Jovan Popović Tekelija

Jovan Popović Tekelija

Jovan Popović Tekelija s-a nascut in anul 1665 la Cenad, este primul comandant al graniței militare Mureșene și este primul membru al celei mai faimoase familii aristocratice sarbe din Monarhia Habsburgica.

De tanar inca, in locurile natele de pe valea Mureșului, Jovan Popović Tekelija a participat la rascoala impotriva turcilor din anul 1686. Majoritatea forțelor rasculaților erau staționate in partea de nord-vest a Banatului, unde se afla Cenadul. Rasculații luptau alaturi de trupele habsburgice și de aceea au fost puși sub comanda generalului Istvan Csaki, ale carui forțe asediau Buda. O parte a rasculaților, printre care și Jovan participau și ei la asediul Budei, timp in care s-au evidențiat calitațile lor militare. Dupa caderea Budei in anul 1686, rasculații mureșeni, impreuna cu armata habsburgica au continuat lupta impotriva turcilor, impingandu-i pe aceștia spre peninsula Balcanica. In anul 1689 au cucerit Belgradul, iar generalul Ludwig Badenski l-a numit pe Jovan traducator oficial și cercetaș al intregii armate creștine. Dupa retragerea acestei armate din adancurile peninsulei Balcanice și a marii migrații a sarbilor din aceste locuri in anul 1690, Jovan Popović Tekelija devine comandantul miliției sarbe, in tai la Cenad (pe Mureș), apoi la Senta (pe Tisa).

Pe scena Europeana Jovan Popović Tekelija se evidențiaza in timpul bataliei de la Senta in anul 1697. In timp se forțele creștine aștepta un atac turcesc pe direcția Seghedinului slab aparat, intr-un mod neașteptat, turcii au forțat raul Tisa, pornind apoi inspre nord. Afland de faptul ca turcii construiesc un pod pentru a trece de partea Banațeana a Tisei, Tekelija s-a prezentat in tabara prințului Eugen de Savoia (aflat la Novi Sad, destul de aproape de frontul operațiunulor militare) și l-a informat asupra intențiilor turcilor. In dimineața de 11 septembrie 1697 prințul Eugen de Savoia și-a mobillizat armata inspre Senta undeprintr-un atac surpriza armata turcaa afost zdrobita. Prin acesta s-a decis și soarta razboiului cu turcii. Primul atac asupra turcilor, prin care trupele turcilor asediați au fost desparțite in doua, l-a efectuat miliția sarba avandu-l in fruntea ei pe Jovan Popović Tekelija.[1]

Despre rolul lui Jovan Popović Tekelija in batalia de la Senta vorbește marele scriitor sarb Milos Crnjanski in romanul "Migrațiile" unde spune: "Cu calareții sai s-a deplasat inaintea trupelor austriece, pe care in timpul nopții, orientandu-se cu sjutorul stelelor, le-a condus printr-o mare de apa și noroi. S-a ivit in spatele turcilor. Toata lumea il slavește acum pe general, pe prinț, dumnezeul razboiului, idolul Europei, dar nimeni nici nu pomenește nici nu știe despre Acela, care i-a adus victoria și care, in acea grozava noapte, prin intuneric și prin apa, cu ajutorul stelelor, a condus Armata."[2]

Prin decretul prințului Eugen de Savoia din anul 1698 Jovan Popović Tekelija a fost numit capitan al miliției aradene. A primit ordinul de a zidi o cetate, localitate și biserica. In urmatorii patru ani și-a indeplinit aceasta sarcina. Biserica apostolilor Petru și Pavel a fost terminata inaintea anului 1702, așa ca ea este astazi cel mai vechi edificiu din Arad.

