N.C. PAULESCU (1869 - 1931)

N.C. PAULESCU

N.C. Paulescu, descoperitorul insulinei, s-a nascut in ziua de 30 octom-3rie 1869 si a beneficiat de o solida instruire liceala la Bucuresti, insusindu-si limbile franceza, greaca si latina. Numeroasele si variatele lecturi din acea vreme 1-au introdus in lumea filozofiei, a literaturii si a artei, domenii spre care a manifestat puternice inclinatii de-a lungul in­tregii sale vieti, intre 1888 si 1896, a urmat cursurile Facultatii de Medi-;ina de la Paris, devenind extern, apoi intern la spitalul Hotel Dieux, condus de celebrul clinician Etienne Lancereaux, care ii va deveni mentor si colaborator. Intre 1896 si 1901, a obtinut trei doctorate la Paris - in medicina, in fiziologie si, la Sorbona, in stiinte naturale -, concomitent cu ifectuarea unei serii de studii in diferite domenii ale medicinei. Cercetarile sale au vizat aproape toate capitolele fiziologiei, dar principala sa preocu­pare a constituit-o studiul glandelor endocrine - hipofiza, tiroida, suprarena­la si pancreasul - care a fost incununat de statul francez cu prestigioasa distinctie "Palmele Academice'. In 1908, a publicat celebra monografie "L'hypophise du cerveau'. in anii 1903, 1906, 1912 si 1930, a publicat in faze succesive monumentala sinteza medicala (circa 4000 de pagini) intitulata "Traite de Medicine Lancereaux-Paulescu'. in anii primului razboi mondial, a redactat tot in limba franceza o alta lucrare medicala de exceptie, in trei volume, intitulata "Traite de Physiologie Medicale', in acest tratat au aparut pentru prima data rezultatele sale experimentale referitoare la secretia endocrina pancreatica. Iar dovezile in sprijinul proprietatilor fi­ziologice si farmacodinamice ale secretiei endogene pancreatice au fost publicate in numarul din 31 august 1921 al prestigioasei reviste "Archives Internationales de Physiologie', tiparita la Liege.

Dar sa vedem care este semnificatia descoperirii insulinei si prin ce incercari a trecut autorul acesteia inainte de a-i fi unanim recunoscute meritele.

Insulina este, fara indoiala, "molecula vedeta' a secolului al XX-lea. O molecula organica intens studiata, acum foarte bine cunoscuta, care s-a transformat intr-un adevarat "elixir al vietii' in 1922, cind a fost introdusa

in terapeutica. Acest moment a marcat salvarea a zeci de milioane de diabetici, a caror viata a devenit dependenta de administrarea zilnica a pretiosului hormon.

Introducerea ei in tratamentului diabetului zaharat reprezinta contributia biochimistilor Collip, MacLeod, Banting si Best, dar descoperirea apartine lui N.C. Paulescu, care, din pacate, a fost eclipsat de grupul celor patru canadieni, ce au stirnit un val de entuziasm greu de imaginat in ziua de astazi, in urma rezultatelor obtinute in primele tratamente cu insulina, lumea s-a bucurat fara sa dea atentie celui care se ascundea in spatele epocalei descoperiri, deoarece se intimpla pentru prima data sa fie redati vietii mii de pacienti diabetici muribunzi, pina atunci condamnati unei morti lente si sigure, in aceste circumstante, recunoasterea importantei descoperirii prin atribuirea Premiului Nobel pentru medicina si fiziologie in anul 1923 a fost pe deplin indreptatita. Numai ca graba in care s-au facut nominalizarile si mai ales superficialitatea de care a dat dovada comitetul de decernare a Pre­miului Nobel din acel an, au condus la cea mai grava eroare inregistrata vreodata in istoria prestigioasei institutii suedeze. Premiul s-a acordat cana­dienilor Banting si MacLeod, fara a se indica meritele pe care le-au avut in descoperirea insulinei. Dupa toate probabilitatile, i s-a atribuit lui Banting activitatea experimentala desfasurata de acesta impreuna cu Best, activitate prezentata intr-un articol publicat in februarie 1922, care rezuma, de fapt, concluziile lui Paulescu, in timp ce MacLeod a fost premiat pentru utiliza­rea insulinei in practica clinica, etapa in care principalul merit i-a revenit biochimistului Collip, care a reusit pentru prima data purificarea extractului pancreatic facindu-1 administrabil la om. Printr-o actiune concertata a mass-mediei canadiene, atentia comunitatii stiintifice a fost comutata de la adevaratii cercetatori catre cei care si-au arogat niste merite necuvenite. Desi inca din 1923 au existat voci care au pus sub semnul intrebarii decizia comitetului Nobel din acel an, oficialitatile canadiene s-au straduit si au reusit sa inabuse contestatiile venite din partea sustinatorilor lui Collip si Best care se considerau si ei indreptatiti sa revendice o parte din meritele marii descoperiri. Lupta din "cosul cu crabi din Toronto' (asa cum sugestiv a fost caracterizata relatia dintre cei patru canadieni in perioada 1921-1923) avea sa fie transata in favoarea lui Banting si Best, creditati in anii ce-au urmat ca "descoperitorii insulinei'. Aceasta optiune a fost dictata de peri­colul contestarii formulate de Paulescu, in jurul caruia s-a instituit rapid o eficienta "conspiratie a tacerii'. Protestele lui Paulescu, venite de undeva de la portile Orientului, au fost rapid inabusite, fundamentala lui contributie la epocala descoperire rezultind numai din prezentarea grotesc deformata de catre Banting si Best. Dupa stingerea lui Paulescu din viata, in 1931, totul a intrat intr-o desavirsita uitare, intrerupta in mod miraculos in 1969.

