GALILEO GALILEI (1564-1642)

GALILEO GALILEI

Galileo Galilei, marele om de stiinta italian care a contribuit mai mult decit oricine la dezvoltarea metodologiei stiintifice, s-a nascut in 1564, in orasul Pisa. in tinerete el a inceput studiile la Universitatea din Pisa, dar le-a abandonat din motive financiare. Cu toate acestea, Galilei a reusit, in 1589, sa obtina un post de dascal la respectiva institutie. Dupa citiva ani, s-a dus la Universitatea din Padova si a ramas acolo pina in 1610. Din aceasta perioada dateaza cele mai multe din descoperirile sale.

Primele realizari importante ale lui Galilei s-au inregistrat in domeniul mecanicii. Aristotel afirmase ca obiectele mai grele cad pe pamint cu o viteza mai mare decit cele usoare, si generatii de invatati acceptasera fara obiectii aceasta asertiune ce apartinea unei autoritati necontestate precum filozoful grec. Totusi, Galilei s-a hotarit sa o testeze si, printr-un sir de experimente, a descoperit in scurt timp ca Aristotel se inselase. Adevarul este ca obiectele usoare si cele grele cad cu aceeasi viteza, diferentele fiind provocate doar de incetinirea provocata de frecarea cu aerul. Deschi­dem o paranteza pentru a avansa ideea ca legenda conform careia Galilei ar fi efectuat aceste experimente lasind sa cada obiectele din virful Tur­nului inclinat din Pisa pare a fi nefondata.

Dupa ce a constatat acest lucru, Galileo a facut pasul urmator. El a masurat cu atentie distanta parcursa de obiectele aflate in cadere intr-o anumita perioada de timp si a constatat ca distanta respectiva este proportionala cu patratul numarului de secunde in care s-a produs caderea. Aceasta descoperire (care implica o rata uniforma de accelerare) este semnificativa prin ea insasi. Si mai relevant ni se pare faptul ca Galilei a reusit sa sintetizeze rezultatele unui sir de experiente intr-o formula matema­tica. Extinderea folosirii formulelor si metodelor matematice este o carac­teristica insemnata a stiintei modeme.

Printre contributiile importante ale lui Galilei se numara si descoperi­rea legii inertiei. Pina la el, se credea ca un obiect in miscare are tendinta naturala sa-si incetineasca deplasarea si sa se opreasca daca asupra lui nu se exercita actiunea unor forte menite sa-i mentina miscarea. Dar experi-

mentele lui Galilei au aratat ca acest punct de vedere era gresit. Daca fortele de incetinire, cum ar fi frecarea, ar putea fi eliminate, un obiect in miscare ar manifesta in mod natural tendinta de a continua la nesfirsit miscarea. Acest principiu important, pe care Newton 1-a reformulat cu claritate si 1-a integrat in propriul sau sistem ca prima lege a miscarii, este unul dintre principiile vitale ale fizicii.

Cele mai celebre descoperiri ale lui Galilei tin de domeniul astrono­miei. Teoria astronomica de la inceputul secolului al XVII-lea se afla intr-o efervescenta creatoare, datorata disputei aprige dintre sustinatorii teoriei heliocentrice a lui Copernic si adeptii teoriei geocentrice, mai vechi, inca din 1604, Galilei si-a exprimat convingerea ca Nicolaus Copernic avea dreptate, dar in acel moment nu dispunea de nici o metoda pentru a-si sustine afirmatia, in 1609, Galilei a auzit de inventarea telescopului in Olanda. Desi nu exista decit o descriere foarte sumara a dispozitivului, un geniu de marimea lui Galilei a fost in stare sa construiasca el insusi un telescop mult mai bun. Cu acest nou instrument, el si-a indreptat talentul de observator spre bolta cereasca si, intr-un singur an, a facut o serie de descoperiri importante.

A studiat Luna si a vazut ca nu era o sfera neteda, ci avea numeroase cratere si munti inalti. Obiectele ceresti - a conchis el - nu sint deloc niste sfere netede si perfecte, ci prezinta acelasi gen de neregularitati care pot fi observate si pe Pamint. A cercetat Calea Lactee si a constatat ca nu este un corp nebulos, laptos, ci e compus dintr-un numar imens de stele indi­viduale, aflate insa la distante atit de mari, incit privite cu ochiul liber par

a fi contopite. A studiat planetele si a observat patru sateliti care se roteau in jurul lui .lupiter. Aceasta era o dovada clara ca un corp astronomic se poate roti si in jurul altor planete in afara Pamintului. A cercetat Soarele si a descoperit petele solare. (De fapt, alti cercetatori au remarcat prezenta petelor solare inaintea lui, dar Galilei si-a facut publice observatiile cu mai multa convingere si a adus petele solare in atentia lumii stiintifice.) El a mai constatat ca planeta Venus are faze destul de similare cu acelea ale lunii. Aceasta a devenit o dovada concludenta in sprijinul teoriei co-perniciene conform careia Pamintul si toate celelalte planete se rotesc in jurul Soarelui.

