Ideea unei critici a ratiunii pure si implicatiile sale filosofice

Ideea unei critici a ratiunii pure si implicatiile sale filosofice

1. Revolutia copernicana si caracterul stiintific al metafizicii. Desi metafizica formula pretentia de a oferi o cunoastere obtinuta exclusiv cu ajutorul gandirii - o cunoastere aflata la adapost fata de eroare, cu toate ca este separata de orice experienta - pretentia sa nu putea fi sustinuta de dovezi pe masura. Este o situatie care nu poate fi acceptata, mai ales ca alte stiinte, desi nu formuleaza pretentii la fel de mari ca metafizica, pot infatisa rezultate mai consistente decat ea.

Pentru Kant, aceste stiinte favorizate sunt matematica si fizica. Ele au trecut, la inceputurile lor, prin cate o faza revolutionara, care le-a pus in situatia de a fi stiinte autentice: "Matematica, din timpurile cele mai indepartate pana la care se intinde istoria ratiunii omenesti, a mers, la admirabilul popor grec, pe drumul sigur al stiintei []. Fizicii i-a venit mult mai greu sa gaseasca marele drum al stiintei [] Metafizica, o cunoastere rationala speculativa cu totul izolata si care se ridica complet deasupra a ceea ce ne invata experienta, si anume prin simple concepte (nu ca matematica, prin aplicarea lor la intuitie), unde deci ratiunea insasi trebuie sa fie propriul ei scolar, n-a avut pana acum o soarta atat de favorabila ca sa fi putut apuca pe drumul sigur al unei stiinte" (Immanuel Kant, Critica ratiunii pure, traducere de N. Bagdasar si Elena Moisuc, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1969, p. 21-22).

Intrebarea de ce metafizica se afla in aceasta situatie defavorabila nu poate evita raspunsul ca, de fapt, ii este imposibil sa ajunga o stiinta, decat daca acceptam ca, pana acum, ea a apucat pe o cale gresita. Ca, spre deosebire de matematica si de fizica, revolutia modului de a gandi, care s-o faca sa-si gaseasca drumul stiintei, nu a avut inca loc. Printr-o analogie cu ceea ce s-a intamplat in aceste stiinte, Kant propune: "Sa incercam deci o data, daca n-am reusi mai bine in problemele metafizice, presupunand ca lucrurile trebuie sa se orienteze dupa cunoasterea noastra, ceea ce concorda si mai bine cu posibilitatea dorita a unei cunoasteri a lor a priori, menita sa stabileasca ceva aspura lucrurilor inainte de a ne fi date" (Immanuel Kant, op. cit., p. 24). Este o rasturnare de perspectiva grandioasa, asemanatoare cu rasturnarea pe care viziunea asupra universului a suferit-o, o data cu plasarea, de catre Copernic, a Soarelui in centrul acestuia.

2. Judecatile sintetice a priori si Critica ratiunii pure. Metafizica va apuca, precum matematica si fizica, pe calea stiintei, in masura in care se va reusi, printr-o analiza a intregii cunostinte omenesti a priori, sa se schiteze planul principiilor ratiunii pure. Realizarea acestui proiect presupune o activitate critica (krinein, in limba greaca, insemnand a judeca, cantari), dar nu o critica a sistemelor metafizice deja existente, ci o critica a facultatii ratiunii pure, o examinare a capacitatii sale de a produce o cunoastere a priori. Extinderea a priori a cunoasterii noastre reclama un tip special de judecata, judecata sintetica a priori.

In Critica ratiunii pure, Kant nu-si propune sa realizeze o doctrina a ratiunii pure (adica stiinta propriu-zisa a ratiunii pure, alcatuita numai din judecati sintetice a priori), ci doar pregatirea conditiilor pentru edificarea sistemului ratiunii pure.