REGINA ELISABETA I (1533-1603)

REGINA ELISABETA I

Regina Elisabeta I este considerata unul dintre cei mai reprezentativi monarhi din istoria Angliei. Domnia ei de patruzeci si cinci de ani a fost marcata de prosperitate economica, inflorirea literaturii si transformarea Angliei in cea mai mare forta navala a lumii. A trait intr-o epoca in care monarhii englezi nu aveau doar un rol decorativ, asa ca nu i se poate contesta contributia la realizarile Angliei din Epoca de Aur.

Elisabeta s-a nascut in 1533, la Greenwich, in Anglia. Tatal ei a fost regele Henric al VUI-lea, initiatorul Reformei in Anglia, iar mama, Anne Boleyn, cea de-a doua sotia a lui Henric. Anne avea sa fie decapitata in 1536 si. la citeva luni dupa aceea, Parlamentul o va declara pe Elisabeta, de numai trei ani, copil nelegitim. (Aceasta era de fapt si parerea englezi­lor catolici, care considerau ilegal divortul lui Henric de prima lui sotie.) in ciuda hotaririi Parlamentului, Elisabeta a crescut la curte si a primit o educatie demna de o printesa.

Henric al VIII-lea a murit in 1547, cind Elisabeta avea treisprezece ani. Conducatorii englezi din urmatorii unsprezece ani au fost cu totul nesemnificativi. Eduard al Vl-lea, fratele vitreg al Elisabetei, a domnit din 1547 pina in 1553. Sub conducerea lui, guvernul a initiat o politica fa­vorabila protestantismului. Regina Maria Tudor, care a domnit in urma­torii cinci ani, a militat pentru suprematia papala si reinstaurarea religiei romano-catolice. In timpul domniei sale, protestantii englezi au fost crunt persecutati, circa trei sute fiind ucisi din ordinul ei. (Aceasta prigoana i-a adus porecla de "Maria Singeroasa'.) Chiar si Elisabeta avea sa fie ares­tata si intemnitata in Turnul Londrei. Desi a fost eliberata mai tirziu, putin a lipsit sa-si piarda viata. La moartea Mariei Tudor (in 1558) si incorona­rea tinerei Elisabeta, in virsta de douazeci si cinci de ani, poporul s-a bucurat din toata inima.

Dar pe tinara regina o asteptau multe probleme: un razboi cu Franta, relatii incordate cu Scotia si Spania, situatia financiara a guvernului si, mai grav decit orice, diviziunea religioasa din Anglia.

S-a ocupat mai intii de ultima problema. La scurt timp dupa incoro-

narea sa, Elisabeta a emis asa-numitul Act de Suprematie si Uniformitate (1559), care consfintea anglicanismul drept religia oficiala a statului en­glez. Acest decret a oferit satisfactie protestantilor moderati, dar puritanii doreau o reforma mai radicala, in ciuda opozitiei puritanilor pe de-o parte si a catolicilor, pe de alta, Elisabeta nu si-a revizuit aceasta hotarire pina la sfirsitul domniei sale.

Situatia religioasa s-a complicat din cauza reginei Maria a Scotiei. Nevoita sa paraseasca Scotia, aceasta se refugiase in Anglia. Acolo insa, se trezise prizoniera Elisabetei. Actiunea Elisabetei a fost bine gindita: Maria era romano-catolica si avea tot dreptul sa aspire la tronul Angliei. Prin urmare, in cazul unei rebeliuni incununate de succes sau al unui asasinat, Anglia ar fi avut din nou o regina catolica. De fapt, in cei nouasprezece ani de detentie, s-au urzit citeva comploturi impotriva Elisa­betei si au existat dovezi clare ale complicitatii Mariei Stuart. in cele din urma, in 1587, Maria a fost condamnata la moarte. Elisabeta a semnat ordinul de executie cu parere de rau, la indemnul ministrilor si membrilor Parlamentului, care abia asteptau sa scape de aceasta amenintare.

Desigur, conflictul religios prezenta un pericol destul de mare pentru Elisabeta. in 1570, papa Pius al V-lea a excomunicat-o si a cerut detrona­rea ei; iar in 1580, papa Grigore al XlII-lea a declarat ca daca ar asasina-o cineva, n-ar comite nici un pacat. Dar aceasta situatie prezenta si anumite avantaje pentru ea. Protestantii se temeau de o restaurare catolica in Anglia, iar Elisabeta oferea garantia stabilitatii, ceea ce i-a extins popularitatea in rindul marii mase a populatiei engleze.