Inventarea telescopului si seria de descoperiri care i-au urmat 1-au facut pe Galilei celebru. Cu toate acestea, adeziunea la teoria lui Copermc i-a atras adversitatea unor importante cercuri ecleziastice, ceea ce a tacut ca in 1616 sa i se interzica orice referire la ipoteza lui Copermc in cursurile sale universitare. Galilei a fost iritat din cauza acestei restrictii timp de mai multi ani. La moartea papei, in 1623, pe scaunul pontifical a urcat un ad­mirator al lui Galilei, papa Urban al Vlll-lea. Un an mai tirziu, acesta a sugerat (desi intrucitva ambiguu) ca interdictia n-ar mai fi valabila.

Galilei si-a consacrat urmatorii sase ani elaborarii celebrei sale lucrari Dialog despre cele doua sisteme principale ale lumii. Aceasta carte, ce cuprinde o expunere maiastra a dovezilor favorabile teoriei heliocentrice, a fost publicata in 1632 cu aprobarea, cenzori lor Bisericii. Cu toate aces­tea, autoritatile ecleziastice au reactionat prompt la aparitia cartii, iar Galilei a fost adus in scurt timp in fata Inchizitiei din Roma, sub acuzatia de a fi incalcat interdictia din 1616.

Dupa toate probabilitatile, multi reprezentanti ai Bisericii erau nemultumiti de decizia judecarii unui savant eminent. Chiar si din punctul de vedere al legislatiei religioase a vremii, acuzatiile aduse lui Galilei erau subrede, astfel ca renumitul om de stiinta a primit o sentinta usoara. Nu a fost condamnat la inchisoare, ci doar la domiciliu fortat in propria sa vila confortabila din Arcetri. Teoretic, n-avea dreptul sa primeasca nici un fel de musafiri, dar aceasta prevedere nu a fost respectata. Singura sa pedeapsa efectiva a constituit-o dezavuarea in public a ideii potrivit careia Pamintul se misca in jurul Soarelui. Omul de stiinta in virsta de saizeci si noua de ani a facut acest lucru in fata tribunalului. (Este bine cunoscuta relatarea, probabil lipsita de o baza reala, conform careia, dupa ce si-a incheiat discursul de retractare, Galilei s-a uitat in pamint si a soptit: "Si totusi se invirteste.') La Arcetri, el a continuat sa scrie lucrari de meca­nica. Acolo a si a murit, in anul 1642.

Enorma contributie a lui Galilei la progresul stiintei a fost recunoscuta de multa vreme. Importanta lui consta partial in descoperirile sale stiintifice, cum ar fi legea inertiei, inventarea telescopului, observatiile astronomice, gemul sau in demonstrarea ipotezei heliocentrice. Mult mai insemnat este

insa rolul jucat in dezvoltarea metodologiei stiintei. Majoritatea filozofilor naturali care 1-au precedat, preluindu-si ideile de la Aristotel, au facut observatii calitative si au categorisit fenomenele. Dar Galilei a masurat fenomenele, recurgind la aprecieri cantitative. Acest accent pus pe ma­suratorile cantitative atente a devenit ulterior trasatura fundamentala a cercetarii stiintifice.

Dupa toate probabilitatile, Galilei a imprimat mai mult decit oricine un caracter empiric cercetarii stiintifice. El a fost primul care a insistat asupra necesitatii efectuarii experimentelor, respingind ideea ca proble­mele stiintifice pot fi rezolvate prin invocarea unei anume autoritati, fie ca era vorba de sentintele Bisericii ori de asertiunile lui Aristotel. De asemenea, s-a declarat impotriva recursului la scheme deductive complexe care nu se bazau ferm pe experimente, invatatii medievali au discutat

indelung ce ar trebui sa se intimple si de ce se intimpla anumite lucruri, dar Galilei a insistat sa efectueze experiente menite sa determine ce anume s-a petrecut cu adevarat. Atitu­dinea sa stiintifica era raspicat non-mistica. In aceasta privinta, el a fost chiar mai modera decit unii din­tre succesorii sai, printre care si New­ton.

Ar mai trebui consemnat totusi faptul ca Galilei a fost un om pro­fund religios. In pofida procesului si a condamnarii sale, el nu a respins nici religia, nici Biserica, ci doar incercarea autoritatilor ecleziastice de a frina cercetarile in domeniul stiintific. Generatiile ulterioare 1-au admirat pe buna dreptate pe Galilei ca simbol al revoltei impotriva dogmatismului si a tentativelor autori tariste de a inabusi libertatea de gindire. Totusi, mult mai important este rolul pe care 1-a jucat in funda­mentarea metodologiei stiintifice moderne.