Teoria transcendentala a elementelor: Analitica conceptelor

Teoria transcendentala a elementelor: Analitica conceptelor

1. Logica generala si logica transcendentala. Daca estetica transcendentala avea ca obiect studiul intuitiilor pure a priori, logica transcendentala se va ocupa cu studiul conceptelor pure a priori. Din punctul de vedere al structurii facultatilor noastre de cunoastere, estetica transcendentala corespunde sensibilitatii, in timp ce logica revine intelectului. Sensibilitatea se caracterizeaza prin receptivitate (capacitatea de a primi senzatii), intelectul prin spontaneitate (capacitatea de a produce reprezentari). Spontaneitatea intelectului intampina o bariera de netrecut: nu poate produce intuitii, acestea provin exclusiv din sensibilitate. Intelectul gandeste asupra intuitiilor sensibile, nu le produce ("Intelectul nu poate nimic intui, iar simturile nu pot nimic gandi. Numai din faptul ca ele se unesc poate izvori cunoastere" - Immanuel Kant, Critica ratiunii pure, ed. cit., p. 92).

Logica transcendentala initiata de Kant se constituie prin raportare la logica generala (predata, de altfel, de profesorul Kant, la Universitatea din Königsberg; cursurile lui Kant au fost publicate ulterior de un discipol al sau). Aceasta este subdivizata in logica pura si logica aplicata. Deosebirea dintre logica pura si cea aplicata consta in faptul ca prima se ocupa numai cu principii a priori, facand abstractie de orice continut al acestora (este o logica strict formala), in timp ce logica aplicata se ocupa cu regulile folosirii intelectului in conditii empiric subiective (care pot sa devina obstacole ale utilizarii respectivelor reguli).

Logica transcendentala porneste de la consecintele esteticii transcendentale: sensibilitatea este inzestrata cu intuitii pure a priori. Este deci posibil ca intre gandirea pura si cea empirica asupra obiectelor sa apara o diferenta, in masura in care aplicam regulile gandirii doar asupra intuitiilor pure a priori sau luam in considerare si intuitiile empirice. Facand apel doar la principii a priori, logica transcendentala se apropie de logica pura. Numai ca ea nu este complet lipsita de continuturi, ca aceasta: intuitiile pure a priori ii livreaza gandirii continuturi de care logica pura este complet lipsita. Pe de alta parte, avand de-a face cu continuturi, utilizand reguli asupra lor, logica transcendentala se apropie de logica aplicata; insa, fata de ea, se afla in afara domeniului empiric, ramanand a priori.

Ce functie indeplineste logica transcendentala? Kant raspunde ca o astfel de stiinta "ar determina originea, sfera si valabilitatea obiectiva" (Immanuel Kant, Critica ratiunii pure, ed. cit. p. 95) a obiectelor gandite a priori. Obiectele gandite a priori nu sunt nici ideile metafizicii traditionale, dar nici obiecte empirice. Ele sunt conditii ale posibilitatii oricarui obiect empiric.

2. Conceptele si principiile logicii transcendentale. Obiectele gandite a priori se reduc, din perspectiva intelectului pur, la conceptele si principiile acestuia. Patru conditii vor trebui indeplinite de ele: 1. sa fie pure, nu empirice; 2. sa apartina gandirii si intelectului, nu intuitiei si sensibilitatii (care are si ea componente pure, dar nu tin de gandire); 3. sa fie elementare, nu derivate sau compuse; 4. sa alcatuiasca un tablou complet, sistematic.

Fiecare dintre cele patru cerinte isi are propria justificare. Prima cerinta este in concordanta si in prelungirea celei privind intuitiile pure. Cea de-a doua separa strict cele doua tulpini ale cunoasterii noastre si le tine separate, permitand surprinderea cu claritate a provenientei sensibile sau intelectuale a elementelor cunoasterii noastre. A treia cerinta permite edificarea stiintei in chip firesc, pornindu-se de la simplu catre compus. Cea de-a patra cerinta respecta trasatura fundamentala a cunoasterii intelectuale - de a proveni dintr-o Idee a intregului. Aceasta cerinta nu este arbitrara, ci se datoreaza faptului ca intelectul nu poate formula pretentia valabilitatii universale a cunoasterii pe care o ofera daca porneste de la aproximari ale obiectului asupra caruia se aplica. Sensibilitatea, receptiva cum este, poate recurge la aproximari, intelectul insa nu.

