Georg Friedrich Händel (1685-1759) - istoria muzicii baroce

Georg Friedrich Händel

Contemporan cu Bach, Händel si-a imprimat numele in istoria muzicii baroce ca autor al celebrului opus Messiah, mare maestru al operei si virtuoz al oratoriului. Nascut la Halle, micul Händel a crescut intr-un mediu cu desavarsire lipsit de preocupari muzicale, descoperind farmecul lumii sonore prin frecventarea slujbelor religioase acompaniate de orga. Dealtfel, Halle era un oras muzical activ in care erau foarte populare muzica religioasa si folclorica, mai importanta pentru atmosfera muzicala a orasului fiind prezenta muzicantilor ambulanti, constituiti in formatii ce dadeau concerte pe strazile orasului. Primele lectii de initiere in arta contrapunctica, Händel le-a primit de la organistul Friedrich Wilhelm Zachow de la Marienkirche din Halle.

Vocatia muzicala il determina pe Händel sa paraseasca orasul natal in favoarea Hamburg-ului, pe atunci primul oras din Germania care isi permitea sa intretina un teatru de opera. Aici, luat sub obladuire de vestitul organist si teoretician Johann Mattheson, isi perfectioneaza studiile muzicale si -mai important pentru cariera sa viitoare - face cunostinta cu repertoriul de opera evoluand ca violonist al operei din Hamburg.

Realizand ca pista sa de afirmare componistica este genul de opera, Händel isi indreapta pasii spre ceea ce era considerata pe atunci Mecca artei si patria operei- Italia. Primul popas facut de Händel a fost cetatea Florentei, unul dintre focarele cele mai renumite ale Renasterii. Genurile predilecte ale vietii muzicale din capitala Toscanei erau opera si cantata-genuri pe care creatia händeliana le va imbratisa cu predilectie. Parasind Florenta, Händel cucereste Roma, fiind apreciat de aristocratia romana, ca instrumentist virtuoz. Tot din timpul acestui sejur dateaza primele exercitii in genul operei, care vor culmina cu marile succese ale spectacolelor sale la Venetia si Neapole.

Cel mai mare succes insa l-a intampinat pe Händel in Anglia, unde reprezentantii iluminismului englez l-au proclamat cel mai mare geniu muzical ce pasise vreodata pe pamantul Angliei. Acest ecou in cercurile intelectuale a fost oficializat prin numirea lui Händel in functia de director muzical al Academiei Regale de Muzica - societate menita sa promoveze muzica de opera, pentru a carei inaugurare Händel compune opera Radamisto- spectacol care a constituit cel mai mare triumf de pana atunci al compozitorului saxon. Iar prin urmatoarele opere - Tamerlano si Giulio Cesare in Egitto-, Händel a oferit intruchiparea perfecta a operei italiene.

Printre genurile agreate de Händel se inscrie si oratoriul. Orientarea creatorului german spre acest gen a fost conditionata pe de-o parte de lipsa fondurilor pentru montarea spectacolelor de opera, iar pe de alta parte, se pare ca genul oratoriului, care avea la baza motive biblice reprezenta pentru Händel adevarata cale de a se adresa poporului si umanitatii. Dintre cele 22 de oratorii se remarca in chip deosebit Messiah, Judas Maccabeus si Occasional Oratorio.

Händel este primul mare nume in istoria muzicii care timp de 250 de ani a fost cantat fara intrerupere de instrumentisti si cantareti, iar festivalurile comemorative au perpetuat traditia concertelor cu marele sale creatii. Desi nu este un inovator al tehnicii muzicale, Händel reuseste o sinteza grandioasa a inventiilor preluate de la alti creatori, pe care le trateaza liber, transformandu-le la infinit. Deopotriva cu Bach, creatia lui Händel a intrebuintat pentru prima data in istoria muzicii, cu o maiestrie desavarsita, sistemul tonal clasic. Nu in zadar, aflat pe patul de suferinta, Beethoven a intins mana spre cele 40 de volume cu muzica lui Händel spunand: "Iata adevarul", adaugand apoi: "Händel este cel mai mare, cel mai priceput compozitor, de la el mai pot inca sa invat".

Halleluiah din oratoriul Messiah

Creatia instrumentala a lui Händel este cunoscuta in special datorita muzicii de aer liber: Water Music, Hornipipe si Firework. Dar pe langa aceste pagini de divertisment, compozitorul german este autorul a 18 concerti grossi si a 5 concerte pentru orga, creator a 22 de opuri camerale, a 8 suite pentru clavir si a doua concerte pentru harpa. Lucrarile instrumentale vadesc confluenta stilului italian cu cel francez si german, austeritatea contrapunctica germana fiind destinsa prin cantabilitatea de tip italian.