In aceasta perioada de timp, maghiarii s-au rasculat impotriva stapanirii austriece, sub conducerea nobilimii (1703-1711). Inca de la inceputul conflictului cu trupele imperiale, in tabara lui Rakoci erau conștienți de faptul ca era inevitabila o confruntare cu sarbii, vazuți ca și aliați ai curții de la Viena, care pe langa faptul ca posedau arme și iși asigurau existența bazandu-se pe serviciile militare, Rakoci a cautat modalitați sa-i atraga pe sarbi de partea sa, sau cel puțin sa-i determine sa adopte o politica de neutralitate. Datorita faptului ca au respins oferta lui Rakoci, optand pentru alianța cu Viena, sarbii s-au aflat fața in fața cu rasculații maghiari, așanumiții curuți. La 26 iulie 1703, Jovan Popović Tekelija, in fruntea trupelor sale, compuse din granicerii aradeni, cei din Gjula și Ineu s-a ciocnit cu trupele lui Rakoci, aflate sub comanda lui Andras Bone. Jovan Tekelija i-a infrant pe rasculați și i-a urmarit pana la Dioseg, in partea de nord a Bihorului, unde se afla cartierul general al lui Andras Bone. Trecand prin foc Diosegul și alte centre ale rasculaților de pe langa raul Bereg, Tekelija s-a indreptat catre raul Tisa, spre apus, ocupand cateva localitați. In cursul operațiunilor ulterioare, a trecut prin județele Bihor, Bichiș, Solnoc și Haid. A asediat apoi Oradea, dar aici a fost infrant de aparatorii cetații. In acest timp rasculații din Sarkad au atacat trupele lui Tekelija, care s-au retras. La 1 septembrie 1703, Tekelija in fruntea a 1200 de graniceri s-a confruntat la Belfenjer cu forțele superioare ca numar ale lui Andras Bone. Aici a suferit o grea infrangere, pierzand peste 700 de graniceri.

In anul 1704, Tekelija in fruntea granicerilor sai aradeni l-a infrant la Kecskemet pe Andras Bone care era in fruntea rasculaților maghiari; rasculații au pierdut 300 de oameni.

Anul urmator, Oradea era asediata de catre armata lui Rakoci iar Jovan Popović Tekelija primește din partea armatei austriece sarcina de a sparge blocada și a aproviziona cetatea. Și-a indeplinit sarcina la data de 10 aprilie 1705, cand Tekelija in fruntea granicerilor din Arad reușește sa intre in Oradea cu o mare cantitate de alimente. Dupa aceasta a reușit sa despresureze și cetatea asediata de la Pișlek. Datorita acestor merite și evidențierii pe frontul acestor lupte, imparatul Austriei, Iosif I ii daruiește un lanț de aur cu imaginea sa pe el.

In anul 1706[4], la propunerea prințului Eugen de Savoia, imparatul Iosif I il innobileaza pe Jovan Popović Tekelija. Impreuna cu el au mai fost innobilați și soția sa Eufrosina, copii sai Ranko, Jovan, Mihajlo și Elena, fratele sau Ostoja, impreuna cu soția Ana și fiica Elisabeta. Au mai fost innobilați și cei doi nepoți ai fiului lui Tekelija, Jovan: Jovan și Gașpar. La 7 iulie 1706 Jovan Popović Tekelija a fost inaintat la gradul de locotenent (pukovnik, obrstar). Cu toate eforturile prințului Eugen de Savoia ca lui Jovan Tekelija sa i se acorde titlul de general, aceasta nu s-a intamplat datorita faptului ca poziția Curții Vieneze, sub influența bisericii Romano-Catolice era ca ortodocșii nu pot primi cele mai inalte distincții militare. Jovan Popović Tekelija s-a opus din toate puterile presiunilor asupra sa de a trece la catolicism.

La 3 aprilie 1707, Jovan Tekelija cu trupele sale intra adanc in teritoriul inamic și patrunde pana la Kecskemet, unde sunt omorați peste 400 de curuți. Aradul de-a lungul timpului7, p. 12 Peste doua zile, pe cand Tekelija cu oștirea sa se intorcea de la Kecskemet, curuții lui Rakocsi la 5 aprilie 1707 au atacat Aradul, fiind sub comanda generalului Sandor Karolji. Aradenii s-au aparat cu indarjire dar peste doua saptamani au fost infranți. La 7 iulie curuții trec Mureșul Mort și ocupa orașul nemțesc; pe data de 10 iulie s-a purtat un duel de artilerie intre curuți și aparatorii orașului sarbesc. O mare parte a orașului a ars cu acest prilej. Orașul nemțesc a avut și el de suferit cu acest prilej; a fost arsa biserica germana a minoriților.

