William Blake 1757-1827

William Blake

1757-1827

in ierarhia celor inspirati, Blake ocupa un loc foarte inalt. Daca s-ar putea trasa o linie de demarcatie intre poeti, ar fi probabil corecta afirmatia ca, in ceea ce priveste inspiratia, Blake este fata de poetul mediu ceea ce reprezinta poetul mediu in raport cu omul de pe strada. Orice poezie pentru afi, in general, poezie, trebuie sa aiba puterea de a-l face pe om sa exclame acum si aici fara voia lui: „Oare ce l-a determinat sa se gandeasca la asta?'

Lytton Strachey, Books and Characters

in raport cu celelalte figuri majore ale romantismului englez, Blake a fost aproape necunoscut si ignorat in vremea sa si respins categoric de generatiile urmatoare ca mistic dement si autor al unor lucrari incifrate si incoerente. Totusi, in perioada moderna el avea sa fie reconsiderat drept cel mai mare si mai influent dintre romantici datorita puterii revitalizante a imaginatiei lui de a elibera si de a oferi o alternativa pentru nihilismul multora dintre ganditorii moderni. Si-a asumat rolul de poet ca profet, incercand sa transforme gandirea si perceperea prin puterea sa vizionara. Asadar, Blake sta astazi alaturi de DANTE [9], a carui imaginatie poetica imbratiseaza cele mai largi domenii ale gandirii pentru a intelege conditia umana, pentru a uni umanul cu divinul. Scriind in perioada revolutiei care a marcat inceputul epocii moderne, Blake si-a castigat un loc de frunte printre personajele centrale care au remodelat in mod radical literatura si posibilitatile imaginatiei.

Ca si in cazul altor poeti romantici englezi, evolutia lui Blake ca artist poate fi inteleasa pe deplin numai in contextul diferitelor forte politice, sociale si religioase din vremea sa. Produs al gandirii revolutionare care avea sa transforme conceptele si ordinea secolului al XVIII-lea, ierarhiile politice si religioase ale acestuia si credinta in ratiune si empirism, punctul de referinta al lui Blake a fost Londra, unde a trait intreaga viata, cu exceptia a trei ani. Era fiul unui proprietar de magazin din Londra si un autodidact. Puternica lui forta spirituala, influentata de recunoasterea de catre miscarea evanghelica a vietii interioare definitorii s-a imbinat cu extraordinara lui capacitate de vizualizare care s-a materializat in numeroase

experiente vizionare, in secolul al XlX-lea, Alexander Gilchrist afirma despre Blake urmatoarele:

Pe cand era copil, probabil in varsta de opt sau zece ani, a avut t prima lui „viziune', in timp ce hoinarea, copilul a ridicat privirile si a vazut un copac plin cu ingeri, cu aripi stralucitoare, care umpleau ,1 tuate ramurile ca niste stele, intors acasa a relatat incidentul si numai , interventia mamei lui l-a salvat de la o pedeapsa severa din partea . tatalui sau pentru ca spusese o minciuna. Alta data, intr-o dimineata _f de vara, a vazut figuri de ingeri printre oamenii care strangeau fanul.

Perceptia lui Blake despre lumea spiritului care exista alaturi de cotidian i-a modelat de la bun inceput imaginatia si avea sa-i defineasca intreaga activitate artistica si literara ulterioara. Din punct de vedere politic, Blake era patruns de spiritul revolutionar care a eliberat America de englezi si a strabatut apoi Franta opunandu-se represiunii din Anglia care incerca sa-si mentina puterile sale ortodoxe si autoritare. Cu toate acestea, participarea involuntara la revolta violenta care s-a soldat cu asedierea inchisorii Newgate in 1780 in timpul rascoalelor anticatolice trebuie sa-i fi spulberat increderea in afirmatiile simpliste de libertate populista si in forta distructiva a schimbarii nelegate de o reforma umana mai profunda, fundamentala, pentru care revolutia politica reprezenta doar inceputul. Fara aceasta, dupa parerea lui Blake, victimele nu faceau altceva decat sa devina noii stapani si o forma de sclavie era inlocuita cu alta. in viziunea sa, solutiile politice si religioase se imbinau cu puterea transformatoare a imaginatiei pe care incerca s-o releve arta si poezia lui.

La varsta de zece ani, Blake a inceput sa ia lectii de desen si la douazeci si unu de ani si-a incheiat o ucenicie de sapte ani ca gravor, profesiune care l-a ajutat sa se intretina indestulator toata viata, in 1782, s-a casatorit cu Catherine Boucher, fiica analfabeta a unui gradinar din Battersea. Blake a invatat-o sa scrie, iar Catherine a devenit o importanta colaboratoare in activitatea sa artistica. Desi a studiat la Academia Regala de Arta, Blake era iritat de criticile presedintelui acesteia, Sir Joshua Reynolds. Asa cum relateaza Gilchrist, Reynolds ii cerea lui Blake sa-si disciplineze arta „cu mai putina extravaganta si mai multa simplitate si sa-si corecteze desenele. Blake considera ca acesta este un afront pe care n-avea sa-l uite niciodata'. Dupa parerea sa, Reynolds a ramas paradigma rigiditatii neoclasice, pentru care arta este menita „sa-i slujeasca pe nobili Si gusturile la moda'. Dar Blake mergea neabatut pe drumul sau, fiind dispus sa sacrifice gustul popular si succesul pe altarul propriei viziuni.

Primele scrieri ale lui Blake erau versuri lirice pentru muzica pe care ⁰ compunea chiar el, iar elementul muzical este in mare parte o componenta ^a poeziilor lui de mai tarziu, in 1783 a aparut lucrarea Schite poetice,

Pe cate strazi stravechi am ratacit Pe-unde Tamisa licare arginti, In oameni, peste tot, am intilnit Peceti de slabiciuni si suferinti.

in oamenii acestia care gem, in scincetele plodului, pierdute, in orice glas, in fiece blestem, Aud catusele de om facute.

Si strigatul homarului l-aud infricosind biserici afumate, Si-aud oftatu' ostasului cazut, Curgand, suroi de singe, pe palate.

Dar mai ales aud a strazii cloaca Si-al tirfelor nocturn blestem de groaza Cum plinsul nou-nascutilor il seaca Si dricul casniciei il pateaza.

Din William Blake - Poeme si gravuri. in romaneste de Cicerone Theodorescu, Editura Crater,

Bucuresti, 1999.

Toata poezia lui Blake poate fi legata de analiza cauzelor si a remediilor pe care le propune impotriva „incatusarii mintii', in viziunea poetului, cheia era sa treci dincolo de simpla percepere limitata a sensurilor spre o intelegere mai profunda cu ajutorul imaginatiei. Toata poezia lui este prin excelenta alegorica; descatuseaza universalul si corespondentele eterne care se gasesc dincolo de suprafata lucrurilor. Poeziile lui mai lungi sau mai scurte, cum ar fi Casatoria Cerului cu Infernul, America, Europa, Urizen, Cei patru Zoa, Milton si Ierusalim exploreaza tensiunea ce insoteste eliberarea individului in contextul factorilor politici, istorici si psihologici care diminueaza posibilitatile umane. Adesea obscure si confuze din cauza cosmogonici de arhetipuri personalizate ale lui Blake, poeziile ofera totusi un program remarcabil pentru revitalizare si renastere imaginativa. Cel dintai dintre romanticii englezi impartaseste cu acestia energiile de eliberare artistica si de redirectionare a poeziei catre chestiunile fundamentale referitoare la modul cum percepem lumea si cum incercam sa pasim dincolo de limitele ei.