Oratoriul Messiah este considerat de unii critici, ca opus care reprezinta insasi esenta creatiei händeliene. Grandoarea si forta sustinuta ale stilului oratoric promovat de Händel, expresivitatea fireasca a melodiei, amploarea si claritatea structurilor armonice -toate acestea se compun intr-un intreg inefabil, culminand cu Halleluiah. Corul din finalul partii a doua a oratoriului, bazat aproape exclusiv pe vocalize, reuseste astfel sa traduca in muzica, fara suport verbal, expresia bucuriei transfigurate cel mai bine descrisa de insusi Händel: "Am avut impresia ca mi se infatiseaza Paradisul si chiar maretul Dumnezeu".

Probabil din cauza ca textul nu este elementul principal, corul Halleluiah a putut fi adaptat in diverse aranjamente pur instrumentale, fara a pierde din fervoarea care se degaja din paginile sale. Iar aranjamentul lui Walter Barnes pentru cvintetul de alama dovedeste cu prisosinta acest fapt. Ansamblul ales de Barnes, distribuie tesatura polifonica pe cinci voci instrumentale, menite sa acopere partidele corale: doua trompete, corn, trombon si tuba.

Interpretare implica demersuri diferite, situate in general in baza a doua optiuni de interpretare: frazele lungi, in care sustinerea sunetului trebuie sa provina din contul coloanei de aer si nu din forta emisiei(de exemplu mas. 35-41 sau mas. 58-69), si frazele scurte, sclipitoare, in care primeaza precizia articularii (de exemplu mas. 19-21).

Halleluiah (forma latineasca a invocatiei ebraice, insemnand "laudati-l pe Dumnezeu") este o foarte veche aclamatie de bucurie si lauda adresata lui Dumnezeu. Aparitiile sale sant nenumarate in muzicile pe texte sacre, si persista ca forma de aclamare a divinitatii pana in secolul XX, unul dintre exemple fiind Simfonia psalmilor a lui Igor Stravinski.

In forma sa primitiva, halleluiah purta o forma elementara: AB, fiecare dintre sectiuni constand in intonarea unui verset, continuat de o lunga vocaliza. In cazul Halleluiah de Händel este pastrata forma bipartita,

Aranjamentul pentru cvintetul de alama a implicat in primul rand o procedura de transpozitie: din varianta originara -in Re major, in tonalitatea Si b major. Prima sectiune este articulata in baza scandarii motivului halleluiah de catre trompete si preluarea sa, cu intervalul de cvarta inversat la trombon, pe fundalul liniei contrapunctice a tubei si a imitatiei in contratimp, atribuite cornului. Discursul primei perioade expozitive creeaza un efect acustic de irizare a formulei de broderie, care este adusa simultan in contratimp, in forma directa si inversata.

La masura 13 cu auftakt intervin doua masuri de coral la vocile inferioare, care in continuare sant alternate cu aclamarea motivului-haleluiah. Aceste doua entitati vor deveni obiectul prelucrarii prin suprapunere si variere timbrala (mas. 22-33). Cele doua motive trec consecutiv pe la toate vocile cvintetului. In acest moment se inregistreaza prima depresiune dinamica, din care ia nastere o crestere gradata a densitatii si intensitatii sonore pana la nuanta de fortissimo.

La masura 34 survine o schimbare de tempo - Adagio, urmata dupa patru masuri de Maestoso. Constructia incadrata de aceste indicatii serveste ca punte spre a doua sectiune. Sintaxa sa prevede acumularea treptata de voci, prin procedeul imitatiei si, apoi, o intonare sincronizata in tutti.

Sectiunea B debuteaza in Tempo Primo cu expunerea unui cap tematic la vocile grave: trombon si tuba. Motivul respectiv este imitat in ascensiune de registratie, la fagot, trompeta 2 si trompeta 1. Fiecare voce dupa expunerea temei continua printr-un contrapunct liber, in forma de dialog.

Fragmentul urmator reuneste isonul mentinut la doua dintre voci, cu prelucrarea motivului-halleluiah, vocile superioare si medii schimband intre ele aceste doua procedee de expunere (mas. 52-66). Dupa momentul culminant, marcat de intonarea sincronizata in fortissimo motivului cadential, revine capul tematic din debutul sectiunii B, expus la tuba si trombon, imitat apoi la trompeta 1.

Pret de cateva masuri reapare elementul de ison, peste care se suprapune- prelucrat prin dinamizare ritmica, motivul-halleluiah, urmat de coralul masurilor cadentiale, care marcheaza debutul constructiei de incheiere (mas. 79-81). Portiunea finala a lucrarii continua expunerea sub forma de coral, adaugand un ritm punctat, cu caracter martial.

Compozitia se incheie prin suprapunerea trompetelor triumfatoare - care intoneaza un semnal biruitor pe sunetele trisonului de tonica - peste motivul-halleluiah, emis in verticala acordica a vocilor inferioare. Iar dupa pauza de doime cu coroana, in fortissimo se aud ultimele exclamari in forta ale cvintetului.

Avand in vedere expresia tonica a acestei muzici, nu in zadar corul Halleluiah din oratoriul Messiah este considerat, alaturi de Oda bucuriei din Simfonia a IX-a de Beethoven, cea mai puternica expresie a jubilarii redate in muzica.