In anul 1708 Aradul a fost lovit de o alta napasta: apariția ciumei. Sarbii au parasit atunci cetatea Aradului și s-au retras in oraș și in celelealte sate de pe valea Mureșului. Cu acest prilej Rakocsi a incercat sa lichideze conducerea Graniței Militare Mureșene. Maiorul Pal Feleghazi la 31 iulie 1708, la miezul nopții, in fruntea a 600 de oameni a incercuit tabara lui Tekelija și a reușit sa-l ia prizonier pe Jovan Tekelija impreuna cu fratele sau, Ostoja. Dupa indelungi convorbiri și intervenția prințului Eugen de Savoia și a Consiliului de Razboi Austriac, s-a trecut la schimbul de prizonieri, schimb in care Jovan Tekelija a fost eliberat de partea rasculaților, austriecii eliberandu-l in schimb pe colonelul Ferentz Deac, in martie 1709. Fratele lui Jovan, Ostoja, a mai ramas o perioada prizonier, mai tarziu a fost eliberat și el.

Despre luptele lui Jovan Popović Tekelija in vremea rascoalei lui Rakocsi, Vuk Stefanović Karađić, cel mai mare scriitor sarb, a reținut cantecul popular sarb "Lupta aradenilor cu komadinții", cantec popular aparut in a treia carte a seriei "Cantece populare sarbești" aparuta la Leipzig in Germania in anul 1833.Ar kroz vreme 7, p. 13  Eroii acestei povestiri populare sunt granicerii mureșeni. Ea descrie lupta granicerilor cu curuții lui Rakocsi, lupta din jurul cetații de la Komadi din județul Bihor (astazi in Ungaria), pe Crișul Repede, treizeci de kilometri mai in jos de Oradea. Ii gasim aici ca eroi populari pe Jovan Tekelija, Ostoja Tekelija, fratele lui Jovan și chiar imparatul Iosif. Trebuie amintit aici ca luptele in Bihor dintre ortodocși și calvini se duceau de aproape o suta de ani inaintea rascoalei lui Rakocsi, datorita calviniștilor care incercau prin diferite metode sa-i caștige pe ortodocși la credința calvina.

La sfarșitul razboiului, sub comanda lui Jovan Tekelija se gaseau fruntașii granicerilor: Antonije Rozaji din Vilagos (Șiria), Latko Jeneji și Antonović din Jenopolje (Ineu), Đura Golubović din Glogovaț (Vladimirescu), Samuilo Horvat din Oradea, Jovan și Petar Ștrba din Nadlac, Pera Seghedinac și Mișko Nagy din Pecica. Dupa cațiva ani sangeroși de lupte sfarșitul razboiului s-a sfarșit prin pacea de la Satu Mare din anul 1711.

Jovan Popović Tekelija, ca și comandant al Graniței Militare Mureșene, ca și sarb aradean ortodox, prin natura poziției sale, a avut dese neințelegeri cu granicerii sai, pe de oo parte, și cu generalii austrieci pe de alta parte. Opțiunea religioasa nu a putut ramane o chestiune personala, pentru ca din postura de comandant al unei unitați de tip militaro-teritorial era obligat sa mențina contacte atat cu preoții bisericilor și a reprezentanților clerului, cat și cu militarii sai și familiile acestora. Pe langa eroism și talentul de a comanda, Jovan Tekelija nu a fost lipsit nici de dorința de a avea și "bogații pamantești". Poziția sa de comandant al Graniței Militare Mureșene și a Miliției Mureșene au creat nenumarate posibilitați de acumulare a bogațiilor materiale. Pe masura ce sfarșitul razboiului se apropia, iar puterea sa creștea, a crescut și apetitul sau pentru acumularea bogațiilor materiale. Innobilarea de care a avut parte, precum și inalta sa poziție militara l-au incurajat și mai mult spre acest lucru. Din partea Curții Vieneze a primit loturi de pamant, așa numitele "puste", in care vedea baza existenței sale și a prosperitații viitoare. A creeat astfel o puternica baza materiala pentru urmașii sai.

