ALTE DIALECTE MUZICALE

ALTE DIALECTE MUZICALE

Populatia aromana din tara noastra continua sa practice, cu deosebita vigoare, obiceiurile si cintecele pe care le-a mostenit si le-a creat in decursul timpului. Genurile folclorice se manifesta, indeosebi la anumite prilejuri, cum ar fi logodna, nunta, hora duminicala, sarbatorile calendaristice, deoarece interpretarea individuala, cu sau fara participarea grupului, apare mai putin in comparatie cu dialectul dacoroman.

Un obicei stravechi si la aromani este colindatul; practicat de catre copii, care pornesc dis-de-dimineata in grupuri, el are aceeasi functie de urare. Unii copii poarta cite o traista, in care string bucatele, altii au cite un bat lung, legat cu o sfoara impletita din fire albe si rosii. Melodiile se desfasoara intr-un ambitus restrins (tetracord, pentacord), ritmica lor fiind specifica folclorului copiilor.

Printre genurile ocazionale, care fac parte din repertoriul familial, se poate mentiona bocetul. Se cinta in grup, in primul rind de rudele apropiate ale defunctului. Multe bocete au texte traditionale, in care se schimba doar numele mortului; sint si situatii cind textele se improvizeaza pe melodii existente. Cind cel decedat este tinar necasatorit, este imbracat in straie de mire sau mireasa, cintindu-i-se si cintece de logodna si nunta. Materialul sonor al bocetelor contine trei, patru, cinci sunete, consti-tuindu-se in bicordii, tricordii, tritonii, tetracordii, tetratonii etc" ritmul este parlando-rubato, iar melodiile se desfasoara frecvent pe formule recto-tono.

Logodna si nunta au aproximativ aceeasi desfasurare la toti aromanii. Ca act premergator al nuntii, logodna capata la aromani o importanta deosebita, deoarece marcheaza momentul solemn al unor noi inrudiri. Ea cuprinde tratativele petitului, purtate de neamuri sau prieteni, cererea in casatorie, oferirea de daruri (semnul^Amic si semnul mare) din partea parintilor flacaului catre parintii fetei, in cadrul ospatului final, au loc si alte obiceiuri, care includ cintecele si jocurile ocazionale.

La nunta participa o larga colectivitate, iar obiceiurile respective incep, de regula, miercuri dupa amiaza si se incheie marti dimineata ; ele constau in framintatul aluatului de catre "surate' (prietenele miresei), coacerea colacilor si piinii de nunta, "vizionarea' de catre rude si prieteni a zestrei fetei, o data cu oferirea de daruri, pregatirea steagului nuntii ("flamuri') de catre "firtati' (cavalerii de onoare ai mirelui), masa de bun ramas de la casa miresei. Duminica, in ziua cununiei, se creeaza o atmosfera de mare sarbatoare, atit la casa mirelui cit si ia casa miresii. La casa mirelui este adus, eu alai, nasul; apoi se desfasoara "barbieritul mirelui' si plecarea spre casa miresei. Pe tot parcursul drumului se interpreteaza, numai in grup, cintecele nuptiale; cantarea este eterofonica sau chiar polifonica (la firseroti). Dupa masa de la casa miresei si incarcatul zestrei, au loc si alte secvente ale ceremonialului, printre care scoaterea miresei la hora (cind, de cele mai multe ori, nu cinta lautarii, ci tot grupul danseaza si cinta in acelasi timp) si momentele rituale legate de ajungerea miresei la casa mirelui.

Cintecele de logodna si nunta se interpreteaza in momentele principale ale ceremonialului; cintate numai in grup, textele lor reflecta solidaritatea colectivitatii cu noua familie, avind o functie de urare. Melodiile au la baza acelasi material sonor, restrans, predominind structurile oligo-cordice si pentatonice.

Alte genuri caracteristice ale folclorului muzical aroman sint cintecele lirice, cintecele epice-eroice, haiducesti sau baladele si cintecele de joc. Diferentierea pe genuri este determinata, in primul rind, de continutul textelor, deoarece structurile melodice sint aproximativ aceleasi, iar cin-tatul in grup la aromani este traditional si aproape generalizat; exceptii fac unele cintece lirice (de dor, de dragoste, de instrainare), ,,cinvanaresti' (ale carausilor) si "picuraresti' (ale pastorilor transhumanti), care sint interpretate individual.

O larga circulatie au cintecele epice, ale caror texte evoca diferite etape ale dezvoltarii vietii aromanilor; cintecele haiducesti si baladele sint numeroase, fiecare comuna din locurile de bastina avindu-si eroii ei; multe texte se cinta pe aceeasi melodie, iar baladele nu contin recitativul epic, pe care il intilnim in dialectul dacoroman.

