puternica a aerarii. In bazin separat pt. ca plantele nu rezista la aceste temperaturi. Acest tratament va fi si el aplicat in cazul achizitionarii de noi discusi, in continuarea celui cu metronidazol si rombendazol,dar numai in cazul in care intradevar suspectati ceva. Desigur ca exista si alte afectiuni si alte tratamente dar mi-ar lua prea mult spatiu si timp ca sa dezvolt. Retineti totusi ca cel mai greu in acvaristica este sa dati un diagnostic corect in cazul in care un peste este bolnav.si cel mai grav este sa aplicati un tratament incorect sau nenecesar. Deci, inainte de a lua o decizie in necunostiinta de cauza, mai bine interesativa inainte. Ca o concluzie:cel mai importanti factori in cresterea discusului sint schimburile de apa si hranirea corecta! Succes!