MIHAI VITEAZUL (1548-1601)

MIHAI VITEAZUL

Ca nimeni altul, domnitorul roman Mihai Viteazul a cunoscut din plin bucuriile si durerile vietii. S-a lasat imbatat de euforia biruintei, dar a gustat si amaraciunea infringerii. A fost adunator si stapinitor de pamint nici un alt voievod roman, pentru ca la ceasul urgisit sa piarda totul. A vazut pe cei puternici si trufasi inchinindu-i-se si a cazut rapus din cauza tradarii lor. Contemporanii lui Mihai Bravul - admiratori sau adversari - si-au dat seama ca au de-a face cu o persoana de exceptie; unii l-au proslavit, altii 1-au urit de moarte, cu totii au fost insa impresionati de aceasta rara avis.

Mihai s-a nascut intr-un orasel de la gura lalomitei (Tirgul de Floci), i fiu al Teodorei si al domnitorului Tarii Romanesti, Patrascu cel Bun -ascendent din dinastia munteana a Basarabilor. in tinerete s-a indeletnicit i negustoria. Cunostea limbile greaca si turca, avea un scris frumos, cu asaturi energice. Si-a facut apoi ucenicia in treburile administrative, istat de lane Epirotul - pe atunci ban al Craiovei. Parcurgind toate :apele ierarhice dregatoresti - stolnic, postelnic, mare aga -, Mihai a uns sa detina inalta functie de ban al Craiovei. In tot acest timp a ago-sit o avere insemnata, si datorita zestrei sotiei sale Stanca, nepoata unui jt mare ban, Dobromir. Asa se face ca in anul 1593, banul Craiovei era pul dintre cei mai puternici si bogati boieri olteni, in rindurile carora /ea o sumedenie de rude si de prieteni.

La acea vreme, Tara Romaneasca se afla sub domnia lui Alexandru l Rau, de a carui prigoana Mihai a trebuit sa se fereasca, refugiindu-se Transilvania si de acolo la Constantinopol.

In capitala Imperiului Otoman, Mihai a obtinut de la sultan numirea tronul domnesc, beneficiind de sprijinul capuchehaiei (reprezentantul) unteniei la Constantinopol - care nu era altul decit binefacatorul sau din berete, lane Epirotul -, de influenta familiei Cantacuzino, de interventia ;entului diplomatic englez Barton, dar si gratie importantelor sume de .ni oferite sub forma generoaselor daruri si peschesuri.

In octombrie 1593 - dupa o luna de la numirea sa - Mihai a revenit

in tara. Spre a-si consolida tronul, voievodul a pastrat in primul an de domnie o suspecta liniste. Tara Romaneasca, aidoma altor intinse zone geografice, se afla pe atunci sub ocupatia otomana.

Ulterior, cu sprijinul boierimii din generatia sa, Mihai a hotarit sa se alature initiativei europene de scuturare a jugului otoman. "Liga Sfinta', pusa sub epitropia papei, concentra multe forte antiotomane, in fruntea carora fusese numit imparatul Rudolf al II-lea al Austriei. Domnitorul Aron Voda al Moldovei, principele Sigismund Bathory, precum si domni­torul Mihai al Munteniei faceau parte din importanta coalitie antiotomana.

in acest context, in ziua de 13 noiembrie 1593 a avut loc rascoala anitotomana de la Bucuresti, pe parcursul careia Mihai a convocat pe toti creditorii turci sub pretextul achitarii datoriilor, dar in realitate a ordonat sa fie casapiti.

Otomanii au ripostat de indata impotriva necredinciosului "ghiaur', insa incercarile lor de a restabili situatia au esuat cu prilejul luptelor de la Putineiu, Stanesti si Serpatesti.

Imperiul Otoman nu putea tolera aceasta stare de lucruri. Expeditia de pedepsire a domnitorului roman a fost condusa de marele vizir Sinan Pasa, care a trecut Dunarea la inceputul lui august 1595.

Constient de primejdia ce-1 pindea, Mihai a incredintat unor emisari ai sai misiunea de a negocia si incheia un tratat de intrajutorare si suverani­tate cu principele Sigismund Bathory al Transilvaniei.

Confruntarea romano-turca a avut loc la Calugareni, pe drumul ce duce de la Giurgiu la Bucuresti. Lupta decisiva s-a dat in ziua de 13/23 august 1595. inclestarea a fost cumplita, dar pozitia strategica aleasa de Mihai si vitejia ostasilor sai au facut ca balanta victoriei sa incline de partea "puilor de lei' romani aflati fata-n fata cu puhoaiele otomane.