Pe linga clasificarea pe genuri (printre care s-ar putea include si unele cintece agrare - de Sinziene, Dodola), folclorul muzical aroman poate fi studiat avind in vedere si alte criterii : sursa de interpretare (voci sau instrument e), functia si-tipul melodic (de ascultat sau de joc), trasaturile structurale, maniera de cintare (antifonica, eterofonica, polifonica), mediul social in care a fost creat (rural sau urban).

Daca traditia de a cinta si dansa in acelasi timp este foarte veche la aromani, ea a fost cu timpul inlocuita, in parte, prin interpretarea melodiilor de joc, de catre fluier, cimpoi, caval, vioara (cu dairea) sau acordeon ; in aceste cazuri, melodiile sint adaptate posibilitatilor tehnice ale instrumentelor respective. Pe alocuri, melodiile instrumentale de joc sint insotite,si de texte improvizate, cu continut satiric. Unii aromani, ramasi in Peninsula Balcanica, continua sa joace numai cu acompaniament de cintec vocal si nu-si amintesc sa fi folosit instrumente in asemenea imprejurare.

O trasatura definitorie a muzicii aromanilor este impartirea in doua categorii a cintecelor vocale : cintecele "din pade' (stind jos), cu functia de ascultat si cintecele de joc. in aceste doua mari categorii se include atit muzica neocazionala cit si cea mai mare parte a folclorului muzical ritual.

Cintecele "din pade' sint interpretate rubato, intr-un tempo mai lent, iar linia melodica este de o mare bogatie ornamentala; se pot distinge unele procedee specifice de imbogatire melodica: portamentoul, executat pe toate intervalele intre secunda si sexta, mersul melismatic coboritor la treapta alaturata, care inlocuieste sunetul pe mai multe silabe, apogiatura si glissandoul ascendent de la inceputul rindului melodic si apogiatura des­cendenta la mijlocul sau spre sfirsitul rindului melodic.

Cintecele de joc se executa intr-un tempo mai miscat, ritmul este giusto-silabic sau aksak, melodia este mai putin ornamentata, iar versificatia mai bine cimentata fata de cintecele "din pade', unde aceasta se poate imbogati cu interjectii, silabe de completare, repetitii si chiar refrene instabile. Deci, cele doua categorii sint determinate de functia pe care o au cintecele in viata colectivitatii. In creatia orala aromana, jocul ocupa un loc de frunte, fiind practicat cu multa insufletire la orice petrecere. Pe linga Hora mare ("Corlu'), care are forma unui cerc deschis si este condusa de un barbat mai in virsta, ce tine in mina dreapta un "martii' ("sarpe' din margele) sau o batista, se mai executa jocuri ba-trinesti ("giocuri ausesti'), jocuri voinicesti ("ciamcu') etc. ; in timpul dansului nu se obisnuiesc strigaturile.

Cintecele de joc se interpreteaza numai antifonic ; primii care incep de obicei sa cinte sint cei din capul horei, grupul al doilea reluind aceeasi strofa sau continuind cu urmatoarea. Astfel, un grup executa figurile de virtuozitate, in timp ce celalalt se concentreaza asupra cintecului.

Ambele categorii de cintece - din pade si de joc - prezinta si unele trasaturi comune. Este caracteristica versificatia hexa si octosilabica, aca-talectica si catalectica, ce prezinta o mare unitate pentru toate ramurile poporului roman (rareori se intilnesc si versuri decasilabice sau dodeca-silabice). In folclorul pindenilor si gramustenilor se remarca versurile libere - neritmate, iar in cintecele polifonice firserotesti, cintecele de joc si cele de influenta oraseneasca se intilnesc mai mult versurile ritmate. Asa cum mentionam anterior, in cintare apar si unele fenomene de versificatie cu caracter improvizatoric ; in aproape toate genurile, versurile sint insotite de numeroase interjectii : aide, lele, mor e, moi, lai, o etc.; se poate intimpla, cu precadere in cintecele firserotesti, ca un cuvint sa fie cintat numai pe jumatate, ca apoi sa fie reluat in intregime.

O alta trasatura comuna este aceea ca la baza cintecului dialectal aroman este modul pentatonic anhemitonic. in cele mai arhaice melodii, apar frecvent tritonii si tetratonii, in diferite stari, iar hexacordiile si heptacordiile sint prezente, cu precadere, in cintecele aromane noi. Modurile cromatice, ca si alterarile treptelor, pe parcursul desfasurarii melodice, se intilnesc foarte rar. Linia melodica, tipie modala, are multe trasaturi comune cu muzica gregoriana. Pe de alta parte, vocea aluneca in asa fel, incit sunetele reale sint atinse rareori in afara cadentelor si cezurilor ; parlamentul este caracteristic.

Desi conditiile de viata ale aromanilor s-au transformat considerabil, persista si in prezent conceptia de grup-strins, legata de principala lor ocupatie traditionala - pastoritul, care obliga familiile sa urmeze, impreuna cu oile, drumurile transhumantei. Executia in grup a cintecelor a determinat o trainica stabilitate a acestora (asemenea unor cintece rituale dacoromane) si a favorizat unele fenomene muzicale : antifonia, eterofonia, polifonia.

Antifonia nu se manifesta numai la cintecele de joc, ci si la cele "din pade' ; in trecut, batrinii cintau numai "separat', alternativ : o strofa era cintata de barbati, apoi grupul de femei o relua etc. ; aceasta este o trasatura comuna tuturor grupurilor de aromani.

Eterofonia apare in cel putin 60% din executiile in grup ; ea este urmarea simtului improvizatiei, foarte dezvoltat la aromani. Variatiile nu sint de natura ritmica, ci melodica, aparind intervale de secunda, terta, cvarta si chiar cvinta sau sexta. Chiar atunci cind componenta grupei este mixta, cintecul este inceput la unison, interpretarea la octava nefiind uzitata in stilul dialectal aroman.

In ceea ce priveste polifonia, se disting doua tipuri : unul se intilneste la pindeni si gramusteni, iar altul la firseroti. In primul caz, cintecele nu se interpreteaza numai polifonic ; aceeasi melodie poate fi cintata la unison, pe doua voci, mai rar pe trei voci. Cind se cinta pe voci, cea mai mare parte a grupului cinta melodia si numai citiva partea de acompaniament ; de regula, silabele sint izoritmice, ca si in cazul eterofoniei.

Aromanii firseroti cinta numai polifonic ; nici nu concep sa cinte individual sau omofonic. Iar sistemul polifonic este mai dezvoltat decit cel mentionat mai sus ; cintecele sint interpretate prin trei linii sau surse vocale : melodia solistului prim, melodia solistului secund si isonul tinut de grup. Un cintec este inceput de solistul principal; catre jumatatea sau sfirsitul primului vers intra si cintaretul secund, care " l'i tal'i boatea' (ii taie vocea) ; o data cu acesta intra si grupul, sustinind pedala invariabila pe fundamentala, cu vocala e. La sfirsit, unii din grup, in semn de usurare sau imitind bizoiul cimpoiului, coboara de pe fundamentala, printr-un portament, pina la treapta a sasea. Aceasta tehnica polifonica, ce presupune si o deosebita maiestrie improvizatori ca din partea solistilor, poate fi intilnita in forme identice la grecii din nordul Epirului si la albanezii din zona Corcea. Stiluri asemanatoare sau chiar mai dezvoltate au unele cintari ale corsicanilor sau muzica populara a osetinilor, gruzilor si altor populatii din Caucaz si Transcaucazia.

Sigur, de la bun inceput, se nasc in mod firesc intrebarile : cine sint meglenoromanii sau meglenitii, cum mai sint numiti de catre dacoromani, cum au ajuns ei din cimpia Megleniei si muntii apropiati in Dobrogea de Nord ?

De la marele nostru folclorist Constantin Brailoiu se stie ca nu ne putem margini doar la ..cercetarea realitatilor strict muzicale'. Cu atit mai mult, in cazul nostru, trebuie sa facem apel la datele pe care ni le ofera memoria populara ; iar aici, aceasta este foarte trainica si vie, pentru ca nu exista locuitor care sa nu cunoasca macar istoria apropiata a megle-nitilor. Multi dintre cei mai in virsta au trait cele doua mutari de populatii (1926 si 1940), iar unii dintre ei pastreaza, ca pe niste bunuri de mare pret, caietele cu poezii si legende inspirate din trecut . Numele satelor unde au locuit sute de ani sint cunoscute si acum de acesti oameni, mare parte dintre ei provenind din Osani², "catunul'³, care a rezistat cel H¹¹⁷»' mult turcilor si care n-a cazut in stapinirea acestora decit.la sfirsitul secolului al XVIII-lea. Se mai pastreaza in amintire ca, tot in acele locuri, au inceput sa invete in limba romana, initial cu dascalii provenind din mijlocul lor si rezistind tuturor impotrivirilor, iar apoi avind invatatori intretinuti de statul roman. Cei mai in virsta se intreaba si astazi "cum am ramas noi, cum s-au pastrat limba, obiceiurile si cintecele noastre atita timp, peste o mie de ani' ?

Pe linga mindria si dirzenia, istetimea si tenacitatea care-i caracterizeaza, se stie ca baza de organizare a satelor vechi din obstile patriarhale a fost neamul. "Satele aveau ca element de baza neamul, cu toate increngaturile lui, iar ca mod de articulare a acestor elemente relatiile de inrudire inlauntrul neamului si intre neamuri. Comunitatile folclorice traditionale aveau o endogamie locala, limitata la sat sau la zona mai apropiata' . Astfel se explica si perpetuarea dialectului meglenoroman pina in contemporaneitate ; dar dialectul meglenoroman a facut parte, ca si celelalte, dintr-un trunchi comun straroman. inseamna ca in momentul desprinderii populatiilor straromane sudice, poporul roman era pe deplin format; iar grupul care mai tirziu s-a asezat in Meglen, trebuie sa fi fost deosebit de puternic, unitar, cu aceeasi origine ca a dacoromanilor, aromanilor si istroromanilor.

Un cercetator profund al istoriei si limbii meglenoromane este Th. Capidan. Cele trei volume ale sale se fundamenteaza, in primul rind, pe insemnarile facute in cursul unor calatorii efectuate, incepind din anul 1910, in localitatile din Meglen. Comentind tot ce se afirmase pina la el, in ordine cronologica de catre B. Nicolaides, I. G. v. Hahn, A. Margarit, N. Popillian, G. Weigand, L Nenitescu, Penele Papahagi, O. Densusianu - despre megleniti, Th. Capidan ne ofera o multime de date foarte importante privind originea, istoria, geografia tinutului, obiceiurile si limba meglenoromanilor.

Meglenul, una dintre cele mai fertile cimpii din intreaga Macedonie, este situat la nordul golfului Salonic, la poalele unui sir de munti, ce porneste de la muntele Nidze spre nord est. Ea se intinde pe aproximativ 40 km ; in momentul cercetarii intreprinse de Th. Capidan, Meglenul (in turceste Caragiova) se impartea in doua zone distincte : o parte, cea mai mare, cu o intindere de 25 km si o latime de 5-10 km, incepind de la sud era Caragiova bulgareasca ; a doua, avind o lungime de 15 km si o latime de 3 km, se intindea spre nord-est, pina la comunele meglenoromane Lugunta si Birislav; tot aici se afla asezat oraselul Ninta, unde au trait singurii romani trecuti (cu forta) la islamism. In partile muntoase dinspre rasarit erau celelalte "catune' meglenoromane : Huma, Osani, Lumnita, Cupa, Tirnareca. Deci in Meglenul propriu-zis (cimpia) se gasea numai o parte din populatia romaneasca ; cu toate acestea, s-a optat pentru denumirea de meglenoromani, pentru ca este mai pregnanta, pentru a-i deosebi de ceilalti romani din Peninsula Balcanica si pentru ca se presupune ca multi dintre locuitorii muntilor vor fi fost cindva grupati in apropierea Nintei (asezata in cimpie) si se vor fi mutat mai tirziu, din cauza prigoanei otomane.

Theodor Capidan ne ofera si o descriere amanuntita a locuintelor, modului de viata, portului si obiceiurilor. Din pacate, portul si unele obiceiuri sint pe cale de disparitie.

Majoritatea melodiilor culese in Cerna fac parte din repertoriul neocazional (balade si cintece propriu-zise).

Cintecele propriu-zise si baladele pot fi interpretate si in grup, iar uneori sint insotite de cimpoi ; pe melodiile cintecelpr se poate dansa- de asta-data prezenta cimpoiului este obligatorie.

Tematica baladelor reflecta, de cele mai multe ori, lupta crincena a meglenoromanilor pentru libertate, pentru apararea drepturilor stramosesti mostenite sau dobindite de-a lungul timpului. Analiza cintecelor vocale evidentiaza unele trasaturi comune.

I. a) Preponderenta versului hexasilabic (fata de cel octosilabic din folclorul bulgarilor^A, si aromanilor) izometric, la care se adauga refrene bisilabice la sfirsitul primului si celui de al treilea rind melodic, b) Refrenele, pe cuvintele "mamo', "soro', "dodo', sint asemanatoare formulelor de acest fel din folclorul aroman, c) Exista si versuri heterometrice, in care se imbina tiparul octosilabic si cel de patru silabe, precum si alte tipare - heptasilabic, nonosilabic, a caror structura este in concordanta cu ritmul dansurilor, d) Cu exceptia refrenelor si apocopei, alte fenomene de versificatie, cu caracter improviza-toric, nu sint caracteristice.

II. a) Prezenta modurilor arhaice, cu un numar redus de sunete, intr-o mare varietate structurala,

b) Frecventa mai accentuata, a structurilor pentatonice in starea a 4-a sau cu substrat pentatonic si a microstructurilor cromaticului, c) Ambi-tusul restrans al melodiilor.

III. a) Prezenta alternantei major-minor. b) Profilul in general descendent al melodiilor, c) Frecventa mai mare a cadentelor interioare pe treapta a treia si intiia.

IV. Intonarea directa, in sens ascendent, a intervalului de cvarta marita - particularitate determinata, probabil, de cintarea la cimpoi.

V. Forma fixa a tuturor melodiilor vocale; de obicei exista patru rin-duri melodice diferite, care se pot repeta, doua cite doua ; uneori se repeta ultimul motiv al strofei melodice.

VI. Toate cintecele se pot interpreta in grup, iar majoritatea lor servesc ca melodii de joc, al caror sistem ritmic preponderent este aksakul.

in muzica instrumentala de dans se constata o continua variatie ritmica, determinata, in primul rind, de caracterul improvizatoric al cintarii.

Repertoriul melodiilor de joc este unitar ; aceasta calitate ii este conferita atit de specificul cintatului la cimpoi cit si de unele trasaturi comune ale limbajului muzical.

II. Unele succesiuni melodice caracteristice, intre sunetele la, sol, fa diez, mi, re, do, si, do, mi, do, si, do, saltul de cvarta marita intre subton si treapta a treia, in sens ascendent si descendent, repetarea fundamentalei sau cvintei superioare, pentru fixarea metrului.

III. Un arsenal foarte bogat de microstructuri ritmice, bazat pe variatia celulara si derivat din caracterul improvizatoric al interpretarii.

Si in repertoriul dacoroman intilnim melodii de dans in forma libera, durata elaborarii muzicale coincizind cu durata dansului propriu-zis; astfel, improvizatia se produce in chip firesc, instrumentistul simtind nevoia transformarii melodiei care, altfel, s-ar repeta identic, monoton, pina la sfirsitul jocului. De asemenea, sistemul ritmic aksak poate fi identificat in toata tara. printr-o multitudine de formule metrice. Dar exista si alte mijloace, sisteme sonore arhaice intr-o mare varietate morfologica (de la oligocordii pina la heptacordiile cromatice), prezenta pentatonicului 4 in cintecele propriu-zise, alternanta major-minor in desfasurarea melodica, importanta subtonului, sensul in general descendent al melodiilor, preponderenta versurilor octosilabice si hexasilabice in muzica vocala, existenta sistemului ritmic parlandorubato si a formei libere. Alte melodii apropie muzica meglenoromanilor numai de dialectul aroman: cintarea in grup a melodiilor vocale, numarul mare al melodiilor vocale care servesc si ca muzica de dans, influenta cimpoiului in cintarea vocala, preponderenta aksakului in repertoriul de joc si chiar si in unele melodii vocale (ultimele trasaturi fiind asemanatoare cu ale folclorului bulgaresc din sud-vestul Bulgariei) ; dar unele caracteristici o particulari­zeaza : preponderenta versului hexasilabic, ambitusul foarte restrlns al melodiilor, intonarea frecventa a cvartet marite intre subton si treapta a treia, atit in muzica instrumentala cit si in cea vocala, forma in exclusivitate libera a melodiilor de joc.

Limbajul muzical al meglenoromanilor din Cerna prezinta, deci, similitudini atit cu dialectul dacoroman cit si cu cel aroman ; acele caracteristici care le apropie si care s-au mentinut, chiar daca dialectele s-au separat geografic cu sute de ani in urma, dupa ce formasera un trunchi comun. Penetranta lor pina in contemporaneitate este dovada cea mai autentica a unitatii culturii stramosilor nostri, a trainicie! acesteia, transmise permanent, a dirzeniei cu care populatia romaneasca si-a aparat mostenirea spirituala de-a lungul timpului. Pe de alta parte, datorita unor conditii istorice speciale, creatia populara (literara, muzicala, coregra-. fica etc.) s-a interferat pe alocuri cu folclorul popoarelor vecine.In consecinta, o asemenea populatie, cu tot jnumarul ei restrinsj'''avind~permanent constiinta apartenentei la neamul romanesc, odata cu pastrarea limbii, deci a folclorului literar, si-a mentinut si celelalte productii materiale si spirituale; in ceea ce priveste muzica in special cea vocala, se stie ca are o evolutie simultana si strans corelata cu poezia.