Redescoperirea contributiei fundamentale a lui Paulescu in izolarea hor­monului antidiabetic pancreatic, numit ulterior insulina, a fost facuta oare-

cum intimplator de catre diabetologul scotian Ian Murray care, pregatindu-se sa scrie un istoric al celebrei descoperiri, a constatat cu surprindere ca adevarul documentar era cu totul altul decit cel prezentat de istoriografia canadiana. El a scris patru articole prin care a reusit sa convinga comuni-

atea stiintifica internationala ca inaintea lui Banting si Best, Paulescu publicase lucrari de o valoare inestimabila, in care descrisese cu lux de ama­nunte actiunile hormonului antidiabetic pancreatic. in 1976, respectiv 1986, Pavel a scos pe piata doua monografii care aveau sa completeze "dosarul insulinei'. Apoi, in 1996, la celebrarea celor 75 de ani scursi de ia realizarea epocalei descoperiri, a fost adusa in prim-planul discutiilor contributia exceptionala a ilustrului fiziolog roman N.C. Paulescu, a carui lucrare "Archives Internationales de Physiologie', publicata pe data de 31 august 1921, a reprezentat adevaratul certificat de nastere al insulinei.

Poate ca ar mai trebui mentionat si faptul ca toti membrii grupului canadian au stiut de realizarile lui Paulescu inca inainte de a-si publica

ucrarile din anii 1922 si 1923. Citarea eronata a tratatelor lui Paulescu, ale caror concluzii clare au fost grotesc deformate, a avut drept consecinta scoaterea lui din discutie in 1923, atunci cind s-a decis acordarea Premiu-

ui Nobel pentru medicina. Dupa o jumatate de veac, insa, aceasta actiune frauduloasa se va intoarce impotriva lor ca un bumerang cu actiune intir-

data, dar distrugatoare. Din postura lor de "binefacatori ai omenirii', Banting si Best au trebuit sa treaca in rindul plagiatorilor lipsiti de scrupu-

e si de inspiratie. Spectaculoasa rasturnare de situatie inregistrata in 1996,

a 75 de ani de la descoperirea insulinei, demonstreaza inca o data ca adevarul este o valoare imprescriptibila. El poate fi ascuns sau temporar denaturat, dar niciodata distrus. Dupa o absenta de trei sferturi de veac, Paulescu revine in galeria marilor fiziologi ai lumii, cu o contributie stiintifica neegalata in acest secol: aceea a descoperirii insulinei.

In cinstea ilustrului savant roman care a realizat descoperirea medicala a secolului XX, 2001 a fost desemnat "An Paulescu', deoarece s-au implinit

132 de ani de la nasterea lui, 80 de ani de la publicarea lucrarii prin care a anuntat descoperirea hormonului antidiabetic pancreatic si 70 de ani de

a trecerea sa in nefiinta. Pentru cinstirea acestor evenimente, Academia Romana, Societatea Romana de Diabet, Institutul "N. Paulescu', Universi­tatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila', Academia de Stiinte Medi­cale si Asociatia Diabeticilor au organizat numeroase manifestari stiintifice,

ar pe 31 august 2001, in prezenta presedintelui Federatiei Internationale de Diabet, sir George Alberti, a fost dezvelit monumentul "N.C. Paulescu' in

'ata Facultatii de Medicina din Bucuresti, in care ilustrul savant a desfasurat timp de treizeci de ani o foarte prodigioasa activitate.