ALEXANDER FLEMING (1881-1955)

ALEXANDER FLEMING

Alexander Fleming, descoperitorul penicilinei, s-a nascut in 1881, in )arvel, Ayrshire, in Scotia. Dupa ce a absolvit scoala medicala a spitalu-ui St. Mary din Londra, Fleming s-a dedicat cercetarii imunologice. Mai irziu, ca doctor militar in perioada primului razboi mondial, a studiat ifectiile ranilor si a remarcat ca multe antiseptice afectau celulele corpu­ri intr-o masura mai mare decit microbii insisi. A inteles ca era nevoie le o substanta capabila sa atace bacteriile, care sa fie insa inofensiva lentru celulele umane.

Dupa razboi, Fleming s-a intors la spitalul St. Mary. In 1922, in timp facea niste cercetari, a descoperit o substanta pe care a numit-o lizo-jima. Aceasta componenta a mucusului si a lacrimilor, produsa de corpul [menesc, nu era daunatoare celulelor umane. Distrugea anumiti microbi, ir din nefericire nu pe cei foarte agresivi. Descoperirea, desi interesanta, prezenta o importanta majora.

Fleming a facut marea descoperire in 1928. Una din culturile de sta-lococi din laboratorul sau a fost expusa la aer, apoi contaminata cu un ucegai. Fleming a observat ca regiunea culturii din jurul mucegaiului isese dizolvata. A tras concluzia concreta ca mucegaiul producea o ibstanta toxica pentru bacteriile de stafilococ. Curind a fost in masura sa femonstreze ca aceeasi substanta inhiba cresterea multor alte tipuri de icterii daunatoare. Substanta - pe care a numit-o "penicilina' dupa muce-iul (penicillium notatum) care o producea - nu era toxica nici pentru meni, nici pentru animale.

Rezultatele lui Fleming au fost publicate in 1929, dar la inceput nu au rnit prea mult interes. Fleming era de parere ca penicilina ar putea avea utilitate medicala importanta. Totusi, el nu a fost capabil sa obtina o btoda de purificare a penicilinei, iar acest medicament miraculos a ra­ta nefolosit timp de peste zece ani.

In cele din urma, spre sfirsitul anilor treizeci, doi cercetatori medicali tanici, Howard Walter Florey si Ernst Boris Chain, au descoperit arti-ul lui Fleming. Ei au repetat experienta si i-au verificat rezultatele.

Apoi au purificat penicilina si au testat substanta pe animale de laborator, in 1941, ei au testat penicilina pe oameni bolnavi. Experimentele lor au demonstrat ca noul medicament era uluitor de puternic.

Cu incurajarea guvernelor american si britanic, companiile farmaceu­tice au dezvoltat rapid metode de producere a penicilinei in cantitati mari. La inceput, aceasta era destinata exclusiv ranitilor de razboi, dar din 1944 a fost disponibila si pentru tratamentul civililor din Marea Britanie si America. Dupa terminarea razboiului, in 1945, penicilina a inceput sa fie folosita de toata lumea.

Descoperirea penicilinei a stimulat cautarea altor antibiotice, iar aces­te cercetari au dus la descoperirea multor "medicamente-minune'. Cu toate acestea, penicilina ramine antibioticul cel mai frecvent folosit.

Una din cauzele suprematiei neintrerupte a penicilinei este eficienta ei impotriva unei game largi de microorganisme daunatoare. Medicamentul e util in tratamentul sifilisului, al gonoreii, al scarlatinei si difteriei, ca si al unor forme de artrita, bronsita, meningita, septicemie, furunculi, infectii osoase, pneumonie, cangrena si alte boli.

Un alt avantaj al penicilinei rezida in gama larga a dozelor in care poate fi folosita in deplina siguranta. Doze de 50000 de unitati de peni­cilina sint eficiente impotriva unor infectii; dar s-au facut injectii de 100 de milioane de unitati pe zi, fara efecte negative. Desi exista un mic procentaj de oameni alergici la penicilina, putini sint cei care pun la in­doiala importanta descoperirii lui Fleming. Desigur, Florey si Chain au avut o mare contributie, dar meritul principal i se cuvine lui Fleming, care a facut descoperirea esentiala. Daca el n-ar fi existat, poate ca ar fi trecut multi ani inainte ca penicilina sa devina accesibila oamenilor. O data publicate rezultatele lui, era inevitabil ca mai devreme sau mai tirziu sa apara si tehnicile avansate de producere si purificare.

Fleming a avut o casnicie fericita din care a rezultat un copil, in 1945, a fost rasplatit cu Premiul Nobel pe care 1-a impartit cu Florey si Chain. S-a stins din viata in 1955.