Pestele pisica

PESTELE PISICA

Pestele pisica este denumirea unui grup foarte diversificat de pesti ososi. Numele vine de la mustatile proeminente, accesoriu specific pisicilor in imaginatia omului. In acest grup gasim pesti de diverse forme, marimi si culori, cu comportamente foarte diferite, fiind identificati pe mai toate continentele planetei.

Specialistii au inregistrat peste 100 de specii distincte de pesti pisica. Spre exemplu, in aceasta clasa sunt incluse in acelasi timp: cel mai greu reprezentant, pestele pisica gigant din Mekong, care traieste in sud-estul Asiei si poate cantari pana la 300 de kilograme, specia cu cea mai mare lungime, numit Wels, traind in Europa de Est, tarile baltice si zona Marii Caspice, care este un peste de apa dulce si poate ajunge pana la o lungime de 3 metri, lungimea medie fiind de 1 metru si jumatate, asa numitii detrivori, care se hranesc cu materiale organice moarte, descompuse, de pe fundul apei, un fel de sanitari ai apelor, sau Candiru, un peste parazit vanator, considerat mai periculos decat Piranha, care traieste in apele Amazonului si are doar 15 centimetri lungime. In ceea ce priveste coloristica si forma, structura biologica si modul de hrana, varietatea este foarte mare.

Aceasta diversitate este rezultatul habitatului diferit in care traiesc pestii din aceasta familie, cat si evolutiei istorice diferite in functie de zona geografica. Cecetarile stiintifice asupra fosilelor gasite arata ca primii reprezentanti ai pestilor pisica au aparut cu aproximativ 85 de milioane de ani in urma, cu mult inaintea aparitiei omului pe Pamant. Astfel, evolutia lor in conditii deosebite, in diverse locuri ale planetei, precum si timpul extrem de lung al evolutiei a condus la forme de existenta intre care abia mai gasim vreo asemanare vizibila. Astfel, deosebim intre pesti pisica care traiesc in apa sarata(mari si oceane), de apa dulce(lacuri si rauri), precum si forme hibride, care pot migra din apa dulce in apa sarata. Folosind un alt criteriu facem distinctie intre pesti pisica care traiesc la mare adancime in apa, de obicei in stratul cel mai de jos, si pesti de suprafata, rapitori.

Daca pestii de mare adancime se hranesc de regula cu alge, sunt relativ mari, inchisi la culoare, cu capul mare, mai degraba plutesc decat inoata si sunt lenti din cauza conditiilor specifice adancimilor, pestii de suprafata, cum ar fi amintitul Candiru, sunt mici, in jur de 15 centrimetri, aprope transparenti, pentru a nu putea fi vazuti, foarte rapizi si se hranesc cu carne, chiar si sange, daca e cazul.

Cercetatorii au descoperit inrudirea lor doar prin teste de laborator, demonstrand faptul ca toti acesti pesti, atat de diferiti la prima vedere, au stramosi comuni. Raspanditi pe intreaga planeta, ii gasim din marile Australiei pana in America de Sud, in apele Amazonului, in lacurile Argentinei, in Asia, in China, Tailanda, nordul, estul sau sudul Europei in forme variate, specifice zonei. Spre exemplul, asa numitul peste pisica Aristotel, o forma unicat, se gaseste doar in apele de coasta ale Greciei. De altfel, putine clase de pesti ososi cunosc o asemenea diversitate. Ca o curiozitate, in data de 1 mai 2005 a fost prins in nordul Tailandei un exemplar din specia Pestele Pisica Gigant din Mekong, care cantarea 293 de kilograme! Exista totusi si cateva caracteristici generale ale pestilor pisica, in ciuda tuturor diferentelor amintite. Astfel marea majoritate a lor, cu exceptia pestelui pisica electric, care se apara producand un soc electric potentialului dusman, poseda un ac in partea dorsala, cu care inteapa, introducand un venin puternic in corpul adversarului sau al pradei. Acest venin are efect paralizant, dar la limita, poate fi chiar si mortal. O alta caracteristica aprope generala e ca, pentru a semnaliza sau a reactiona in caz de pericol, produc un zgomot ascutit, asemenator ciripitului cu ajutorul unor tepuse din zona pectorala. Majoritatea exemplarelor speciei fiind pesti de mare adancime, au o forma cilindrica aplatizata, mai ales in zona abdomenului si a stomacului, pentru a se putea hrani in conditii de mare presiune, specific fundului apelor. La fel aplatizarea accentuata a capului permite sapaturi in nisipul din adancuri, in cautarea hranei dar ajuta si la plutirea cu usurinta, timp indelungat, la asemenea altitudini. Dantura lipseste in unele cazuri, dar regula ne arata o dantura fara incisivi, doarece, in covarsitoarea lor majoritate se hranesc prin inghitirea hranei, care apoi este digerata fara masticatie in prealabil. Celebrele lor mustati, care lipsesc la foarte putini pesti apartinand acestei clase, au un rol important in detectarea hranei.

Acesti pesti pot avea pana la 4 perechi de mustati, o pereche in partea nazala, una maxilara, un fir pe fiecare parte a maxilarului, doua perechi pe barbie. Ochii sunt de regula mici, tocmai pentru ca mustatile sunt detectorul principal. Au si un sistem auditiv special, numit Aparatul lui Webber, care e compus dintr-un lant de oase care conecteaza vezica de gaz a pestelui cu sistemul auditiv, inbunatatind astfel considerabil auzul. Vezica de gaz devine astfel un fel de mebrana suplimentara care capteaza sunete care sunt transmise dupa aceea de acel lant de oase catre aparatul auditiv propriu-zis. In majoritatea cazurilor pestii pisica nu au corpul acoperit de solzi, astfel respiratia cutanata( prin piele) este mai usoara.

Carnea lor este de regula comestibila, fiind un aliment obisnuit, mai ales in Africa, Asia si anumite parti ale Europei. Carnea pestelui pisica contine o cantitate mare de vitamina D.