Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
E altceva mai important decat familia?desene, planse, jocuri de copii pentru copii




Animale pasari Casa gradina Copii Personalitati Poezii Povesti

Animale pasari


Index » familie » Animale pasari
» Egretta garzetta garzetta - egreta mica


Egretta garzetta garzetta - egreta mica


Egretta garzetta garzetta - egreta mica

Descrierea. Este un starc mic cu penajul de culoare alba. Masculul prezinta in haina nuptiala pene ornamentale pe crestet, spate si gat. Ciocul si picioarele sunt negre, dar degetele contrastant galbene. Rareori se vad si exemplare de culoare neagra sau cenusie-albastruie.

Biotopul. La origine populeaza zone inundabile de-alungul unor ape curgatoare sau braul de trestie al unor lacuri cu arbori de inaltimi diferite, mlastini cu stufarisuri, pajisti inundate etc.

Recent, in urma unor lucrari de ameliorare si indiguire, cloceste tot mai frecvent in stufarisuri pure, mlastini, culturi de orez etc. Prefera ape putin adanci (pana la 15 cm) cu vegetatie mai rara, apa putand fi dulce sau salmastra. Intre baza trofica si locul de clocire pot exista uneori distante mari, pana la 20 km si mai mult. In tara apare rar, mai frecvent in Delta si in Lunca Dunarii. Nu populeaza iazurile.



Hrana. Spre deosebire de ceilalti starci care stau la panda, aceasta specie se deplaseaza, de regula, rapid prin apa putin adanca surprinzand victimele. Doar rareori sta la panda sau agita apa prin calcarea rapida cu picioarele. Este activ ziua.

In spectrul de hrana se gasesc pesti mici de 5-15 cm (Gambusia sp., Cyprinus sp., Carassius sp. s.a.), crustacei de 4-6 cm (Triops sp., Gammarus sp. si Palaemonetes sp.), insecte acvatice si ortoptere de 3-4 cm, amfibii (broaste), reptile de 10-16 cm, pui de pasari, mamifere mici, viermi etc. Pot predomina, dupa biotop, cand pestii, cand insectele.

Reproducerea. Atinge maturitatea sexuala in primul an si cuplul este monogam pe durata sezonului de reproducere. Clocesc preferential in colonii mari, cand amestecate cu alti starci, ciori sau chiar rapitoare, cand pure.

In cazul tipic cuiburile sunt construite, frecvent mai multe pe un arbore, pe salcii scunde, in stuful din anii precedenti, la inaltime mica. In situatiile cand pasarile se simt deranjate sau nelinistite cuiburile pot fi construite si pe arbori, la inaltimi pana la 20 m si peste. In masura in care sunt disponibile, sunt folosite si reparate cu prioritate cuiburi vechi.

Cuiburile   sunt compuse din ramurele de salcii, dispuse frecvent radial, fara captuseala, fiind mai mult gramezi transparente, sumare, cu o adancitura relativ adanca pentru un starc; diametrul extern este de 28-38 cm.

Ouale sunt de culoare verde-albastruie, mai rar alba, 4-5 la numar, fiind depuse la interval de 1-2 zile. Cuibarele se gasesc incepand cu mijlocul lunii mai pana in iunie.

Ambele sexe clocesc timp de 21-22 exceptional pana la 25 de zile, clocirea incepand dupa primul ou.

Puii isi iau zborul dupa cca 30 zile si chiar inainte de a zbura parasesc cuibul catarandu-se prin vegetatie.

Pe an scot un singur rand de pui, dar pot depune ponte de inlocuire.

Deplasari sezoniere. Este o pasare migratoare care apare la inceputul lunii aprilie. Imediat dupa zborul puilor acestia se raspandesc la distante mari iar plecarea incepe la sfarsitul lunii august si dureaza pana in octombrie. Ierneaza in Africa (chiar si in sudul Africii) si in India.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate