Cantona italiana

CANTONA ITALIANA

Chiar daca de la inceputul secolului, cantonei napolitane ii fac concurenta alte forme populare, precum cantona verista de import francez, (adica cea din repertoriul lui Luciano Molinari si Gino Franzi), vocea supravietuitoare a romantei orasenesti, cantecul popular scurt "stornello" care de obicei incepe cu numele unei flori, (impus pe scenele café-concertului mai ales de Petrolini) si descoperirea cantecului american in anii imediat urmatori razboiului, au determinat grabirea declinului cantonetei partenopee.

Dar influenta decisiva a cantecului sincopat n-a fost avertizata numai in Italia, ci in toate celelalte tari din Europa care au ramas subjugate de noua muzicalitate, de forta inegalabila a ritmului de jazz. In Franta si Germania stilurile nationale au stiut sa se adapteze curand noutatii, si aproape subit, gasim in aceste tari cantece care reusesc sa uneasca elementele tipice ale traditiei locale cu experienta americana, intr-o singura afirmatie de gust si moderatie.

La noi, aceasta nu s-a intamplat decat in mica masura; productia canzonetistica italiana din ultimii 30 de ani descopera intr-adevar o combinatie nesigura de forma si gust. Avem voci traditionale napolitane care, in preocuparea de a se adapta, decad rapid, la inceput in exhibitii tenorale inutile, apoi in forme intimiste si sofisticate de inspiratie franceza si americana. Avem pozitiile dialectale venetiene, romane, milaneze si toscane care isi cauta fiecare un drum al sau, dar cad repede intr-o iremediabila banalitate si ies din uzul popular.

Avem insfarsit asa zisa "canzone alla italiana" produs artificial, cu nimic natural care incearca sa concentreze miezul stilului popular italian, intr-o melodicitate

deschisa si tenorala plina de ornamente, triluri, melisme si alte efecte asemanatoare. Dar acest tip de cantoneta care, totusi, s-a bucurat de o remarcabila apreciere, mai ales in mediul rural, nu reprezinta in realitate o expresie nationala, ci mai curand elaborarea fortata a unui mod de cantec popular toscan.

Nu este, desigur, un caz ca printre pionerii cantonetei "alla italiana" sa fie Carlo Butti, cantaret florentin de "stornelle" si inaintasii actualilor "sopranisti" interpreti ai genului, ca: Luciano Tajoli si Claudio Villa.

Chiar si cantoneta ritmica, de inspiratie directa americana, a avut un larg succes in Italia: mai ales in acest gen, care desi era hibrid si nesigur, a dat nastere la cele mai bune cantonete italiene din ultimii 30 de ani. Printre compozitorii de orice tendinta amintim pe: Vittorio Mascheroni cu melodiile: "Adagio Biagio", "Bombola","Come una sigaretta","Dove sei Lulu","Io conosco un bar","Lodovico passegiando per Milano","Signorine non guardate i marinai","Sono tre parole", "Stramilano", "Una notte a Madera","Ziki-Paki","Ziki-Pu","Fiorellin del Prato", "Fiorin Fiorello" etc

Cesare Andrea Bixio: "Canta Pierot","Ferriera","Il canto delle campinere","Io la notte non posso dormire","Luciole vagabonde","Miniera", "Parlami d'amore Mariú",   "Mamma","Portami tante rose","Se vuoi goder la vita","Torna piccina","Valzer del organino","Violino tzigano","La mia canzone al vento".

Eldo Di Lazzaro: "Campane","Canzone dell*usignolo","Cavallino corri e va","La Romanina","Piccola santa","Rosabella del Molise","Valzer del buon umore","Valzer della fisarmonica","Valzer della fortuna"etc.

In acesti ultimi ani cantoneta a suferit o modificare profunda, mai intai sub impulsul influentei externe, apoi prin evolutia interna. Plecand de la imitarea noului stil de cant impus in toata lumea de Rok and Roll, cantoneta italiana de astazi are un caracter de suficienta autonomie si reprezinta una din vocile cele mai interesante ale muzicii usoare europene ale momentului.

Noul stil al cantaretilor tineri (asa zisii "urlatori), se intemeiaza pe o substantiala distrugere a valorilor sentimentale si patetice ale cantonetei traditionale "all'italiana", cu o accentuare violenta atat a elementelor ritmice cat si a celor dramatico - expresive. Exista o unica contaminare intre ritmurile obsesive ale Rok-ului si un anumit gust al "anilor douazeci" pentru canzoneta realista si in orice caz narativa, ceva, ca si o intalnire intre Gino Franzi si Elvis Presley. Succesul noii cantonete "urlate" a pus decisiv in umbra multe nume faimoase ale cantonetei melodice si a impus pe piata muzicii usoare multe nume noi.

Domenico Modugno: (n.1928) cu siguranta a avut un merit si un rol determinant in reinoirea cantonetei noastre (mai ales Volare si Piove). Modugno a avut diversi imitatori, dar nici unul nu a reusit sa-l ajunga si sa realizeze echilibrul intre maniera culta si cea populara. Multi au reinoit manierele exterioare, inflexiunile vocale, gesturile, tonul, culoarea, dar fara sa reuseasca reinoirea substantei "culturale".

Umberto Bindi: (n.1936) atat compozitor cat si executant a adus o contributie insemnata, impunand un gust sofisticat si rarefiat de neindoielnica eleganta. "Arrivederci" ramane una din cantonetele cele mai frumoase aparute in ultimii ani in Europa. Printre alte nume demne de amintit se numara: Toni Dallara: (n.1936), Mina: (Anna Mazzini n.1940) cu toata trena de imitatori mai mult sau mai putin norocosi.