Biruinta n-a putut fi consolidata din cauza incetinelii cu care s-au indreptat spre teatrul de lupta ajutoarele militare ale lui Bathory, dar si a "vicleniilor' unor boieri din tabara lui Mihai.

La inceputul lui octombrie 1595, Mihai si-a refacut fortele armate si campania antiotomana a reinceput, cu sorti de izbinda pentru romani. Dezamagit insa de insuccesele militare ale Sfintei Aliante, ca si de alea­torul ajutor ai lui Bathory, Mihai a decis sa accepte propunerile otomane de pace, in asteptarea unui alt moment prielnic, cind un cap incoronat precum Rudolf al II-lea i-ar fi putut oferi un sprijin consimtit.

Ragazul era bine venit pentru pregatirea unei noi rafuieli cu Semiluna. In urma unor tratative asidue, in anul 1598 s-a incheiat la Manastirea Dealu un tratat cu imparatul Austriei. Rudolf al II-lea se obliga sa ofere domnitorului roman suma de bani necesara pentru a plati 5 000 de osteni, eventual ^un numar dublu, plus "tunuri, praf, ghiulele si alte unelte de razboi'. In schimb, se recunostea suzeranitatea imparatului Austriei, "fara plata vreunui tribut sau vreunei dari', si se stipula obligatia partilor de a

upta "pentru departarea turcilor si a altor dusmani de Transilvania, Tara lomaneasca si Ungaria'.

Nu mult dupa aceea au reinceput ostilitatile cu otomanii, care au fost nfrinti la nord de Dunare.

intre timp, in Transilvania, sovaielnicul principe Sigismund Bathory a .enuntat la tron, mai intii in favoarea imparatului Rudolf al II-lea, pentru ;a ulterior sa incredinteze conducerea Principatului varului sau, cardinalul A.ndrei Bathory. Acest nou principe al Transilvaniei avea sa se coalizeze :u Polonia impotriva lui Mihai. Pentru a evita impresurarea tarii sale de :atre dusmani, Mihai s-a inteles cu imparatul Rudolf al II-lea sa-1 inlature )e Andrei Bathory de la conducerea principatului transilvan, in acest scop, rupele lui Bathory trebuia sa fie atacate si dinspre apus de catre o armata austriaca comandata de generalul Basta, cel care intirziind, 1-a obligat pe vlihai sa porneasca singur la lupta victorioasa de la Selimbar, din ziua de 18/28 octombrie 1599.

La trei zile dupa victorie, Mihai Viteazul intra in Alba iulia unde a ost intimpinat de dregatorii locali si de mult popor. Nobilii unguri s-au nchinat, la fel orasele si cetatile transilvanene.

Din pacate, nici Moldova nu era straina de uneltirile puse la cale de mncipii Bathory. Un oarecare Razvan - comandantul garzii unguresti de a Curte - a mijlocit prinderea si intemnitarea in Transilvania a lui Aron Tiranul, in locul caruia a urcat pe tronul lui Stefan cel Mare insusi uzur­patorul, devenit Stefan Voda, obedient fata de principii transilvani. Vecinii polonezi au pus la cale detronarea lui Stefan Voda, in favoarea lui Ieremia Vdovila - prea-supus polonilor si tributar otomanilor. Acest nou domnitor lutrea o aversiune nedisimulata fata de Mihai Viteazul, pe care avea de gind sa-1 omoare ,,cu otrava sau prin tradare'.

Din capitala sa, Alba iulia, Mihai Viteazul a luat hotarirea de a-1 nlatura pe primejdiosul sau adversar, in speranta de a aduce din nou Vloldova in tabara crestina. Dupa victoriile de la Bacau si Verbia, oastea ui Mihai a intrat triumfatoare in Moldova, unde cetatile Neamtului si Sucevei i-au deschis larg portile. Campania moldava a durat o luna de zile '21 aprilie-21 mai 1600). Stralucitul capitan de osti reunea acum sub sceptrul sau toate cele trei tari romanesti.