In același timp, Jovan Popović Tekelija s-a ingrijit de militarii sai și familiile lor. In acest sens adeseori punea problema situației sarbilor graniceri de pe valea Mureșului, care era greu, dar mai ales neclar. Ca și conducator al granicerilor și-a dat silința ca imprejurarile in care traiesc soldații sai sa fie cat mai bune cu putința, fiind conștient de faptul ca doar așa se poate aștepta la rezultate pe masura din partea lor. S-a adresat de nenumarate ori Consiliului de Razboi Austriac, cu cereri de ajutor, acuzandu-i pe anummiți generali superiori lui și inclinația lor catre soldații din trupele profesionaiste. In anul 1705, a solicitat Consiliului de Razboi Austriac arme, muniție, bani, alimente pentru oameni și cai, solicitand și scutirea de impozite a oamenilor sai. Profund nemulțumit de poziția organelor militare austriece, in anul 1707 a solicitat Consiliului de Razboi ca el și Miliția sa sa fie mutați de pe valea Mureșului. In anul 1710 s-a adresat președintelui Consiliului de Razboi cu urmatoarele cuvinte: "Eu cu granicerii mei am nimici adversarul, dar din cauza lipsurilor nu sunt in stare, caci din cauza foametei, majoritatea ar putea ajunge de partea turcilor. De aceea inca o data rog Excelența Voastra sa aiba mila de noi."

Jovan Popović Tekelija a inițiat legaturi cu Curtea Imperiala Rusa. Dupa victoria din 1709 asupra suedezilor, Rusia se pregatindu-se de razboi impotriva turcilor, granicerii sarbi doreau sa se implice și ei, sperand ca se apropia sfarșitul imperiului Otoman, și, odata cu aceasta eliberarea Serbiei. Ținand cont de toate acestea, imparatul Petru cel Mare i-a solicitat pe sarbii graniceri sa participe la razboi.

Raspunzand cererii Lui Petru cel Mare, comandanții granițelor militare Mureșene și de pe Tisa, Jovan Tekelija și Vulin Ili , printr-o scrisoare adresata imparatului rus datata cu data de 20 ianuarie 1710, in numele granicerilor sarbi raspund pozitiv acestei solicitari. In anul 1710 granicerii de pe Mureș și Tisa pleaca in Rusia, dorind sa lupte impotriva turcilor. Jovan Tekelija și Vulin Ilić au fost arestați și incarcerați pentru o perioada de catre autoritațile austriece, fiind acuzați de agitație politica printre graniceri. Granicerii care au ajuns in armata rusa au luptat in cadrul a patru corpuri militare, corpuri conduse de ofițeri de pe Mureș și Tisa.

Dupa infrangerea rușilor pe raul Prut, in anul 1711, se profila la orizont un alt razboi ruso-turc. Capitanii granițelor militare Mureșene, de pe Tisa și Dunarene, Jovan Tekelija, Vulin Ilić și Mojsije Rasković i-au oferit lui Petru cel Mare 10.000 de oameni care sa lupte impreuna cu armata rusa impotriva turcilor.

In urmatoarele decenii o buna parte din granicerii mureșeni pleaca in Rusia pentru a lupta impotriva turcilor.

In cursul noului razboi dintre Austria și Turcia, Jovan Popović Tekelija a luptat de partea Austriei. Infrangerea turcilor conduși de Marele Vizir de catre Eugeniu de Savoia la Petrovaradin (Novi Sad), a condus la o mare ofensiva in Banat a armatei austriece. Cetatea Timișorii, care era punctul principal al apararii turcești in aceasta zona, a fost in curand asediata. In cursul acestei operațiuni, Jovan Tekelija avea sarcina de a controla teritoriul de la sud de oraș și a impiedica orice incercari ale turcilor din exteriul cetații de a sparge asediul sau a-i ajuta pe cei din interior.

Sava Tekelija spune despre bunicul sau Jovan in "Descrierea vieții" (Opisanije zivota) ca "locul prin care a intrat in oraș a fost botezat "turnul lui Tekelija" și așa s-a numit pana de curand" La 13 octombrie 1716, comandantul turc preda cetatea, iar operațiunile militare se muta spre sud, in Serbia. Jovan Tekelija s-a distins pe campul de lupta in cursul eliberarii Banatului de sub turci. A luat mulți prizonieri in cursul operațiunilor militare, printre care chiar și pe pașa.

Prin pacea de la Pozarevac din anul 1718 au avut loc schimbari majore in ceea ce privește granița dintre Imperiul Habsburgic și cel Otoman. Granița a fost stabilizata pe Dunare iar Mureșul a ramas departe in spatele frontului, pierzandu-și rolul de pana acum.

Spre sfarșitul vieții, Jovan Popović Tekelija și-a intocmit testamentul, in care o jumatate a averii sale o imparte in mod egal celor patru copii ai sai, iar cealalta jumatatea doamnei Roksi, soția sa, urmand ca dupa moartea ei averea sa fie moștenita de copii. Moare in martie 1722.