INTRODUCERE IN
TEORIA CULTURII. DEFINITII ALE CONCEPTULUI DE CULTURA. PERSPECTIVA
HETEROGLOSICA A ANTROPOLOGIEI CULTURALE
Pentru a
desemna limitele unei introduceri in teoria culturii, trebuie sa aratam mai
intai ca introducerea propriu-zisa se doreste a fi un temei pentru a sustine
ideea ca un curs privind modelele culturale porneste de la o anumita perceptie,
semnificatie, misiune atribuita culturii. Aceea ca ne putem reprezenta cultura
in forma unor structuri inteligibile, incarcate de o realitate care se poate
cunoaste, invata, transmite. Din acest punct de vedere, consideram cultura ca
un produs al activitatii omului, mai precis a individului uman care priveste
critic atat natura cat si societatea. O asemenea pozitie reflexiva il
distanteaza cu necesitate pe om de produsele activitatii sale, printre care
reproducerea si in acelasi timp modificarea conditiei sale de a fi om, cultura
Cultura se naste din praxis-ul uman, din alcatuirea unor straturi de obisnuinte
prin care existenta omului este imbogatita atat material cat si spiritual. Din
cuprinsul acestei definiri generice, particularizam cazul culturii moderne fata
de culturile arhaice, iar pentru o localizare si mai specifica, suntem
interesati in aceasta introducere de posibilitatea unei teorii a modelelor
culturale. Modele culturale presupun prezenta unor structuri particulare,
flexibile, care fac distincte, asa cum se va vedea cazul unor experiente
culturale, avand rolul unor invarianti. Dorim sa aratam importanta studierii
modelului cultural in general, al unor versiuni de modele culturale, pentru a
sublinia nu doar varietatea culturilor existente in modernitate, ci si
posibilitatea cunoasterii cauzelor unor antagonisme de tip cultural, conflicte
actuale ori latente, ceea ce face subiectul mai actual decat oricand. Cultura a
fost de fapt mereu actuala, chiar daca sub forme camuflate. O introducere in
teoria modelelor culturale accentueaza contextualitatea culturala in omul
traieste, prezenta unui canon cultural specific unei comunitati, nespecific
alteia. Dar nu aceasta este singura ratiune pentru care o introducere in teoria
modelelor culturale ar putea valida interesul unor categorii diferite de
oameni. Exista un tot mai crescand interes manifestat de consumatorii de
cultura pentru informatia asupra identitatilor pe care teoriile culturale le
pot oferi, asupra mijloacelor tehnologiei culturale contemporane, asupra
perspectivei devenirii culturale intr-o lume care se declara a schimbarii.
Consumatorul de cultura este azi adaptat nevoii unei formari continue, si din
aceasta perspectiva o introducere in teoria modelelor culturale il poate
informa despre cultura in general, despre modelele culturale in special, ca
forma de aplicabilitate a culturii la o realitate contextuala sociala,
politica, materiala, spirituala. De aceea este necesara o privire structurata
asupra culturii prin care sa se depaseasca cateva locuri comune. O asemenea
privire trebuie sa fie restransa totusi la o prezentare cu caracter general in
acest loc, care sa fie urmata de o aprofundare ulterioara pe baza bibliografiei
aferente.
Mai intai trebuie sa
acceptam ideea unei stratificari si istoricitati a culturii, a faptului ca in
pofida unor diferente vizibile intre numeroase surse in care este produsa,
cultura nu are un centru unic. De asemenea, trebuie sa consideram existenta
culturii ca un complex de practici a caror nivel teoretic are un caracter de
reprezentare accentuat simbolic.In acest sens, trebuie sa luam in seama si
constrangerea pe care orice conduita culturala o reprezinta. In continuare
trebuie sa largim intelesul pe care il dam culturii, sa trecem de la o
comprehensiune strict spirituala a acesteia, cum este cazul in care definim
cultura ca un set de opere capitale ale omenirii din domeniiul artei, stiintei,
etc., si sa cuprindem in acest cerc semantic intreaga activitate constienta a
omului, ce sustine astfel praxis-ul sau social. S-a facut altadata distinctia
intre cultura si civilizatie, sustinandu-se dupa celebra formula a lui
Spengler, ca civilizatiile reprezinta stadiul actual unor culturi extincte.