Din nefericire, dupa cum spunea cronicarul, oricit de glorios ar fi omul, el este sortit sa stea sub vremi. Iar vremile in schimbare incepusera a se precipita. Nobilimea maghiara din Transilvania nu putea tolera stapinirea domnitorului "valah'. Mindra armata a lui Mihai incepea sa se descompuna n absenta stipendiilor fagaduite de imparatul Austriei. Rudolf al II-lea va sfirsi prin a respinge vrerea Viteazului: "Si hotarul Ardealului, pohta ce-am pohtit, Moldova, Tara Romaneasca'. Duplicitatea Vienei a incurajat rezistenta nobililor unguri. Curind ei s-au strins la Turda si s-au rasculat impotriva domnitorului roman, reusind sa-1 atraga de partea lor si pe generalul Basta.

Si astfel, confruntat cu atitea forte vrajmase coalizate, Mihai Viteazul a fost silit sa guste din cupa amara a infringerilor la Miraslau, apoi la Curtea de Arges, in consecinta, polonii au reinscaunat in Moldova pe Ieremia Movila, austro-ungarii au pus stapinire pe Transilvania, iar tronul Munteniei a fost urzupat de filo-polonul Simion Movila.

Parasit de boierii sai devotati si viteji, fiu al nenorocului de-acum, cu familia zalogita in Transilvania, Mihai Bravul a luat calea pribegiei pina la Viena si de acolo la Praga, unde se afla imparatul Rudolf al II-lea.

Dupa Miraslau, in Transilvania ungurii intorsesera armele impotriva generalului Basta si-1 reinstalasera ca principe pe nestatornicul Sigismund Bathory. in aceste conditii, imparatul Austriei s-a grabit sa finanteze o noua campanie a lui Mihai in Transilvania, in colaborare cu armata aus­triaca comandata de acelasi general Basta.

Principele Bathory a fost infrint la Goraslau (3 august 1601) dar

"Partea leului', recunoscuta lui Mihai in lupta, a stirnit gelozia generalu­lui Basta. Ba mai mult, acesta nazuia sa pastreze Transilvania pentru sine. in plus, inversunarea generalului imperial trebuie sa fi crescut la auzul stirii ca boierii Buzesti il izgonisera din Muntenia pe Simion Movila, in aceste conditii, cu aprobarea tacita a Curtii imperiale austriece, generalul tradator a urzit la ceas nenorocit din noapte uciderea concurentului sau nepereche, in zorii zilei de 9/19 august 1601, sinistrul general a trimis un detasament de 300 de germani si valoni sa-1 aresteze pe Mihai, iar daca s-ar opune, sa-1 ucida. Ce a urmat sta scris in Cronica Tarii: "Si cazu trupul lui cel frumos ca un copaciu pentru ca nu stiuse, nici se prilejise sabia lui cea iute in mina lui cea viteaza'. Intrind in cortul domnesc, comandantul detasamentului rostise: "Esti prins!' Mihai a raspuns cu un singur cuvint: "Ba!' si a dat sa puna mina pe sabie, in aceeasi clipa insa, un valon 1-a impuscat, un al doilea i-a strapuns pieptul, altii 1-au lovit cu halebardele. Ucigasii i-au taiat capul, pe care comisul Radu Florescu 1-a dus la Manastirea Dealu, iar trupul i-a fost ingropat in Cimpia Turzii. "Si ramasera crestinii si mai virtos Tara Romaneasca saraci de dinsul - spune cronica. Caci era ajutor crestinilor si sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cit facuse pe turci de tremurau de frica lui'.

Si intr-adevar, insusi Mihai Viteazul a fost constient de menirea sa istorica, fiindca iata ce scria el polonilor in iulie 1595: "Ceea ce am facut, toate le-am facut pentru credinta crestineasca, vazind eu ce se intimpla in fiecare zi cu bietii crestini. M-am apucat sa ridic aceasta mare greutate cu aceasta saraca tara a noastra ca sa fac un scut al intregii lumi crestine'.

Punct cardinal in istoria romanilor, intruparea de o clipa a Munteniei, Transilvaniei si Moldovei sub spada lui Mihai Voda Viteazul s-a transfor­mat, dupa monstruoasa crima de pe Cimpia Turzii, intr-un adevarat legat testamentar pentru generatiile viitoare. "Nici un roman - releva istoricul national Nicolae lorga - n-a mai putut gindi unirea fara uriasa lui persona­litate, fara palosul sau securea lui ridicata spre cerul dreptatii, fara chipul lui de o curata si desavirsita poezie tragica'.