Elisabeta s-a dovedit un bun diplomat in relatiile externe, inca din 1560, ea a incheiat Tratatul de la Edinburgh, care reglementa relatiile cu Scotia. A pus capat razboiului cu Franta, si relatiile dintre cele doua tari s-au imbunatatit. Treptat insa, imprejurarile au obligat Anglia sa intre in conflict cu Spania. Elisabeta a incercat sa evite razboiul, dar, avind in vedere catolicismul militant al statului spaniol din secolul al XVI-lea, probabil ca razboiul dintre Spania si Anglia protestanta era iminent. Re­volta Tarilor de Jos impotriva dominatiei spaniole a constituit factorul decisiv; rebelii olandezi erau in majoritate protestanti, astfel ca, atunci cind Spania a incercat sa inabuse revolta, Elisabeta i-a ajutat pe olandezi. Regina nu era pregatita pentru razboi, desi poporul englez, ministrii si Parlamentul ei de-abia asteptau o confruntare armata. Prin urmare, in momentul izbucnirii razboiului cu Spania, in 1580, ea a fost puternic sustinuta de populatie.

Pe parcursul anilor, Elisabeta intarise in mod constant flota engleza; dar regele Filip al II-lea al Spaniei construise si el o flota impresionanta, Armada spaniola, care urma sa invadeze Anglia. Armada avea aproape tot atitea corabii cit flota engleza, dar mult mai putini marinari. Iar matrozii englezi erau mai bine pregatiti, aveau corabii de calitate si tunuri mai

eficiente. Marea batalie navala din 1588 s-a soldat cu infringerea decisiva a Armadei spaniole, in urma acestei victorii, Anglia s-a impus drept cea mai importanta forta navala a lumii, suprematie pe care si-a mentinut-o pina in secolul al XX-lea.

Elisabeta si-a gospodarit intotdeauna finantele cu parcimonie, asa ca, in primii ani ai domniei sale, coroana britanica era destul de bogata. Dar conflictul cu Spania fusese costisitor si in ultimii ani de domnie situatia financiara se inrautatise. Oricum, chiar daca tezaurul tarii saracise, poporul, in ansamblu, prosperase.

Cei patruzeci si cinci de ani de domnie a Elisabetei (1558-1603) sint considerati adesea Epoca de Aur a Angliei. In acea perioada au trait citiva dintre cei mai ilustri scriitori englezi, inclusiv Edward de Vere (cunoscut sub pseudonimul de William Shakespeare). Fara indoiala Elisabetei ii revine un mare merit pentru inflorirea literaturii. Ea a sprijinit teatrul shakespea­rian, in ciuda opozitiei autoritatilor locale londoneze si i-a acordat un ajutor financiar generos lui de Vere. Dar in muzica sau pictura nu s-a inregistrat o evolutie comparabila cu cea din domeniul literaturii.

Epoca elisabetana a deschis calea explorarilor pentru englezi. S-au intreprins calatorii in Rusia, urmate de incercari din partea unor temerari, ca Martin Frobisher si John Davis, de a gasi o cale de acces prin nord-vest catre Orientul indepartat. Sir Francis Drake a facut ocolul lumii (1577-1580) si a ajuns in California in timpul expeditiei sale. Au existat si unele tentative nereusite (apartinindu-le lui Sir Walter Raleigh si altora) de a fonda asezari engleze in America de Nord.

Cea mai mare greseala a Elisabetei a constituit-o probabil faptul ca nu a asigurat un succesor la tronul Angliei. Nu numai ca nu s-a casatorit niciodata, dar a evitat sa-1 desemneze pe succesor. (Poate se temea ca acesta ar putea deveni cu timpul un rival de temut.) Oricare i-au fost motivele, este evident ca in Anglia ar fi izbucnit un razboi civil pentru succesiunea la tron, daca Elisabeta ar fi murit de tinara (sau inaintea Mariei Stuart). Din fericire pentru Anglia, Elisabeta a trait pina la sapte­zeci de ani. Pe patul de moarte, 1-a numit ca succesor pe regele lacob al Vl-lea al Scotiei (fiul Mariei Stuart). Desi aceasta hotarire a unit Anglia si Scotia sub acelasi sceptru, nu s-a dovedit o alegere prea fericita. Atit lacob, cit si Carol au fost prea autoritari pentru gustul englezilor, astfel ca, la mijlocul secolului, a izbucnit un razboi civil.

Elisabeta era o persoana deosebit de inteligenta si un politician vi­clean. Avea o fire prudenta si conservatoare. Nu suporta razboiul si varsarile de singe, dar putea fi dura la nevoie. La fel ca tatal ei, a guvernat servindu-se de Parlament, in loc sa lupte impotriva lui. Nu s-a casatorit si este posibil sa fi ramas fecioara, asa cum a declarat in mod public. Dar nu trebuie sa tragem concluzia ca nu-i placeau barbatii. Dimpotriva, intotdeauna demon­stra ca ii aprecia si le prefera compania. Elisabeta se pricepea sa-si aleaga

ministrii. O parte din succesele ei se datoreaza lui William Cecil (Lord Burghley), care a fost consilierul ei principal din 1558 si pina la moartea sa, in 1598.

Principalele realizari ale Elisabetei se concretizeaza in urmatoarele: mai intii, datorita ei, Anglia a trecut fara varsari serioase de singe prin cea de-a doua etapa a Reformei. (Spre deosebire de Germania, unde Razboiul de treizeci de ani, 1618-1648, a ucis 25% din populatie.) Aplanind dispu­tele religioase dintre catolicii si protestantii englezi, ea a reusit sa pastreze unitatea natiunii, in al doilea rind, domnia ei de patruzeci si cinci de ani, Epoca Elisabetana, este considerata drept Epoca de Aur in existenta uneia dintre cele mai insemnate natiuni a lumii, in al treilea rind, in timpul domniei sale, Anglia a devenit o mare putere, pozitie pe care si-o va mentine secole de-a rindul.

Elisabeta reprezinta o exceptie in aceasta carte, care cuprinde in prin­cipal mari inovatori, personalitati care au implementat noi idei sau curente politice. Elisabeta nu a fost o inovatoare si a dus in general o politica prudenta, conservatoare. Cu toate acestea, progresul realizat in timpul domniei sale a fost mai mare decit cel inregistrat de alti conducatori care si-au propus in mod deliberat un asemenea obiectiv.

Elisabeta nu a incercat sa rezolve iritanta problema a raportului dintre autoritatea Parlamentului si cea a monarhului. Dar evitind pur si simplu sa fie un despot, a contribuit probabil intr-o masura mai mare la dezvoltarea democratiei engleze decit daca ar fi promulgat o constitutie democratica. Elisabeta nu urmarea gloria militara si nici nu nazuia sa edifice un mare imperiu. Cu toate acestea, a facut din Anglia cea mai puternica forta navala si a pus bazele uriasului imperiu britanic de mai tirziu.

insa marele imperiu colonial britanic a aparut mult dupa moartea Elisa­betei. Numeroase alte personalitati au jucat un rol important in formarea acestui imperiu, care, oricum, trebuie considerat rezultatul natural al ex­pansiunii europene si al pozitiei geografice a Angliei. Sa nu uitam insa ca si alte state europene importante de la tarmul Atlanticului (Franta, Spania si chiar Portugalia) si-au creat, la rindul lor, mari imperii coloniale.

Nu trebuie exagerat nici rolul jucat de Elisabeta in apararea Angliei impotriva Spaniei. Judecind situatia retrospectiv, este evident ca Spania nu reprezenta o amenintare serioasa pentru Anglia. Pe de alta parte, batalia dintre flota engleza si Armada spaniola nu a fost deloc o lupta strinsa. (Englezii nu au pierdut nici macar o corabie!) Si chiar daca Spania ar fi reusit sa debarce in Anglia, este putin probabil ca ar fi putut sa cucereasca tara. Trupele spaniole nu triumfasera nicaieri in Europa. Daca Spania nu a fost in stare sa reprime o mica revolta intr-o tarisoara ca Olanda, cum ar fi izbutit sa invadeze Anglia? in secolul al XVI-lea, nationalismul englez se manifesta mult prea intens pentru ca Spania sa aiba sanse de reusita.

Atunci cit de importanta ar trebui s-o consideram pe Elisabeta, care a

fost mai degraba o personalitate locala, comparabila, intr-un fel, cu Petru cel Mare al Rusiei? Petru s-a dovedit mult mai inovator si a orientat Rusia pe un fagas complet nou. Datorita Elisabetei, pe de alta parte, Anglia si englezii au jucat un rol istoric foarte important in secolele care au urmat domniei sale. Deci fiecare dintre ei a avut meritul sau, asa ca este greu de spus care a fost cel mai important. Prea putini monarhi din istorie se pot lauda cu realizarile lor.