Luand in seama dezvoltarea prodigiosa a antropologiei culturale, sfera
intelesului conceptului de cultura a fost reastructurata la o ampla si de
altfel motivata cuprindere a intregii activitati umane. Cultura este
inextricabil legata de existenta sociala, dar nu trebuie redusa la o explicatie
de tip strict sociologic. Ideea vehiculata a „mostenirilor culturale“ face din
cultura un soi de exponat de muzeu, ori de atribut al unei clase, unui grup de
indivizi care o transforma intr-o forma de proprietate. Traditia culturala a
fost din toate timpurile o arma politica, de unde sensul intrumental al
culturii. Este adevarat ca prin traditie, se intelege in general o transmitere,
o subordonare in numele unei idealitati de la o generatie la alta, pierzandu-se
adesea din vedere ca traditia prin care cultura se conserva este de fapt un sir
extraordinar de metamorfoze si innoiri. Relatia dintre traditie si inovatie
este prezenta in cele mai vechi forme culturale, dar este adevarat ca
politicile prin care noutatea este produsa devine un obiect in sine de-abia in
modernitate. In al doilea rand, cultura trebuie inteleasa ca o entitate vie, o
trasatura fundamentala care face societatea in care traiesc oamenii, sa fie
constient umana. Intr-o asemenea incercare de a depasi unele neajunsuri in
intelegerea sensurilor actuale ale culturii, trebuie de asemenea sa cultivam o
apropiere de intelegerea altor culturi, privindu-ne propria cultura ca pe ceva
exotic. In acest mod vom reusi sa extindem sensurile conceptului de cultura la
dimensiunile lumii in care traim azi, sa nu intelegem cultura dupa definitii
care au fost formulate ieri. Doritori de modernitate si nu de mondenitate, nu
ne putem desparti totusi de toate definitiile care s-au dat culturii, si
intelegand dialectica dintre traditie si inovatie in cultura, nu este cazul sa
o facem.
Astfel una dintre cele mai
vechi definitii ale culturii il plaseaza pe omul cultivat in centrul unei
preocupari pentru cultivarea conservarii si transmiterii traditiei. Iar una
dintre cele mai noi definitii il plaseaza pe individ in mijlocul unei
„tesaturi“ culturale, pe care o putem realiza cu ajutorul unei „descrieri
dense“ (Geertz). Dintr-o perspectiva antropologica am putea vedea in aceasta
preocupare constructia unei lumi umane, nevoia reproducerii sociale pe care
indivizii umani doresc sa o asigure. Pentru a intelege diversitatea culturii si
lantul ei neintrerupt de transformari care ne conditioneaza un mod de a exista,
este necesar sa privim critic descrierea culturii ca fenomen organic.
Comparatia culturii cu un organism viu este expresie unei analogii proprii
modului de gandire uman. In acest fel de poate imagina o translare a formelor
culturii dintr-o epoca in alta, inchipuindu-ne un model de crestere al
culturii, care este de fapt fondat pe o interpretare metafizica. Astfel suntem
pregatiti sa ne inchipuim ca cultura trebuie sa ne ajute sa ne schimbam intr-un
mod care sa ne permita standarde de viata mai bune, mai confortabile, mai
moderne intr-un cuvant. O asemenea perceptie a culturii este influentata de
instrumentalismul culturii, conform caruia acumularea de informatie, cultivarea
in sine trebuie sa aiba un efect imediat asupra societatii. La celalalt capat
se afla ideea ca cultura nu se ocupa decat de probleme spirituale sofisticate,
si ca pentru intelegerea acestora este nevoie de o initiere speciala. Ambele
viziuni sunt extreme, ori pot corespunde unor aplicatii diferite ale sensurilor
culturii. Cultura ca si concept general trebuie sa creeze un efect asupra
realitatii inconjuratoare, sa desavarseasca calea omului spre actiune, dupa cum
zestrea teoretica a culturii se extinde mereu prin alte contributii teoretice.
Cultura descrie in cele din urma demersul actiunii umane, este corectata,
reconstruita in functie de acest demers,.datorita acestui fapt perspectiva
comprehensiva asupra culturii permite diviziuni locale si temporale, evaluari
care pun in lumina diferentele fara a manipula aceste deosebiri cu scopul de a
inalta ierahii de putere. Este insa adevarat ca structurarea unor modele
culturale are si un anumit sens politic, care trebuie insa deconstruit, pentru
a nu ideologiza sensul actiunii umane. Simbolismul actiunii umane trebuie redat
sferei culturale in care omul actioneaza. Printr-un asemenea demers spre
intelegerea modelelor culturale, realizam si faptul ca orice actiune umana este
motivata de nevoi supraindividuale, care reprezinta in ansamblul lor
posibilitatea de a-l privi pe om ca pe un construct teoretic universal, cel de
fiinta umana care traieste intr-o diversitate de forme actualizate in contexte
culturale locale diverse.