3. Categoriile si deductia lor. Cerintele pe care le au de indeplinit conceptele pure ale intelectului deschid drumul unei investigatii filosofice, cu totul noua, in directia dezvaluirii structurii intelectului insusi. Acesta nu mai este doar utilizat pentru obtinerea de noi concepte sau pentru precizarea celor deja dobandite, ci descompus, obtinandu-se prin descompunere atat elementele lui fundamentale, cat si functiile pe care le indeplinesc acestea.

Functia principala a intelectului este de a judeca, adica de a "ordona diverse reprezentari sub una comuna". Ceea ce nu inseamna ca intelectul poate obtine el insusi ceea ce, in reprezentare, revine intuitiei. Intelectul opereaza insa asupra reprezentarilor. Ba chiar "intelectul in genere poate fi reprezentat ca o facultate de a judeca" (Immanuel Kant, Critica ratiunii pure, ed. cit. p. 103); adica, raportarea sa la obiecte (judecarea) consta in operatii de unificare si distingere ale reprezentarilor cu privire la acestea. Rezultatul activitatii de judecare sunt conceptele. Conceptele, sau predicatele judecatilor posibile (reprezentari ale unor reprezentari), sunt produsele activitatii unificatoare a intelectului. Concluzia acestei determinari a intelectului este ca, parcurgand toate tipurile de functii unificatoare ale acestuia, vom realiza o descriere completa a lui.

Cum putem avea certitudinea ca avem acces la toate functiile unitatii? Intrebarea isi gaseste raspunsul prin apel la logica generala. Clasificarea traditionala a judecatilor (careia Kant ii aduce si unele modificari) deosebeste patru tipuri, fiecare cu cate trei momente. Judecatile se clasifica dupa Cantitate (universale, particulare, singulare), Calitate (afirmative, negative, infinite), Relatie (categorice, ipotetice, disjunctive), Modalitate (problematice, asertorice, apodictice). Pornind de la judecati (functii ale unitatii) vom putea regasi categoriile (conceptele pure), predicatele acestor judecati.

Categoriile sunt organizate, ca si judecatile, dupa Cantitate (unitate, multiplicitate, totalitate), Calitate (realitate, negatie, limitatie), Relatie (inerenta-subsistenta, cauzalitate-dependenta, comunitate sau actiune reciproca intre activ si pasiv), Modalitate (posibilitate-imposibilitate, existenta-nonexistenta, necesitate-contingenta). Primele doua grupe alcatuiesc clasa categoriilor matematice, in timp ce grupele relatiei si modalitatii formeaza clasa categoriilor dinamice.

Categoriile sau conceptele pure ale intelectului nu sunt doar identificate pornind de la judecati, adica de la functiile pe care intelectul le indeplineste. Ele vor trebui sa fie totodata deduse, adica obtinute pornind de la un principiu. Pentru realizarea deductiei categoriilor, Kant introduce notiunea de sinteza. Sinteza este definita ca "actiunea de a adauga unele la altele diverse reprezentari si de a concepe diversitatea lor intr-o cunostinta" (Immanuel Kant, Critica ratiunii pure, ed. cit. p. 109). In cazul in care diversul reunit prin sinteza nu este empiric, avem de-a face cu o sinteza pura. Trecerea de la judecati la concepte pure, deductia categoriilor cu alte cuvinte, este realizata de catre sinteza pura.

Deductia conceptelor pure ale intelectului este o deductie transcendentala. Ea este, dupa Kant, "explicatia modului cum concepte se pot raporta la obiecte" si se deosebeste de deductia empirica, care arata numai cum a fost dobandit conceptul prin experienta si reflexie asupra lui. (Immanuel Kant, Critica ratiunii pure, ed. cit. p. 118.). Dupa cum se poate vedea, deductia transcendentala ridica o problema de drept (posibilitatea raportarii la obiecte a conceptelor), in timp ce o deductie empirica o problema de fapt (geneza conceptelor ca efect al raportarii la obiecte). Numai ca, deoarece categoriile nu sunt dobandite prin experienta, singura deductie acceptabila in ceea ce le priveste este cea transcendentala.

Principiul suprem al unitatii sintetice al oricarui divers unificat de catre intelect este denumit de Kant principul unitatii sintetice a aperceptiei. Sub forma judecatii, el este formulat astfel: eu gandesc. Aceasta judecata apare ori de cate ori eu efectuez o unificare a reprezentarilor; in absenta ei, nu poate fi vorba despre vreo utilizare a intelectului.

4. Sistemul principiilor intelectului pur. Principiile intelectului pur sunt "regulile folosirii obiective a categoriilor" (Immanuel Kant, Critica ratiunii pure, ed. cit. p. 186). Precum judecatile, care indicau categoriile, categoriile indica principiile intelectului pur. Acestea sunt patru, ca si tipurile de categorii: 1. Axiome ale intuitiei; 2. Anticipatii ale perceptiei; 3. Analogii ale experientei; 4. Postulate ale gandirii empirice in genere. Ca si categoriile corespunzatoare, primele doua sunt matematice, ultimele doua dinamice. Este important de retinut faptul ca principiile intelectului pur functioneaza ca reguli. Mai precis, ca reguli prin care ajungem la "justa subsumare a cazului particular la legea universala" (M. Florian, op. cit., p. 98). Principiile stau ca legi care pun intuitiile sub conditiile generale ale categoriilor.

Intuitiile (sensibile) si categoriile (intelectuale) sunt eterogene, adica sunt produse ale unor facultati de cunoastere diferite. Originea lor diferita nu permite reducerea unora la altele si nici derivarea unora din altele. Trebuie ca ceva, "intelectual ca conceptele si sensibil ca intuitiile, si totusi a priori (ca formele), nu a posteriori (ca materia)" (M. Florian, op. cit., p. 99) sa efectueze o mediere intre produsele diferite ale sensibilitatii si intelectului. Aceasta este imaginatia.

5. Amfibolia conceptelor si reflexia transcendentala. Reflexia in general (sau reflexia logica) este o activitate de comparare, care nu ridica problema de a identifica facultatea de cunoastere de care apartin conceptele pe care le examineaza. Trebuie insa retinut faptul ca reflexia nu compara nici concepte cu obiecte si nici obiecte intre ele, ea doar aduce in constiinta raportul dintre reprezentarile noastre. Raportul dintre reprezentari precizat de reflexie poate fi de identitate sau diversitate, concordanta sau discordanta, intern sau extern si materie sau forma. Nu toate judecatile necesita sa fie supuse unei reflexii logice, ci doar acelea care nu sunt autoevidente. Dar toate judecatile trebuie supuse reflexiei transcendentale.

Prin reflexie transcendentala, Kant intelege actiunea de a distinge daca reprezentarile "sunt comparate intre ele ca apartinand intelectului pur sau intuitiei sensibile" (Immanuel Kant, Critica ratiunii pure, ed. cit., p. 261). Rezultatul reflexiei transcendendentale este atribuirea fiecarui concept al locului sau transcendental, adica al apartenentei sale la sensibilitate sau la intelectul pur. Atribuirea locului transcendental previne confundarea conceptelor a priori cu cele rezultate din utilizarea empirica a intelectului, cu alte cuvinte amfibolia conceptelor. Amfibolia conceptelor poate consta in intelectualizarea fenomenelor (adica reducerea sensibilitatii la un mod confuz de reprezentare, fara a se tine cont de intuitiile pure a priori) sau, dimpotriva, in senzualizarea conceptelor (adica reducerea conceptelor la dimensiunea lor empirica sau abstracta, fara a se tine cont de cea transcendentala).